Cardurile educaționale 2025-2026 vor fi încărcate în septembrie – octombrie, anunță ministrul Dragoș Pîslaru

28.359 de vizualizări
Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene / Foto: Facebook pagina oficiala Dragoș Pîslaru
Copiii din familii vulnerabile vor primi banii pe cardurile educaționale 2025-2026 în perioada septembrie – octombrie 2025. Până atunci, părinții mai pot folosi fondurile de 500 de lei virate în anul școlar 2024-2025 doar până la 31 august 2025, a anunțat Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, pe pagina de Facebook.

Dragoș Pîslaru a precizat că „mai bine de 10% dintre familii nu au folosit încă această sumă. Este vorba în total de aproximativ 33 milioane de lei, iar banii rămași necheltuiți după data limită vor fi retrași automat și nu vor mai putea fi folosiți”.

Tichetele educaționale „sunt finanțate din fonduri europene prin Programul Incluziune și Demnitate Socială. Programul va continua și în anul școlar 2025/2026, sumele urmând a fi transferate pe carduri în perioada septembrie–octombrie 2025”, a scris ministrul.

Redăm mesajul integral al ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru

„Apel către părinți: fondurile de 500 de lei virate pe cardurile educaționale pentru anul școlar 2024–2025 mai pot fi utilizate doar până la 31 august 2025.

Peste 670.000 de copii din familii vulnerabile au beneficiat de acest sprijin european, destinat achiziționării de rechizite și materiale necesare pentru școală și grădiniță.

Totuși, mai bine de 10% dintre familii nu au folosit încă această sumă. Este vorba în total de aproximativ 33 milioane RON.

Banii rămași necheltuiți după data limită vor fi retrași automat și nu vor mai putea fi folosiți.

Aceste tichete sociale, finanțate din fonduri europene prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, reprezintă o investiție directă în educația copiilor noștri, în viitorul lor și în reducerea abandonului școlar.

Fac un apel către părinți să valorifice aceste resurse în următoarele două săptămâni, astfel încât banii respectivi să nu se piardă.

Programul va continua și în anul școlar 2025/2026, sumele urmând a fi transferate pe carduri în perioada septembrie–octombrie 2025.”

Citește și
Părinții trebuie să cheltuie banii de pe cardurile educaționale primite în anul școlar 2024-2025 până pe 31 august / Sumele neutilizate după aceasta dată vor fi retrase automat din conturi, anunță Ministerul Educației și Cercetării
Peste 660 de mii de elevi în grupul țintă pentru vouchere educaționale în valoare de 500 de lei / Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pâslaru: Avem alocarea necesară pentru a continua programul. Suntem în discuții cu Ministerul Educației


5 comments
  1. bună ziua. mai sunt noutăți in acest sens? inițial s.a declarat ca vor fi alimentate in septembrie . suntem la sfârșitul lunii octombrie. ca de obicei …

  2. Dar ce se întâmplă cu banii pentru anul 2024-2025, care pentru elevii cu ces din Șelaru/ Dâmbovița nu au fost dați? Oriunde întrebi se eschivează. Sunt copii din Sat. Glogoveanu, care nu au primit, iar de la școală dau din colț în colț, ba că au fost dați, ba să se mai aștepte…Să nu uităm că acești bani trebuiesc folosiți până la 31.08.2025.( drepturi de care beneficiază, legal, un copil cu CES.

  3. Sa și le bage undeva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiect inedit în școlile din Ilfov: „Ora cu și pentru animale”. Disciplina opțională poate fi predată de orice profesor la clasele a V-a și a VI-a / Programa include vizite la adăposturi de animale, vizionarea de filme ca Lassie sau Colț Alb

Școlile din județul Ilfov au la dispoziție o disciplină opțională „Ora cu și pentru animale” pentru elevii de clasele a V-a și a VI-a și va avea dedicată o oră…
Vezi articolul

Daniel David: Dacă masteratul didactic funcționează bine, n-are sens să mergi cu două sisteme în paralel. Dar vreau să fiu sigur că masteratul nu este un alt modul I și II, reunit într-o formă care ne duce într-o zonă nu prea mulțumitoare

Ministrul Educației analizează renunțarea la modulele psihopedagogice și înlocuirea lor cu masteratele didactice pe o nouă formulă, după o perioadă de testare a acestui masterat, a declarat acesta într-un interviu…
Vezi articolul

O învățătoare este acuzată că a agresat un copil de 7 ani, în timpul orelor. Legiștii confirmă că elevul avea urme de zgârieturi și lovituri pe corp, dar Inspectoratul școlar Suceava contrazice certificatul medico-legal și spune că nu se confirmă că a fost lovit copilul

Mama unui copil de șapte ani din Câmpulung Moldovenesc o acuză pe o învățătoare că i-a agresat băiatul fizic și verbal, scrie Euronews.ro. Mama a mers la IML și a…
Vezi articolul