Vor fi profesori care vor avea salariile diminuate, pentru că în multe școli nu pot fi acoperite cele 2 ore după creșterea normei didactice, avertizează Simion Hăncescu: Mărirea normei didactice cu 2-4 ore, de fapt, înseamnă 15.000 de posturi reduse

4.348 de vizualizări
Foto: Radu Tuta – AGERPRES Foto
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că unii profesori vor avea salariile diminuate, pentru că norma didactică de 20 de ore nu va putea fi acoperită în multe școli: „I-am spus premierului că nu pot fi acoperite cele 2 ore în foarte multe școli și vor rămâne profesori titulari cu catedră incompletă”. „Evident că se va ajunge în situația de a li se tăia salariile”, a afirmat liderul sindical după întâlnirea de luni, 11 august, cu premierul Ilie Bolojan.

„Senzația noastră a fost că, de fapt, am vorbit la pereți. Discuția a durat aproape 2 ore, timp în care am venit cu n argumente pentru fiecare măsură pe care a luat-o Guvernul Bolojan, referitor la educație. Am demontat fiecare măsură. Toate sunt nocive pentru sistemul de învățământ preuniversitar, în special, pentru că acesta este cel mai mai lovit dintre toate sectoarele bugetare”, a spus Simion Hăncescu.

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a explicat ce înseamnă creșterea normei didactice de predare și cum vor fi afectați profesorii:

„Mărirea normei didactice cu 2-4 ore, de fapt, înseamnă 15.000 de posturi reduse. I-am spus premierului că nu pot fi acoperite cele 2 ore în foarte multe școli și vor rămâne profesori titulari cu catedră incompletă. Sunt profesori cu gradul didactic I și 25 de ani, care aveau acea reducere de 16 ore, și trebuie să ajungă la 20 de ore. Realitatea ne arată că vor intra în restrângere de activitate. În 2-3 zile, când se finalizează această procedură, se va constata că, de fapt, nu se poate asigura catedra întreagă. (…) Asta înseamnă diminuarea salariilor. Neavând cum să acoperi cele 2 ore, evident că se va ajunge în situația de a li se tăia salariile.”

Potrivit procedurii de mai sus, profesorii pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei și a salariului aferent.

Art. 12 – „Cadrele didactice repartizate pe posturi didactice/catedre conform prezentei Proceduri, după prezentarea la posturile didactice/catedrele la care au fost repartizate și încheierea contractelor individuale de muncă/actelor adiționale la contractele individuale de muncă, potrivit Metodologieicadru și prezentei Proceduri, pot opta, din proprie inițiativă, să nu desfășoare o parte din orele aferente activităților didactice de predare-învățare-evaluare la clasă, în noile unități de învățământ, cu diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale și a vechimii în muncă/învățământ”, se arată în procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026.

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
  • în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
  • cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Citește și:
Marius Nistor, FSE, după întâlnirea cu Ilie Bolojan și Daniel David, de la Guvern: Răspunsul e invariabil același – nu-și permite țara. Dacă țara nu-și permite un popor educat, să facem pușcării
Liderul sindical Simion Hăncescu, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan: Protestele vor continua și vor lua amploare după ce începe școala. I-am cerut premierului să mai facă o analiză cu mai mare atenție
Întâlnire scurtă, la ora 11:00, între premierul Ilie Bolojan și sindicatele din Educație – surse
Sindicatele profesorilor fac apel la întreaga societate civilă, la părinți, studenți și elevii majori, pentru a strânge 100.000 de semnături, ca să anuleze creșterea normei didactice din Legea Bolojan: Ieșirea României din criză nu se poate realiza prin sacrificarea personalului din învățământ
DOCUMENTE Sindicatele profesorilor cer președinților PNL, PSD și USR să susțină anularea creșterii normei didactice de predare din Legea Bolojan: Grav este că toate aceste măsuri au fost luate, din condei, fără să se facă, aşa cum era firesc, un studiu de impact


19 comments
  1. Profesori, nu fiți triști, ci bucurați-vă de alegerile făcute de voi!

  2. S-o trezit si Severel! E august, dar s-o trezit si el!!!

    Bai, vezi ca la una din primele intalniri publice a fost un profesor de matematica care a spus exact lucrul asta (28 februarie – Iasi, Ciofu Constantin)!!!
    Genul asta de oameni trebuie la conducerea sindicatului, implicati si proactivi!

  3. 30k posturi sunt ocupate, momentan de plata cu ora&suplinitori! daca esti titularul sistemului, tb sa ai flexibilitatea de a te deplasa ptr cele 2h aditionale inclusiv la capatul judetului.

    1. Primim diurna sau bani de chirie sa fim navetisti?

    2. „amice,esti idiot”? doar intreb.
      te faci ca nu intelegi ca NU vei gasi acele 2 ore „in capatul judetului” , fiindca si acelea vor fi luate? sa iti desenez?
      stimati cititori care nu cunossteti sistemul, acele 2 ore nu vor mai exista pt. multi, 15000 de oameni vor fi someri!

    3. Gândire de analfabet.

      Capătul celălalt al județului poate fi la 120 km deci 240 km dus întors.

      Naveta nu se decontează.

      Vei da 100 lei sa încasezi 50 lei.

      Unii au o gândire simplistă dar mai ales masochistă, de chinuire a profesorilor.

      Doar bolșevicii urau așa elitele și intelectualii

    4. Serios? Dar tu in cate locuri te deplasezi intr-o saptamana si pentru ce salariu?

  4. Paralelo paralel.Lasă david si bolojan, vine bacul la anul și il blocam.Anulam toate legile făcute de voi si mărirea normei plus cerem mărirea salariilor cu 25%.Eu cu atât am rămas cu minus 25% din norma adică 75% după ce colegul a luat ore de la mine plus 2 ore ce mi-ați băgat voi!La următoarele alegeri PNL și Usr nu mai trec pragul de 5% pentru ce ne-ați făcut🤮🤮🤮.Voi sindicsliști lingăi de ce ați oprit greva daca noi nu am fost de acord in 2023?Acum avem rezultatele bandiților!!!

  5. Doar salariul. Era precizat ca fara afectarea catedrei.

  6. „cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister” – 2 ore din cele de predare, sau din restul, așa cum zicea ministrul acum ceva vreme?

  7. Sa inteleaga si natangii: nu exista cele 2 ore in plus, rezulta ca nu mai ai catedra, rezulta mii de posturi vor fi desfiintate, mii de oameni isi vor pierde slujbele! tipic pnl: pt. aceasta gasca Educatia nu conteaza!

    1. Aici nu e loc pt postați! Am vazut azi atâtea mesaje împotriva pnl-ului. Nu dau 2 bani pe ei dar mi-e silă sa vad postaci PSD iști cu s au activat.
      Pnl+psd+ usr+UDMR am hotărât si au fost de acord cu aceste masuri. PSD, am vazut si astăzi, sunt îngrijorați doar cu masurile din pachetul 2 , cel privitor la pensiile speciale, programul Anghel Saligny etc

  8. Potrivit procedurii de mai sus, profesorii pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei și a salariului aferent.

    Atenție la vechime.
    in cazul in care un profesor alege să își diminueze norma și salariul..
    Cum se va considera asta ? un an integral de vechime? Sau nu? Sindicatele ar trebui sa precizeze asta!

    1. Scrie deja in lege… diminuarea se face și asupra vechimii în muncă/învățământ.

      1. care lege?arata.ești pe dinafara.E pe baza contribuției salariale poți sa ai si jumate de norma ca nu afectează vechimea.Doar cotizezi mai putin la pensie pt ca ai salariul diminuat.Nu mai încurcă lumea cu prostii🤦‍♂️Cand vi cu idei da si argumente.Eu am lucrat 1 an pe jumătate de norma si am anul de vechime complet

    2. Vechimea nu este afectată chiar si cu jumătate de norma.Eu am fost in situatia asta si anul este complet doar ca am contribuit cu mai putini bani la pensie,asa ca nu va speriați ca ați pierde din vechime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like