Universitățile românești își redeschid începând de astăzi porțile – fizice sau online – pentru peste 540 de mii de studenți la toate ciclurile de învățământ, licență, master și doctorat, după…
Cum poți acorda o diplomă în sistem joint degree, deci cu cel puțin o altă universitate din Europa, dacă diploma din România este emisă de Ministerul Educației? Întrebarea este ridicată…
„Vineri am deschis competiția pentru Proiectele de Cercetare Exploratorie și am văzut emoții mari că această competiție are alocate doar 90 de milioane de lei. Suma finală alocată competiției se…
Cercetările actuale sugerează că noul coronavirus conduce la o rată de deces în rândul persoanelor infectate de 6 până la 16 ori mai mare decât virusul gripal, potrivit unei analize…
O serie de articole referitoare la Covid-19, scrise și traduse de cercetători, pe baza unor surse de referință, sunt disponibile pe o platformă de informare lansată vineri. Inițiatorii platformei sunt…
Dezvoltarea și fabricarea unui vaccin pentru COVID-19 reprezintă probleme urgente, dar rezolvarea lor va dura probabil multe luni, potrivit unui articol publicat pe siteul UEFISCDI, preluat și tradus de la…
Universitățile românești, confruntate în ultimul deceniu cu o scădere acută a numărului de studenți, încearcă să compenseze această scădere prin diverse măsuri și strategii, între care un loc aparte îl…
Ministerul Educației și Cercetării a lansat, joi, competiția pentru soluții inovatoare care să susțină intervențiile pentru limitarea pandemiei Covid-19 pe teritoriul României. Competiția acoperă șapte teme de cercetare aprobate de…
Ministerul Educației și Cercetării anunță că astăzi au fost aprobate de Ministerul Sănătății primele teme de cercetare propuse de cercetători, cu scopul combaterii epidemiei de SARS-COV-2, pentru care instituția pune…
Instituția din subordinea Ministerului Educației care finanțează cercetarea pe bază de concursuri de proiecte anunță lansarea competiției pentru proiecte colaborative de cercetare din cadrul „Programului Cercetare”, asociată Mecanismului Financiar Norvegian…
Colegul nostru, profesorul Adrian Hatos de la Universitatea din Oradea a lansat o discuție interesantă pornind de la un raport UEFISCDI referitor la accesul în învățământul superior (https://uefiscdi.ro/index.php), discuție pe…
Studenții Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași au analizat cele mai importante modificări pregătite și promovate de coaliția aflată la guvernare, PSD-ALDE, în materie de educație și cercetare. Potrivit unui…
Scheletele Educației românești bântuie internetul. Dacă un student străin vrea să vadă ce-i propune România în materie de studii superioare, ajunge pe portalul study-in-romania.ro. Acesta este intact, exact ca în…