Modul de calcul pentru diferențele salariale pe care școlile le vor plăti profesorilor în 5 ani, aprobat de Guvern

44.791 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Proiectul de Hotărâre de Guvern aprobat azi în ședința de Guvern prevede modul în care se vor calcula diferențele salariale în toate unitățile și instituțiile de învățământ de stat, prevăzute în OUG nr. 48/2022. Amintim, aprobată în aprilie, ordonanța de urgență prevede că „profesorii vor primi anul acesta prima tranșă de 5% pentru plata diferențelor salariale”.

Dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,
cu modificările şi completările ulterioare, au generat interpretări diferite, astfel încât, pentru o serie de drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute de aceasta în favoarea personalului din învățământ, s-a ajuns la acțiuni în justiție. De aceea a fost nevoie de Ordonanța de Urgență nr. 48/2022, publicată în aprilie în Monitorul Oficial pentru a reglementa diferențele. A mai durat încă 2 luni până când s-au elaborat normele.

Astfel, potrivit documentului aprobat azi în ședința de Guvern, impozitul aferent diferențelor de drepturi salariale stabilite pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021 actualizate cu indicii de inflație, se calculează și se reţine în conformitate cu prevederile Titlului IV ”Impozitul pe venit” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Calculul contribuțiilor sociale obligatorii datorate de angajați și angajatori, aferente
diferențelor de drepturi salariale stabilite pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021, se
efectuează în conformitate cu prevederile Titlului V ”Contribuții sociale obligatorii” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Redăm din document:

„Art 3. În vederea stabilirii diferenţelor de drepturi salariale care se cuvin beneficiarilor
din învățământul de stat potrivit art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022,
angajatorii calculează diferențele de drepturi salariale pentru intervalul 1 ianuarie 2019 – 31 mai 2021, astfel:
a) recalculează creşterile și majorările salariale prevăzute la art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 şi art.
8 din cap. I, lit. B din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuvenite în perioada 1
ianuarie 2019 – 31 mai 2021, prin aplicarea lor la salariul de bază stabilit conform art 2 lit.
a);
b) recalculează majorarea salarială prevăzută la art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare
cuvenite în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 mai 2021, prin aplicarea ei la salariul de bază aflat
în plată;
c) calculează pentru fiecare beneficiar, diferența dintre drepturile salariale recalculate conform lit. a) și lit. b) și drepturile salariale efectiv plătite, pentru fiecare lună din perioada 1 ianuarie 2019 – 31 mai 2021, în care s-a executat contractul individual de muncă încheiat între beneficiar și angajator.”

Art 2. În vederea stabilirii diferenţelor de drepturi salariale care se cuvin beneficiarilor
din învățământul de stat potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022,
angajatorii calculează diferențele de drepturi salariale pentru intervalul 1 iulie 2017 – 31 august 2021, astfel:
a) stabilesc salariul de bază pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar şi
universitar de stat prin utilizarea tranşelor de vechime în învăţământ prevăzute în Hotărârea
Guvernului nr. 38/2017;
b) recalculează drepturile salariale rezultate din stabilirea salariului de bază potrivit lit. a),
pentru perioada în care beneficiarul a avut contract de muncă în unitate/instituție, din
intervalul 1 iulie 2017 – 31 august 2021;
c) calculează pentru fiecare beneficiar, diferența dintre drepturile salariale lunare recalculate
conform lit. b) și cele efectiv plătite, din intervalul 1 iulie 2017 – 31 august 2021.”

Potrivit documentului, rolul proiectului Hotărâre de Guvern, aprobat azi în sedința de Guvern este:

  • de a clarifica modul de calcul, reținere și declarare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de angajați şi angajatori, aferente diferențelor de drepturi salariale stabilite pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021, în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate din salarii stabilite pentru perioade anterioare;
  • de a preciza modul de aplicare a cotei unice de impozitare precum și declararea impozitului calculat și reținut beneficiarilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate din salarii stabilite pentru perioade anterioare;
  • de a detalia modul de reglare a sumelor achitate sau în plată, în cazul pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive și executorii înainte sau după plata primei tranșe din totalul diferențelor de drepturi salariale stabilite prin aplicarea prevederilor ordonanței de urgență nr. 38/2022, aferentă anului 2022;
  • de a clarifica aspecte legate de evidența sumelor datorate beneficiarilor precum și pe cele referitoare la beneficiarii cu mai mulți angajatori, simultan sau succesiv;
  • de a clarifica datele ce se vor înregistra în evidențele angajatorilor, referitoare la:
    ▪ sumele rezultate prin calcularea diferențelor de drepturi salariale, beneficiari, perioade de acordare;
    ▪ indicii de inflație aplicați;
    ▪ hotărârile judecătorești definitive și executorii ce acordă aceleași drepturi din intervalul definit în articolele 1 și 2 ale ordonanței de urgență;
  • de a specifica ordinea în care sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite conform ordonanței de urgență și calculate prin aplicarea normelor din prezenta hotărâre de guvern vor fi plătite;
  • de a evidenția modul unitar și transparent prin care, la data plăților, angajatorii vor avea pus la dispoziție pe site-ul ministerului educației sau în sistemul informatic utilizat în salarizarea personalului din învățământul preuniversitar, după caz, valorile indicilor de inflație aplicabili pentru fiecare lună din intervalul 1 iulie 2017 – 31 august 2021.
Informații de context:

Aprobată în aprilie, ordonanța de urgență prevede că „profesorii vor primi în termen de 3 luni prima tranșă de 5% pentru plata diferențelor salariale, pentru perioada 2017-2021. Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației”.

Proiectul de ordonanță, prezentat de Edupedu.ro la începutul lunii martie, a fost elaborat după negocierile dintre guvern și reprezentanții profesorilor, după ce sindicatele acestora au obținut în instanță plata diferențelor salariale. 

Pentru anul 2022, sumele se plătesc într-o singură tranșă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prevede art. 4, alin. (4) din ordonanța amintită.

Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, astfel:

  • în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 5% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 10% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 35% din valoarea diferențelor salariale.

În ordonanța de urgență se arată că cei care și-au schimbat locul de muncă în perioada 1 iulie 2017— 31 august 2021 sau care au prestat activitate, în același timp sau succesiv, la mai mulți angajatori, „calculul și plata diferențelor de drepturi salariale se realizează de fiecare angajator care a avut obligația de a plăti salariul în această perioadă, proporțional cu perioada efectiv lucrată la fiecare dintre aceștia”.

Amintim, USR a propus un amendament prin care cerea plata acestor diferențe salariale într-un termen mai rapid, timp de 2 ani, și nu 5, dar amendamentul nu a fost aprobat de parlamentari.

Hotărârea de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 48/2022:
Citește și: Triplarea salariilor pentru profesori, propusă de Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE)


11 comments
  1. Daca așa este, este dureros, pt că ai senzația că ești o persoană fără importanță ,care este expusa abuzurilor și nedreptăților de tot felul. Dacă așa stau lucrurile, EU chiar nu mai Am cuvinte!!! Legea ar trebui să se aplice tuturor!!! Spun despre niste lucruri bine stabilite, vorbesc de Legi ce nu cad sub incidența subiectivismului. Dacă și legile se aplică după cum dorește fiecare, suntem Intr un punct mort.

  2. Bun gasit!!!! Eu am fost in trei scoli in ac perioada.
    Nu primesc aceste diferente. Mi s a spus ca sunt numai pt diriginti si gradatii de merit. Poate ma lamureste si pe mine cineva cui se cuvin aceste diferente salariale!!!!! Multumesc !!! 😊

    1. Nici eu nu am primit nimic în plus deși am fost titular într-o singura scoala și câțiva dintre ani am fost si diriginta. Când m am dus sa iau fluturașul secretara mi a spus ca răspuns la bună ziua „Nu ai primit nimic, sa nu ma întrebi de ce, programul a calculat, nu eu!” Au dat numa la cine au vrut ei, la pile, nerusinatii!

  3. De ce impozitul si contribuțiile sociale se calculeaza din 2017 iar drepturile din 2019 ?

  4. Pensionarii care au fost încadrați cu contract de muncă în perioada 2017-2021 beneficiază de recalcularea sumelor pe cei 4 ani dacă au fost încadrați cu normă întreagă ?

  5. Așa își tratează Statul sclavii și prostii! Profesorii au fost întotdeauna sclavi, trădători între ei, fara coloana vertebrala, duplicitari, lacomi. Daca erau uniți obțineau ce doreau și erau respectați.

  6. Dacă la anul ies la pensie, cum primesc restul de bani?

  7. Pensiile speciale au fost redobândite ,nu sunt anulate pentru 67 de politicieni.Si…nu sunt deloc sume mici!
    Favorurile financiare pentru politicieni nu sunt mici la salariile lor din prezent.
    Iar cadrele didactice…tratate mizerabil!
    Demisia din funcția, domnul ministru Câmpeanu!
    Nu meritați sa reprezentați cadrele didactice!

  8. Poate unii au crăpat, poate unii s-au pensionat, poate unii vor crăpa… Asta este calculul pe care si l-au făcut stăpânii de sclavi.

  9. Și Petru cei care s-au pensionat…pe lumea cealaltă!

    1. Banii se duc catre mostenitorii de drept cu acte. Stiu un coleg decedat inainte sa se dea banii luati de Boc. S-au virat banii in contul mostenitorilor ce tocmai facusera succesiunea. Macar atat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Copiii, părinții și profesorii pot să acceseze gratuit cursuri interactive de siguranță rutieră, până pe 30 iunie – Proiect educațional lansat de Coaliția pentru Siguranță Rutieră, în parteneriat cu Ascendia și Salvați Copiii România

Proiectul educațional prin care copiii, părinții și profesorii primesc acces gratuit la cursuri de siguranță rutieră se numește „Copiii în siguranță: în vehicul și pe drum” și este implementat cu…
Vezi articolul
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

BREAKING Concursul pentru angajarea cadrelor didactice pe cele 500 de posturi anunțate de guvern va consta într-o probă scrisă, se va da în școală, cu subiecte făcute de școală, corectate și notate în școală. Normele au fost publicate în Monitorul Oficial

Condițiile concursului de angajare pentru cadre didactice au fost stabilite de Ministerul Educației prin ordinul nr. 5574/2020 privind organizarea și desfășurarea concursurilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacantează…
Vezi articolul

Regulamentul standardelor naționale de evaluare ar putea fi aprobat în ianuarie 2024 / Profesorii vor fi sancționați dacă evaluează fără respectarea standardelor, potrivit noii legi a Educației

Regulamentul de realizare a standardelor naționale de evaluare ar putea fi aprobat până în ianuarie 2024, după cum propune Ministerul Educației într-un grafic de activități privind noul curriculum național, lansat…
Vezi articolul

Val de ironii ale profesorilor, la propunerea universitarilor de a obliga studenții să facă 2 masterate pentru a putea preda în gimnaziu și liceu: O să căutați profesori și prin Sri Lanka! / Vor veni râuri-râuri pentru 40 de lei ora de predare și respect nemărginit / Universitarii au nevoie de bani / Plus centura neagră la karate pentru serviciul pe școală și ședințele cu părinții

Propunerile repetate lansate de mai mulți profesori universitari către ministrul Educației, într-o dezbatere a Academiei Române, de a modifica Legea astfel încât viitorii profesori din gimnaziu și liceu să fie…
Vezi articolul

Titularizare 2021. Proba scrisă are loc miercuri – care sunt regulile. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu primesc posturi didactice sau catedre în anul școlar următor

Proba scrisă a concursului de titularizare, care permite angajarea în învățământ pe perioadă nedeterminată, acolo unde sunt posturi de acest fel, are loc miercuri, 21 iulie 2021. Intrarea candidaților în…
Vezi articolul