Penurie de profesori de științe în Ungaria. Doar 10 viitori studenți la Chimie din toată țara s-au înscris la cursurile de formare a profesorilor din universități

2.332 de vizualizări
Profesor singur în laborator / Foto: Pixabay.com
Doar 10 viitori studenți din toată Ungaria care vor studia Chimia în anul universitar următor s-au înscris și la cursuri de formare a profesorilor, potrivit publicațiilor maghiare Transtelex și Telex care citează date analizate de publicația Népszava, venite de la biroul național de admitere în învățământul superior. Cu toate că Guvernul Ungariei a anunțat că numărul celor admiși la formarea profesorilor este un record, „nu vor fi aproape deloc profesori” nou intrați în sistemul învățământ din țara vecină pentru biologie, chimie și fizică, notează sursele citate.

Cel mai mare departament de formare a profesorilor din Ungaria, Centrul de formare a profesorilor de la Universitatea Eötvös Loránd (ELTE) din Budapesta, a reușit să admită 5 noi studenți la programul de formare a profesorilor de chimie, cu durata de cinci ani, notează site-ul Hvg.hu. O persoană a fost admisă la specializarea Chimie – Matematică, una la specializarea Chimie – Limba maghiară și trei la specializarea Biologie – Chimie.

  • Nota redacției: Deși Telex și Transtelex menționează de 10 viitori studenți la Chimie care s-au înscris la formarea profesorilor și că 5 sunt la Centrul ELTE, nu este clar de unde vine diferența de alți 5, însă o posibilă explicație este că sunt înscriși, câte unul, la departamente de pregătire a profesorilor din alte universități mai mici din Ungaria.

În acest an, departamentul de pregătire a profesorilor de la Universitatea Eötvös Loránd a cooptat cei mai mulți studenți, 737 de persoane, cei mai mulți dintre ei pregătindu-se să devină profesori de limba engleză (191), de istorie (118) și de limba maghiară (105). Disciplinele din domeniul științelor naturale sunt deja mai puțin atractive la ELTE: este vorba de 42 de viitori profesori în dublă specializare Biologie – altă disciplină, „41 de profesori de matematică, 12 de fizică și, după cum am menționat deja, doar 5 profesori de chimie”, notează sursa citată.

La Universitatea din Debrețin, există posibilitatea de a studia științele în combinație cu limba engleză, iar acolo, în total, 65 de persoane au intrat la specializarea principală engleză, dintre acestea una pentru specializarea engleză-biologie, 0 pentru specializarea engleză-fizică și 0 pentru specializarea engleză-chimie, potrivit sursei citate.

Conform calculelor făcute de Népszava, majoritatea celor 1.550 de persoane admise la programul de formare a profesorilor cu durata de cinci ani, pentru toamna lui 2023, pe toată țara, „au aplicat pentru specializările engleză, maghiară și istorie, iar materiile de științe naturale au fost la coada clasamentului”.

Informațiile indică penuria de profesori în Ungaria, o meserie afectată atât de salariile scăzute, cât și de mai multe decizii ale guvernului Orban, care a restrâns drastic dreptul la grevă, scrie G4Media.ro. Profesorii din Ungaria au protestat săptămâni la rând pentru a-și cere drepturile, dar guvernul s-a ținut tare pe poziții.

Citește și:
Un profesor din Cluj s-a folosit de succesul din România pentru a arăta de ce au eșuat protestele profesorilor din Ungaria
Proteste ale profesorilor în Ungaria față de un proiect de lege care le mărește volumul de muncă și evaluează performanțele, considerat o răzbunare a Guvernului pentru criticii din școli
Ungaria este singurul stat membru al UE unde libertatea academică este încălcată structural – raport pentru Parlamentul European

9 comments
  1. Mă întreb de ce redacția publică, fără nicio selecție de bun simț, toate comentariile jignitoare, rasiste, imbecile, în care niște neica – nimeni își varsă frustrările, aruncând cu lături în capul profesorilor. Mai citesc și alte site-uri, au moderator, needucații mai sunt puși la colț, trași de mânecă, blocați pentru un timp. Numai pe Edupedu sunt lăsați să zburde în voia lor toți agramații, semianalfabeți funcțional, impostorii, necivilizații și…etc. Pentru ce faceți asta? Rating? Număr de vizualizări? Masochism gratuit la adresa profesorilor? Imparțialitate prost înțeleasă?
    Nu știu și nici nu îmi mai pasă. Am devenit imună, ignor elegant orice mitocănie pe principiul ” nu mor caii când vor câinii” , dar vă dați cu firma -n cap, zău așa…

    1. Nu-i chiar așa. Toate comentariile sunt moderate (nu apare niciunul în timp real). Toate dejecțiile astea aruncate asupra profesorilor de diverși frustrați AU TRECUT prin moderare, iar moderatorii au considerat că sunt bine venite și necesare.

      Panem et circenses.

  2. Cucoană, sunteți în secolul tehnologiei. În Norvegia, deja, în școli, au renunțat la a mai scrie cu pixul de hârtie. Ei folosesc tehnologia, ceea ce pe voi, vă depășește cu mult (vezi cazul profesoarei idioate din Constanța, că nu a vrut să treacă notele în catalogul electronic), așa că lăsați gargara. Copiii din ziua de azi, au nevoie de tehnologie, nu să scrie cu pixul pe hârtie. Copiii din ziua de azi, învață, cum am spus și mai sus, din tutoriale și podcasturi de pe YouTube, nu mai sunt interesați de metodele învechite de predare și mă bucur, că sunt părinți care îi susțin în această privință.

  3. E penurie ptr ca nr de profesori s-a autoreglat in concordanta cu piata muncii iar nr de ore alocate disciplineri a ramas mult prea mare. Nr de ore de chimie este acum in romania cat era si in comunism cand erau oportunitati de lucru cu chimia in fabrici chimice aflate prin fiecare oras chiar mai mic. Atunci invatai chimie ca poate te bagai la combinat dar acum ce folos?

    Cel mult o ora ar trebui, una la a 7-a una la a 8-a aici la alegere de catre elev cu fizica sau biologie sau ecologie sau altceva, una la a 9-a si una la a 10 a si atat.

    Doar profilul de stiinte sa faca mai multe ore plus ore de chimie si in ciclul superior al liceului dar si acolo la alegere cu fizica si biologia. in rest nu e nevoie, efectiv nu ajuta la nimic, e pierdere de timp. Mai bine faci materii interesante geopolitica, perspective globale, istoria a ceva anume, notiuni juridice notiuni economice bancare ca sunt de actualitate.

    Nr de ore de chimie ar trebui redus la jumate iar ptr cei care doresc express sa studieze chimie in scoala sa existe clase separate si optional. In rest e evident ca marea masa nu mai doreste chimie.

    1. In momentul în care elevul trebuie sa spună ce și-ar dori sa studieze, opțiunile devin clare: cât mai putin efort, pentru a trece, cumva, clasa; pentru a trece prin școală precum gasca prin apa.

      într-un final, urmând acest raționament, dacă știu să-și scrie numele, dacă știu sa scrie o formula aritmetica într-un calculator electronic oarecare, școală de astăzi trebui sa declare cu mandrie ca a obținut un succes cu elevul respectiv.

    2. Cât de curând nu va mai studia nimeni științele în România și vom ajunge să învățăm să folosim calculatoarele dar să n-avem nici cea mai mică idee cum și de ce funcționează. Nici pentru industrie nu mai e nevoie de studiul științelor, că doar ce, nu știe electricianul să repare fire fără să învețe despre curent electric și rețele și alte aberații de-astea, ”științifice”? N-avem noi treabă cu astea. Nouă ne trebuiesc chestii ușoare, să crească procentul de promovare la bacalaureat și să ia toți medii de la 10 în sus, pe discipline obligatorii precum religia.

      Apoi, în vreo 10-15 ani după ce dispar științele din curriculumul obligatoriu și nu mai alege nimeni studiul lor cât sunt facultative, ne vom da seama ce prostie am reușit (la fel ca francezii care au avut nevoie de doar vreo 5 ani ca să înțeleagă că dacă matematica dispare din rândul disciplinelor obligatorii, s-a terminat cu învățământul superior în domeniul real, și asta le va distruge întreaga industrie, mai devreme sau mai târziu; acum încearcă să dreagă busuiocul).

      E minunat cum nu învățăm niciodată din greșelile altora ci ne încăpățânăm să facem altele și mai grave. Doar noi suntem niște speciali.

    1. Inteligenta artificiala vine de mult. Tot vine, de vreo 60 de ani.
      Acum pare mai aproape, dar e greu la curbe.
      Rateuri tot mai dese, pentru ca baza de cunoștințe pe care o folosește este tot mai viciata. Ce să-i faci, și inteligenta artificiala e ca omul, se bazează strict pe principiul GIGO (gunoi introduci, gunoi obții).

  4. In liceul meu, unul mare, cu peste 1500 de elevi, avem 5 titulari de matematica, unul are 49 de ani, ceilalți peste 55. Peste 10 ani tragem obloanele…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevul de 16 ani la Colegiul Național „Ion Creangă” din București, arestat preventiv pentru 30 de zile, este acuzat de tentativă de omor calificat / Procurorii: A premeditat săvârşirea faptei, s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze şi s-a înarmat cu un cuţit

Elevul de 16 ani de la Colegiul Național „Ion Creangă” din București care a atacat cu cuțitul o profesoară în timpul orei a fost arestat preventiv, joi, pentru 30 de…
Vezi articolul

EXCLUSIV Directoarea Centrului de Asistență Educațională CJRAE Mehedinți, plasată în control judiciar de DNA pentru luare de mită. Surse: Ar fi fost prinsă în flagrant luând mită pentru angajarea unei persoane pe un post de consilier școlar

Directoarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Mehedinți, Andreea Florentina Bădescu, este inculpată într-un dosar penal deschis de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, pentru acuzația de…
Vezi articolul