Logica, Psihologia și Filosofia sunt inutile în România? – întrebare pentru Ligia Deca de la peste 300 de profesori, cercetători și practicieni, într-o scrisoare deschisă, după ce aceste discipline nu au apărut în proiectele de planuri-cadru pentru liceu: Urmăriți transformarea viitorilor cetățeni în indivizi opaci, ca o masă de votanți amorfă și docilă la nivel civic?

7.409 vizualizări
Foto: © Anastasios71 | Dreamstime.com
Un nou protest public masiv are loc la adresa proiectelor de planuri-cadru elaborate la Ministerul Educației, publicate de Edupedu.ro, și despre care instituția a anunțat pe 9 mai că sunt „variante neasumate”.
UPDATE Este vorba despre o scrisoare deschisă adresată Ligiei Deca, ministrul Educației, semnată de către 8 instituții și de peste 300 de profesori, profesori universitari, cercetători și specialiști în susținerea disciplinelor Logică, Filosofie și Psihologie.

Semnatarii solicită să fie publicată componența grupurilor de lucru sau făcut public numele persoanelor care au elaborat proiectele de planuri-cadru.

„Considerăm legal și moral întemeiată solicitarea acestora de a afla atât baza legală (ordinul de ministru), cât și componența actuală a „grupurilor de lucru” („experți”) care trudesc la diferite variante de plan-cadru după principiul ghilotinării disciplinelor fundamentale, cărora nimeni până acum nu le-a pus la îndoială utilitatea în lumea democratică în care trăim”, scriu protestatarii.

Reacția foarte dură a celor care semnează această scrisoare apare după ce Sociatatea Română de Geografie a publicat un demers similar săptămâna aceasta. În documentul prezentat mai jos, chiar autorii scriu că se solidarizează cu cei care susțin Geografia și că au „aflat cu o stupoare similară colegilor din Societatea de Geografie din România (…) că unii „experți” ministeriali, a căror existență este recunoscută public de către Biroul de Presă al ME în comunicatul din data de 9 mai 2023, au „în lucru” o variantă de modificare a planului-cadru prin care Logica și Psihologia vor fi eliminate din rândul disciplinelor socio-umane de la profilurile real și uman, filiera teoretică, clasele a IX-a și a X-a, iar Filosofia va fi predată în clasa a XI-a, doar ca disciplină opțională (la concurență cu Etica sau Gândirea critică)”.

Redăm conținutul scrisorii deschise:

„Vă reamintim, stimată Doamnă Ministru, că:

1. Nici o variantă de plan-cadru nu poate fi discutată fără a da dovadă de transparență totală, inclusiv cu privire la competența profesională a celor incluși în „grupurile de lucru”. În acest sens, solicităm public un răspuns la întrebarea: câți logicieni, psihologi și filosofi recunoscuți de comunitățile lor științifice există în aceste grupuri?

2. Care este filosofia educațională urmărită de principiul pe care îl aplică cu obstinație „experții” ministeriali invizibili, anume eliminarea unor discipline cruciale pentru formarea tinerilor ce au nevoie să se perceapă ca ființe integre, cu abilități de auto-corectare logică și auto-perfecționare cognitivă, în vederea unei vieți armonioase individual și social? 

3. Nu în ultimul rând, care este scopul urmărit de Minister prin revizuirea planurilor-cadru? Urmărește Ministerul Educației, prin grupurile cvasi-secrete de „experți” care elimină din planurile-cadru nu doar Geografia, ci și Logica și Psihologia, transformarea viitorilor cetățeni în indivizi opaci la valorile morale și sociale, incapabili de empatie față de semeni și comportându-se ca o masă de votanți amorfă și docilă la nivel civic? 

Cât privește includerea Filosofiei ca disciplină opțională predată în clasa a XI-a, la concurență cu discipline precum Etica și Gândirea critică, vă reamintim, stimată doamnă Ministru, că disciplina Gândire critică și drepturile copilului este disciplina cea mai „democratică” din tot Centralizatorul privind disciplinele din învățământul preuniversitar (Anexa la Ordinul ministrului educației nr. 3.656/2023, publicat în Monitorul Oficial nr. Nr. 181 bis din 3 martie 2023), putând fi predată inclusiv de absolvenți ai unor programe de licență precum „Leadership militar”, „Securitate și apărare” ori „Studii de securitate și informații” (a se vedea pagina 490 a Centralizatorului). Este oare normal ca elevii de gimnaziu și de liceu să deprindă virtuțile gândirii critice și să dobândească noțiuni despre drepturile copilului, bunăoară, sub îndrumarea unor absolvenți de studii… militare?

Nu ar trebui să ne mai mire aceste schimbări preconizate ale planurilor-cadru, din moment ce același Centralizator permite deja astăzi ca Economia și Educația antreprenorială să fie predate la liceu de absolvenți ai următoarelor programe de licență din domeniul militar, precum „Managementul sistemelor de rachete și artilerie antiaeriene” sau „Conducere interarme – forțe navale” (a se vedea pagina 550 din Centralizator). 

Am dori să știm dacă există măcar un stat din OCDE care prezintă o asemenea situație aberantă, în care absolvenții de științe militare predau discipline socio-umane în gimnazii și licee. Pe principiul reciprocității, vă întrebăm dacă s-ar putea concepe ca un stat NATO să aibă în vârful ierarhiei forțelor armate un filosof ori un psiholog? A dispărut oare orice brumă de competență profesională și de respect față de specialiștii dintr-un domeniu din România? Oricine poate preda orice, iar domeniile fundamentale precum Logica, Psihologia ori Filosofia pot fi eliminate sau predate de pseudo-specialiști? 

Ministerul  Educației poate înființa oricâte „masterate didactice” dorește și poate acorda oricâte „prime de instalare” profesorilor debutanți dacă același Minister, an de an, prin experții necunoscuți din grupurile de lucru cvasi-secrete ia în derâdere competențele științifice acumulate legal de absolvenții programelor de licență din domenii fundamentale precum Psihologie și Filosofie și elimină aceste discipline din trunchiul comun ori le face irelevante, deschizând cariera didactică unor absolvenți din domenii aflate într-o altă arie de competență.

Aceste două modificări (dispariția unor discipline fundamentale din trunchiul comun și arbitrariul accesului absolvenților de studii de licență și master spre cariera didactică, în funcție de un Centralizator cu valoare infra-legală la elaborarea căruia nu a participat niciodată vreun psiholog, logician sau filosof) vor face ca, la termen, disciplinele socio-umane precum Logica, Psihologia și Filosofia să dispară în totalitate din educația liceală, iar constelația de virtuți, valori și abilități pe care acestea le insuflă tinerilor României să devină o imensă gaură neagră cognitiv-afectivă, înlocuită de pseudo-valori și atitudini anti-civice dăunătoare bunei funcționări democratice a statului și societății în general.

Pentru o bună educație în spiritul valorilor socio-umane, care formează mințile, sensibilizează inimile, clădesc caracterele și, mai ales, formează ființe sociale și cetățeni integrați în societate, este nevoie de consultarea reală a celor care și-au dedicat cariera științifică disciplinelor pe care „experții” ministeriali vor acum să le elimine, anume Logica, Psihologia și Filosofia.

Profesorii, cercetătorii și practicienii din domeniul Psihologiei, Filosofiei și Logicii sunt oameni care au rezultate tangibile în munca lor, posedând o competență științifică recunoscută internațional și un înalt simț moral al binelui public dovedit în activitatea zilnică. Implicarea lor în procesul de revizuire a planurilor-cadru nu este opțională, ci absolut necesară științific și justificată la nivel profesional. Amânarea sau obstrucționarea implicării lor, sub pretexte birocratice, nu este acceptabilă într-un stat democratic în care ministerele respectă articolul 31, alineatele 1) și 2)  din Constituție și legea 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, mai ales la cele privind procesul de elaborare a planurilor-cadru din învățământul de stat.

Întrebări precum „Ce percep în legătură cu mine și cu celălalt?”, „Este corect cum gândesc?” și „Ce este omul și ce sens are viața acestuia?” nu pot fi eradicate de nici un „grup de lucru” ministerial din mințile elevilor de liceu, iar eliminarea acelor discipline fundamentale, prezente în toate sistemele educaționale din statele OCDE (care oferă răspunsuri la întrebări prezente la orice vârstă, nu doar în liceu), va inversa oricare din țintele, dezideratele, prioritățile, obiectivele și măsurile din Proiectul „România Educată”, dispuse pe „10 direcții de reformă pentru a construi o Românie rezilientă și performantă” (Raportul din 14 iulie 2021, pagina 6).

Considerăm așadar că suntem în drept să așteptăm un răspuns cu celeritate la această scrisoare deschisă și să aflăm direct de la Dumneavoastră, Doamnă Ministru, că nu susțineți și nu veți gira instituțional un plan-cadru care elimină dinadins dimensiunea introspectivă și logică a unei educații necesare în societatea actuală bazată pe cunoaștereși pe învățare pe tot parcursul vieții”.

Scrisoarea poate fi văzută aici, iar lista de semnături la fel.

Informații de context

În variantele planurilor cadru pentru învățământ liceal prezentate de Edupedu.ro ca fiind în lucru, apar modificări substanțiale: logica și psihologia nu ar mai fi studiate la uman și real, iar fizica, chimia, biologia și geografia nu ar mai apărea în trunchiul comun pentru elevii de la profilul real. 

După ce mai multe voci din mediul academic au spus că eliminarea acestor materii nu ar fi în beneficiul elevilor, Ministerul Educației a anunțat într-un comunicat de presă că „este o variantă neasumată de Ministerul Educației sau de grupurile de lucru pentru elaborarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional”.

Mircea Miclea, fost ministru al Educației și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, a spus despre posibila eliminare a Psihologiei și Logicii de la liceu că este o proiecție a minții celor care au decis planurile cadru – ilogică și lipsită de empatie, de sensibilitate pentru ceea ce este necesar pentru elevi.

Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și profesor de psihologie clinică, a spus la Digi 24, că „a elimina aspectele fundamentale de fizică și chimie de la real e ca și când am vorbi despre cerc pătrat. Zona umană elimină cele două materii care contribuie la definirea ta ca om“.

Foto: © Anastasios71 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


10 comments
  1. Pai de ce sa mai invatam sa gandim!?
    Societatea romaneasca are nevoie de ,,oamenii care sa munceasca, nu sa gandeasca”!

  2. Este mai rău decât înainte de ’89! Sa elimini gândirea din formarea tinerilor înseamnă să ucizi nația! Probabil exact acest rezultat este urmărit de catre cei de la frâiele puterii din România! Este groaznic!

  3. Le-am predat elevilor notiuni de istoria artelor legate de aparitia icoanelor, si am fost reclamat la ISJ pentru promovarea ateismului si a homosexualitatii. S-a spus ca am atentat la povestea sf.Veronica. Reclamatia a urcat pana la IPS-ul teritorial, care a organizat apoi lectii de religie centrate pe creationism. Mi-am luat o sumedenie de amenintari, mai ales ca sunt femeie. Acum vor sa cioparteasca stiintele cu totul. Parca as trai intr-o tara islamica.

    1. Mamaie, pai icoanele nu sunt despre nudism, sunt despre transcendent. Probabil mata ai dat/o cu interpretările iconoclaste sa te dai șmechere intr-o dezbatere câte s-a încheiat acum peste o mie de ani. Si pentru cultura ta generală in Islam nu au icoane. A devenit o moda sa va pisați pe valorile creștine si apoi sa faceți pe victimele când oamenii reacționează.

      1. Dincolo de artă, icoanele sunt despre prostia omenească. Îți citez din regulamentul vostru de funcționare, ”să nu-ți faci chip cioplit”. Ce v-a transmis șeful vostru, ce ați priceput voi! (Să nu spui că dacă nu te închini la ele e OK, că sunteți singurii la pupat icoane!)

        Iar la punctul 2, cea de sus nu spunea că musulmanii ar avea icoane, ci că autocrația religioasă e specifică unui stat islamic extremist. Ia aminte ce se întâmplă prin Iran sau Indonezia, că de aia ai televizor, să mai schimbi canalul de pe Trinitas pe știri. Asta ai vrea în România?

        Dacă v-ați citi propria carte fundamentală, n-ați mai fi atât de rămași în urmă la gândire critică.

      2. Domnu’ Elku, aveți domnia voastră așa un vocabular elevat, încât vă cred pe cuvânt că ați sesizat transcendentul din icoane. Cum ați ajuns la nudism, la ideea că doamna profesoară a atacat valorile creștine? Ați lipsit la orele de logică în școală, nu-i așa?

  4. Conducerea ministerului a vrut sa usureze programa elevilor de liceu dar si numarul de ore. Dar se pot preda aceste discipline cate un semestru nu un an intreg. Cred ca majoritatea profesorilor de la multe discipline nu stiu a face lectii de sinteza, prin care, sa se invete lucruri de baza, esentiale. Ca exemple, manualele de filozofie, geografia Romaniei au incluse prea multe detalii, date ori aceasta inseamna nu invatare prin conexiuni de informatii ci toceala curata.

    1. Pai, draga ,,Agora”, conducerea ministerului spune ca nu-si asuma aceste planuri – cadru. Deci, cum sa fi vrut conducerea ministerului asa ceva daca nici nu si le asuma? Sau de la ,,prea multe detalii” ti-ai pierdut uzul ratiunii? Doar nu dai in gat pe aici din prostia ta tocmai,,conducerea ministerului” care vrea ca specialistii in stiinte militare sa invete de acum incolo copiii nostri despre umanismul european, si nu profesorii care sunt pregatiti pentru asta. Dupa inteligenta rationamentului tau, pari din ,,conducerea ministerului”. Pare ca ai si o cultura vasta rau. Bravo!

  5. Domnilor, nu sunt doar inutile, ci chiar nocive! De ce?
    Pentru că stimulează gândirea tinerilor, le da posibilitatea să gândească dincolo de pojghita, de aparențe, să-și dezvolte discernământul!
    Ori, guvernanții, de asemenea oameni au nevoie?!

  6. stiintele, psihologia, logica, sunt aruncate la gunoi, tinerii nu trebuie sa gandeasca, ei trebuie sa voteze sleahta de parlamentari si sa lucreze ca furnica pe leafa minima. Nu se vrea educarea tinerei generatii sub pretextul ca nu au ce face la angajare cu ceea ce stiu din scoala. Pai daca o luam asa nu mai invatam nimic, poate adunare scadere ca sa numaram banii din leafa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Burse școlare 2024-2025. Ligia Deca anunță prag de medie de 9.50 pentru bursa de merit și o bursă de reziliență, condiționată de medie, absențe și nota la purtare / Surse: pragul pentru bursa de reziliență va fi media 7, în limita de 30% din clasă bursieri de merit și reziliență

Ministrul Educației, Ligia Deca, anunță prag de medie de 9.50 pentru bursa de merit, care va fi condiționată și de numărul de absențe, nu doar de nota la purtare și…
Vezi articolul

Încă 150 de milioane de euro pentru școlile care vor să combată abandonul școlar prin PNRAS. Ministerul Educației anunță că redeschide runda a doua, după ce 40 de școli au fost declarate neeligibile la cel mai recent apel de proiecte

Cel puțin 50 de școli vor putea să obțină fonduri prin Programul Național de Reducere Abandonului Școlar (PNRAS) – runda a doua, de până la câte 300.000 de euro, după…
Vezi articolul

Mi se pare aberantă propoziția „se caută resurse” pentru majorările salariale ale profesorilor de la 1 ianuarie 2024, spune Mircea Miclea: Trebuie să aloci resurse cu prioritate, altfel nu vom mai avea educație în viitor

„Mie mi se pare aberantă propoziția asta „se caută resurse”, ca și cum guvernanții ar face o favoare acestei societăți, acestei țări și cadrelor didactice”, a spus profesorul Mircea Miclea,…
Vezi articolul

Deputatul PNL Marilen Pirtea, rector la Timișoara: Să primească prioritate pentru vaccinare și studenții universităților din România, dacă vor primi prioritate studenții care pleacă la studii în străinătate

Deputatul PNL Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, apelează la o declarație neangajantă făcută miercuri de premierul Florin Cîțu pentru a pleda pentru “prioritizarea pentru vaccinare a…
Vezi articolul