Ministra Educației, Ligia Deca, merge în Parlament, la ora Guvernului, miercuri, de la 11:30, după 170 de zile de la primirea invitației din partea USR / Senatorul Ștefan Pălărie anunță că așteaptă întrebările cetățenilor pentru oficial

397 de vizualizări
Ligia Deca / Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea
Ligia Deca / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministra Educației, Ligia Deca, a confirmat participarea la „Ora Guvernului“, o sesiune în care membri ai Executivului vorbesc în fața parlamentarilor. Conform programării de pe site-ul Senatului, aceasta va vorbi miercuri, de la 11:30, în plenul forului, la invitația grupului parlamentar al USR. Evenimentul a fost semnalat de senatorul USR Ștefan Pălărie, acesta remarcând faptul că răspunsul vine după 170 de zile de la prima invitație adresată Ligiei Deca.

„Ligia Deca vine, în sfârșit, la Ora Guvernului! 170 zile. Atâtea zile i-a luat ministrului Ligia Deca să vină să stea de vorbă cu Parlamentul pe tema de care se ocupă, educația, după ce a preluat funcția pe 3 octombrie 2022. Mâine, la Senat, la chemarea USR, ea va veni la Ora Guvernului, să explice totuși, și Parlamentului, ce și-a propus să facă în acest mandat“, scrie Pălărie într-un mesaj pe Facebook.

Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament, iar parlamentarii au la dispoziție acest tip de comunicare cu cei din Executiv, prin care membri ai Cabinetului sunt invitați la o sesiune de întrebări sau să vorbească pe o temă dată. Ligia Deca a fost numită ministru al Educației pe 3 octombrie 2022, iar prima invitație pentru a vorbi în Parlament a fost făcută de USR chiar în octombrie 2022, apoi Opoziția a reluat invitația două săptămâni mai târziu, apoi și în noiembrie, la “Ora ministrului”, în plenul Senatului. Până acum Ligia Deca nu a răspuns invitațiilor.

„Am pierdut șirul invitațiilor pe care USR le-a tot făcut. Am chemat-o la Comisii, i-am trimis invitații la discuții, am chemat-o și altădată la Ora Guvernului. Ignore total până azi.

Într-un final, presiunea noastră o forțează să vină să poarte acest dialog, deși este extrem de târziu, DUPĂ ce legile educației au fost finalizate FĂRĂ consultări. E important ca opoziția să cheme miniștri la raport, să îi scoată din izolarea în care, adesea, se afundă“, mai scrie senatorul din Opoziție.

Ștefan Pălărie face apel la cetățeni să îi trimită întrebări pentru ministra Ligia Deca. „Dacă aveți întrebări pe care să i le adresăm, ori pentru mâine (deși avem doar câteva minute pentru 6 luni în care a ignorat Parlamentul), ori pentru alte dezbateri, să mi le scrieți aici“.

Ligia Deca a revenit în țară luni, 20 martie, după o vizită în Emiratele Arabe Unite, o vizită de stat în care a făcut parte din delegația președintelui Klaus Iohannis.


1 comment
  1. Pentru copiii cu ces,banii de nevoi personale de ce nu sunt acordați?Fiecare școală interpretează cum dorește legea 143/2022 în art 129 alineat 3 si alineat(7^1)se specifica ca trebuie sa primească!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Regulile de predare online: Cursurile pe net devin obligatorii și vor fi monitorizate. Profesorii, obligați să preia feedback de la părinți și elevi. Părinții, obligați să le asigure elevilor tehnologia necesară cursurilor. Școala poate da laptopuri în custodie

Ordinul de ministru care reglementează cursurile online, obținut de Edupedu.ro, arată care sunt regulile pentru fiecare categorie de actori implicată în procesul de predare online. Publicăm aici documentul și vom…
Vezi articolul

Copiii cu tulburări de învățare nu primesc sprijinul la care au dreptul, la școală sau la examene, reclamă Asociația Coordonate Umane. Organizația anunță că va protesta luni la Inspectoratul Școlar București

Un protest pentru aplicarea unitară a procedurilor de egalizare a șanselor la examenele naționale va fi organizat luni, 27 martie, în fața Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), de o…
Vezi articolul
elevi ucraina

Ministerul Educației: Aproape 400 de elevi ucraineni, inclusiv preșcolari, s-au înscris ca audienți la școlile din România / Profesorii vor primi vineri ghiduri și resurse online pentru a ajuta elevii ucraineni să se integreze

Până joi, erau înscriși cu statut de audient, în jur de 400 de elevi și preșcolari ucraineni, iar Ministerul Educației va colecta și va anunța săptămânal aceste date, spune pentru…
Vezi articolul