Șerban Iosifescu, Agenția care autorizează/acreditează școlile: Acum, că a devenit obligatorie grupa mare de grădiniță, ies la iveală sutele de grădinițe ilegale. Poliția tratează cu o inexplicabilă blândețe zecile de reclamații

2.348 de vizualizări
Serban Iosifescu / Foto: Facebook Serban Iosifescu
“Primim zeci de reclamații privind aceste grădinițe ilegale”, care sunt mascate în centre educaționale sau pre-afterschool, iar poliția “le tratează cu o inexplicabilă blândețe”. Acuzația vine de la Șerban Iosifescu, cercetător în științele educației și președinte al Agenției guvernamentale care evaluează școlile de stat și private pentru a le autoriza și acredita. Acesta atrage atenția asupra condițiilor în care sunt primiți numeroși copii, în centre în afara legii și cu complicitatea autorităților care ignoră riscurile la care sunt supuși cei mici.

Problema grădinițelor ilegale a revenit în atenția publică odată cu intrarea grupei mari de grădiniță în cadrul învățământului obligatoriu, începând chiar cu 14 septembrie 2020. Pentru a funcționa legal, o grădiniță trebuie să fie autorizată provizoriu sau acreditată. Instituția care autorizează/acreditează școlile și grădinițele, în urma unui audit independent, este Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).

Șerban Iosifescu atrage atenția că autoritățile trebuie să stabilească cine este responsabil de monitorizare inclusiv la centrele de zi sau afterschool-urile care funcționează mascat ca grădinițe, pentru ca cei mici să fie în final în siguranță, în cadrul unor centre evaluate de o autoritate externă.

“Aveți sau nu de gând să reglementați activitatea entităților care oferă orice fel de servicii pentru copii (educație, îngrijire, distracție și timp liber, hrană etc.) măcar pe plan local, dacă la nivel național nu se mișcă nimic? Noi am trimis, acum câteva luni, o propunere Ministerului, în acest sens, prin care propuneam o reglementare a acestor activități – mai ales pentru puzderia de pre/after-school, foarte lucrative – și am avut și o discuție preliminară la ANDPDCA – ca instituție care are chiar în titlu ”drepturi” și ”copii” – pentru emiterea unei reglementări generale, comune, pentru toate entitățile care oferă servicii pentru copii. Dar, probabil au fost alte probleme mai importante”, anunță Iosifescu.

Analiza semnată de Șerban Iosifescu, președintele ARACIP, și publicată pe pagina sa de Facebook:

“Acum, că a devenit obligatorie grupa mare de grădiniță, ies la iveală sutele de grădinițe ilegale din București, mascate în centre educaționale, pre/afterschool și altele de acest fel. Nu că ar dori, neapărat, să respecte legea (pentru că, așa cum a spus un fost primar, numai un bou respectă legea), ci pentru că nu se recunoaște educația primită într-o grădiniță neautorizată, iar părinții își iau copiii (și banii) și pleacă la cele autorizate.

Aceste grădinițe ilegale funcționează, dintotdeauna, cu complicitatea părinților (”mie îmi place acolo, ce dacă funcționează ilegal”), până la un scandal (copil bătut etc.). Primim zeci de reclamații privind aceste grădinițe ilegale, de la vecini (multe funcționând în apartamente) sau de la părinți, pe care le trimitem, spre investigare, mai departe (nefiind unități de învățământ nu le putem controla), poliției și poliției locale, care le tratează cu o inexplicabilă blândețe.

Problema (insuficiența facilităților pentru îngrijirea și educarea copiilor) există și, din acest motiv, mai mult de jumătate dintre grădinițele private din țară (cele legale, la care se adaugă sutele de grădinițe ilegale) sunt în București și prin împrejurimi.

Deci, stimați candidați:

  • Având în vedere condițiile economice, sociale și demografice aparte din București (altfel decât în restul țării – de exemplu, în privința populație active și a ocupării, inclusiv ambii părinți angajați), care impun o dezvoltare mai mare a serviciilor de îngrijire pentru copii, cum aveți de gând să susțineți (cu subvenții și alte măsuri – inclusiv monitorizare) astfel de servicii? Că bani de biciclete, de vacanțe în Grecia și alte bazaconii se găsesc în bugetul primăriei.
  • Cum asigurați / garantați siguranța și sănătatea copiilor (ca să nu mai vorbim de personal calificat, educație corespunzătoare etc.) în aceste entități de educație și îngrijire a copiilor (situate la marginea legii)?
  • Aveți sau nu de gând să reglementați activitatea entităților care oferă orice fel de servicii pentru copii (educație, îngrijire, distracție și timp liber, hrană etc.) măcar pe plan local, dacă la nivel național nu se mișcă nimic? Noi am trimis, acum câteva luni, o propunere Ministerului, în acest sens, prin care propuneam o reglementare a acestor activități – mai ales pentru puzderia de pre/after-school, foarte lucrative – și am avut și o discuție preliminară la ANDPDCA – ca instituție care are chiar în titlu ”drepturi” și ”copii” – pentru emiterea unei reglementări generale, comune, pentru toate entitățile care oferă servicii pentru copii. Dar, probabil au fost alte probleme mai importante.
  • Când promiteți (că veți promite) înființarea de creșe, grădinițe și alte unități de îngrijire sau care oferă servicii pentru copii, să spuneți exact: unde, când vor fi gata, și de ce acolo (studiu de fezabilitate) – nu promisiuni vagi, pe care să le uitați în secunda 2 după alegeri”.
Informații de background

Încă nu este clar ce se întâmplă cu un copil care urmează inclusiv în prezent un astfel de centru ilegal și care se va înscrie în septembrie următor în clasa pregătitoare. Legea educației prevede amenzi pentru familie, însă metodologia de înscriere în clasa pregătitoare va lămuri dacă vor exista diferențe de înscriere în privința etapelor de accedere la școală.

Ce înseamnă învățământ obligatoriu? Sancțiuni și obligații

Potrivit legilor și regulamentelor în vigoare, părinții/tutorii copilului care nu frecventează învățământul obligatoriu pot fi sancționați și, în cazul în care există ajutoare sociale pe care le încasează, acestea pot fi sistate/condiționate.

Legea Educației Naționale nr. 1 din 2011 prevede:

Articolul 86

(1) Unitățile de învățământ încheie cu părinții, în momentul înscrierii antepreșcolarilor, respectiv a preșcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților. Contractul educațional-tip este aprobat prin ordin al ministrului educației naționale și este particularizat, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin decizia consiliului de administrație.

(2) Nerespectarea prevederilor contractului educațional-tip de către unitatea de învățământ este sancționată de inspectoratul școlar, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.

(3) Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea elevului, pe perioada învățământului obligatoriu.

(4) Părintele sau tutorele legal răspunde pentru distrugerile materiale din patrimoniul școlii, cauzate de elev.

Articolul 360

(1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

a) nerespectarea dispozițiilor art. 86 alin. (3), din culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit, cu amendă cuprinsă între 100 lei și 1.000 lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunității, prestată de părinte sau de tutorele legal;

(2) Constatarea contravenției și aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) lit. a) se fac de către persoanele împuternicite de primar în acest scop, la sesizarea consiliului de administrație al unității de învățământ.

Legea care mărește durata învățământului obligatoriu de la 11 la 16 ani până în 2030 a fost promulgată de Președintele României, Klaus Iohannis, în aprilie 2019. Proiectul de lege a fost inițiat de un grup de 19 parlamentari UDMR în frunte cu Szabo Odon și șapte parlamentari PSD.

Legea a instituit creșterea duratei învățământului obligatoriu în felul următor:
  • până în 2020 – devin obligatorii grupa mare de la grădință și clasele a XI-a și a XII-a – 14 ani în total
  • până în 2023 – grupa mijlocie – 15 ani în total
  • până în 2030 – grupa mică – 16 ani de învățământ obligatoriu.
This image has an empty alt attribute; its file name is banner_SC_640x120.gif
Citește și:
Copiii care nu fac grupa mare de la grădiniță, obligatorie din toamnă, vor fi primiți la școală. Barcari, secretar de stat: Ministerul nu are în vedere sancțiuni și va stabili o metodologie de aplicare a Legii privind obligativitatea grupei mari
Cum începe grădinița? Grupa mare este obligatorie din septembrie, deci cu prioritate să găsim soluții pentru ei – inspectorul pentru învățământ preșcolar din Sibiu
DOCUMENT Înscrierea copiilor la grădiniţă şi reînscrierea într-o grupă mai mare se pot face telefonic, prin email sau fax. Procedura stabilită de Ministerul Educației în anul în care grupa mare devine obligatorie
Calendarul de înscriere în grădiniță 2020 a fost publicat de Minister: înscrierile încep pe 8 iunie, iar reînscrierile pe 25 mai

Ziarul de Belgia: În Belgia, grupa mare de la grădinița devine obligatorie de la 5 ani

Grădinița și liceul obligatorii, o măsură bună sau nu? Mircea Miclea: În UE, doar Ungaria începe învățămîntul obligatoriu la 3 ani

Grădinița autorizată provizoriu – recunoscută la obligativitatea grădiniței? Ce se întâmplă cu copiii din grădinițele ilegale

Grădiniță și liceu obligatorii – Președintele a promulgat Legea care introduce 16 ani de învățământ obligatoriu în România

Înscrierea la grădiniță – Care erau regulile de înscriere anii trecuți și care este programul zilnic la grădiniță

DOCUMENT Ce învață copiii la grădinițele de stat: curriculum de grupa mare

Grădinițele din București – Rețeaua de grădinițe de stat pe fiecare sector în parte

Cum aleg grădinița potrivită și unde verific dacă este autorizată sau acreditată

Reguli de siguranță pentru corpul copilului meu: Cum îi învățăm pe cei mici despre părțile intime, ca să îi ferim de abuzuri

Ce să faci dacă te prinde cutremurul la grădiniță sau la școală

Copiii cu probleme de vorbire: Etapele dezvoltării limbajului la copii, de la 0 la 7 ani, și ce exerciții de logopedie pot face

Educația și teatrul: Copiii bruscați de educatoare să facă liniște în sală nu pot răspunde creativ în relație cu actorii – Adrian Tibu, Festivalul Tânăr de la Sibiu

Povestea Marianei Mera, educatoare la sat: Cel mai important e să învețe să gândească, să observe, să fie curioși, să pună întrebări

Matematica în viața unui copil: etapele fizice și cognitive de dezvoltare a copiilor între 0-7 ani

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu
  1. Ne poate comunica dl Iosifescu cate inspectii face ARACIP? Cate cereri de acreditare/autorizare provizorie are ARACIP inregistrate si neevaluate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eroare materială în Monitorul Oficial, anunță ministrul Educației. Anisie: Va fi publicată o erată la OUG privind transportul elevilor, ca să asigurăm transportul gratuit și rutier, și feroviar

“Dintr-o eroare materială, în Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanța de Urgență într-o altă formă” decât cea adoptată în ședința de Guvern din 4 februarie 2020, susține Ministerul Educației. Astăzi…
Vezi articolul