În ianuarie sunt verificate documentele justificative ale profesorilor și angajaților care au primit în 2023 prima de carieră didactică de 1.500 de lei și prima de carieră profesională de 500 lei – adresă a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene

58.881 de vizualizări
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
În luna ianuarie 2025 vor fi verificate documentele justificative ale profesorilor și angajaților din școli și grădinițe care au primit în 2023 prima de carieră didactică de 1.500 de lei și prima de carieră profesională de 500 lei, potrivit unei adrese a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Documentele sunt solicitate de Direcția de Implementare Măsuri Sociale, după cum se arată în adresă.

Edupedu.ro a scris că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis Ministerului Educației clarificări în privința documentelor justificative pe care le au școlile de arhivat pentru primele de carieră didactică și cele de carieră profesională, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. 

„Aceste documente vor fi solicitate de Direcția de Implementare Măsuri Sociale, în vederea verificării eligibilității cheltuielilor efectuate, în luna ianuarie 2025”, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Iată ce a transmis Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene către Ministerul Educației, referitor la justificarea primelor de carieră didactică și profesională, potrivit documentului consultat de Edupedu.ro:

Pentru personalul didactic/didactic auxiliar:

– Diplomele de absolvire/participare la cursuri (în care se menționează perioada de derulare a cursului: instituția de învăţământ va conforma cu originalul copia documentului justificativ);

– Declarațiile pe propria răspundere semnate de către beneficiarii finali privind corelarea dintre produsul/serviciul achiziționat și „nevoia didactică individuală specifică” (Anexa la ORDINUL nr. 3.956/18.10.2023) – se vor păstra în original la unitatea de invatamant; 

Pentru personalul administrativ:

– Diplomele de absolvire/participare la cursuri (în care se menționează perioada de derulare și din care să reiasă încadrarea în tipologia și necesarul de cursuri de pregătire profesională pentru personalul administrativ: unitatea de învăţământ va conforma cu originalul copia documentului justificativ);

– Documente care atestă conformitatea cu actele administrative emise de Ministerul Educatiei în baza art. 4 alin. (3) din OUG nr.58/2023 – unitatea de învăţământ va conforma cu originalul copia documentului justificativ. 

Documentele vor fi arhivate (fizic/electronic) și păstrate de unitatea de învăţământ.” 

Adresa Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene poate fi consultată mai jos:

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Clarificările Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru Ministerul Educației: Documentele justificative pe care le au școlile de arhivat pentru profesorii și angajații care au primit anul trecut prima didactică de 1.500 de lei și prima profesională de 500 de lei – document
Ce documente justificative au școlile de arhivat pentru profesorii și angajații care au primit anul trecut prima de carieră didactică de 1.500 de lei și prima profesională de 500 de lei – precizările Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene
Toate școlile trebuie să arhiveze documentele justificative ale profesorilor și angajaților care au primit anul trecut primele de carieră didactică și de carieră profesională – adresă a Ministerului Educației


9 comments
  1. Fain! Nici nu mai am toate facturile de anul trecut.

  2. Nu știu de ce ne supărăm pentru ceva ceea ce ni s-a oferit cu un scop clar și trebuie să aducem documente justificative…
    Este firesc să fie așa…

  3. Mie mi-au retras 400 lei pe care nu am apucat sa -i cheltui,deși cardul meu avea valabilitate pana in iunie2025.Consider că a fost un abuz.

    1. Valabilitatea cardului nu are nicio legatura cu perioada in care se pot cheltui banii. Banii alocati au o valabilitate de un an. Daca va uitati in aplicatia Pluxee, va spune cand expira. E la fel ca si cardul Edenred pentru vacanta

  4. Genial !
    Dar oare, ei, parlamentarii si magistratii, stiti, aia cu privilegiile si bani fara-numar, fara-numar, dau cuiva socoteala asa cum le cer profesorilor pt banii astia de nimic ?!?
    Rusine ca doar pe profesori ii tratati ca pe niste infractori de drept comun, ca pe niste evazionisti de ultima speta !

  5. O prostie ! De ce trebuie documente justificative in condițiile in care aceste tranzacții se fac strict cu cardul bancar special, care permite doar ceea ce sa stabilit si de la magazinele stabilite !

    1. Aceași întrebare am adresat -o si eu in mod repetat.
      Nu a existat un răspuns concret.

      Birocrație românească tâmpă.
      Pe principiul ,, cererile on line se înregistrează la biroul de la etajul 2″

      Era suficient un export de la Pluxee cu toate tranzacțiile efectuate.

      Plățile s-au făcut exclusiv electronic prin carduri dedicate.

      Deci totul se rezolva intre Pluxee si MIPE din 3 emailuri si un atașament Excel in maxim 24 de ore.
      România digitalizată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Plata profesorilor pentru orele remediale, pe masa Guvernului. Proiectul de Ordonanță de Urgență prevede 200 de lei/lună pentru fiecare elev și un buget total din fonduri europene de 50 milioane euro

Plata profesorilor pentru orele remediale se va reglementa printr-o Ordonanță de Urgență, conform proiectului de act normativ în stadiu de document lucru, consultat de Edupedu.ro. Proiectul va intra în ședința…
Vezi articolul

Rezultatele de la Evaluarea Națională de la clasa a VI-a 2022 au fost publicate. 1.200 de elevi care s-au transferat de la oraș, la sat, au avut performanțe mai slabe din cauza școlilor în care au ajuns, din mediul rural

Raportul privind Evaluarea Națională pentru Matematică și Științe, clasa a VI-a 2022, a fost publicat de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Documentul a urmărit performanțele unor elevi…
Vezi articolul

VIDEO Cîmpeanu, despre salariile profesorilor: Mi se pare greșit să fie acordate creșteri salariale otova, trebuie date pe anumite criterii de performanță. Nu neapărat pe excelență sau elitism, este mult mai greu sa duci un elev de la nota 5 la nota 6, decât să-l duci de la 9 la 10

Mi se pare greșit să fie acordate creșteri salariale otova, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat la Digi24 că aceste creșteri pe care le va propune să fie…
Vezi articolul