Numărul de ore de educație civică din Franța vor fi dublate din septembrie 2024 și elevii vor avea curs de istoria artei, anunță președintele Emmanuel Macron, care vrea și introducerea teatrului în școli: Asta dă oralitate, încredere, contact cu marile texte ale literaturii

462 de vizualizări
Foto: captură – manual EMC 6e Hachette
Elevii din Franța vor studia de două ori mai multe ore de educație civică și vor avea ca noutate ore de istoria artei în orar, de la începutul anului școlar viitor, în septembrie 2024, a anunțat președintele Franței, Emanuel Macron, în conferința de presă de marți, 16 ianuarie.

Măsurile anunțate de șeful statului francez continuă planul național pentru educație început în anul 2017 și sunt folosite de Macron pentru atinge problemele de tineret în campania sa de legitimare a Guvernului recent schimbat, potrivit presei franceze.

„Din 2017, avem măsura „șoc de cunoștințe”, întoarcerea la valorile fundamentale, clase cu număr de elevi mai mic: trebuie să o continuăm cu profesori mai buni, mai bine plătiți, revizuirea programelor școlare, a evaluărilor pe fiecare nivel.

Din septembrie 2024, educația civică va fi refondată: numărul orelor va fi dublat – o oră pe săptămână din clasa a VI-a (n. red. corelare cu la cinquième; o oră pe săptămână, dublată de la o oră la două săptămâni), cu suport – textele marilor fondatori ai națiunii. Școala, în care avem mare încredere, unde ne exprimăm fiecare, va asigura o poziție importantă culturii și sportului. De asta am pus două ore pe sport în plus pe săptămână la gimnaziu”, a declarat Macron în conferință.

„(…) La fel ca muzica și artele plastice, vreau ca teatrul să devină un curs obligatoriu la gimnaziu din septembrie anul acesta: asta dă încredere, oralitate, interacțiunea cu marile texte franceze. Și pentru că Franța e un patrimoniu, o istorie care se transmite, istoria artei va fi introdusă la gimnaziu și liceu.

(…) De anul acesta, în sute de școli va fi introdusă experimental uniforma școlară și, după ce studiem impactul, o introducem la nivel național din anul 2026”, a continuat șeful statului francez marți, 16 ianuarie.

Timpul petrecut de copii cu ecranele, în atenția lui Macron

Mai multe măsuri au fost anunțate de Emmanuel Macron în cadrul acestui concept de “rearmare civică”, în care încearcă, potrivit analiștilor politici din Republică, să-și actualizeze imaginea prin discursurile și măsurile de împuternicire a tinerilor.

Președintele a mai spus că este “total în favoarea învățării imnului La Marseillaise” la școală, deoarece “este ceea ce ne unește, este fructul istoriei noastre”, potrivit Le Parisien.

În cadrul conferinței de presă, președintele francez a mai spus că dorește să reintroducă ceremoniile de absolvire a colegiilor “începând din acest an”, “un rit republican de unitate, mândrie și recunoaștere”.

Macron a mai atras atenția în conferință și că adulții trebuie să preia “controlul asupra ecranelor, care prea adesea îi captivează” pe copii. Șeful statului francez a înființat o comisie de experți și a anunțat că dorește să determine „buna utilizare a ecranelor pentru copii în clasă și în familie”. „Viitorul societăților noastre și al democrațiilor noastre depinde de acest lucru”, a spus el, conform sursei citate.

Citește și:
Uniforma va deveni obligatorie în toate școlile din Franța din anul 2026, vrea președintele Emmanuel Macron, dacă se dovedește că ajută la combaterea discriminării în școli: Ținuta unică elimină inegalitățile dintre familii și creează respect
Cine este noul ministru al Educației din Franța. Fosta jucătoare profesionistă de tenis Amélie Oudéa-Castéra, colegă de promoție la facultate cu președintele Macron, preia un mega-portofoliu al Educației, Sportului și Jocurilor Olimpice
Școlile din mediile defavorizate din Franța vor fi deschise de dimineață până seara la ora 18 pentru elevi, anunță ministrul Educației Gabriel Attal / Vor avea mic-dejun inclus, activități sportive, de sprijin la teme și în carieră
Testarea elevilor la ortografie în primul an de gimnaziu, concurs național de scriere și recomandări pentru profesorii de limbă – măsuri propuse de ministrul Educației din Franța pentru „îmbunătățirea stăpânirii” scrisului și cititului
Rezultate „îngrijorătoare” la Evaluarea Națională la clasa a VII-a din Franța: mai mult de jumătate din elevi nu citesc la nivelul așteptat și nu stăpânesc problemele de geometrie. Ministrul Educației propune ore remediale organizate pe niveluri
Mai multe zile de școală pentru elevii din Franța, în special dacă au nevoie de recuperări – măsură propusă în dezbatere de președintele Macron: Avem prea multă vacanță și programul elevilor este încărcat. Să începem orele de pe 20 august


1 comment
  1. „interacțiunea cu marile texte franceze. ”

    Uite că nu mai mor de rușine francezii sa și studieze literatura! Noi scoatem cât și ce putem, ii îndopăm cu tot felul de lucruri inutile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primele de carieră didactică și cele de carieră profesională vor putea fi folosite până în luna octombrie 2024 inclusiv, pentru angajații care au fost în activitate în anul școlar 2022-2023, potrivit unui proiect de OUG. Documentul se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern

Profesorii și angajații din Învățământ vor putea să folosească primele de carieră didactică și pe cele de carieră profesională până în luna octombrie 2024 inclusiv, potrivit unui proiect de OUG,…
Vezi articolul

Ligia Deca, întrebată dacă profesorul debutant va primi 4.600 de lei net, spune că salariile din 2024 au fost “o negociere” cu sindicatele și că “obiectivul meu” este ca noua grilă de salarizare să plece de la salariul mediu pe economie / Ar însemna că debutantul nu va avea 4.600 de lei net nici pe noua lege

Ministra Educației, Ligia Deca, a fost întrebată de jurnaliștii din județul Argeș, dacă profesorul debutant va primi 4.600 de lei salariu: „Există un angajament al coaliției care vizează noua grilă…
Vezi articolul

Sprijin de 300 de lei pe lună pentru elevii din învățământul profesional și tehnic și programe remediale pentru creșterea nivelului de competență în citit, matematică şi științe, finanțate într-un apel de 140 milioane euro, în consultare publică

Subvenții de 300 de lei pe lună pentru elevii din învățământul profesional și tehnic (ÎPT), sprijin financiar pentru cazare, masă și transport, programe remediale, în special pentru elevii din clasa…
Vezi articolul

Directoarea Daniela Claudia Orășanu, despre probele orale de la BAC 2025: Copilul intră în examen la ora 8.00, stă o oră, iar apoi, până după-amiază, ce face? Se duce acasă și vine din nou la școală la ora 13.00? Dar nu ne gândim la elevii care fac naveta?

Daniela Claudia Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani, județul Iași, a explicat pentru Adevărul.ro ce înseamnă organizarea probelor de competențe de la BAC 2025 în timpul…
Vezi articolul