Societatea de Geografie din România (SGR) cere, printr-o scrisoare deschisă, ca Ministerul Educației condus de Ligia Deca să publice componența grupurilor de lucru de la planurile-cadru de liceu obținute pe…
Spun de la început că intervenţia mea e una de principiu, nu mă refer strict la propunerile apărute „pe surse”, care se pare că nu sunt asumate oficial de minister.…
Managerul Institutului Matei Balş, Cătălin Apostolescu, a afirmat că nu poate exista educaţie fără matematică, fizică, chimie şi biologie, menţionând că, atunci când biologia şi chimia au devenit facultative la…
Ministerul Educației anunță într-un comunicat de presă că „este o variantă neasumată de Ministerul Educației sau de grupurile de lucru pentru elaborarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional” varianta planurilor…
Ideea ca psihologia și logica să nu mai fie predate în liceu este una greșită, în opinia inteligenței artificiale. Aceasta e convinsă de necesitatea păstrării celor două materii, în așa…
Elevii de la tehnologic dual ar putea să aibă mai puține ore de Matematică în trunchiul comun, potrivit proiectului de modificare a planurilor-cadru. Făcând o comparație cu învățământul tehnologic actual,…
Discuția de a elimina materiile „Logică” și „Psihologie” din planurile de învățământ pentru liceu „este o proiecție a minții” decidenților, „o minte ilogică și lipsită de empatie, de sensibilitate pentru…
“Nimeni nu mai transferă cunoștințe, ci competențe. A elimina aspectele fundamentale de fizică și chimie de la profilul real e ceva ciudat, este ca și când am vorbi despre cerc…
Fizica, chimia, biologia și geografia nu mai apar în trunchiul comun pentru elevii de la profilul real, la clasele a XI-a și a XII-a, conform proiectului pentru modificarea planurilor-cadru pentru…
O nouă disciplină apare în planurile-cadru pentru liceu, document draft obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre materia „Perspective globale“, pe care toți elevii, indiferent de profil și specializare, cu excepția…
Toți elevii de liceu vor avea două ore de matematică, în trunchiul comun, în toți anii de studiu, inclusiv cei de la uman, potrivit unui proiect de modificare a planurilor-cadru…
Disciplinele „logică” și „psihologie” nu ar mai fi studiate de către elevii de la profilurile uman și real, filiera teoretică, potrivit proiectului de modificare a planurilor-cadru. În documentul obținut de…
Noile planuri-cadru pentru liceu ar urma să fie finalizate în perioada octombrie-noiembrie 2022, după cum a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Digi24. Planurile-cadru ar trebui să intre în vigoare…
Discuțiile pe planurile cadru pentru liceu au fost reluate pornind de la premisa creșterii ponderii curriculumului la decizia elevului până la 40% din total, potrivit raportului „8 luni de USR-PLUS…
Consiliul Național al Elevilor (CNE) împreună cu alte 9 asociații din societatea civilă solicită Ministerului Educației reluarea dezbaterilor din cadrul grupului de lucru pentru planurile-cadru astfel încât, până la finele…
Noile planuri-cadru pentru liceu și școala profesională au fost lansate în dezbatere publică de Ministerul Educației. Este vorba despre documentele care stabilesc ce materii vor studia elevii de clasele a…