Evaluarea Națională 2019. Aproape 16,5% din elevii de clasa a VIII-a nu au intrat sau au lipsit la examenul de limba română

3.811 vizualizări
meditații în perioada în care școlile au fost închise
Foto: Pexels.com
Aproape 29 de mii de elevi au fost absenți de la proba de limba și literatura română a Evaluării Naționale, potrivit datelor oficiale prezentate de ministerul Educației și calculelor făcute de Edupedu.ro. Asta înseamnă că 16,48% dintre cei peste 175 de mii de elevi înscriși în clasa a VIII-a nu au ajuns la acest examen, fie că nu au fost înscriși, fie că au lipsit. În 2018 procentul acesta a fost de 16,47%, potrivit datelor oficiale. Rezultatele de la Evaluarea Națională 2019 vor fi publicate pe 25 iunie pe edu.ro și Edupedu.ro.

La începutul anului școlar 2018-2019 s-au înscris în clasa a VIII-a 175.463 de elevi, potrivit ministerului Educației. La simularea Evaluării Naționale 2019 au participat 164.264 de elevi, arată edu.ro. În examenul de Evaluare Națională 2019 au fost înscriși automat de către secretariatele școlilor, potrivit noii metodologii, 154.956 de absolvenți ai clasei a VIII-a, potrivit datelor oficiale. Din aceștia 146.553 de elevi au fost prezenți la proba scrisă de limba și literatura română, conform edu.ro.

Numărul celor absenți la proba de limba română din totalul celor înscriși în clasa a VIII-a, în anul școlar 2018-2019, a fost de 28.910, reprezentând 16,48%.

Un număr de 20.507 elevi înscriși în clasa a VIII-a nu au intrat în Evaluarea Națională 2019. Aceștia ar putea fi elevi rămași repetenți, corigenti, cu situația neîncheiată, în situație de abandon școlar etc.

Numărul celor absenți la proba de limba română din totalul celor înscriși la Evaluarea Națională 2019 a fost de 8.403, reprezentând un procent de 5,42%.

UPDATE: Numărul celor prezenți la proba scrisă de matematică din data de 20 iunie a fost de 146.181 de elevi, cu aproape 400 mai puțini ca la română, potrivit edu.ro.

Care a fost situația în 2018

La începutul anului școlar 2017-2018 s-au înscris în clasa a VIII-a 171.017 elevi, potrivit datelor oficiale. Dintre aceștia, la simularea Evaluării Naționale din 2018 au participat 170.232 de elevi. La examenul propriu-zis de Evaluare Națională 2018 s-au înscris 150.603 absolvenți de clasa a VIII-a, după cum arată ministerul Educației. Dintre aceștia, cei prezenți la probele scrise de la Evaluarea Națională 2018 au fost în număr de 142.847 elevi.

Numărul celor absenți la Evaluarea Națională 2018 din totalul celor înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar 2017-2018 a fost de 28.170, adică un procent de 16,47%.

Un număr de 20.414 elevi nu au intrat în examenele de la Evaluarea Națională, aceștia putând fi cei aflați în repetenție, corigentă, rămași cu situația neîncheiată sau în abandon școlar, etc.

Numărul celor absenți la Evaluarea Națională 2018 din totalul celor înscriși la examen a fost de 7.756 de elevi, reprezentând 5,15%.

Calendar Evaluarea Națională 2019
18 iunie 2019       Limba și literatura română – examen scris
20 iunie 2019       Matematică – examen scris
21 iunie 2019       Limba și literatura maternă – examen scris
25 iunie 2019      Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie                Afișarea rezultatelor finale

FOTO: pexels.com

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Teodosie, arhiepiscopul Tomisului și susținător al lui Putin și Călin Georgescu, a fost lăsat fără dreptul de a da binecuvântări pentru angajări și promovări la Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidius” – surse

Mitropolia Munteniei și Dobrogei i-a retras dreptul lui IPS Teodosie de a da binecuvântări pentru angajări și promovări în Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, conform surselor…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății modifică regulile privind alimentația copiilor în grădinițe și școli: firmele trebuie să dovedească compoziția alimentelor, sancțiuni pentru încălcarea normelor și principii suplimentare pentru copiii sub 3 ani / Lista alimentelor nerecomandate

Lista alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și principiile care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți în școli au fost modificate de Ministerul Sănătății și publicate în…
Vezi articolul

Subiecte Evaluare Națională 2025 – Limba și literatura română: Texte suport din Radu Tudoran – „Toate pânzele sus!” și din Emil Racoviță – „Spre Polul Sud”. La subiectul al II-lea, elevii au avut de făcut o compunere în care să prezinte o întâmplare dintr-o excursie

Subiectele primite de elevii de clasa a VIII-a la proba scrisă de la Limba și literatura română (Evaluarea Națională 2025) au avut două texte suport: primul din Radu Tudoran – „Toate pânzele…
Vezi articolul
Ordinul privind organizarea cursurilor pe timp de pandemie

Scrisoare deschisă. Consiliul Elevilor și alte 9 organizații solicită reluarea dezbaterilor din cadrul grupului de lucru al Ministerului Educației pentru planurile-cadru. Cîmpeanu: Planurile vor fi gata la toamnă

Consiliul Național al Elevilor (CNE) împreună cu alte 9 asociații din societatea civilă solicită Ministerului Educației reluarea dezbaterilor din cadrul grupului de lucru pentru planurile-cadru astfel încât, până la finele…
Vezi articolul