Mesajul ministrului Educației, Daniel David, către profesori și părinți, cu o zi înainte de începutul școlii, marcat de proteste: Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și sunt convins că o vor onora

4.838 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Ministrul Daniel David le-a transmis un mesaj părinților, elevilor și profesorilor, cu o zi înainte de prima zi de școală, într-un comunicat de presă: „Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și sunt convins că o vor onora”. Amintim, anul școlar 2025-2026 va începe cu un amplu protest al profesorilor susținuți de elevi și părinți, pe 8 septembrie, în fața Guvernului și apoi un marș spre Palatul Cotroceni.
  • Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au lansat un mesaj comun adresat tuturor profesorilor, anume să boicoteze prima zi de școală, indiferent dacă merg la protest sau aleg să vină la școală. În data de 8 septembrie, sindicatele au anunțat un protest național la care să participe 30 de mii de profesori. Studenții au spus că se alătură protestului profesorilor. La fel și toate organizațiile reprezentative ale Elevilor: Uniunea Elevilor Reprezentanți, Consiliul Național al Elevilor și Asociația Vâlceană a Elevilor

Ministrul Educației Daniel David le-a spus părinților, profesorilor și elevilor un mesaj înainte de începerea anului școlar, în contextul în care „sunt încă unele întrebări și îngrijorări generate de efectele mișcării sindicale”, spune David.

„Ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase. Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și, așa cum îi știu, sunt convins că o vor onora”, a transmis ministrul Educației.

Mesajul integral al ministrului Daniel David

Dragi copii, profesori, părinți și oameni ai educației în general,

Când am început anul școlar 2025 – 2026, mesajul meu a fost anunțat și pus sub îndemnul „Per Aspera Ad Astra”, pentru a comunica faptul că înțeleg și dificultățile generate de măsurile fiscal-bugetare, dar și faptul că, dacă ne raportăm înțelept la ele, putem construi reformele reale, prea des amânate și/sau ascunse sub pseudoreforme, pentru bunăstarea tuturor.

Văd acum, când copiii se pregătesc să revină la școală, că sunt încă unele întrebări și îngrijorări generate de efectele mișcării sindicale.

Așa cum am spus, ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase. Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și, așa cum îi știu, sunt convins că o vor onora.

Nemulțumirile față de măsurile fiscal-bugetare există, le știu, le văd si le înțeleg – am respectat și protestele inițiate de sindicate -, dar cred că acestea trebuie folosite nu pentru a ne bloca sistemul de educație, ci, așa cum am spus, pentru a construi măsuri/reforme care să ne dezvolte și să ne aducă tuturor un sistem de educație de calitate și bunăstare.

Așadar, să ne revedem cu toții la școală, iar în paralel vă invit (și am să invit formal reprezentanții tuturor actorilor din educație) să facem echipă pentru a construi pe dificultățile din prezent viitorul pe care îl dorim!

Cu prețuire,

Prof. univ. dr. psih. Daniel DAVID

Ministrul Educației și Cercetării

Membru al Academiei Române (m.c.) și al Academiei Europene

Informații de context

Din toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025. Altă măsuri prevăzute în lege se referă la creșterea numărul de elevi la clasă, precum și comasarea de școli.

Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Sindicatele din preuniversitar au anunțat noi acțiuni de protest, după boicotarea primei zile de școală. „Este clar ca daca nu se va întâmpla nimic dupa acțiunile de pe 8 septembrie, va fi o noua consultare în randul colegilor noștri pentru noi acțiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie. Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta”, a declarat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la Antena 3.

Sindicatele profesorilor au transmis elevilor, părinților și studenților să nu participe anul acesta la „festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025”, conform unui comunicat de presă. „Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim”, se arată în document.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au lansat un mesaj comun adresat tuturor profesorilor, anume să boicoteze prima zi de școală, indiferent dacă merg la protest sau aleg să vină la școală. Amintim că, pentru data de 8 septembrie, sindicatele au anunțat un protest național la care să participe 30 de mii de profesori.

Sindicatul Salariaților din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale intră în grevă japoneză, începând cu luna septembrie, prin purtarea zilnică a unei banderole albe în timpul orelor de serviciu, și se alătură protestelor actuale ale sindicatelor din educație.

Peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, documentului trimis de semnatari către Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ”, se arată în document.

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă


25 comments
  1. Sper sa nu mai auzim de tine cat vom profesa in aceasta viata. Cresc un copil, insa nu l-as indruma spre UBB sa ii fii profesor, nici daca ar fi ultima facultate de pe planeta. Nu esti o persoana care transmite valori. Nu meriti sa fii ascultat de acesti tineri care vor sa isi croiasca drumul in viata. Ii poti privi in ochi pe cei ai caror parinti I-ai disponibilizat peste noapte? Ah, am uitat…trebuie sa isi caute job part time…
    Cat despre moralitate, esti ultima persoana care ar avea dreptul sa foloseasca acest cuvant.

  2. Dumneavoastra aveti obligatie morala fata de noi, Profesorii?! Nu aveti dreptul sa vorbiti de obligatia morala cand ati batjocorit atatea oameni lasand pe drum fara ore! Rusinos ca astfel de om a ajuns in fruntea ministerului educatiei. Ati avea obligatia morala sa dati demisia.

  3. Și tu domnule ministru ai multe în fișa postului. Câte ai realizat în folosul învățământului românesc nu în interesul Moldovei, Ucrainei, Franței sau Germaniei? Acolo este deficitul! Și apropo mai citește și Constituția României nu a altei țări (și ca să nu vă plictisiți când citiți luați-l și pe Bolojan).

  4. Mai david … tu chiar iti bati joc de tara asta ?
    Vrei sa constrangi patinti,elevi,studenti, educatoare, invatatori, profesori sa se uite la ei in suflet si sa inceapa anul.
    Dar tu cu gasca ta de TRADATORI . Da TRADATORI de NEAM… nici nu ne bagati in seama …. Deci apelati la COMPASIUNE.. ..pe cand pe voi va „DOARE NICI IN COT ” de noi….PE TOATE PLANURILE….
    Poporul sa saturat de VOI toti INCOMPETENTI din „ELITA ” ( DE FAPT ANGAJATI NOSTRI ) care in afara de faptul ca is umple BUZUNARUL .
    NU FACE NIMIC PENTRU POPOR ( ANGAJATORUL VOSTRU).
    REVIZUITUVA COMPORTAMENTUL….. SI PLATITI VOI DATORIILE STATULUI .
    NU NOI…. NU NOI AM PRODUSO…..

  5. Chiar n-ai niciun fel de jena si de scrupule!!?? O vara intreaga ati facut numai abuzuri, pe banda rulanta, ati lasat atatia oameni pe drumuri, ati creat un haos de nedescris, ați manipulat oamenii si i-ati intors pe unii impotriva altora, ati mintit grosolan, iar acum ai indrazneala sa vorbesti despre morala si sa ne spui ce sa facem!!??? N-ai venit o data in strada, sa vorbesti cu noi!! Demisia, fiinta fara onoare!!

  6. Un mesaj plin de accente de ipocrizie, care nu poate fi receptat pozitiv nici de către elevi, nici de către profesori, nici de către părinții elevilor. Mai degrabă seamănă a cântec de lebădă.

  7. Da….Ne actualizam CV-ul, ne mobilizam si ne reorientam. Cu putin noroc, gasim curand o varianta. Tare sunt curioasa cati tineri vor suporta umilințele in lanț.

  8. Ar trebui să lase, dracului, protestele astea de doi lei, să lase cerșeala, că nu au numai drepturi, au și obligații și pună mâna la muncă. Gata! Că deja ne-ați plictisit cu așa zisele voastre proteste. Nu fac decât să le strice părinților și copiilor rostul. Nu țin cu nimeni din guvern, dar deja nu vă mai suport, să încurcați traficul, cu cerșetoria. Sunt destui din ăștia prin București. E destul!

    1. Esti frustrat? De ce nu faci si tu proteste daca nu-ti convine ceva? Sau tu ai votat cu mucea si acum te supara realitatea?

  9. Răspunsul pentru un individ ca dumneata nu poate fi decât unul singur „hai sictir” la mesajele tale … demisia domnule David

  10. Și voi aveți obligația.legala și morală să susțineți învățământul elevii și profesorii.
    Dar ce sa vezi mereu așteptați că noi sa ne respectam obligațiile in timp ce voi nu. Ați furat de 35 de ani din buzunarele profesorilor.

  11. Dar ministrul nu are datoria morala si legala sa se lupte pentru educatie?
    Cum ceilalti ministrii isi apara patratica lor in timp ce la educatia s-a taiat cel mai mult?

  12. Și tu moral ce ai avut de făcut?Să mărești norma🐷?Câți profesori chinuiești cu naveta în mai multe școli?🐖Câți profesori au rămas fără o pâine🐷.Chiar ai tupeu de borfaș🐷🤬

  13. cine nu vrea inceperea scolii trebuie dat afara de la locul de munca,oricum majoritatea e degeaba la scoala,se preda materia dar nu se explica,nu le da de inteles,pur si simplu copiii nu inteleg lectia,profesori au. pretenti la cadouri si la valori de bani,bani de clasa dar de explicat lectia noua nu sunt in stare.Si ne mirăm că copiii apeleaza la google sau mai rău la Inteligenta Artificială ca să-și faca lectia,si ne mirăm ca nu vor sa citeasca nici o carte.Cum e proverbul „Cum e profesorul asai si elevul”

  14. Cât a costat fiecare numire de inspector școlar general?Cine a încasat tainul? Fiind nemeritocratice, în lipsa concursurilor, este de la sine înțeles că cineva a trebuit să plătească fapta de corupție. Știm cine a semnat, întrebarea este: cu ce preț?

  15. Ca să vorbești despre „obligația morală a profesorilor”, ar trebui mai intai a te uiti in oglindă si să analizezi daca deciziile luate anul acest inpotriva elevilor, studenților si profesorulilor au fost sau nu morale.
    Ministrul David este ultimul om din tara asta care poate sa vina cu recomandari referitoare la moralitate.

    Tot discursul ministrului este cinic, penibil si gol de continut.

    DEMISIA!!!

  16. Nu sunt profesor, doar parintele a 3 elevi. Dar nu plătește nimeni facturi cu valori morale. Si sunt profesori care vor câștiga mai putini bani, indiferent ce declara ministrul. De asemenea, având 3 copii elevi, stiu și ca sunt profesori titulari care nu au ce căuta in învățământ (nu după cum își fac meseria ca nu sunt in masura sa ii evaluez eu, ci după cum nu vin la ore). Acolo ar fi trebuit sa vina măsuri, nu in tăieri de burse și reorganizari pe genunchi.
    Si după atâtea declarații jignitoare, după cenzura asupra raportului specialiștilor in educație și negarea legitimitatii economistilor, nu e el in măsură sa vorbească despre datorii morale.

  17. TU, stimabile, ca prim minstru aveai o datorie morala fata de profesori, elevi si viitorul lor.
    Si te-ai pisat cu bolta pe ea. Pe datorie, pe morala, pe principii, pe caracter…
    You’re ză best în ceea ce faci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De luni, 2 octombrie, majoritatea elevilor navetiști din Constanța vor putea beneficia de transportul gratuit, susține șeful ISJ. Acesta spune că peste 90 % dintre școlile și liceele din județ au transmis listele cu numele elevilor și stațiile unde urcă și coboară

De luni, 2 octombrie, majoritatea elevilor navetiști din județul Constanța vor beneficia de transport gratuit, susține șeful ISJ Constanța, Sorin Mihai, într-o declarație pentru Edupedu.ro. „Peste 90% dintre școli și…
Vezi articolul

22 de creșe noi vor fi finalizate prin finanțarea aprobată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Proiectele aprobate, întârziate din cauza creșterii costurilor materiilor prime și lucrărilor

Construcția a 22 de creșe noi, în orașe din întreaga țară, precum București, Ploiești și Zalău va fi finalizată după ce Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat 50…
Vezi articolul