Evaluarea se va realiza fără a provoca elevilor emoții negative și copiii nu vor fi comparați – recomandări pentru învățători

8.610 vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
La clasele primare, evaluare se va realiza pe un fond afectiv pozitiv, fără a provoca elevului emoții negative, după cum se arată într-un document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Este vorba despre scrisoarea metodică „Repere privind desfășurarea activității în anul școlar 2024-2025 la nivelul învățământului primar”.

Conform documentului, comparațiile se vor referi la rezultatele precedente și cele actuale ale elevului. Copiii nu vor fi comparați

Evaluarea va fi centrată pe următoarele aspecte, potrivit sursei citate anterior:

  • Se va realiza pe un fond afectiv pozitiv, fără a provoca elevului emoții negative, consolidându-se încrederea în sine și dorința de a persevera.
  • Obiectivul evaluării se referă la conduita elevului, acțiunile, produsele activității sale într-o situație concretă.
  • Elevii se vor implica în procesul de autoevaluare, fiind încurajați să-ți analizeze și să-și aprecieze propriile performanțe.
  • Comparațiile se vor referi la rezultatele precedente și cele actuale ale elevului; copiii nu vor fi comparați.”

Documentul Inspectoratului Școlar Județean Buzău poate fi consultat mai jos:

Informații de context

Calificativele pe care le obțin elevii claselor primare la evaluările inițiale nu se trec în catalog, după cum se arată  în scrisorea metodică a Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru învățători. Potrivit sursei citate, rolul evaluării inițiale este de a identifica problemele cu care se confruntă elevii, astfel încât învățătorii să găsească soluțiile adecvate.

La Matematică și Științe ale naturii, elevii trebuie implicați direct în procesul de învățare, nu prin simpla observare a experimentelor efectuate de învățător sau prin observare de imagini – scrisoare metodică pentru învățători

Sarcinile de învățare nu se vor axa doar reproducerea de către elevi a cunoștințelor, copierea unor scheme elaborate de învățător la tablă sau a unor definiții și clasificări, conform unui document al Inspectoratului Școlar Județean Brașov.

Pentru clasele I-IV, temele pentru acasă trebuie să fie diferențiate și să nu aibă un volum mare, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Brașov. Este vorba despre recomandările pentru dezvoltarea profesională a învățătorilor în anul școlar 2024-2025.

Despre evaluarea elevilor din clasele primare, potrivit ROFUIP 2024

Art. 103 – „(1) Evaluarea rezultatelor la învăţătură se realizează permanent, pe parcursul anului şcolar.

(2) La sfârşitul clasei pregătitoare și clasei I, evaluarea dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor faţă de învăţare ale copilului, realizată pe parcursul întregului an şcolar, se finalizează prin completarea unui raport, de către cadrul didactic responsabil împreună cu consilierul școlar, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. 

ART. 104 – (1) Instrumentele de evaluare se stabilesc în funcţie de vârstă şi de particularităţile psihopedagogice ale beneficiarilor primari ai educației şi de specificul fiecărei discipline. Acestea sunt:

a) evaluări orale;

b) teste, lucrări scrise;

c) experimente şi activităţi practice;

d) referate;

e) proiecte;

f) probe practice;

g) alte instrumente stabilite de comisia pentru curriculum şi aprobate de director sau elaborate de către Ministerul Educaţiei/inspectoratele școlare.

(2) În învăţământul primar, la clasele I-IV, în cel gimnazial, liceal, profesional şi în cel postliceal, elevii vor avea la fiecare disciplină/modul, cu excepţia celor preponderent practice, cel puţin două evaluări prin lucrare scrisă/test pe an şcolar

ART. 106 – (1) Rezultatele evaluării se exprimă, după caz, prin:

a) aprecieri descriptive privind dezvoltarea copilului – la nivelurile antepreşcolar, preşcolar şi clasa pregătitoare;

b) calificative la clasele I-IV din învățământul de masă şi, respectiv, pentru clasele I-IV și pentru nivelul de învățământ gimnazial din învăţământul special care şcolarizează elevi cu deficienţe grave, severe, profunde sau asociate;

c) note de la 1 la 10 în învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi în învăţământul postliceal;

d) prin punctaje/coduri specifice, în cazul testelor standardizate aplicate în afara evaluărilor externe prevăzute de lege;

e) prin rapoarte anuale de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor de învăţare, pentru clasa pregătitoare şi clasa I.

(2) Rezultatele evaluării se consemnează în catalog, cu cerneală albastră, sub forma: „Calificativul/data”, respectiv „Nota/data” sau în catalogul electronic, în cazul unităţilor-pilot în care se utilizează acesta, cu obligativitatea tipăririi, înregistrării şi arhivării acestuia la sfârşitul anului şcolar prin compartimentul secretariat.”

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Sarcinile de învățare nu vor viza doar reproducerea de către elevi a cunoștințelor, copierea unor scheme elaborate de învățător la tablă sau a unor definiții și clasificări – recomandare pentru învățători
La Matematică și Științe ale naturii, elevii trebuie implicați direct în procesul de învățare, nu prin simpla observare a experimentelor efectuate de învățător sau prin observare de imagini – scrisoare metodică pentru învățători
Calificativele elevilor de la evaluările inițiale nu se trec în catalog, se arată în scrisoarea metodică a ISJ Neamț către învățători
Temele pentru acasă să nu aibă un volum mare, se arată în scrisoarea metodică a Inspectoratului Școlar Brașov pentru învățători

7 comments
  1. Ați distrus învățământul cu metodele voastre .Dacă ați lua în considerare faptul ca acum 15-20 ani copiii erau mai educați,mai civilizați,mai calmi ,mai buni la învățătură și acum cu metodele astea au devenit contrariul,poate ca ați realiza ca ceea ce faceți nu are nici un beneficiu asupra elevului/ copilului.Trebuie sa ii creștem responsabil și sa realizeze ca dacă a luat un 4 trebuie sa învețe sa ii iasă media,dacă nu rămâne pe vara corigent.Realitatea e alta.Nu mai zic de copilul care învață și are numai fb și la sf anului școlar ia aceeași diploma ca unul care nici nu a deschis caietl…e corect? E ca și cum un adult ar merge la servici și si-ar face datoria și unul ar sta pe tic toc și la sf de luna ar lua același salar.E ok? Rusine

  2. și la 18 ani vine viața și îți tufe doua palme de vezi negru: sparanghel/ constructii sau continuarea studiilor.
    numai cei care stau pe agoniseala babacilor au emoții pozitive după 18 ani.
    voi pentru ce pregătiți copiii ăștia? că viața nu-i numai trandafiri.

  3. ”Nu e nicio problemă, puișor, că nu știi aduna și nici număra pe degete măcar, important e să ai cap ca să nu te plouă-n gât.”

    Emoții negative?! E vreunul care se bucură că ia ”insuficient”? Sau ce propun ăștia, să nici nu le mai spună învățătorii dacă iau mai puțin de FB, ca să nu aibă ”emoții negative”?! Nu mai creștem oameni, creștem mimoze mai nou!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației anunță că a fost demisă directoarea care i-a luat apărarea profesorului din Neamț care a cerut poze nud unei eleve: ”Am toleranță zero pentru aceste lucruri. Este inadmisibil să învinovățești un elev”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marți seară, la Digi24, că directoarea care i-a luat apărarea profesorului din Neamț care a cerut poze nud unei eleve a fost demisă, potrivit…
Vezi articolul
Scădere dramatică a numărului copiilor de grădiniță

VIDEO Garanția pentru copii, un program pentru patru categorii vulnerabile de copii, care ar trebui să construiască pachete sociale integrate. Dragoș Pîslaru, raportor pentru proiect: După adoptare, România va trebui să-și desemneze un coordonator național și în 6 luni va trebui să aibă o strategie

Garanția pentru copii va însemna o investiție în viitor, a declarat deputatul european Dragoș Pîslaru, Raportor din partea Renew Europe pentru rezoluția Parlamentului European privind Garanția pentru Copii și membru…
Vezi articolul

Vineri, 23 mai, ultima zi în care se mai organizează testări de limbă străină pentru admiterea la liceu 2025. La proba scrisă pot fi întrebări cu răspunsuri multiple, cu răspuns scurt, întrebări de tip adevărat/fals cu justificare, exerciții de realizare a unor corespondențe

Pentru admiterea la liceu 2025, doar vineri, 23 mai, se mai organizează testări la limba străină, conform calendarului oficial. Este vorba despre admiterea la liceu în clasele cu predare a unei…
Vezi articolul

Premiile prevăzute în lege pentru profesori nu se acordă și nu s-au mai dat de 13 ani, spune Marius Nistor, FSE: Puneți banii ăia pentru premii și recompensări la dispoziția școlii și veți vedea că poate să apară schimbarea

Banii de premiile pentru profesori prevăzute de legea educației nu se acordă în realitate, avertizează liderul sindical Marius Nistor. „Când ți-e lumea mai dragă, când crezi că ai o lege…
Vezi articolul

Ministerul Educației cheamă la discuții sindicatele profesorilor marți, 17 iunie, „pentru a clarifica lucrurile și a porni cu toții de la o bază reală” / Protest în școli și facultăți anunțat miercuri de FSE „Spiru Haret”, FSLI și „Alma Mater”

Ministerul Educației le-a chemat la discuții pe cele trei sindicate reprezentative din educație, marți, 17 iunie, potrivit unui comunicat de presă. Reacția vine în contextul în care toți profesorii din…
Vezi articolul