Larisa Ștefania Crișan, președintele elevilor de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, a declarat că „nu ar trebui să fie dată o lege despre obligativitatea uniformei”. Aceasta a…
Sorin Ionescu, director al Colegiului Național Bănățean din Timișoara, a vorbit despre proiectul privind obligativitatea uniformelor școlare și a spus că „parlamentarii fac lucruri trăsnite din când în când”. „Această…
Cristina Dincu, psiholog, a declarat pentru observator că „bullyingul nu dispare în momentul în care purtăm uniforma”. Aceasta a afirmat că părinții ar trebui să-i învețe pe copii să se…
În forma adoptată de Senat, proiectul spune limpede că elevul trebuie să vină la școală în uniformă. Când se ajunge însă la plata ei, aceeași fermitate dispare: cheltuielile pot fi…
„ Dacă uniforma ar rezolva bullying-ul, am fi rezolvat deja problema”, spune un elev Andrei-Denis Ionescu, despre uniformele obligatorii în școli, într-un mesaj transmis Edupedu.ro. „Trebuie să ne ocupăm de…
Introducerea uniformei obligatorii în școli, prevăzută într-un proiect de lege PSD care avansează în procedurile parlamentare, este susținută cu argumente contrazise chiar de situația din singurele două țări UE, identificate…
„Bullyingul vine din lipsa de educație privind empatia, din lipsa consilierilor școlari în licee și școli, din probleme neadresate, nu din faptul că un elev poartă un hanorac diferit de…
Consiliul Național al Elevilor (CNE), organizație reprezentativă a elevilor, îi îndeamnă pe aceștia să vină îmbrăcați în negru la școală, pe 28 septembrie 2026, în semn de protest față de…
Cătălin Nan, președintele Federației Naționale a Părinților Edupart, a vorbit despre obligativitatea uniformelor școlare și a afirmat că „părinții sunt împărțiți”. Aceasta a afirmat, pentru Știrile ProTV, că ar trebui…
Proiectul PSD care impune uniforma obligatorie a fost votat de senatori și merge în Camera Deputaților, camera decizională, potrivit senatorului USR, Ștefan Pălărie, președintele Comisiei de învățământ din Senat. „Proiectul…
Barometrul INSCOP arată percepția românilor privind câteva aspecte din educație: uniforma obligatorie ca măsură de a reduce discriminarea între elevi, testarea antidrog pentru liceeni, monitorizarea video permanentă în săli și…
Un proiect al mai multor senatori PSD, depus în vară la Senat, propune uniforme obligatorii pentru toți elevii. Proiectul aduce ca argumente accentuarea diferențelor socio-economice dintre elevi și alimentarea fenomenului…
Consiliul Național al Elevilor reacționează în legătură cu propunerea ca uniforma școlară să devină obligatorie și transmite că „diferențele sociale nu dispar când elevii poartă aceeași culoare la bluză”, potrivit…
Guvernul apără, într-un punct de vedere intrat pe agenda ședinței de joi a guvernului, modul cum se aplică procedurile de supraveghere audio-video în școli, în baza regulilor prevăzute de legislația…
Fiecare școală ar trebui să aleagă dacă elevii poartă sau nu uniformă, a afirmat ministrul Educației, Daniel David, într-un interviu recent acordat pentru Știrile ProTV. „Nu cred că este treaba ministrului…
Începând cu al doilea modul al acestui an școlar, elevii Școlii Gimnaziale din Șeica Mare vor purta uniforme, devenind astfel prima școală din mediul rural care implementează această măsură, după…
Școlile ar putea să solicite utilizarea obligatorie a uniformei școlare, potrivit unui proiect depus la Senat. Proiectul urmărește să completeze și să modifice Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cunoscută sub…
Toți elevii din Franța ar putea purta uniformă în școli din anul 2026, dacă rezultatele unor proiecte pilot, derulate în câteva școli din Republică, vor arăta că aceasta ar ajuta…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că nu a vorbit despre obligativitatea uniformei, în contextul în care o declarație dată jurnaliștilor de la Antena 3 a circulat masiv pe internet cu…
Obligativitatea purtării uniformelor școlare este o măsură inutilă care nu rezolvă problema lipsei de pază din școli și nici diferențele sociale dintre elevi, atrag atenția reprezentanții mai multor asociații de…
Elevii reacționează la proiectul de lege înregistrat săptămâna trecută la Senat care prevede introducerea obligativității purtării uniformelor școlare. „Consiliul Național al Elevilor contestă ferm această propunere” și atrage atenția că…
“Nu ştiu dacă uniforma este neapărat necesară; o eşarfă, o pălărie, ceva, un semn distinctiv i-ar fi ajutat pe paznici, poate şi pe profesorul de serviciu să îl detecteze pe…
„Asociațiile de elevi din România condamnă recentele declarații ale ministrului educației, Ecaterina Andronescu, conform cărora soluția pentru asigurarea securității în unitățile de învățământ ar fi introducerea uniformelor obligatorii. Considerăm ca…