Limba engleză, matematica și știința, însoțite de combinații de studii sociale și științe umaniste, pe nivel de interes și competență a elevului – elementul central în curriculumul „de liceu” în Singapore, țara cu cel mai bun scor la PISA 2022

4.699 de vizualizări
SURSA: Adhitya Andanu/Pexels
Limba engleză, pachete de materii ce combină studii sociale cu „expunerea” la științe umaniste, matematica și științele reprezintă structura centrală a curriculumului în clasele superioare ale învățământului secundar din Singapore, țara care a obținut cele mai bune scoruri la PISA 2022, evaluarea internațională a competențelor elevilor. Sistemul singaporez, diferit de cele europene la nivel de organizare, trece în prezent printr-un proces de reorganizare prin care toți elevii cu vârste de peste 12 ani vor urma un traseu axat mai mult pe competențele lor decât pe filierele folosite până acum (tehnică, academică și expres). Studiile sociale reprezintă un punct central, cu teme precum cetățenia, globalizarea și diversitatea: „Este armonia realizabilă?”
  • În cadrul testelor PISA 2022, elevii de 15 ani din Singapore au obținut cele mai bune scoruri la nivel internațional, la mare distanță de cei din Japonia, a doua țară clasată. Singapore a înregistrat 575 puncte la Matematică (Japonia – 536), 543 puncte la Citire (Japonia – 516) și 561 puncte la Științe (Japonia – 547). Iar la Matematică și Științe a înregistrat o creștere semnificativă față de PISA 2018, în condițiile în care, la nivel general, elevii din cele mai multe țări au înregistrat un regres în același interval.

În Singapore, școala e împărțită în două cicluri de învățământ – primar, ce cuprinde primii șase ani de școală, respectiv secundar, în care sunt cuprinși elevii cu vârste de 12-17 ani. Copiii sunt admiși în învățământul secundar pe baza rezultatelor lor în testări ce au loc la finalul școlii primare, numite PSLE: în funcție de scorul obținut, ei sunt încadrați pe trei paliere de exigență școlară – G1, G2, G3.

Potrivit prezentării oferite de Ministerul Educației din Singapore, elevii din ultimii ani de învățământ secundar – echivalentul liceului din România – trebuie să parcurgă o serie de discipline obligatorii, însoțite de unele opționale.

Disciplinele obligatorii sunt:

  • Limba engleză
  • Limba maternă
  • La nivelul cel mai ridicat de exigență (G1) – o combinație de studii sociale și un modul de expunere la științe umaniste – Geografie, Istorie SAU Literatură în limba engleză
  • La nivel intermediar/inferior de exigență (G2/G3) – o combinație de studii sociale, obligatorii, cu o materie la alegere între: Geografie, Istorie și Literatură în limba engleză sau, in cazul G3, în limba maternă)
  • Matematică
  • Științe ca set comun de studiu (în cadrul cărora elevii din nivelul ridicat de exigență trebuie să poată opta pentru informatică)

Acestor discipline li se adaugă disciplinele la alegere, care includ: studii suplimentare de Matematică, Arte, Design&Tehnologie. 

În funcție de progresul elevului și de nevoile lui de dezvoltare, școala îl va consilia în ceea ce privește materiile pe care să le aleagă.

În cadrul schimbărilor actuale de structură și curriculum, undele materii vor suferi la rândul lor modificări începând din 2026 – la nivelul claselor care au început în sistem tehnologic și trec la sistem centralizat, disciplinele umaniste ar urma să nu includă examinare, iar Informatica, până acum specifică traseului tehnologic, va putea fi oferită opțional tuturor elevilor G1, G2 și G3.

Curriculumul pentru Studiile Sociale, central pentru disciplinele umaniste, urmărește să „inducă elevilor o înțelegere mai profundă a valorilor ce definesc societatea din Singapore, să alimenteze dispoziții care să îi inspire să manifeste preocupare pentru societate și pentru lumea în care trăiesc, să demonstreze empatie în relațiile cu alții”, să devină „cetățeni informați, preocupați și participativi”. 

  • Aceste studii includ teme precum: cetățenie, guvernanță, diversitate („Este armonia realizabilă?”), traiul într-o lume globalizată – impactul economic, social și de securitate al globalizării. 
Citește și:
Curriculumul de liceu în Austria, una din țările europene cu cele mai bune rezultate PISA 2022: Multă Matematică și Științe, dar și Latină, Istorie și educație politică, Geografie și economie, Arte
Curriculumul de liceu în Polonia, a doua țară est-europeană cu cele mai bune rezultate în PISA, invocată drept potențial reper și pentru planurile-cadru din România: Accent pe limbă și literatură, matematică, limbi străine / Istoria – predată 4 ani, științele – doar 3 în trunchiul obligatoriu / Religia și „Educația pentru familie” – la alegerea elevilor și părinților
Curriculumul de liceu în Estonia, țara europeană cu cele mai bune rezultate la PISA: Atenție maximă pentru Matematică, Limbă și literatură, Științe / Interes mare și pentru Istorie, Geografie sau Arte în curriculumul obligatoriu, centrat pe teme transversale și formarea de competențe / Religia, Apărarea, Fundamentele cercetării – printre disciplinele opționale 
Proiectul de planuri-cadru pentru liceu prezintă riscul unor schimbări de formă, modificările la bacalaureat nu au claritate, se simte o supraîncărcare mascată a curriculumului – Federația Părinților Edupart / Aceasta consideră, pe de altă parte, că este simplificat curriculumul și școlile vor primi autonomie crescută / Comparație cu Suedia


4 comments
  1. Visăm. Doar se știe că bugetul e 3.5%, de unde educație singaporeză? Singapore e doar așa, de inspirație. Hai noroc să avem!

  2. Singapore!
    Ce sume primește educația?
    Ce dotări au școlile?

    Cât costă ,, proiectele extrașcolare „?

    Pierdem vremea.
    Nu mai înțelegem nimic și visăm frumos.

    Vrem Mercedes dar nu avem bani nici de Spring. Tipic românesc.
    De ce credeți de fapt ca se taie mii de norme in total?
    Pt binele copiilor? Pt idealul educațional?

    Nu. Pt a acoperi sinecurile si banii scurși in combinații politice și corupție endemică.

  3. Pe bune? Singapore? Tari din Europa nu avem? Unele care sa se apropie din punct de vedere economic cu tara noastra? Planurile lui DD sunt precum clipurile lui Georgescu. Cai verzi pe pereti. De unde bani sa sustina toate acele gogorite? Dupa ce ii vor da pe profesori afara va fi un mare ” Oups am facut-o din nou!!!”. Nu avem cu ce, unde, cu cine si de ce. Vad cu stupoare cum sunt ademeniti in aceasta plasa oameni care credeam ca gandesc. ” Sa se faca lumina!!!” Sa se aplice minunatele planuri-cadru si sa vedem ca asta era buba, ca de asta aveam analfabeti de toate soiurile.

  4. La noi nu s-ar putea aplica, pentru ca, in logica părinților, toți copiii se încadrează in grupul superior de exigente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
testarea la Matematică

Precedentul „Junior”. Școala Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași a luat toate procedurile de autorizare de la capăt ca să devină școală fără personalitate juridică, deși era acreditată din 2009

Școala primară „Junior”, a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, înființată în 2003 și acreditată în 2009, a renunțat la toate acestea și a reluat anul trecut procedurile de la…
Vezi articolul

ASE București și Universitatea de Medicină Iuliu Hațieganu din Cluj Napoca – din nou singurele universități românești din top 1000, în clasamentul Times Higher Education 2023. Majoritatea instituțiilor românești, în coada rankingului global / Top 3: Oxford, Harvard, Cambridge

Numărul universităților românești incluse în cea mai nouă ediție a clasamentului Times Higher Education al celor mai bune universități din lume – ediția 2023, publicată astăzi – a crescut la…
Vezi articolul

Fenomen îngrijorător: Peste 60% din tinerii români consideră că România merge într-o direcție greșită și nu au încredere în Parlament, Guvern și Președinție / Numărul tinerilor care părăsesc definitiv România s-a dublat în ultimii 10 ani

România se confruntă cu un fenomen îngrijorător, arată o analiză bazată pe informații furnizate de Comisia Europeană (Eurostat), Institutul Național de Statistică, precum și date extrase din cercetarea sociologică Barometrul…
Vezi articolul

INTERVIU Profesoara Dana Lica, directoarea Centrului de Excelență din Prahova: Deciziile care se vor lua în 2026 vor impacta Educația pentru cel puțin 10 ani / Ne motivează zilnic copiii care ne așteaptă în clasă

La etajul al II-lea al Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești se află laboratorul de informatică unde, de ani de zile, elevii și profesorii continuă activitățile dedicate performanței. În…
Vezi articolul