VIDEO Momentul emoționant în care Maria Corina Machado a fost anunțată că a câștigat premiul Nobel pentru Pace 2025: Oh, Doamne! Nu am cuvinte. Eu sunt doar o persoană, sigur nu merit premiul

Momentul emoționant în care Maria Corina Machado, lidera opoziției democratice din Venezuela, a fost anunțată prin telefon, de directorul Institutului Norvegian pentru premiile Nobel, că a câștigat premiul Nobel pentru…
Vezi articolul

Asta Film Junior 2025: Proiecții de filme și documentare pentru elevi de toate vârstele, concurs de benzi desenate și ateliere de storytelling și educație media pentru adolescenți, în perioada 20-24 octombrie la Sibiu

Filme pentru elevi de peste 6 ani dar și pentru adolescenți, documentare despre natură, concursuri și ateliere, la Asta Film Junior 2025, în perioada 20-24 octombrie la Sibiu. Astra Film…
Vezi articolul

Viitorii profesori să facă licență de 3 ani, masterat de specialitate de 2 ani și masterat didactic de 1 an, propune profesoara Rodica Zafiu, președinta secției de Filologie a Academiei Române: Este ideal, chiar dacă pare neeconomic și scandalos

Modelul de formare a viitorilor profesori ar trebui să revină la un parcurs mai solid, care să combine specializarea academică serioasă cu o pregătire pedagogică aplicată, afirmă profesoara universitară Rodica…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Premiul Nobel pentru Pace 2025, câștigat de Maria Corina Machado, lidera opoziției democratice din Venezuela – VIDEO / „A arătat că libertatea nu trebuie luată ca un dat, ci apărată constant”

Premiul Nobel pentru Pace 2025 a fost câștigat de Maria Corina Machado, potrivit anunțului făcut de comitetul norvegian vineri, 10 octombrie, la ora 12:00 a României. Maria Corina Machado, lidera…
Vezi articolul

Dacă facem în continuare o școală pe placul copiilor, se duce naibii totul, spune Liviu Ornea, UB: Școala e grea. Suntem învechiți? Foarte bine / Marian Ilie, UVT: Nu putem să rămânem învechiți. Ca să mă ajuți, ca elev, să învăț Matematică, trebuie să-mi vorbești pe limba mea, nu doar pe limba olimpicilor

Liviu Ornea, profesor la Facultatea de Matematică a Universității din București, a declarat că, facă facem în continuare o școală pe placul copiilor, „se duce naibii totul”. „Școala e grea.…
Vezi articolul

Cristian Preda, fost europarlamentar și fost decan la Universitatea din București, a fost ținta unor acuzații de autoplagiat în volume de acum două decenii / Comisia de Etică nu confirmă acuzațiile: a fost doar o „neglijență regretabilă” / Preda: Un caz de „hoțul strigă hoții”, legat de practici uzuale în care a lipsit „o precizie redacțională perfectă”

Profesorul Cristian Preda, fost europarlamentar, fost decan al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București (UB) și fost candidat la funcția de rector al acesteia, a fost acuzat…
Vezi articolul

Lucian Ciolan, prorector al Universității din București: Masteratele științifice n-au nicio treabă cu ce urmează să predea profesorii în gimnaziu și în liceu. Haideți să fim onești / Precizările Universității din București – update

Lucian Ciolan, prorector al Universității din București, a declarat că masteratele științifice „n-au nicio treabă cu ce urmează să predea profesorii în gimnaziu și în liceu”. Declarația a fost făcută…
Vezi articolul

BAC 2026. Maria Manea, profesoară de Limba română: Din discuția cu elevii de clasa a XII-a, am identificat faptul că nu știu să construiască de unii singuri un eseu structurat. Timpul de 3 ore este, într-adevăr, pentru foarte mulți dintre ei, prea scurt

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a vorbit despre eseul structurat de la…
Vezi articolul

Proiect pilot „Strada Școlară”: Străzile din apropierea a două școli din județul Mureș sunt închise pentru mașini în fiecare dimineață, între 7:30 și 8:05. Copiii sunt lăsați de părinți în locuri stabilite de unde sunt preluați de voluntari care îi duc pe jos, în siguranță, la școală / Administratorul orașului Reghin: Copiii abia așteaptă dimineața să stea de vorbă între ei până ajung la școală

„Stradă Şcolară” este un proiect pilot de 4 săptămâni implementat de Primăria Reghin care presupune închiderea traficului rutier a două porţiuni de străzi din apropierea Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ceuşianu”, în…
Vezi articolul

Mesajul ministrului David, către profesori, de Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România: Este de datoria noastră să facem cunoscut tinerilor, inclusiv prin curriculumul educațional, că în lipsa unor fundamente solide, societățile pot ușor cădea pradă urii, xenofobiei, antisemitismului și discriminării

Ministrul Educației, Daniel David, a adresat un mesaj profesorilor, de Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, într-un comunicat de presă.   „Este de datoria noastră să facem cunoscut tinerilor,…
Vezi articolul

Profesorii sunt îndrumați să discute cu elevii despre adicțiile de droguri și alcool, să inițieze dezbateri, iar părinții sunt sfătuiți despre semnele unor eventuale dependențe în două ghiduri metodologice lansare de Autoritatea pentru Politici în domeniul Drogurilor și Ministerul Educației și Cercetării

Două ghiduri metodologice de prevenire a adicțiilor în rândul elevilor au fost lansate de Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA) și Ministerul Educației…
Vezi articolul

Cerințele minime de formare în cadrul studiilor universitare de Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Asistență medicală, Moașe, Medicină Veterinară și Arhitectură – actualizate printr-o hotărâre adoptată joi de Guvern

O hotărâre de guvern ce actualizează cerințele minime de formare pentru o serie de programe de studii universitare, inclusiv cele de Medicină, Farmacie sau Arhitectură, a fost adoptată în ședința…
Vezi articolul

Directorul Sorin Hagiu: Sub semnătura lui Daniel David s-a luat decizia să avem mai mulți copii la clasă. În rural există copii, în aceeași clasă, de niveluri diferite, iar profesorii ar trebui să lucreze diferențiat cu fiecare dintre ei. Acest lucru este, practic, imposibil de făcut într-o clasă cu 30 de copii

Sorin Hagiu, directorul Școlii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, a vorbit despre efectele creșterii numărului de copii la clasă. „Aceste generații de copii au nevoie să stabilească o relație emoțională…
Vezi articolul

Săptămâna aceasta, elevii mei de clasa a IX-a m-au întrebat în mod repetat «ne puteți da un model, un șablon?», spune Maria Manea, profesoară de Limba română: Am înțeles că vin din această logică a pregătirii clasei a VIII-a, dar n-am acceptat

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a vorbit despre experiența cu elevii de…
Vezi articolul

Dacă primești acest mesaj pe WhatsApp, este tentativă de înșelătorie: „Bună! Poți vota și tu pentru Adelina în acest concurs? E fiica unei prietene, poate câștiga o bursă” / Sub pretextul unor concursuri pentru copii, atacatorii preiau controlul asupra conturilor și obțin bani – avertizează specialiști în securitate informatică

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender avertizează în legătură cu o campanie care afectează tot mai mulți utilizatori de WhatsApp din România. Sub pretextul unor concursuri pentru copii, atacatorii…
Vezi articolul

Roxana Bojariu, climatolog ANM: Cetățenii trebuie să înțeleagă aspectul probabil al predicțiilor meteorologice / Aceste prognoze ne pot ajuta foarte mult să selectam scenariul cel mai rău, pentru care să pregătim masurile de reducere a riscului

Climatologul Roxana Bojariu a explicat pentru Edupedu.ro care au fost fenomenele meteorologice care au stat la baza predicțiilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) și care este procedura urmată în astfel…
Vezi articolul

Planul de pilotare al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Curcani din județul Călărași se extinde și la învățământul primar, unde elevii de clasele a III-a și a IV-a vor avea ore de literație și numerație / Directorul Viforel Dorobanțu: La gimnaziu am introdus câte o oră de Fizică în clasa a V-a și Chimie în clasa a VI-a, în locul unei ore de Matematică

Planul de pilotare al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Curcani din județul Călărași se extinde și la învățământul primar, a declarat directorul Viforel Dorobanțu pentru Edupedu.ro. Concret, disciplinele care au două…
Vezi articolul

Evaluarea continuă a elevilor din clasele primare se realizează prin metode şi instrumente de evaluare tradiționale, precum și alternative: observarea sistematică a comportamentului elevilor, autoevaluarea, proiectul – scrisoare metodică pentru învățători

Aspecte referitoare la evaluarea continuă a elevilor din clasele primare sunt prezentate în scrisoarea metodică a Inspectoratului Școlar Județean Buzău pentru învățători. În document este menționat că evaluarea se realizează prin…
Vezi articolul

Rankingul global Times Higher Education 2026: ASE București și UMF Carol Davila București – singurele universități din România incluse în top 1000 / 22 de universități din România sunt listate, din care 15 – la coada clasamentului

Doar două universități românești – ASE București și UMF Carol Davila din București – apar în top 1000 al Times Higher Education World University Rankings 2026, clasament publicat joi. Așa…
Vezi articolul

Ne este naturală această tendință de a ne compara copilul cu cei din clasă, spune psihologul Simona Hainagiu: Profesorii se străduiesc să nu facă comparații explicite, dar niște comparații implicite vor fi întotdeauna

Psihologul Simona Hainagiu a declarat, pentru Știrile ProTv, că „ne este naturală această tendință de a ne compara copilul cu cei din clasă”. „Profesorii se străduiesc să nu facă comparații…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Dacă după ce am trecut prin aceste măsuri fiscal-bugetare nu începem să avem o logică de creștere de anul viitor, atunci mi se pare că factorul politic nu a înțeles ce așteaptă sistemul și „mă pun și eu” de partea sistemului

Ministrul Daniel David a spus că de anul viitor ar trebui ca instituția pe care o conduce să aibă o „logică de creștere”, după măsurile bugetar-fiscale luate prin legea 141/2025.…
Vezi articolul

Premiul Nobel pentru Chimie 2025. Trei cercetători care au creat materiale capabile să extragă apă din aerul deșertic împart premiul de un milion de euro – VIDEO

Premiul Nobel pentru Chimie din 2025 a fost acordat cercetătorilor Susumu Kitagawa (Universitatea Kyoto, Japonia), Richard Robson (Universitatea din Melbourne, Australia) și Omar M. Yaghi (Universitatea California, Berkeley, SUA), „pentru…
Vezi articolul

Doar 150 de burse pentru studenții din anii I și II, în pericol de abandon școlar, în 5 universități – programul PNRAU, finanțat prin PNRAS / Valoarea unei burse: 800 de lei / Rata abandonului după primul an este de 44%, potrivit unui raport UEFSCDI

Timp de 11 luni, din noiembrie 2025 până în septembrie 2026, câte 150 de studenți din 5 universități din țară incluse în Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU)…
Vezi articolul

Profesor, la protestul din fața Ministerului Finanțelor, despre avalanșa de măsuri îndreptată de Guvernul Bolojan spre cadrele didactice: Au început cu norma didactică, 2-4 ore în plus, numărul de elevi la clasă, comasările. Acum au descoperit și hotărârile judecătorești

Un profesor, prezent miercuri, 7 octombrie, la protestul din fața Ministerului de Finanțe, a spus pentru TVR Info că „au început cu norma didactică, 2-4 ore (în plus – n.red),…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion, despre amânarea plății hotărârilor judecătorești câștigate de profesori: Și pentru noi ordonanţa este foarte recentă şi vom vedea cum o punem în aplicare. Noi eram pregătiţi să achităm aceste sume

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, referitor la amânarea plății hotărârilor judecătorești câștigate de profesori, că „și pentru noi ordonanţa este foarte recentă şi…
Vezi articolul

Protest la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anunțat pentru joi, 9 octombrie, față de mutarea unor ore ale Facultății de Matematică într-un sediu din marginea orașului, cu condiții neadecvate / Alianța națională a organizațiilor studențești se declară solidară cu studenții afectați

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că se va alătura joi, 9 octombrie unui protest ce va avea loc în fața clădirii centrale a Universității Babeș-Bolyai (UBB)…
Vezi articolul

Elena Mateescu, directorul ANM: Două coduri roșii într-o singură decadă de octombrie – o premieră în istoria măsurătorilor. Luna octombrie 2025 ar putea deveni cea mai ploioasă din istorie / De joi, vremea se ameliorează

Episodul de ploi abundente care a dus la închiderea școlilor din București și alte cinci județe este unul excepțional pentru această perioadă, a explicat Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena…
Vezi articolul
finanțarea cercetării în universități

Sumele pentru plata hotărârilor judecătorești câștigate de profesori să fie repuse în bugetele inspectoratelor școlare, cere SIPA Muntenia: Guvernul condus de Ilie Bolojan transmite un mesaj periculos – Justiția poate fi ignorată, iar munca personalului din învățământ nu valorează nimic

SIPA Muntenia cere ca sumele pentru plata hotărârilor judecătorești să fie repuse în bugetele inspectoratelor școlare județene, după cum se arată într-un comunicat de presă. „Prin această decizie, Guvernul condus…
Vezi articolul

Viceprim-ministrul Tánczos Barna spune că în afară de Educație „în celelalte sisteme sunt relativ puține reforme” făcute de Guvernul Bolojan și ar vrea schimbarea sistemului „reformat” de plata cu ora: Dacă echilibrăm acest raport al orelor petrecute la catedră și orele de pregătire pentru predare, eu cred că este un lucru bun

Măsurile adoptate în Educație au fost „singurele reforme reale” luate de Guvernul Bolojan în primele trei luni de mandat, alături de pachetul de taxe și majorări fiscale, potrivit declarațiilor viceprim-ministrul…
Vezi articolul

La clasele I-IV, timpul alocat rezolvării temelor pentru acasă va fi de maximum o oră – scrisoare metodică pentru învățători. Tema pentru acasă se stabileşte diferențiat, în funcție de nivelul de pregătire al elevilor

Tema pentru acasă se stabileşte diferențiat, în funcție de nivelul de pregătire al elevilor, după cum se arată în scrisoarea metodică a Inspectoratului Școlar Județean Buzău pentru învățători. La clasele I-IV, timpul…
Vezi articolul

Toate clipurile video cu ministrul Daniel David, conferințele de presă și transmisiunile live cu acesta de pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării au fost șterse fără niciun anunț / UPDATE: Clipurile au fost șterse automat de platforma de socializare

UPDATE: Clipurile video de pe pagina de Facebook a MEC au fost șterse de platforma de socializare în mod automat, au precizat reprezentanți ai instituției pentru Edupedu.ro. Știrea inițială: Ministerul…
Vezi articolul

Peste 550.000 de elevi din București și 5 județe nu merg la școală miercuri, 8 octombrie. Sunt afectate peste 1.900 de unități de învățământ din cauza codului roșu de furtună. Toate școlile din Capitală, Ilfov, Constanța, Giurgiu, Călărași și Ialomița sunt închise

Peste 550.000 de elevi din Capitală și județele limitrofe nu vor merge miercuri, 8 octombrie 2025, la cursuri, după ce autoritățile au decis închiderea a peste 1.900 de unități de…
Vezi articolul

Apel al ministrului Educației, Daniel David, către directori, să anunțe părinții despre decizia de închidere a școlilor, în 5 județe plus București, miercuri, 8 octombrie, din cauza codului roșu de furtună: Va trebui recuperat conținutul orelor, cel mai probabil, pe parcursul următoarelor săptămâni

Ministrul Educației, Daniel David, a subliniat marți seară, că este foarte important ca directorii de școli să anunțe părinții care poate nu au aflat încă despre închiderea școlilor din 5…
Vezi articolul

Academia de Științe Economice suspendă cursurile în format fizic, miercuri 8 octombrie, dar se vor desfășura online, din cauza codului roșu de furtună / Studenții rugați să verifice adresa de mail și pagina personală de student pentru cursurile online

Academia de Științe Economice (ASE) din București anunță studenții că miercuri, 8 octombrie, suspendă toate cursurile în format fizic și le mută online, potrivit anunțului postat pe site-ul Universității și…
Vezi articolul