Olimpiada județeană de Matematică 2023. Subiectele și baremele au fost publicate – Descarcă

80.339 de vizualizări
Foto: captură – subiect
Subiectele de la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM) 2023, susținută de elevi, în țară, sâmbătă, 11 martie, au fost obținute pe surse de EduPedu.ro. Prin tradiție, ele sunt elaborate de Ministerul Educației, în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România (SSMR). Descarcă documentele din articol.

Sâmbătă, 11 martie, au avut loc, în țară, etapele județene pentru Olimpiada Națională de Matematică, în aceeași zi cu județenele la Olimpiada Națională de Limba engleză, cea de Franceză și cea de Științe Socio-umane.

În etapa următoare, adică faza națională, se clasează câte un elev din fiecare județ, primul după punctajul obținut, cu condiția de a obține ”un punctaj minim de calificare de 11,5 puncte din punctajul general maxim posibil de 28 de puncte”, potrivit regulamentului de concurs pentru anul școlar 2022-2023. Naționalele Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM) 2023 se susțin în perioadele următoare: 10-13 aprilie, la Slobozia, clasele V-VI, 10-14 aprilie – clasele VII-VIII la Brașov (inițial era planificată la Târgu Jiu) și 10-14 aprilie, la Craiova, clasele de liceu (IX-XII).

DOCUMENTE Descarcă subiectele și baremele de la ONM 2023, etapa județeană, clasele V-XII:

Subiect – Clasa a V-a:

  • Barem – Clasa a V-a:

Subiect – Clasa a VI-a:

  • Barem – Clasa a VI-a:

Subiect – Clasa a VII-a:

  • Barem – Clasa a VII-a:

Subiect – Clasa a VIII-a:

  • Barem – Clasa a VIII-a:

Subiect – Clasa a IX-a:

  • Barem – Clasa a IX-a:

Subiect – Clasa a X-a:

  • Barem – Clasa a X-a:

Subiect – Clasa a XI-a:

  • Barem – Clasa a XI-a:

Subiect – Clasa a XII-a:

  • Barem – Clasa a XII-a:

Amintim că, începând din anul școlar curent, 2022-2023, o noutate este că subiectele și baremele de la mai multe olimpiade naționale sunt făcute de Ministerul Educației și nu de comisii stabilite la nivelul inspectoratelor școlare județene (ISJ), conform regulamentelor de organizare specifice. Printre ele sunt Olimpiada Națională de Limba și literatura română (OLLR), de Geografie (ONG), Engleză (ONLE), Franceză (ONLRFR) și altele, în afară de cele la Fizică și Chimie, de exemplu, pentru care se proceda în acest fel deja de câțiva ani.

Citește și:
Maratonul olimpicilor în weekend, pentru elevii care vor participa la mai multe olimpiade puse una după alta de Ministerul Educației. Engleza, Franceza, Matematica și Științele socio-umane, în aceeași zi, cu subiecte centralizate
Olimpiada județeană de Geografie 2023. Descarcă subiectele și baremele făcute de Ministerul Educației
Olimpiada județeană de Fizică 2023. Descarcă subiectele și baremele, stabilite la nivel național
Olimpiada județeană de Limba și literatura română 2023. Subiectele și baremele au fost pentru prima dată făcute de Ministerul Educației – Descarcă
Etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2023 din Târgu Jiu (clasele VII-VIII) este mutată la Brașov: urma să fie susținută într-un liceu afectat acum de cutremure / Schimbări și la alte concursuri, anunțate într-o erată de Ministerul Educației
ULTIMA ORĂ Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2022-2023, publicate de Ministerul Educației. Când sunt fazele județene, unde se țin fazele naționale în 2023
Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de astronomie și astrofizică, ”Terra” de geografie, ”Lectura ca abilitate de viață” (OLAV) și limbi clasice au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE
Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de limba engleză, istorie, geografie, religie, pedagogie și arte au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE
Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de limba și literatura română, fizică, biologie și limba franceză au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE
Olimpiade școlare 2023. Regulamente specifice de organizare, publicate de Ministerul Educației chiar și cu doar 3 zile înainte de o etapă județeană – cazul olimpiadei de chimie (documente)
Etapa județeană a olimpiadei naționale de Lingvistică este mutată de pe 18 februarie pe 3 martie – erată de la Ministerul Educației, cu 4 zile înainte de data stabilită inițial / Schimbare și la județeana de Biologie
Olimpiade școlare 2023. Modificări la calendarele oficiale, anunțate într-o erată de Ministerul Educației: etapa județeană de Fizică este mutată duminică, 5 martie. Naționala de Informatică se ține în 1-5 aprilie
Olimpiade școlare 2023. Care sunt concursurile pentru care elevii pot primi bursele de merit și performanță – LISTĂ
LISTĂ Concursuri școlare sportive 2023. Calendarul campionatelor pentru elevi legitimați și cel al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) 2022-2023, publicate de Ministerul Educației
Olimpiade școlare 2023. Etapele naționale la Matematică, Fizică și Chimie, stabilite în documente de inspectoratele școlare din țară, chiar și în vacanța din februarie / Încă n-au apărut calendarele oficiale de la Ministerul Educației


4 comments
  1. Și la clasa a ||a la fel la o problema avea o singura întrebare dar pe barem erau două… băiatul meu a fost foarte dezamăgit….deci bănuiesc că munca care a depus o in tot acest timp și fără a se comporta că un copil normal in weekend el rezolvă exerciții și probleme…. da a fost făcută în așa fel încât să nu treacă mai nimeni

  2. De acord cu celelalte comentarii despre aberația subiectelor. Profesorii care au creat aceste probleme au pierdut legătura cu lumea reală. Scopul lor pare a fi să își etaleze creativitatea lor în a da probleme, mai curând decât să verifice cunoștințele elevilor. De exemplu, problema trei de la clasa a șasea are ca singură dificultate înțelegerea ei. Enunțul este făcut special să păcălească rezolvitorul. Deși la început se referă la coloane impare, iar la final la linii impare, exprimarea este făcută astfel încât să pară că este vorba despre aceleași coloane impare. Dacă nu te lași păcălit de intenția autorilor, problema este o banalitate ce se rezolvă cu trei ecuații de doi lei. Oare ce testează această problemă? Atenția unor copii de clasa a șasea? Nu ești atent, nu faci problema banală. Ce îi costa să le spună pe șleau, atenție, vorbim de coloane și apoi de linii, eventual cu font îngroșat. Nimic, dar nu au dorit, scopul a fost păcălirea. Bravos!

    După părerea mea astfel de subiecte, unele păcălitoare, altele elitiste, mult peste nivelul programei, arată frustrarea unor oameni mediocri, care ajunși la o vârstă vor să demonstreze lumii ce buni sunt. Astfel ajung să își plaseze aceste puzzle-uri logice, de atenție și limba română, care și-ar găsi locul în cărți de ciudățenii matematice, nu la o olimpiadă de copii de 12 ani, la începuturile matematicii.

    Deși este greu să-mi dau seama din rezultatele afișate după coduri, din ce am numărat în București din circa 250 de participanți la clasa a șasea doar aproximativ 15 au obținut măcar jumate din punctaj. Ce ne comunică domnii din comisie? Că acești copii, triați deja în urma etapei locale, sunt toți cam prostănaci, mai puțin 15 din ei, de nu pot lua nota 5, de trecere? Ce credeți că vor face prostănacii? Se vor duce la informatică la anul, unde nu se întâmplă aceste lucruri. Așa ajung copiii să fugă de matematică din cauza matematicienilor.

    Dar hai să spunem că așa este: copii sunt toți proști. Ce spune aceasta chiar despre profesori? Nu ei e de presupus să îi învețe matematică? Nu ar trebui să le dea de gândit?

    Dragi profesori: atunci când dați subiecte la etapa județeană nu le dați doar pentru primii 15 din țară. Și nu le dați nici ca să vă arătați măreția. Și nici să vă etalați forța fantastică, creatoare de probleme. Acești copii au muncit tot anul și știu matematică. Din aceea normală la cap. Dacă le dați probleme aiurea, mult peste puterile lor, unele depășind programa cu mult, altele de atenție și limba română, nu de matematică, vă bateți joc atât de munca lor, cât și de a profesorilor care au muncit cu ei și a părinților care au scos din pungă bani de meditații și i-au cărat prin oraș prin trafic.

  3. Olimpiada Nationala de Matematica 2023- faza judeteana , o gluma proasta : organizarea facuta si platita de statul roman prin Ministerul Educatiei , subiecte fara legatura cu programa scolara , concepute in ” laborator” de Societatea de Stiinte Matematice din Romania -entitate privata . Efectele: rezultate slabe , elevi dezamagiti , umiliti . BRAVO Ministerul Educatiei! Bravo SSMR ! Ati reusit sa esuati , sa indepartati copiii de matematica !

  4. Poate le puteti obtine si pe cele de la engleza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Experiența „Școlii din valiză”: Conținutul este printre principalele provocări ale educației digitale / Trebuie să abordezi și problemele de bază ale comunităților – Angela Galeța, Fundația Vodafone România

Realizarea de conținut pentru educație digitală este una dintre cele mai mari provocări, iar orice proiect de digitalizare în învățământ trebuie să meargă dincolo de furnizarea de ajutor precum dispozitive,…
Vezi articolul

Universitățile trebuie să aibă până la finalul anului o strategie proprie de prevenire și combatere a plagiatului, care trebuie publicată pe site-ul lor. Vor primi 5 milioane de euro pentru verificarea doctoratelor din 1990 – 2016 – Cîmpeanu | VIDEO

„Fiecare universitate care e organizatoare de studii de doctorat va trebui să aibă, până la finele anului, o strategie proprie de prevenire și combatere a plagiatului, care trebuie publicată pe…
Vezi articolul

Textul moțiunii simple împotriva ministrului Cîmpeanu, depus de USR la Parlament. Criticile principale: bugetul Educației, salarizarea profesorilor, transportul elevilor, abandonul școlar, masa caldă, politizarea inspectoratelor, educația remedială și plagiatele / Moțiunea va fi dezbătută pe 20 iunie

Grupul parlamentar al USR a depus miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. În text autorii susțin că ministrul „este singurul responsabil pentru dezastrul…
Vezi articolul

BREAKING Titularizare 2025 – subiectele și baremele pentru profesorii de gimnaziu și liceu au fost publicate de MEC / Eseu de 900 de cuvinte despre poeziile lui Marin Sorescu la Limba și literatura română

Subiectele și baremele de la Titularizare 2025 pentru profesorii de discipline de la gimnaziu și liceu au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).…
Vezi articolul