Un elev din București a fost eliminat din examenul la Matematică, pentru că a intrat cu telefonul în Evaluarea Națională

2.560 de vizualizări
examen
Foto: Freepik.com
Un elev din București a fost eliminat din examenul la Matematică susținut astăzi de absolvenții claselor a VIII-a în cadrul Evaluării naționale 2019. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București a precizat că elevul eliminat a intrat în examen cu telefonul mobil, lucru interzis de metodologie. Spre comparație, la proba de Limba română s-a înregistrat o premieră în Capitală, din 2011 și până acum: niciun elev nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Absolvenții de clasa a VIII-a prinși că încearcă să copieze sau că au la ei telefoane/obiecte interzise sunt dați afară din probă și primesc nota 1, indiferent dacă au folosit sau nu materialele interzise.

  • Absolvenții claselor a VIII-a au susținut astăzi examenul de Matematică în cadrul Evaluării naționale 2019. Potrivit calendarului de examene, primele rezultate de la Evaluarea națională vor fi afișate pe 25 iunie, zi în care cei numulțumiți de notele primite pot să depună contestații. Rezultatele finale de la Evaluare vor fi afișate pe 29 iunie.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat că la examenul de Matematică susținut astăzi, 20 iunie 2019, au fost prezenți 13.761 de elevi, din cei 13.933 înscriși la examen în Capitală.

Numărul de elevi prezenți în București la examenul de Matematică – Evaluarea Națională 2019:

Ce pățesc elevii prinși la copiat în Evaluarea Națională 2019

Absolvenții de clasa a VIII-a prinși că încearcă să copieze sau că au la ei telefoane/obiecte interzise sunt dați afară din probă și primesc nota 1, indiferent dacă au folosit sau nu materialele interzise.

Legislația prevede că elevii prinși cu telefoane sau copiuțe sunt eliminați din examen “indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materiale interzise/ciorne/foi din lucrările scrise”.

Dacă un elev este dat afară din examen pentru că a încercat să copieze, președintele de comisie scrie pe lucrarea acestuia, cu cerneală sau pix roșu, “fraudă” și pune nota 1.

Înainte de fiecare examen din Evaluarea Națională 2019, profesorii asistenți le vor explica elevilor regulile și le vor cere “să predea toate eventualele materiale și obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt interzise în sala de examen”. După ce profesorii le spun candidaților ce nu au voie să facă în examen, elevii vor semna un proces-verbal în care se află menționat că știu că nerespectarea regulilor are drept consecință eliminarea lor din examen și nota 1 la proba respectivă.

Comisiile de examen vor verifica, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea fiecărei probe scrise. Dacă găsesc nereguli, fraude, tentative de fraudă sau dacă există sesizări privitoare la nereguli, atunci comisiile vor verifica înregistrările din toate sălile de examen.

Ordinul semnat de fostul ministru al Educației Valentin Popa prevede explicit că elevii care vor să predea lucrările înainte de expirarea celor 2 ore de examen pot să o facă “cel mai devreme după o oră de la distribuirea subiectelor în săli”.

Același ordin prevede că elevii nu mai pot ieși din examen cu foile cu subiectele: “La părăsirea sălii de examen toți candidații predau, odată cu lucrările scrise, și foaia/foile conținând subiectul de examen” (sursa: art. 12, alin. 2).

În ce condiții pot să vadă părinții lucrările copiilor la Evaluarea Națională 2019

Ministerul Educației a decis anul acesta școlar că părinții pot cere comisiei județene de organizare a evaluării naționale să vadă lucrările propriului copil, “numai după afișarea rezultatelor finale, după etapa de soluționare a contestațiilor”.

“La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal”, iar cererea de vizualizare a lucrării de examen “nu poate conduce la reevaluarea și/sau modificarea notelor acordate”, prevede ordinul de ministru.

Calendar Evaluarea Națională 2019
18 iunie 2019       Limba și literatura română – examen scris
20 iunie 2019       Matematică – examen scris
21 iunie 2019       Limba și literatura maternă – examen scris
25 iunie 2019      Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie                Afișarea rezultatelor finale
Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT Organizarea concursului de admitere în clasa a IX-a – atribuție a consiliului de administrație din licee. Regulamentul acestor consilii, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației

Organizarea concursului de admitere în clasa a IX-a, aprobarea desfășurarea activităţilor remediale pentru elevi pe durata vacanţei şcolare sau a zilelor libere și posibilitatea de a suplimentata valoarea burselor acordate…
Vezi articolul

Meleșcanu, despre limitarea indemnizațiilor pentru copii în Austria: Va fi o scădere de 50% a acestor subvenții/ Este un caz de discriminare/ Evaluăm posibilitatea să ne adresăm Curții Europene

Guvernul României evaluează posibilitatea de a se adresa Curții Europene de Justiție, în cazul intrării în vigoare, în Austria, a legislației privind ajustarea nivelului alocațiilor pentru copiii nerezidenți ai lucrătorilor…
Vezi articolul

OFICIAL Noul calendar pentru titularizare 2020 şi etapele de mobilitate au fost anunțate de Ministerul Educației: examenul pentru angajarea în școli va avea loc pe 15 iulie 2020. Proba de interviu a fost eliminată pentru candidații care vor un post în regim “plata cu ora”

Examenul de titularizare va avea loc în data de 15 iulie 2020, a decis Ministerul Educației, care anunță printr-un comunicat de presă că repartizarea candidaților se va face în ordinea…
Vezi articolul

Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de limba engleză, istorie, geografie, religie, pedagogie și arte au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE

Au fost publicate regulamentele specifice pentru olimpiadele și concursurile școlare naționale din anul școlar 2022-2023, de către Ministerul Educației, pe edu.ro. Acestea cuprind informații despre probele de concurs, participarea elevilor,…
Vezi articolul