Ministerul și iluzia că poate măsura sufletul unei școli – Claudia Osiceanu, profesoară de Limba și literatura română

Există un moment în care un minister începe să creadă că poate măsura totul: competență, caracter, autoritate, leadership, vocație. Atunci apar grilele, itemii standardizați, platformele informatice și obsesia pentru procedură.

Noua metodologie pentru concursul de directori poartă exact această filosofie administrativă: totul trebuie cuantificat, controlat, arhivat, înregistrat audio-video și transformat în punctaj.

Ministerul Educației pare să transmită că problema școlii românești nu este lipsa de viziune sau degradarea relațiilor umane din sistem, ci faptul că încă nu avem suficiente proceduri.

Dar educația nu este o fabrică.

Iar o școală nu poate fi condusă doar prin tehnici de interviu și mecanisme standardizate.

În mod paradoxal, tocmai ceea ce ar trebui să fie esențial pentru un director – capacitatea de a inspira, de a crea o cultură a școlii, de a construi încredere – devine secundar.

Proiectul managerial nici măcar nu intră în media finală. Contează mai mult performanța într-un mecanism procedural decât forța unei idei despre educație.

Și atunci apare întrebarea incomodă:

• Ce fel de directori dorește, de fapt, Ministerul Educației?

Oameni care să construiască școli vii?

Sau administratori capabili să funcționeze impecabil în interiorul unui sistem birocratic tot mai sofisticat?

Pentru că întreaga metodologie pare construită pe aceeași idee rece: neîncrederea în omul viu și înlocuirea lui cu procedura.

Totul trebuie verificat.
Totul trebuie standardizat.
Totul trebuie încadrat într-o grilă.

Este victoria administrației asupra spiritului educației.

În fiecare epocă, ministerele își aleg liderii după propria filosofie despre școală. Iar această metodologie pare să spună foarte clar că directorul ideal nu este cel care inspiră o comunitate, ci cel care se adaptează perfect mecanismului.

Un bun executant.
Un bun administrator.
Un om al sistemului.

Doar că școala nu trăiește din proceduri.

Școala trăiește din caractere.

Iar când Ministerul Educației începe să creadă că sufletul unei școli poate fi selectat prin teste standardizate și interviuri calibrate administrativ, apare inevitabil sentimentul că ne îndepărtăm tot mai mult de adevărata idee de educație.

____

Despre autor:

Claudia OSICEANU este profesoară de limba și literatura română la Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod”, București.