„Sare în ochi! – Asta sunteți, domnule ministru!” este principalul mesaj transmis pe pancarte de participanții la pichetul organizat de sindicatele din învățământ, vineri, la Ministerul Educației și Cercetării. Este…
Google a anunțat, miercuri, un modul de învățare asistată, Guided Learning, în cadrul platformei sale de inteligență artificială Gemini, „cu scopul de a ajuta la formarea unei înțelegeri profunde, în…
Guvernul de la Londra a anunțat că va aloca fonduri de 88 milioane de lire sterline pentru cluburile de tineret și programele de tip after-school din Anglia, pentru a susține…
Reprezentanții principalelor federații sindicale din învățământ s-au reunit miercuri la sediul Ministerului Educației și Cercetării, pentru a șasea zi de proteste față de Legea Bolojan, ce include măsuri precum creșterea…
Ordinul emis de Ministerul Educației și Cercetării ce schimbă regulile de acordare a burselor trebuie să fie modificat „urgent”, cere Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) într-o nouă…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit, într-un interviu pentru ziare.com, despre analiza Consiliului Fiscal în privința măsurilor din Legea Bolojan și a spus următoarele: „Consiliul Fiscal a făcut…
Reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ s-au adunat din nou, marți, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, pentru a cincea zi de proteste față de Legea Bolojan, ce include măsuri…
Colegiul Silvic „Theodor Pietraru” din Brănești, județul Ilfov, care se prezintă ca „prima școală silvică din România, fondată în 1893 prin decret regal”, lansează un apel ca liceele silvice să…
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a avut, luni 4 august, discuții cu reprezentanții celor trei organizații sindicale din învățământ implicate în protestele din ultimele zile, anunță MEC într-un comunicat…
Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” (Sibiu), Colegiul Național Bănățean (Timișoara), Colegiul național „Doamna Stanca” (Satu Mare) și Colegiul Național „Gheoghe Lazăr” din București deschid lista unităților de învățământ admise pentru…
Un program educațional prin care se predă limba română la o școală din Jersey, cea mai mare dintre insulele Canalului Mânecii, a devenit subiectul unui reportaj BBC datorită aprecierii de…
Reprezentanții principalelor federații sindicale s-au adunat luni dimineață, pentru a a patra zi, în fața sediului MinisteruluI Educației și Cercetării, pentru proteste față de Legea Bolojan, ce include măsuri precum…
Pe lângă prestația didactică a unor profesori, care trebuie îmbunătățită, și atitudinile pe care le au părinții au un rol în rezultatele educaționale ale elevilor: „sunt mulți părinți care nu…
Punctele de vedere pe care le au, în prezent, fizicienii cu privire la mecanica cuantică și modul cum se reflectă aceasta în actualitate diferă profund, la 100 de ani de…
Elevii vor percepe schimbările actuale din educație în toamnă, când vor apărea multe situații „neplăcute” în școli, a apreciat vineri, în emisiunea „Viitor pentru România” de la Prima News, profesorul…
Sindicatele din învățământ au pichetat vineri dimineață, pentru a treia zi consecutiv, Ministerul Educației și Cercetării, în semn de protest față de Legea Bolojan, ce include măsuri precum creșterea normei…
Scriitorul și profesorul Radu Vancu, cunoscut pentru implicarea sa civică și pozițiile tranșante în spațiul public, lansează un nou semnal de alarmă în contextul crizei din educație și al reformelor…
Profesorul Grigore Alexandrescu este noul șef al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației și Cercetării pentru Edupedu.ro. În această dimineață, ISJ Gorj a primit ordinele de…
Câteva zeci de membri ai organizațiilor sindicale din Educație s-au adunat din nou, joi 31 iulie, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în cadrul seriei de proteste anunțate la…
„Dacă demisia mea ar fi rezolvat situația financiară din Educație-Cercetare și a țării, aș fi anunțat-o demult”, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-un „răspuns” transmis joi la adresa sindicatelor care…
„Ce cred eu că trebuie să se întâmple este ca o comisie de anchetă să fie constituită și la sfârșitul investigațiilor să ni se dea un rezultat al acestei investigații”,…
Membri ai sindicatelor din Educație au pichetat, miercuri dimineață, sediul Ministerului Educației și Cercetării – prima dintre acțiunile de protest față de Legea 141/2025, știută ca Legea Bolojan, care impune…
„Eu personal condamn și dezavuez orice fel de fapte de genul acesta”, a spus premierul Ilie Bolojan într-o conferință de presă susținută marți, întrebat fiind în legătură cu noile acuzații…
Propunerile privind educația, incluse în pachetul recent de măsuri fiscal-bugetare, „s-au adunat”, iar apoi „aceste propuneri au fost adunate și au fost asamblate în acest program, care este asumat de…
Vaccinarea antigripală ar putea deveni mai accesibilă elevilor dacă ar fi organizată în școli, în regim voluntar, cu acordul părinților, propune deputatul PSD Mihai Ghigiu. Președintele Comisiei pentru Învățământ din…
Boicotarea totală a activităților pregătitoare pentru noul an școlar și refuzul de a participa la deschiderile festive, sunt apeluri către profesorii afiliați Sindicatului din Învățământul Preuniversitar (SIP) Hunedoara. Într-o informare…
Programele de știință și tehnologie, artele, limbile străine, dar și istoria și geografia Vestului și a spațiului mediteranean sunt priorități în noul curriculum care va fi aplicat, peste un an,…
Plata cu ora în învățământ există fiindcă „având mai multe clase, rămân ore libere, neacoperite de titulari și suplinitori prin norma de bază”, spune ministrul Educației și Cercetării Daniel David.…
Peste 3.400 de elevi au rămas nerepartizați după prima etapă a Admiterii la liceu 2025, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Printe ei, cele mai mari medii sunt…
Inspectoratul Școlar Județean al județului Gorj susține că inspectorul școlar general, Mihai Istrate, și cele două inspectoare școlare generale adjuncte Adriana Rădoi și Antonela Adriana Țuhașunu nu ar fi fost…
Școlile din Estonia, liderul european în testările PISA, vor începe programul, din septembrie 2026, la ora 9 în loc de ora 8, potrivit unui pachet de măsuri adoptate de autoritățile…
Numărul de elevi într-o clasă luat în considerare pentru repartizarea computerizată la admiterea în clasa a IX-a se va face pe planul de școlarizare deja stabilit, fără creșterea impusă de…
„Există riscul ca niciun eveniment cultural în sectorul public, în zilele de sâmbătă, duminică sau sărbători legale, să nu mai poată avea loc din toamnă”, a susținut ministrul Culturii, Andras…
Publicitatea la jocuri de noroc ajunge zilnic sau săptămânal, în mediul online, la majoritatea liceenilor, conform adolescenților participanți la un studiu dat recent publicității, realizat de Centrul de Studii în…
Jocurile de noroc, la care, teoretic, legea interzice accesul minorilor, atrag un număr foarte mare de elevi, începând chiar de la vârste mai mici de 14 ani, iar ele „nu…
Elevii de liceu din Anglia vor fi învățați în legătură cu diversele atitudini și comportamente care se manifestă online și alimentează misoginismul, dar și despre „miturile despre femei și relații…
Cadrele didactice pierd sume consistente la salariu, arată directorul Liceului Tehnologic „Grigore Antipa” din Bacău, Constantin Ciofu, într-o scrisoare deschisă publicată de Edupedu.ro. Asta deși creșterea normei didactice de la…
Prezența la proba scrisă a examenului de Definitivat, care a avut loc marți, a fost de 93,2%, a informat Ministerul Educației și Cercetării, potrivit Agerpres. Pentru susținerea probei s-au înscris…
Principala organizaţie care reprezintă interesele universităţilor australiene a solicitat Guvernului federal de la Canberra să se alăture unui program major de finanţare al Uniunii Europene pentru cercetare şi inovaţie, informează…
Universitatea New York (NYU) a anunțat că nu va acorda deocamdată diploma unui absolvent care a condamnat în mod public „genocidul” din Gaza în timpul ceremoniei de absolvire. Conducerea instituției…
Educația financiară nu mai este un lux sau o opțiune, ci o necesitate stringentă în societatea actuală, a spus Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, în deschiderea Forumului Educației…
Adolescenții care nu trec prin experiența muncii când sunt încă în școală tind să aibă, pe parcursul vieții, salarii mai mici și în slujbe mai puțin bune decât cei care…
Nicio diferență semnificativă asupra stării de bine psihologice a adolescenților nu a fost identificată între școli britanice unde sunt aplicate restricții extinse privind utilizarea telefoanelor inteligente și școli unde restricțiile…
Suma necesară pentru a acoperi costurile meditațiilor, programelor after-school și materialelor didactice, pe care părinții participanți la un studiu realizat de organizația Salvați Copiii România spun că o plătesc anual…
Abordarea interdisciplinară a matematicii, mai multă autonomie pentru profesori, instrumentele digitale care-și pot dovedi eficiența pot fi soluții pentru reforma modului cum este predată matematica în școli, așa încât să…
România este țara europeană cu cei mai mulți locuitori care cred că știința și tehnologia au o influență mai degrabă negativă sau foarte asupra societății – unul din trei români…
Majorarea salariilor cadrelor didactice trebuie făcută cât mai curând, în special pentru profesorii debutanți, pentru a face profesia atractivă și a asigura calitatea actului educațional, a explicat ministrul Educației și…
Înființarea unui grup de lucru care să elaboreze un proiect de lege privind reforma administrativ-teritorială a României, cu scopul de a eficientiza administrațiile locale și de a îmbunătăți serviciile publice,…
Burse consistente pentru persoanele care parcurg programe de formare inițială sau pachete de sprijin pentru cei care vor să lucreze ca profesori când încă sunt studenți, programe speciale pentru persoanele…
Feedback-ul oferit de profesori elevilor întărește competențele sociale și emoționale ale acestora, iar profesorii i-ar putea ajuta considerabil mai mult pe elevi în dobândirea unor astfel de competențe, dar, de…
Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA este privită cu precauție de presa americană specializată în domeniul educației, care face trimitere la politicile promovate în primul mandat Trump…
Numărul total al elevilor care se declară de etnie romă, înscriși în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) în anul școlar 2023-2024, se apropia de pragul de 100.000,…
Două treimi (65%) din populația adultă a Ungariei, deci și o bună parte a susținătorilor actualului premier Viktor Orban, apreciază că în ultimii 15 ani s-a înregistrat o deteriorare a…
Telescopul spaţial James Webb a descoperit dioxid de carbon pe suprafaţa îngheţată a lui Charon, cel mai mare satelit natural al planetei pitice Pluto, conform unui studiu publicat marţi în…
Roxana Mînzatu, propusă de Ursula von Der Leyen pentru postul de vicepreședinte executiv în Comisia Europeană, cu portofoliul Oameni, Competențe și Pregătire (People, Skills and Preparedness), va fi principalul responsabil…