Sindicatele anunță profesorii că săptămâna viitoare încep noi negocieri pentru salarizarea de la 1 ianuarie 2024

12.802 vizualizări
Sursa: Gov.ro
Săptămâna viitoare, sindicatele din Învățământ vor merge la o nouă întâlnire la Guvern pentru stabilirea modalității de majorare a salariilor profesorilor, după cum se arată într-o informare trimisă în teritoriu. Ieri, reprezentanții profesorilor s-au întâlnit cu premierul Ciolacu, iar discuțiile au fost despre programe sociale și investiții în Educație, fără să se facă vreo referire la noua lege a salarizării, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

„De asemenea, săptămâna viitoare va avea loc la Guvern o nouă întâlnire la care vor participa și reprezentanții Ministerului Muncii și Ministerului de Finanțe pentru stabilirea modalității de majorare a salariilor personalului didactic, personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din sistemul de învăţământ de stat, conform art. III alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2023, începând cu 1 ianuarie 2024”, se arată în mesajul sindicatelor.

Luni, reprezentanții profesorilor au fost chemați la discuții cu Marcel Ciolacu, la ora 13. Luni ar fi trebuit să se discute despre legea salarizării, pentru ca profesorii să primească majorările salariale promise de guvern prin ordonanță de urgență în luna mai.

Întâlnirea de ieri a fost legată de programe sociale și investiții în Educație, dar și demararea unor acțiuni privind “eliminarea inechităţilor salariale pentru personalul din învăţământ”, după cum reiese din comunicatul de presă al Guvernului.

După întâlnirea de luni cu sindicatele din Educație de la Guvern, Ligia Deca a scris, pe Facebook, că „voi face tot ceea ce ține de mine pentru ca angajamentele privind creșterea salariilor în învățământ să fie respectate”.

După o întâlnire a sindicatelor cu premierul Ciolacu pe tema salarizării, care a avut loc pe 4 septembrie, liderii sindicali spuneau că “în cursul lunii septembrie se vor finaliza discuțiile cu Guvernul României privind salarizarea personalului din învățământ”.

Legea salarizării nu este gata nici în ziua publicării acestui articol, 17 octombrie 2023. Pe 12 octombrie, sindicatele din poliție au declarat după discuții cu ministrul Muncii că viitoarea lege a salarizării va intra în vigoare “cel mai devreme după 1 ianuarie 2025” .

Redăm mesajul sindicatelor din Educație:

Stimați colegi,

Astăzi, 16 octombrie 2023, începând cu ora 13:00, a avut loc o întâlnire la sediul Guvernului, la care au participat: dl. prim-ministru Marcel Ciolacu, dl. viceprim-ministru Marian Neacșu, dna ministru Ligia Deca, dl. secretar de stat Gigel Paraschiv, dna secretar de stat Daniela Pescaru și reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.

Au fost ridicate aceleași probleme ca și la întâlnirea precedentă, respectiv: îndeplinirea angajamentelor asumate de Guvern, astfel cum sunt acestea instituite inclusiv prin O.U.G nr. 57/2023 și nr. 58/2023, și modificarea în regim de urgență a salariilor de bază prevăzute pentru funcțiile didactice de conducere, de îndrumare și control și funcțiile didactice auxiliare de conducere.

În urma discuțiilor, au rezultat următoarele:

1. Așa cum și-a asumat, Guvernul va acorda în această lună prima de carieră didactică în cuantum de 1500 lei pentru cadrele didactice și personalul didactic auxiliar, respectiv prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic (administrativ) în limita sumei de 500 lei;

2. Începând din această săptămână vor avea loc discuții la nivelul Ministerului Educației pentru identificarea mijloacelor concrete în vederea rezolvării cât mai rapide a problemei majorării salariilor personalului care ocupă  funcțiile didactice de conducere, îndrumare și control și funcțiile didactice auxiliare de conducere, conform propunerilor federațiilor sindicale;

3. De asemenea, săptămâna viitoare va avea loc la Guvern o nouă întâlnire la care vor participa și reprezentanții Ministerului Muncii și Ministerului de Finanțe pentru stabilirea modalității de majorare a salariilor personalului didactic, personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din sistemul de învăţământ de stat, conform art. III alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2023, începând cu 1 ianuarie 2024. 

Cu stimă,

PREŞEDINTE FSLI, Simion HANCESCU  

PREȘEDINTE F.S.E. „SPIRU HARET”, Marius Ovidiu NISTOR

  • În luna august, 2.500 de directori de școli au cerut Guvernului Ciolacu salarii mai mari: „Este nevoie ca, până la finalul anului școlar curent, respectiv până la 31 august (2023 -n.red), Guvernul să decidă cum îi sprijină pe directorii unităților de învățământ și echipele acestora și care este profilul directorului pe care îl susține, inclusiv prin politica de salarizare”, se arată în scrisoarea deschisă.
Informații de context

Când a fost întrebat dacă noua lege a salarizării va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024, premierul Marcel Ciolacu a declarat că „lucrez cu materialul clientului și încerc să-mi fac prioritățile în funcție și de necesitățile reale și urgențele reale”. Declarația a fost făcută luni, 2 octombrie, după participarea la inaugurarea noului Amfiteatru al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

Amintim că draftul noii legi a salarizării ar fi trebuit să fie gata până pe 15 iulie. Noua lege a salarizării este condiție esențială pentru majorările salariale ale profesorilor de la 1 ianuarie 2024.

Pe 11 septembrie, la TVR Plus, Ligia Deca nu a putut spune clar dacă garantează că profesorii, personalul nedidactic și cel auxiliar vor primi majorările salariale de la 1 ianuarie 2024 promise prin O.U.G. nr. 57/2023.

La începutul lunii august, Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, a declarat pentru Edupedu.ro că draftul de lege se află în analiză.

Pe 22 iunie, Ligia Deca declara că „se va merge pe trei scenarii de grile, una dintre aceste grile fiind cea lucrată deja la Ministerul Educației, împreună cu federațiile sindicale, la sfârșitul anului trecut, începutul acestui an.”

Pe 7 iunie, ministrul Muncii spunea că termenul dat de coaliție pentru draftul legii salarizării este data de 15 iulie: „Până pe data de 15 iulie am termen de la coaliție să finalizez draftul legii salarizării, astfel încât în perioada 15 iulie – 1 septembrie să continuăm discuțiile cu sindicatele, ca la 1 septembrie propunerea administrativă să treacă de Guvern și să fie depusă în Parlament.”

Marius Budăi spunea pe 1 iunie că „așa cum s-a decis, și coaliția, și dl. prim-ministru, astăzi vom continua discuțiile cu sindicatele pentru noua grilă de salarizare, bineînțeles, cu sindicatele din educație, în primul rând, după care urmează celelalte sindicate”. 

Budăi a declarat că de la 1 ianuarie 2024 un profesor debutant va avea un salariu net de 4.600 de lei. Declarația a fost făcută după ședința în care Executivul a adoptat ordonanța de urgență prin care au fost acceptate cererile sindicatelor.

Conform Ordonanței de urgență nr 57/2023, Guvernul trebuie să crească salariile de bază din Învățământ cu 1.300 de lei brut din luna iunie pentru cadrele didactice și didactice auxiliare și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.

De asemenea, ordonanța prevede că, de la 1 ianuarie, salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie, precum și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă.

„Art. III – (2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.

(3) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.”

Pe 15 iunie, în discursul său din Parlament, Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a promis profesorilor și angajaților din învățământ că va livra “la milimetru” ce a promis împreună cu Nicolae Ciucă, fost premier:

„Când vine vorba de educație, speranța nu va fi o opțiune pentru mine, ca prim-ministru. Voi livra la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, iar cea mai mare garanție, dincolo de orice ordonanțe sau legi, este aceea că fac parte din partidul care a livrat deja și medicilor ce a promis. Sunt pregătit să discut oriunde și oricât cu profesorii pentru a găsi împreună soluțiile corecte”, a declarat Marcel Ciolacu.

Citește și:
Ligia Deca, după discuțiile de la Guvern cu sindicatele din Educație: Voi face tot ceea ce ține de mine pentru ca angajamentele privind creșterea salariilor în învățământ să fie respectate
Elefantul din cameră, noua lege a salarizării, nu ar fi existat în discuțiile cu sindicatele din Educație de la Guvern. De la Palatul Victoria anunțul oficial este că Marcel Ciolacu și liderii FSE și FSLI au vorbit despre programe sociale și investiții în educație 
Viitoarea lege a salarizării, folosită de guvern ca referință pentru creșterile salariale promise profesorilor de la 1 ianuarie 2024, va intra în vigoare “cel mai devreme după 1 ianuarie 2025” – sindicatele din poliție, după discuții cu ministrul Muncii
Sindicatele din Învățământ discută luni cu premierul Ciolacu. Salarizarea profesorilor va fi subiectul întâlnirii – surse / Ligia Deca, în urmă cu 2 săptămâni: Dacă există dificultăți, trebuie demarate discuțiile pentru a vedea care ar fi un nou interval de timp
Secretarul de stat Sorin Ion: Poate că directorii de școală, în acest moment, nu sunt în cea mai fericită perioadă din viața lor

6 comments
  1. Poate vor fi scosi si soferii de la tara din sistemul de invatamint si vor fi trecuti la cons. locale ca doar freaca menta 4 ore si sint platiti 8 ore,in timp ce ceilalti muncitori si cu atributii de fochisti 7 luni din anul sc. le ies ochii de carat lemne la cite 2 cazane lucrind si 10 ore neputind fi platiti.Directori care-si pling de mila ca au salarii mici au angajat pe banda rulanta acesti asazisi soferi cu concursul isj.fara concurs doar ca erau lipotori de afise ls partid.Cine vede cine verifica asa ceva?.Sindicatele?clar sint cumparati liderii.

  2. Poate vor înțelege liderii de sindicat că în creșele preluate de învățământ se lucrează în echipă la îngrijirea si supravegherea stării de sănătate a copiilor.
    Nu este normal ca un educator puericultor să lucreze 5 ore si are un salariu net de 4500 lei ,iar o asistentă medicală 3000 net si lucrează 8 ore ,de asemenea si ingrijitoarele sunt plătite in bătaie de joc .

  3. Poate se va lua în calcul și aberația din școlile speciale unde infirmiera este cadru didactic auxiliar și are salariul cu 1000 mai mult decât asistenta!

  4. Da, da, va mai crede nici naiba. Hai, faceti pasi. Pregatiti o noua greva sa faca guvernasii economie? Nu va e rusine? NOI NU AM VRUT SA IESIM DIN GREVA. Dar am ieșit din sindicate. Ati încercat sa ne mituiti ca pe oi deschizând procese pentru acordarea hranei. Cand ele trebuiau deschise de ceva ani.
    Sindicate vândute. Am facut mult mai multa economie iesind din sindicat decat fiind mituit cu ce nu ni s-a dat ca hrana.
    Ne-am trezit. Am fost pacaliti o data. Si da, am citit si manuale de manipulare. Ca doar si pe voi va invata experții lui peste.

  5. In ritmul ăsta vor rămâne doar ei (,,liderii”) in sindicat.

    Ce nu știu ei este faptul că mulți profesori așteaptă formarea unor sindicate noi cu gândire si acțiune de tip european.

    Deja s-au format câteva grupuri de lucru care sunt promițătoare în acest sens.

    Oricum actualilor,,lideri” nu le pasă prea mult. Se vor refugia în partidele politice care le manevrează in acest moment.

  6. Le tremura chilotii…Au vazut ca s-a “sifonat” de la marea intalnire ca nu s-a discutat pe aceasta tema si acum anunta? Nicio problema…e vrajeala…urmeaza vacanta si vor spune ca sunt in concediu. Ii stim pe de rost. De aceea am iesit si tot iesim unul dupa altul din sindicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Greșeală elementară sau mână de ajutor? Pentru că a depus recursul în afara termenului legal, Ministerul Educației a pierdut definitiv procesul în care premierul Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, suspectă de plagiat

Greșeală de proporții a Ministerului Educației într-unul dintre cele mai răsunătoare procese în care a fost implicată această instituție, în ultimii ani. Pe data de 19 ianuarie 2023, Înalta Curte…
Vezi articolul

USR PLUS inițiază modificarea legii educației pentru a elimina decizia politică în numirea directorilor de școli / O primă dezbatere cu reprezentanți ai elevilor, părinților și ai Asociațiilor comunale și municipale va avea loc marți

Senatorii USR PLUS din Comisia de Învățământ au anunțat luni că încep redactarea proiectului de modificare a legii educației, considerat „primul pas spre profesionalizarea și depolitizarea funcției de director școlar”,…
Vezi articolul