Peste 3 mii de profesori au făcut cumpărături cu cardul de prima didactică – surse / Banii au fost folosiți la magazine de electronice și electrocasnice, librării online și la un singur centru de formare. Pe lista magazinelor se află și pescării, magazine mixte sau de tipul casă și grădină

45.891 de vizualizări
Foto: card primă de carieră didactică
Peste 3600 de profesori au făcut deja cumpărături folosind cardul pentru prima didactică, în valoare de 1500 de lei, până la data de 1 noiembrie, potrivit surselor Edupedu.ro. Profesorii au folosit prima didactică cel mai mult la achiziții în magazine de electrocasnice și electronice, la librării online și la un singur centru de formare din Baia Mare. În prezent sunt peste 22.500 de agenți comercianți, care cuprinde și pescării, farmacii, hoteluri, pensiuni, magazine de bijuterii, supermarketuri, magazine de tip casă și grădină, în condițiile în care prima pentru profesori „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare”, potrivit ordonanței de urgență nr. 58 din 12 iunie 2023.

Cardurile pentru prima didactică au început să fie folosite de profesori. Potrivit surselor Edupedu.ro, peste 3600 de profesori au activat cardurile și au efectuat tranzacții, până în data de 1 noiembrie. Cele mai multe achiziții s-au făcut în magazine de electrocasnice și electronice, în librării online și la un singur centru de formare pentru profesori din Baia Mare.

Potrivit surselor Edupedu.ro, profesorii au făcut peste 350 de propuneri sau sugestii de parteneri la adresa dedicată. Amintim, inițial adresa transmisă era una greșită/invalidă.

Pe lista magazinelor, care se actualizează zilnic, apar și pescării, magazine de tip casa și grădina, magazine mixte, supermarketuri, farmacii, agenții de turism sau pensiuni. Asta deși, prima didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare”, potrivit ordonanței de urgență nr. 58 din 12 iunie 2023.

Amintim, Edupedu.ro a scris că un lanț de magazine anunță că din prima didactică profesorii își pot cumpăra și frigidere, dacă pun diferența de preț.

Ministerul Educației a anunțat apoi că profesorii pot propune comercianți pe lista de magazine pentru prima didactică.

Lista magazinelor pentru prima didactică actualizată pe 1 noiembrie
Ce sunt primele de carieră didactică și la ce se pot folosi

Prima de carieră didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.”

Art. 3 – „(3) Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:

a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

b) cheltuieli pentru echipamente IT;

c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.

(4) Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023 și va putea fi utilizată în anul școlar 2023—2024.

Modalitatea în care se face decontarea primelor de carieră didactică a fost publicată în Monitorul Oficial. Vezi aici ce documente justificative trebuie să aducă profesorii la școală.

Modalitatea de decontare

Pentru prima de carieră didactică, cheltuielile vor fi justificate prin prezentarea următoarelor documente:

Informații de context

Acordarea cardurilor pentru profesori a fost făcută pe ultima sută de metri, deși ministrul Câciu anunțase inițial că vor fi trimise cardurile prin Poștă începând cu 10 octombrie. Nu a fost așa, iar noul termen anunțat a fost 20-27 octombrie. Banii au fost acordați din Fondul de rezervă urmând ca apoi MIPE să deconteze banii.

Unor profesori li s-au trimis cardurile în vacanță la școlile unde predau și riscau să rămână fără ele dacă nu reușeau să ajungă să le ridice. Apoi, cititorii Edupedu.ro ne-au semnalat că nu toate cardurile au fost încărcate sau nu au primit sumele complete.

Unii profesori nu aveau cardurile încărcate pe 2 noiembrie. Controverse au fost și legate de lista magazinelor unde profesorii puteau cheltui banii din prima didactică de 1500 de lei.

Deputatele REPER Oana Cambera și Simina Tulbure au cerut lămuriri publice de la Guvern, privind întârzierile în procesul de distribuție a cardurilor, încărcarea incompletă a sumelor promise și lipsa unui ghid clar privind cheltuielile eligibile au creat un climat de incertitudine și frustrare în rândul profesorilor. Mai mult, ele spuneau că există suspiciuni cu privire la posibila existență a unui monopol pentru un singur furnizor de electronice.

Noua listă a fost actualizată joi și cuprinde printre altele, farmacii, hoteluri și agenții de turism.

Edupedu.ro a solicitat Ministerului Fondurilor Europene o explicație clara a ceea ce au voie și ce nu să-și achiziționeze cadrele didactice, inclusiv chestiunea cu telefoanele. Când vom primi răspunsul, îl vom publica.

De remarcat este detașarea de subiect a Ministerului Educației, care nu a făcut declarații pe subiect, ci a încercat să paseze toată responsabilitatea la Ministerul Fondurilor Europene. Tocmai pe 31 octombrie, Ministerul Educației a venit cu clarificări în privința celor mai multe întrebări adresate de cadrele didactice, deși ar fi trebuit ca aspectele acestea să fie lămurite din timp, nu în ultima zi din luna octombrie.

La întrebarea dacă există o listă finală a comercianților la care pot fi utilizate primele pentru carieră didactică și carieră profesională, răspunsul Ministerului a fost că nu va exista o listă finală, fiind actualizată permanent. Profesorii pot propune comercianți pe lista de magazine pentru prima didactică, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației.

Citește și:
Cardurile de primă didactică și „respectul” față de profesori. Pe lista actualizată a magazinelor apar, printre altele, farmacii, hoteluri și agenții de turism
Profesorii pot propune comercianți pe lista de magazine pentru prima didactică, anunță Ministerul Educației
Ce nevoi didactice individuale pot să acopere profesorii cu 450 de lei din prima de carieră didactică de 1.500 de lei – listă
UPDATE SURSE Ședință la Ministerul Proiectelor Europene pe tema primelor de carieră didactică și profesională
Un lanț de magazine anunță că din prima didactică profesorii își pot cumpăra și frigidere, dacă pun diferența de preț / Categoriile de produse eligibile pentru cei 1.500 de lei / Cardurile sunt valabile doar în magazinele fizice
Profesorii vor fi responsabili pentru cumpărăturile făcute cu cardul de primă didactică, iar banii cheltuiți pe lucruri sau servicii care nu au legătură cu activitatea didactică vor trebui returnați, ar fi stabilit reprezentanții ministerelor și sindicatelor / Există un sistem prin intermediul căruia se verifică ceea ce a fost achiziționat – surse
Lămuriri publice despre modul de selectare a furnizorilor pentru prima de cariera didactică și întârzierea plăților, solicitate Guvernului de către deputatele REPER Oana Cambera și Simina Tulbur
LISTĂ Magazine pentru prima de carieră didactică pe județe – surse / Documentul trimis în școli de reprezentanți ai sindicatelor conține peste 1.200 de centre din 176 de orașe din țară

18 comments
  1. Cardul nu se activeaza in prealabil. Se face automat la prima utilizare in POS.
    Nu am primit sms precum ca a fost alimentat cardul, dar azi am verificat la nr de tel indicat in scrisoarea din plic si banii au intrat integral, 1500 lei. Este un nr de robot care va cere codul de 12 cifre de pe verso card.
    Ce trebuie sa facem ca sa se poata accepta si plata unor ochelari de vedere. O pereche progresivi pleaca de la 3000 de lei. Oare ce poti face cu Laptop, telefon, tableta, manuale, cursuri, etc…, daca nu vezi bine ???. Rog pe cine poate, sa intervina pentru extinderea listei de furnizori si de servicii – firme de optica medicala / ochelari de vedere.

  2. Dar personalul nedidactic la ce pot folosii cei 500 de Lei.??? Se pare ca noi nici nu contam .Nimeni nu ne da o explicații

  3. De când e profesorul responsabil pentru ce apare pe lista ? Oare de acreditarea “partenerilor “ nu se ocupa ‘prea-stimabilii’?
    Un optician nu le-a trecut prin minte sa aprobe? La ce prețuri au ochelarii si la ce nevoie avem de ei … ar fi destul de potrivit! Iar farmaciile de ce nu ar fi pe liste … oare Ministerul Sănătății decontează toate cheltuielile noastre de ‘întreținere’ sănătății ? Ma îndoiesc …

  4. Este o jignire adusă corpului didactic. Nu pot intelege cum profesorii pot accepta o asemenea umilinta. Cum să-ti impună, tie, profesor, cum să cheltuiești banii? Si mai ales, cine? Acesti incompetenti, care prima data decid, si apoi gândesc? Elevilor de nota 2 cărora le-au dat burse de merit, le-au impus sa cheltuiască banii pentru a se pregati?

  5. O să-mi cumpăr telefon nou sau nimic. Iar pe telefonul meu personal deja dau cu seen la cam toate mesajele de la școală, în timpul meu liber. Dacă e să fie horă, atunci să fie horă.

  6. Da, este activat! Am sunat la acel număr de pe hârtia care însoțește cardul și am verificat soldul urmărind pașii de la robot!
    0212072727

  7. Nici nu l-am primit cardul daramite banii.Dar sa zic ceva daca cheltui banii,si ulterior se constata ca nu am achizitionat ce e voie m-i se opreste din salar mai primesc asazisa prima de cariera ?A pus cineva intrebarea asta lu tanti Deca.

  8. Nu am primit banii, asta după două săptămâni, poate scrieți și voi edupedu.ro un articol ceva, suntem mulți în situația asta…

  9. Deci nici 2% din profesori gândesc doar cu capul propriu. Restul așteaptă indicații prețioase de la sindicate sau minister. Poate încă o grevă frumos regizată, că ultima va fi “vânare de vânt”.
    Îmi e scârbă de nivelul de neasumare la care a ajuns societatea actuală. Profesorii sunt cei care ar trebui să impună niste valori, însă s-a ajuns la o masa amorfă și manipulabila.

    1. Mare curaj!
      Când li se va spune că au făcut cheltuieli neeligibile și vor scoate banii din buzunar atunci să vezi vitejie!

      Una e să ai demnitate, alta e sa nu te arunci cu capul înainte.

      Mai ales că la noi la români e cutumă sa schimbi mereu regulile in timpul jocului.

    2. „Profesorii vor fi responsabili pentru cumpărăturile făcute cu cardul de primă didactică, iar banii cheltuiți pe lucruri sau servicii care nu au legătură cu activitatea didactică vor trebui returnați, ar fi stabilit reprezentanții ministerelor și sindicatelor. Conform unei informări care a ajuns de la Ministerul Educației la directorii școlilor, ar exista un sistem prin intermediul căruia se verifică ceea ce a fost achiziționat, conform surselor Edupedu.ro.” Asadar nu este nicidecum vorba de „indicatii pretioase”, sunteti liber sa va alaturati celor 3000+ cu riscul de a returna suma. Mult noroc !

  10. Bună ziua! Am ridicat cardul de aproape două săptămâni, dar până în prezent nu a fost alimentat. S-a mai confruntat cineva cu această problemă?

      1. Nu trebuie sa activezi nimic. Se activeaza automat la prima cumparatura, ca la cardul de vacanta. Suni la nr.de pe hartie sau intri pe site Pluxee si daca ai cont in aplicatie sau site iti apare acolo cardul cand te loghezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Universitatea din București au celebrat cariera profesorului Adrian Miroiu, filosof, logician și politolog

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și Universitatea din București au organizat conferința „Filosofie și politici publice. Perspective asupra contribuțiilor academice ale lui Adrian Miroiu”, pentru a celebra…
Vezi articolul

Ministrul Educației Ligia Deca, despre reintroducerea tezelor și a semestrelor după recordul negativ înregistrat de elevii de clasa a VIII-a la simulare: Nu am avut o discuție pe reintroducerea tezelor / Nu a fost observată o legătură între structura anului școlar pe module și rezultate

Ligia Deca declară că nu ia în calcul reintroducerea tezelor școlare, după ce elevii de clasa a VIII-a care au susținut în gimnaziu acest tip de evaluare doar doi ani…
Vezi articolul