Dezastrul de la Educație care ar fi dus la demiterea Ligiei Deca într-un Guvern normal: ministrul susține că elevii pot fi primiți pe ușa din dos de licee dacă pică admiterea, crede că există profesori de „discipline importante“ și restul, argumentează menținerea titularizării prin faptul că meseria de profesor atrage absolvenți proști de facultate

3.774 de vizualizări
Raluca Pantazi / Foto: Arhiva personală
Dezastrul care guvernează Ministerul Educației în Guvernul Ciucă s-a etalat în toată splendoarea sa joi, în conferința susținută de Ligia Deca la Palatul Victoria. Ce a auzit o societate întreagă, de la ministrul care tocmai a scris două legi ale educației? Că oficialul cu gândire presupus strategică își împarte propriii angajați în profesori de discipline „importante“ și restul – dar fără să ne spună care sunt disciplinele neimportante, de ce mai învață copiii materii lipsite de importanță și când le va scoate din curriculum; că a menținut titularizarea pentru că „profesia didactică nu atrage neapărat cei mai buni absolvenți“ – deci de ce să-i supere în an preelectoral Deca și Guvernul PNL-PSD-UDMR condus de Ciucă pe angajații care nu sunt „neapărat buni“, introducând evaluare a profesorilor, salarizare pe bază de performanță și făcându-le dreptate profesorilor buni care se simt tot mai singuri în cancelarii?

Și dacă titularizarea era cheia succesului, magnetismul de care are nevoie școala pentru a mai atrage totuși absolvenți de facultăți cu vocația profesoratului, atunci cum am ajuns în această fundătură după „performanța“ aplicării titularizării timp de 30 de ani? De ce am ajuns la deprofesionalizarea profesiei didactice și la apogeul analfabetismului funcțional, dacă atragem încă tineri sclipitori în sistem, vrăjiți de beneficiile titularizării? Nu cumva această inamovibilitate a cadrelor didactice titulare în sistem are partea ei de vină în problemă?

Am mai aflat din aceeași conferință găzduită de Palatul Victoria că angajații din licee pot „alege“ ei elevii care nu au luat admiterea, pe care în etapa de repartizare să-i bage pe ușa din dos în licee. Declarația exactă și uimitoare a ministrului Ligia Deca: „Chiar dacă un copil ar avea o zi proastă în ziua concursului de admitere, dacă el va fi ales de către liceu, are şansa să concureze din nou pe baza repartizării computerizate“. Deci cine va alege ce copil merită și ce copil nu merită un loc la colegiu/liceu? Angajații din licee selectați din „nu neapărat cei mai buni absolvenți“? Profesorii numai de la „disciplinele importante“?

Acesta este motivul pentru care ministrul Ligia Deca lasă Evaluarea Națională neschimbată, tot doar cu 2 materii de examen? Sunt Româna și Matematica singurele discipline „importante“ pentru ministrul Educației din România care a propus societății două legi ale învățământului? Este această concepție a disciplinelor „de bază“ rațiunea pentru ca interdisciplinaritatea și conceptele de Științe și Arte ocolesc legile educației și realitatea copiilor noștri și pentru următorii cel puțin 10 ani?

  • Din păcate, Ligia Deca nu poate beneficia de prezumția de a fi greșit, de a fi exprimat în mod eronat un gând altminteri corect. Realitatea este că avem de-a face cu o recidivă transformată în literă de lege a gândurilor identice semănate încă de-acum 4 ani de Ligia Deca, pe atunci consilier prezidențial pe educație și coordonatorul proiectului România educată, în proiectul lansat de Cotroceni.
  • Ce spunea în 2018 proiectul România educată lansat în dezbatere de Klaus Iohannis: „Evaluarea națională de la finalul clasei a VIII-a va include un test standardizat național, acoperind materiile de bază”. „Tranziția către învățământul superior se face în baza rezultatelor unui examen de bacalaureat care acoperă materiile de bază (limba și literatura română, matematică, o limbă străină) la nivelul trunchiului comun minim oferit pentru toate cele trei trasee“. Integral aici
FOTO Fragmente din raportul România educată coordonat de Ligia Deca și lansat în dezbatere de Klaus Iohannis în 2018, document care a stat la baza celor două legi ale educației propuse acum de ministrul Ligia Deca:
Foto: Fragment din Raportul România Educată: Viziune și strategie 2018-2030 (sursa)
Foto: Fragment din Raportul România Educată: Viziune și strategie 2018-2030 (sursa)

În aceeași conferință susținută ieri de Ligia Deca la Palatul Victoria aflăm că ministrul Educației nu a găsit soluția juridică pentru a opri rectorii cu 2-3 mandate să mai candideze pentru a conduce universitățile încă 10 ani; asta deși soluția juridică nu doar că a fost identificată încă din 2011 de specialiștii din Ministerul pe care îl conduce, dar a și fost aplicată de Legea nr.1/2011 din care Ligia Deca a păstrat articole întregi neschimbate în propriile legi și a oprit veșnicia unor rectori care nu au mai putut candida atunci la conducerea universităților. Vezi aici soluția pentru identificarea căreia ministrul Ligia Deca a cerut ajutorul Ministerului Justiției.

Tot joi am aflat că ministrul Ligia Deca nu are niciun pic de încredere în școlile de stat, cărora paradoxal le menține prin lege aceleași mecanisme de funcționare și dependența de centru și politic. Explicația pe care Deca a oferit-o la întrebarea de ce nu le-a dat posibilitatea directorilor de școli de stat să-și poată angaja personalul, inclusiv profesorii, și să-i poată concedia pe bază de performanță, în Consiliul de Administrație, așa cum a lăsat însă să se petreacă în privat, a fost: pentru că „soluția de acum din lege este cea potrivită“. Soluția de acum, adică angajarea prin titularizare și imposibilitatea profesorilor buni, a directorilor, a comunității locale de a scoate din școli profesorii neperformanți, angajații care nu au ce să caute în Educație.

Ba mai mult, Deca a declarat că „vom încerca să vedem cum ar arăta o autonomie crescută, inclusiv în ceea ce privește selecția cadrelor didactice“ prin pilotare în școlile pilot. Doar că școlile-pilot nu mai pot pilota noi modele de carieră didactică pe textul proiectului de lege propus de Ligia Deca, iar dintre cele care pilotează în prezent diverse măsuri, niciuna nu testează autonomia în alegerea profesorilor.

În aceeași conferință de joi, ministrul Ligia Deca motivează păstrarea angajării centralizate în școli, prin minister sau inspectorate, cu „dorința de a asigura o integritate a examenului de intrare în profesie și de stabilizare pe post și având în vedere nevoia de a asigura cadre didactice pentru toate școlile la un nivel calitativ decent“. Exact asta a eșuat să facă acest sistem, să asigure „cadre didactice pentru toate școlile la un nivel calitativ decent“, conform datelor de la toate testările interne și internaționale, de stat sau independente.

De ce să-i supere în an preelectoral Deca și Guvernul PNL-PSD-UDMR, condus de Ciucă, pe angajații care nu sunt „neapărat buni“, introducând posibilitatea ca școala să le facă dreptate profesorilor buni și să îi poată demite pe cei cu efecte dezastruoase la nivelul elevilor?

Iar când a fost rugată, în aceeași conferință de joi, să detalieze singura promisiune care ar putea sprijini atragerea de profesori buni în școli, Ligia Deca a refuzat să facă orice fel de estimare cu privire la salariile viitoare ale profesorilor. Deși a vorbit în repetate rânduri despre „stimulentele din punct de vedere financiar pe care legile le prevăd“ pentru profesori, ministrul Educației a fost incapabil să spună exact ce le promite profesorilor.

La întrebările repetate ale jurnaliștilor, ministrul Educației, Ligia Deca:

  • a refuzat să spună ce se va întâmpla cu salariile debutanților
  • a refuzat să comenteze pe tema salariului la care s-ar putea aștepta un profesor cu 10 ani vechime
  • a refuzat să spună ce se va întâmpla cu sporurile
  • a refuzat să comenteze care ar putea fi cel mai mare salariu în învățământ (sursa și detalii)

În prima conferință de presă organizată după ședința de Guvern în care ministrul Educației a introdus pentru prima dată în analiza colegilor de executiv proiectele sale de legi ale educației, Ligia Deca a eșuat să explice de ce vrea să realizeze o nouă lege a educației: structura învățământului preuniversitar rămâne neschimbată, ciclurile de învățământ sunt aceleași, materiile de Evaluare Națională la clasa a VIII-a sunt la fel, peste care aplică o admitere la liceu pe același model aplicat în România în 1999, titularizarea rămâne neschimbată, angajarea la școli la fel, alegerea rectorilor le permite în continuare celor „aleși“ să-și continue hegemonia.

Schimbările benefice – cum ar fi introducerea la bacalaureat a posibilității ca toți absolvenții de liceu să susțină examen la matematică, pe modelul reformelor recente din Franța – sunt punctuale, puse în umbră de înșurubarea politicului și a mediocrității în școli și universități și insuficiente pentru a justifica bulversarea societății printr-un act nou de puterea Legii educații.

Declarațiile exacte făcute de ministrul Ligia Deca în ședința de Guvern de ieri, mai jos:
Gafe ale ministrului Deca, care vorbește despre „discipline importante“ în școală / De ce a păstrat titularizarea ca sistem de angajare „pe viață“ a profesorilor: Știm cu toții că din alte puncte de vedere profesia didactică nu atrage neapărat cei mai buni absolvenți
Ministra Deca susține că nu a văzut în Legea Miclea-Funeriu, din care a preluat masiv articole în propria Lege a învățământului, prevederea care oprește rectorii cu zeci de ani de șefie să mai candideze
Fuga de răspunsuri despre salariile profesorilor a Ligiei Deca. Ministrul Educației a evitat aproape toate întrebările, mai puțin cea cu impactul bugetar
Școlile de stat nu vor putea să angajeze direct profesorii, așa cum se întâmplă în privat. Ligia Deca: „Soluția de acum din lege este cea potrivită”
Declarație care produce confuzie a Ligiei Deca: Chiar dacă un copil ar avea o zi proastă în ziua concursului de admitere, dacă el va fi ales de către liceu, are şansa să concureze din nou pe baza repartizării computerizate
VIDEO și TEXT INTEGRAL Ligia Deca: Mă aștept ca sprijinul Coaliției pentru legile educației să fie evident și în dezbaterea parlamentară. Dacă legile sunt adoptate până la finalul acestui an școlar, ele intră în vigoare începând din toamnă / Despre modificarea admiterii la liceu: În parlament se pot aduce îmbunătățiri

15 comments
  1. Sistemele performante de educație sunt sisteme PEDOCENTRISTE (centrate pe elev), în timp ce sistemele totalitare – cum ar fi cel sovietic – sunt TEHNOCENTRISTE (centrate pe materie).
    Sistemul românesc are două fețe: un ambalaj care pretinde că este racordat la educația internațională prin hârtiile pe care le-a tot semnat de-a lungul timpului prin toate comisiile și comițiile și care se bate cu pumnul în piept că este pedocentrist, dar în realitate, când cade stratul gros de fard, apare un tehnocentrism urât mirositor.
    Matematica din sistemul românesc nu este pedocentristă! Este tehnocentristă. E la fel de încărcată ca în comunism, și n-are nicio bază psihopedagogică. Tot mai mulți profesori se plâng de faptul că bazele matematicii – cele care sunt de cultură generală – sunt date prea devreme, ca și cum ai așeza primele cărămizi fără o fundație, pe un teren mlăștinos. Aceste baze se pierd datorită greutății aberante care urmează. Din clasa a V-a ritmul devine diabolic, și se știe acest lucru și ce efect are asupra copiilor, dar se tace, pentru că în comunism am învățat să tăcem.
    E greu de înțeles, dar și matematica se împarte în CULTURĂ GENERALĂ și VOCAȚIONAL. LOGARITMII NU SUNT CULTURĂ GENERALĂ! Sistemele performante nu fac matematică propriu-zisă, ci o matematică cu înțeles larg, o matematică de cultură generală. Cei care vor și pot să rezolve logaritmi, matrice sau alte exerciții specifice o pot face OPȚIONAL, printr-un modul pe care sistemul îl pune la dispoziție. Ceea ce la noi se face obligat-forțat (și se uită, evident), apare în sistemele performante ca vocație. Pentru că și matematica înseamnă vocație. Nu toată lumea e croită pentru matematică, cum nu e croită pentru pictură sau muzică. A, sigur că prin zeci de meditatori poți face mecanic logaritmii ăia nenorociți, să iei o amărâtă de notă, dar în final nu-i ține nimeni minte, că nu folosesc la nimic practic. Nu te izbești de logaritmi zilnic, iar sistemele performante știu diferența.
    Avem copii care nu reușesc să adune corect, pentru că bazele au fost puse la vârste prea mici, ca să aibă loc basculanta de logaritmi.
    Lucruri care la noi se fac în clasa a V-a, în sistemele performante se fac în clasa a VII-a, adică la vârsta preadolescenței. Și unele zone deloc, pentru că sunt vocaționale. Mă îndoiesc că sistemul nostru are un grafic prin care să demonstreze clar ce conținut al matematicii se corelează cu o anumită vârstă.

  2. Școala înseamnă profesor – elev.

    Finlandezii au început reforma educației cu pregătirea profesorilor, în facultăți pentru profesori unde sunt pregătiți teoretic (învață carte), dublate de practica într-o școală, alături de un profesor al școlii.
    Întrebare: Noile legi ale educației conțin vreun articol referitor la pregătirea profesorilor?

    În actuala Lege a educației (Legea 1/2011), la articolul 70 este prevăzută obligația Ministerului Educației de a înființa Biblioteca Școlară Virtuală, care să conțină toate lecțiile, la toate obiectele, teste, programele școlare. Aceasta i-ar ajuta foarte mult pe elevi.
    Întrebare: În proiectul de lege este menținută această obligație pe care Ministerul Educației o are de 12 ani (și de 12 ani încalcă legea)?

    În Finlanda este interzis prin lege să se perceapă bani pentru educație.
    La Biblioteca Națională din București nu intri dacă nu plătești (o hotărâre de ministru din 2020). Și vorbim despre România educată?

    În Finlanda posturile didactice se ocupă prin concurs. Reușesc, evident, cei mai buni. Profesorii sunt bine plătiți și respectați la fel ca medicii, etc. Fiind bine pregătiți, au rezultate bune.

    Profesorul trebuie să învețe elevii SĂ GÂNDEASCĂ, să-și pună întrebări.
    Ca să rezolve o problemă de matematică, de exemplu, nu-i spui: aduni, împarți, etc., explici DE CE trebuie să adune, DE CE trebuie să împartă, etc.
    Când elevul este obligat să învețe pe de rost un comentariu, nu câștigă nimic în cunoștințe.
    Lecțiile se înțeleg în clasă, acasă se pot fixa cunoștințele prin exerciții.

    Despre testele PISA (Programme for International Student Assessment):
    Sunt testați copiii de 15 ani. Se urmărește cum pot folosi ei în viață cunoștințele pe care le au. Nimic despre memorare. Subiectele sunt de nivel mediu. Fiecare elev primește subiectele în limba sa, deci nu sunt dificultăți de limbă.
    În anul 2012, la citit (reading) s-au dat 3 texte despre laptele de vacă (3 păreri, dacă este bun sau nu de băut de către adulți). Participanții trebuiau să spună ce au înțeles. Asta se învață în clasele mici!
    La matematică au avut o problemă simplă cu procente, rezultate din compararea celor două ouă ale unui pinguin.
    Finlanda a fost fruntașă, iar România codasă.

    Că avem olimpici? Este meritul lor, ei nu fac meditații ca să poată reuși la examene.

    1. România vine din comunism, Finlanda nu. În România s-au păstrat principiile sovietice de educație, în special principiile POLITEHNIZĂRII și POLICALIFICĂRII (legea nr.39/21.12.1978).
      Sistemul sovietic a fost unul vocațional, nu practic. Finlandezii nu fac matematică, ci un fel de educație matematică. Literatura nu se deprinde prin critică literară, ci prin vorbire liberă (limbaj colocvial), joc de rol etc.
      Științele sunt povestite – ca într-un documentar TV – nu predate prin formule lungi pe care nu le înțeleg decât cei care au un anumit talent pentru această zonă.
      Una e să POVESTEȘTI fizica și alta e să o APLICI, adică să folosești acele formule care ne-au făcut viața un coșmar.
      În sistemele sănătoase și performante partea aplicată, vocațională, se studiază separat, prin alegere liberă. Nu faci ecuații forțate, încolonat, ca în Armata Roșie. Tipul acesta de școală vine de la tătucul educației sovietice, Anton Makarenko, care și-a perfecționat metodele pedagogice în calitate de șef al unei colonii penitenciare.
      Una e matematica și alta e educația matematică cu caracter general. A face matematică așa cum se face în sistemul nostru, obligat-forțat, e ca și cum te-ar pune cineva să cânți ca tenor sau să pictezi cu forța.
      În sistemele sănătoase tot ce la noi se face forțat, la e trecut pe o serie de module opționale. Logaritmi nu faci decât dacă ai talent la matematică, dacă simți vocația. Noi însă mergem pe model sovietic: carne de tun.
      Mai ciudat e că am fost atât de îndoctrinați încât nici nu ne dăm seama de diferența dintre o matematică de cultură generală (noțiuni elementare de matematică practică, matematică distractivă, o istorie a matematicii etc.) și matematica propriu-zisă, aia cu logaritmi, matrice și alte delicii specifice. Care, evident, formează matematica, dar nu toți suntem interesați de matematică.
      Educația sovietică avea nevoie de POLICALIFICARE, de materii care se predau pe bune, vocațional, pentru ca, atunci când voia, să transforme mase largi de oameni din filologi în matematicieni, din matematicieni în pictori etc.

  3. Ingerința politicului în educație a început în 1946, când marele vecin ne-a dăruit educația sovietică. Anii 40-50 au cunoscut o turnură radicală în pedagogie: nașterea psihologiei, dar nu și în interiorul lagărului sovietic.
    Partidul comunist a privit psihologia ca pe o aberație. Burghezi putrezi, prinși în ghearele doctorului Freud. Cercetări de psihologie în educație? Absurd! Ce rost au, din o moment ce Marx a arătat calea către Omul Nou?
    Concesiile din deschiderea anilor 68-70 au permis formarea unei divizii de psihologie, însă între psihologi și partid a existat o înțelegere tacită: ei își văd de ale lor, partidul își vede de Calea Luminoasă trasată de Marx.
    Așa se face că educația românească nu a fost așezată pe baze psihologice. Niciun conținut din programele românești nu este justificat psihologic. Sovieticii erau de părere că se poate preda orice la orice vârstă; cu cât e mai greu conținutul, cu atât mai mult se călește Omul Nou.
    Acesta este și motivul pentru care avem programe încărcate, pline de limbaj academic.
    Niciun profesor de matematică nu poate prezenta un fundament psihologic clar, prin care să demonstreze că logaritmii se pot studia în preadolescență sau adolescență. Sistemele sănătoase predau asemenea lucruri separat și opțional, celor cu talent la matematică.
    Motivul pentru care programele românești se bălăcesc în sosul gros al vocaționalului se numește POLICALIFICARE. E un principiu sovietic, enunțat și în legea educației din 1986. Comunismul nu lucra cu persoane, ci cu MASE. O economie centralizată avea nevoie să transforme repede biologi în filologi, chimiști în compozitori – care să cânte gloria partidului -, compozitori în neurochirurgi etc. Sistemul muta masele de oameni cum se mută containerele în depozit. Nu conta că multe erau peste limita de maturizare a copiilor. Să nu uităm: marele arhitect al educație sovietice – Anton Makarenko – a fost șeful unei colonii penitenciare.
    Sistemul sovietic a fost o pușcărie. Educația românească i-a adoptat principiile. Încă le menține. Le menține prin inerție și nostalgie. Golul lăsat de o educație reală, cum o au sistemele capitaliste putrede – alea care ne rad la PISA, dar noi ne mințim că e o problemă financiară – e umplut de internet și muzică de proastă calitate.
    Ce a stricat comunismul nu poate fi reparat decât în vreo 2-3 generații, când tinerii care acum sunt pe băncile școlii vor arunca pedagogia sovietică a lui Anton Makarenko la coșul de gunoi al istoriei.

  4. Doamna care scrie articolul și doamna care e numită la minister sunt cam din aceeași familie – oameni care nu prea au contact cu lumea reală, în care trăim noi, pălmașii. Ambele doamne vor să fie bine, să nu fie rău, să fim și noi în rând cu lumea bună, DAR dacă se poate, asta să se întâmple doar prin dedicația profesorilor, eventual prin simpla osmoză a materiei didactice cu materia cenușie din capul bieților elevi, și dacă e posibil, gratis totul.

    Doar câteva puncte – 1. titularizarea. Fără stabilitate pe post, nici măcar cei mai dedicați profesori nu vor mai rămâne în sistem, ba dimpotrivă, ei vor fi primii care vor zbura când se pune problema reducerii claselor și/sau restrângerii de ore. Tocmai pentru că sunt preocupați de profesia lor și mai puțin de lipitul de afișe. Ce a mai rămas viabil în învățământ a rămas ÎN CIUDA ingerinței politice și a devalorizării totale a importanței educației în societate, nu datorită vreunei pseudo-reforme menită, chipurile, să ne aducă în lumea bună a europenilor educați.

    2. În învățământ se lucrează cu materialul clientului. Poate veni cel mai bun pedagog care să fie tobă de carte în disciplina pe care o predă, dacă Gigel e ocupat cu TikTok sau mai rău, are burta lipita de spate pentru că părinții îi sunt săraci lipiți, pedagogul nu va obține rezultate. Și ghici ce. Mare parte din copiii României sunt expuși riscului de sărăcie. E atât de insidioasă încât nici n-o mai recunoaștem – are haine, încălțăminte, primește de la școală un corn și un măr în fiecare zi? Păi atunci e bine îngrijit și profesorul să facă minuni! Evident există și copii bine îngrijiți în realitate, dar ce să vezi – pentru unii dintre ei, starea asta de bine vine la pachet cu părinți foarte ocupați care trebuie să facă bani și nu mai au timp pentru supravegherea și educarea (acasă) a copilului, cu consecințele cunoscute. Excepțiile doar confirmă regula.

    3. Nu poți face din r***t bici și să și plesnească. Bugetul educației e cel mai mic din ultimii ani (2.1% din PIB – legea cere 6% dintotdeauna dar altele sunt prioritățile.) Dacă trece noua lege, teoretic bugetul ar trebui să ajungă la 15% din bugetul de stat anual (nici pe departe cei 6% neprimiți nici acum). Intră acolo și fonduri UE, dacă există. Deci, vorbim despre pielea ursului din pădure.
    Școlile sunt neîngrijite, nu există laboratoare – sau nu sunt dotate – bursele se plătesc când vrea primarul, DACĂ vrea, transportul nu e decontat, școlile mici din zone izolate sunt comasate sau închise, elevii și părinții trebuie să se obișnuiască cu veșnica mizerie și leit-motivul “lasă că merge și-așa” (fără apă curentă, încălzirea e pe lemne, găuri în pereți, toalete insalubre în curte etc).

    Dar sigur, hai să ne comparăm cu Finlanda, de ce nu.

    1. La baza educației finlandeze stă transdisciplinaritatea lui Basarab Nicolescu și experiența lui Solomon Marcus. Motorul finlandez are piese românești. Nu e vorba de bani. E vorba că ei au înțeles schimbarea. Noi nu. Din nou, nu e vorba de bani, tablete și alte dispozitive scumpe. E VORBA DE PRINCIPII DIDACTICE PE CARE EI LE-AU ADOPTAT.
      Educația sovietică a fost o educație vocațională, grea și dură. Educația sovietică – a cărui cap s-a numit Anton Makarenko, care și-a condus experiențele pedagogice într-o colonie penitenciară – a fost o pușcărie, în care liberul arbitru nu a contat.
      Educația sovietică s-a bazat pe principiul sovietic al POLICALIFICĂRII. Motivul pentru care la noi se face matematică vocațională, fizică vocațională (fizica aplicată), chimie vocațională e pentru că sistemul comunist avea nevoie de mase de manevră pe care să le recalifice la minut. Partidul avea nevoie să transforme filologi în chimiști, chimiști în pictori care să reprezinte gloria partidului, matematicieni în biologi, maeștrii patiseri în neurochirurgi etc. Comunismul nu opera cu persoane, ci cu MASE. Aceste principiu sovietic apare cu claritate în legea educației din 1986.
      Sistemele de educație capitaliste despart clar vocaționalul de cultura generală. Aritmetica e cultură generală. Logaritmii sunt vocaționali. Scrierea creativă e cultură generală. Critica literară e vocațională. Sistemele de educație capitaliste – bandiții ăia putrezi și proști care ne terfelesc la PISA – au separat MATEMATICA de EDUCAȚIA MATEMATICĂ. Educația matematică – bazele, o istorie a matematicii, matematică distractivă etc. – e separată de matematica propriu-zisă, care reprezintă un modul OPȚIONAL, pe care elevii și-l aleg liber.
      Fizica sau chimia formează o arie numită ȘTIINȚE. Cine vrea să studieze chimia separat o poate face printr-un modul opțional. La noi rămân separate, vocaționale. Evident, nu vrem să se comaseze, pentru că ar însemna ca fabrica educației să piardă lucrători. Dar sistemele performante le-au comasat. Noi nu, din motive sociale, evident.
      E ușor să spunem că de vină sunt banii. În cultura românească, copii sunt ca niște pui de găină pe bătătură. Le arunci semințe și ți-ai făcut datoria.
      Comunismul a privit psihologia ca pe o amenințare. În accepțiunea partidului, psihologia era inutilă din moment ce exista doctrina marxistă. A existat un troc între psihologi și partid: ei își văd de cercetările lor, partidul își vede de formarea Omului Nou. Unicul departament de cercetare pedagogică a fost desființat în 1981. Era oricum în agonie și nu folosea la nimic.
      Așa se face că ne-am ales cu o pedagogie haotică, fără bază psihologică. Niciun conținut al vreunei programe nu este justificat psihologic. Psihologia se studiază separat, iar pedagogii și psihologii au rămas încă la cuțite, cum fuseseră și în comunism.
      Niciun profesor de matematică nu-ți poate oferi o justificare psihologică potrivit căreia logaritmii pot fi predați la vârsta adolescenței sau preadolescenței pentru cei cu o înțelegere medie matematicii. Cu cei talentați e altceva; ei cântă la instrumentul matematicii cum cântă un interpret la chitară.
      Educația sovietică a fost o educație cantitativă. Mase întregi de tineri au fost stoarse ca să se obțină crema pe care sovieticii o puneau în vitrină. Pentru 300 de grame de elite se storc 3 tone de elevi. Se aruncă la gunoi după ce s-au stors. Rețeta lui Anton Makarenko, șef al unei colonii penitenciare.
      Așa arată educația românească de acum: o imagine vie a educației sovietice. E greu să realizăm că am mers pe o cale greșită încă din 46. Mintea noastră ne păcălește, ne face să credem că e o problemă de bani sau de altă natură.
      Nu e o problemă de bani. E o problemă de sistem. Educația românească nu a ieșit încă din peștera sovietică, și nici nu va ieși pentru vreo două-trei generații.

      1. Și dvs. aveți efectiv aceeași problemă ca cele două doamne. Nu vă puteți închipui o lume în care elevul să nu vrea sau să nu poată să învețe.

        Save the Children Europe a publicat un raport zilele trecute. 41.5% din copiii României sunt în pericol de sărăcie și excluziune socială. Chiar credeți că puteți veni și preda savant chestiuni (oricât de simple) acestor copii, și asta va crește nivelul lor de pregătire? Când ei vin la școală îmbrăcați în zdrențe, rupți de foame, fără caiete (cu excepția celor care primesc rechizite prin programul de ajutor, DACĂ părinții s-au ostenit să le ceară), majoritatea abrutizați de lipsuri și conștienți că inteligența lor nativă nu-i va ajuta să iasă din cercul vicios al sărăciei?

        Din păcate, banii SUNT problema principală. Sau cel puțin, una din problemele fundamentale. Cât timp ne prefacem că sărăcia – ca și bogăția/afluența – nu sunt generaționale și nu prea se modifică în funcție de educația copiilor decât în cazuri absolut excepționale, vom acuza diverse alte cauze (unele motivat, altele mai puțin) dar vom rămâne pe loc.

  5. MECIUL SECOLULUI: PROFESORUL FINLANDEZ ȘI PROFESORUL ROMÂN.

    Imaginați-vă profesorul ca pe un pictor. Acest pictor are de realizat un peisaj. Ce anume trebuie să cuprindă peisajul este echivalentul PROGRAMEI ȘCOLARE. Tehnica pe care o va folosi, culorile, pensulele etc. sunt echivalentul METODICII. Programa arată CE, metodica arată arată CUM.
    Pictorul finlandez alege ce trebuie să reprezinte peisajul: dacă reprezintă o pădure, dacă reprezintă un peisaj marin etc. În funcție de ce alege, va alege și tehnica, pensulele sau culorile care se potrivesc atât peisajului, cât și lui. Le alege liber, însă este pregătit pentru aceasta în facultate. Mulți ani.

    Cu pictorul (a se citi profesorul) român e cu totul altceva. El provine dintr-un SISTEM CENTRALIZAT. Fost comunist. E drept, nu mai avem fundament comunist, dar educația comunistă a supraviețuit în virtutea inerției, ca o formă fără fond.

    Aici pictorului i se dictează LA SÂNGE cum trebuie să arate peisajul. Nu își compune el programa. Îi vine de la centru. Gata înșurubată, la milimetru, la sutime. Câți copaci să picteze, și câte frunze trebuie să fie pe fiecare creangă. Și metodica îi vine gata înșurubată: ce pensule să folosească, ce culori, ce hârtie etc. Vine metodistul, verifică, măsoară. Trebuie să fie conform.

    Finlandezii s-au lovit încă din anii 70 – când au pornit reforma – de problema inspecțiilor. Au observat că profesorii aveau tendința să trișeze (și ai lor), să facă o oră mult mai bună decât ar fi făcut în mod normal. Știți cum au rezolvat problema? AU ELIMINAT INSPECȚIILE!!! Șoc și groază! Probabil că, la început, au existat probleme, dar pe parcurs profesorilor li s-a acordat încredere deplină. Și ce faci când ți se acordă încredere deplină? Te responsabilizezi. Poate că nu din prima, dar pe termen lung metoda dă roade.

    Mai e o problemă la finlandezi: programele sunt făcute de profesori care au lucrat cu copii.

    Exemplificăm: să zicem că este clonat Einstein.
    -Bună ziua, eu sunt Einstein. Marele Einstein.
    -Ce doriți?
    -Din moment ce sunt marele Einstein, vreau să scriu EU programa școlară pentru gimnaziu. Și manualele.
    -Prea bine. Ați lucrat cu copii?
    -Nu, nici nu mi-a trecut prin cap! Eu sunt marele Einstein! E un sacrilegiu să mă întrebați așa ceva!
    -Foarte frumos, dar dacă nu ați lucrat cu copii nu aveți ce căuta aici.

    Pedagogia nu înseamnă să genialitate într-un anumit domeniu. ÎNSEAMNĂ LUCRUL CU COPILUL. Când ai o problemă de sănătate cu cel mic nu te duci la orice doctor. Te duci la un pediatru. Nu toți medicii sunt pediatri. Nu toți profesorii funcționează pe un anumit segment de vârstă.

    Există la noi vreo lege care să condiționeze participarea la programele școlare sau la alcătuirea manualelor de un anumit număr de ani la grupa de vârstă respectivă? Nu. Ei, atunci ați aflat de ce avem programe încărcate. Și mai aflați că, prin colțurile cancelariilor, cu jumătate de gură, profesorii se uită îngroziți la programele școlare. Alea care le vin de sus.

    Exemplificare:
    -Gigel, ce ați făcut azi la grădi?
    -Teoria stringurilor.

    Nu râdeți, că ajungem și acolo! Că doar e România. Totul e posibil. Și teoria stringurilor la grupa mică. Așa că, dragii moșului, vă urez noapte bună! Dormiți frumos și lin. Că d-aia n-are ursul coadă.

  6. Să ne imaginăm sistemele occidentale de educație ca pe un tort: frișcă, ciocolată, etc. În 45, tancurile sovietice au adus o mămăligă. După 89, România a fost presată să renunțe la mămăligă. Soluția a fost una tipic românească: mămăliga a fost acoperită cu frișcă și ornată cu ciocolată. Când tai o felie realizezi că e aceeași mămăligă sovietică, cu toate fardurile de rigoare. Se pot da titularizări la secundă, că nu profesorii sunt de vină. Ei doar servesc mămăliga elevilor. O pot orna cum vor, că tot mămăligă rămâne. Nu profesorii fac programele și manualele.

  7. Ne dorim o tara ca afara dar nu suntem in stare sa facem niste legi. Speram ca se trezesc parintii si sindicatele.

  8. No comment. Pacat de 3.000.000 de elevi si nu se stioe cati pariti si profesori care au de pierdut in acest tavalug.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Campusuri digitalizate complet și profesori pregătiți pentru instruirea online au devenit nevoi majore ale studenților – studiu internațional Ernst&Young

Calitatea predării online este o nemulțumire majoră pentru studenți la nivel internațional, potrivit unui studiu realizat de Ernst&Young în 11 țări preponderent dezvoltate. Analiza, publicată recent, argumentează pentru întărirea capacităților…
Vezi articolul
Numărul școlilor din România - Admiterea în clasa a V-a

ANALIZĂ Numărul școlilor din România diferă de la o zi la alta. Cifrele prezentate de Ministerul Educației în ultima săptămână arată că instituția nu prezintă date coerente despre situația scenariilor din unitățile de învățământ

Numărul școlilor din România este diferit de la o raportare la alta, potrivit cifrelor prezentate de Ministerul Educației. Analiza datelor publicate în ultima săptămână scoate în evidență fluctuații de zeci…
Vezi articolul

Sebastian Țoc, profesor și cercetător, propune „renunțarea la ierarhizarea elevilor la liceu și școala profesională în funcție de examene cu miză mare, fiind preferabil un mix de criterii”, printre alte măsuri care ar duce la școli mai incluzive

Modalitatea de organizare a sistemului de învățământ din România tinde să încurajeze ierarhizarea școlilor și, adesea, segregarea pe criterii economice, etnice sau de rezidență, bazându-se pe ierarhii puternice și pe…
Vezi articolul