Din anul școlar 2024-2025 ar putea fi redus aproape la jumătate numărul elevilor cu burse de merit, dacă va fi introdus pragul mediei de 9.50

19.944 de vizualizări
Foto: © Mikhail Davidovich | Dreamstime.com
Din anul școlar 2024-2025, numărul elevilor cu burse de merit ar putea fi redus aproape la jumătate, comparativ cu anul 2023-2024, dacă va fi introdus pragul mediei de 9.50. În privința burselor școlare, ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat, luni, în Prahova, că este nevoie de modificarea Legii învățământului preuniversitar.

Edupedu.ro a scris că aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.

Referitor la luna octombrie 2023, pe tranșa 9.50 – 10 sunt 242.665 de elevi cu bursă de merit, adică 52.55%.

Foto: Captură Ministerul Educației

La începutul lunii decembrie 2023, Ligia Deca a spus că Ministerul se gândește să facă unele modificări legate de acordarea burselor de merit. Aceasta a menționat că se va introduce un nou tip de bursă, de “reziliență”, de anul școlar viitor.

Edupedu.ro a scris pe surse că pragul pentru bursa de reziliență ar urma să fie media 7, iar numărul de bursieri ar urma să fie limitat – maximum 30% din fiecare clasă împreună bursierii cu burse de merit și burse de reziliență.

Ministra Educației a explicat luni, 15 ianuarie, în ce vor consta modificările care se vor aplica din anul școlar 2024-2025: rămân pe bursa de merit doar cei care au peste 9.50, plus încă o categorie, până la 30% din efectivul fiecărei clase, „care se va numi ori bursă de reziliență, ori bursă pentru stimularea performanței școlare”. Condiția este să aibă media peste media 7 și fără absențe.

„Am văzut că există un procent redus, într-adevăr, de medii mici care primesc această bursă la clasa a IX-a exclusiv. Schimbările pe care le-am gândit până acum vor fi făcute publice, pentru că vom scoate în dezbatere publică întreg pachetul legislativ. Este nevoie de o modificare legislativă în legea primară și este nevoie de o modificare de metodologie. Le vom scoate în dezbatere publică, separând, practic, ceea ce avem acum în categoria bursă de merit în două, rămânând pe bursa de merit doar cei care au peste 9.50, câți vor fi ei într-o clasă, împreună cu cei care iau premii la olimpiade, concursuri, concursuri sportive ș.a.m.d, plus încă o categorie, până la 30% din efectivul fiecărei clase, care se va numi ori bursă de reziliență, ori bursă pentru stimularea performanței școlare pentru cei care sunt, așa cum spuneam, cei mai buni, prima treime din clasă, care au peste media 7 și nu au absențe. Aceasta este soluția pe care noi o vom propune. În funcție de contribuțiile din spațiul public, pentru că e normal să preluăm feedbackul, vom face schimbările legislative necesare, urmând ca următoarele dosare depuse, pentru că ele se aprobă anual, să fie realizate pe baza acestor modificări.”

Informații de context

La sfârșitul lunii octombrie, premierul Marcel Ciolacu declara că „nu poate fi acceptat în continuare” ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. 

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat pentru Agerpres că modificarea Legii educației este discutată la Ministerul Educației pentru a repara „anomaliile” create de bursele de merit pentru 30% dintre elevii fiecărei clase:

„Am discutat la nivelul conducerii ministerului şi acest lucru poate fi remediat doar prin modificarea legii. Legea poate fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă sau printr-o iniţiativă parlamentară. (…) Noi am solicitat din teritoriu o statistică pe fiecare categorie de bursă, pe fiecare criteriu, să vedem care este numărul de beneficiari şi, în funcţie de ce vom constata aici, vom propune măsuri de remediere. (…) Suntem în analiză, la acest moment colectăm datele din teritoriu”, potrivit secretarului de stat Florian Lixandru.

Ministra Educației, Ligia Deca, a spus, la Antena 1, că situațiile apărute în presă în care elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit apar doar la clasa a IX-a: “Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”.

În presa locală au apărut cazurile ale unor elevi din Prahova care vor lua burse de merit, deși au media 1,97, respectiv 4,59. Acest lucru este posibil în noua lege a Educației: noile criterii de acordare a burselor din legea educației permit ca elevi cu medii de 5 să ia bursă de merit, dacă se încadrează în primii 30% din punct de vedere al mediei, iar în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.

Doi elevi din Sibiu, unul cu media generală 1,59 și altul cu 1,85, primesc și ei bursă de merit de 450 de lei pe lună în acest an școlar.

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, explica pe 21 septembrie că elevi cu medii de 5 pot lua bursă de merit dacă sunt în primii 30% din clasă. În cazul elevilor de clasa a IX-a, se iau în considerare mediile de admitere la liceu, adică media de la Evaluarea Națională, iar în unele cazuri acestea pot fi foarte mici, 2, 3 sau puțin peste 1.

De altfel, pe 26 septembrie, Ministerul Educației a dat instrucțiuni pentru bursele școlare din 2023-2024, printr-o notă oficială: Pot lua bursă de merit și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională.

Edupedu.ro a semnat faptul că prin eliminarea unui prag până la care se acordă bursele de merit vor fi discrepanțe mari. De exemplu, bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul „Sf Sava“, cu ultima medie 9,97, și de primii opt de la Liceul „Pallady“, cu medii între 6,72 și 5,10.

Un alt exemplu dat de Edupedu.ro: la Liceul Tehnologic Nr. 1 Gâlgău, județul Sălaj, 7 elevi de clasa a IX-a, pentru care știm mediile de admitere la liceu, pe baza cărora ei vor primi bursă de merit, conform legii Deca-Iohannis, vor primi câte 450 de lei pe lună în acest an școlar. Mediile lor sunt între 8,05 și 4,52.

Într-o dezbatere publică privind metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2023-2024, părinți și profesori au ridicat această problemă a eliminării pragului până la care se acordă bursa de merit.

Foto: © Mikhail Davidovich | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Pentru bursele școlare care se vor acorda de anul școlar viitor este nevoie de modificarea Legii educației, potrivit Ligiei Deca

7 comments
  1. Fără absențe la bursa de merit? E absurd. Lasați criteriul pentru bursa de merit sa fie legat doar de medie și nota la purtare, cum a fost și până acum.

    Și oferiți ceva și celor care au 9.50 și diplomă la olimpiadă, fie ea județeana. Anul acesta, spre exemplu, am avut peste 9.50 și diplomă la olimpiadă și știți ce s-a întâmplat? Am fost pusă să depun cerere pentru bursă prin intermediul diplomei pentru a elibera un loc în lista bursierilor (legat de procentul de 30%, presupun) și alt elev, cu media 8,54 sau ceva de genul, a primit bursă de merit. Pe ce? Pe munca mea? Mi se pare nedrept. Aș dori o remediere a acestei situații anul următor.

  2. Nu cred! Se vor face presiuni asupra profesorilor să pună note mari și să nu mai pună absențe.
    Simplu, pentru aruncat banii pe fereastră se găsesc soluții.
    Dacă cei care iau acuma bursă de merit ar fi testați de alți profesori, fără să se știe ale cui sunt lucrările, mai mult de jumătate nu ar lua nici nota 6 cu indulgență.
    În România, peste 75% din note sunt date pe proiecte, adică copy paste de pe multele site-uri cu materiale gata făcute.

  3. Fara absente? Motivate? Nemotivate? Or fi copii care sa nu aiba nicio absenta intr-un an scolar? Care au nu racit niciodata? Care nu au intarziat niciodata? Ca sa nu ii mai luam pe cei care participa la competitii sportive si lipsesc motivat in unele zile, dar care dupa medii se incadreaza in cei 30 la suta sau chiar au medii peste 9.50.

    1. Copilul meu nu are nici macar un singur absent. Anul trecut a avut media 9.07 si nu a luat bursa. Cei cu media 5 au luat. Acum va termina cu media 9, care este muncita, este la o scoala foarte buna unde se lucreaza intens, zilnic. Va fi sub media celor 30% pentru care peste 7 colegi care au media peste 9.50, ceea ce inseamna ca cei cu bursa de merit vor lua si bursa de rezilienta (ceea ce este ok, pentru ca o merita toti) iar al meu cu 9.00 iarasi va ramane fara niciun fel de bursa. Eu cred ca ar trebui sa se dea la 30% din cei cu media intre 7 si 9.50, pentru ca li se dau 2 sanse celor cu media peste 9.50 si celor cu media intre 9 si 9.50 nicio sansa, la scolile unde se invata. Scolile de duzina cu un elev de 9.60 si restu de 5,6,7, vor lua din nou bursa pe nemerit. Multumesc, Romania. Am trei copii pe care ii cresc singura, nu avem absolut pe nimeni, bursa copilului ar fi fost banii lui de scoala si de iesit in oras, este preadolescent, iar eu am de platit o chirie de 400€ intr-un oras mare, ca sa aiba copiii conditii si camerele lor. Si da, vreau mai mult pentru ca merita mult. Pentru ca ii duc la teatru, la opera, in excursii, si stiu cum e sa N-AI. Si sunt altii care o duc mult mai greu decat noi, dar asta nu inseamna ca nu vad ce se intampla in Romania #esuata. Rusine pentru legile invatamantului, numai de c#cat in ultimii ani, parca special sa fie defavorizati si din punctul asta de vedere copiii muncitori.

  4. Dacă ar fi existat un prag pentru cei 30 la sută, adică să nu ia bursă cei cu note de 1, după părerea mea ar fi fost in regula. nu doar elevii cu medii de 9.97 muncesc și au nevoie sa fie apreciați și motivați. din păcate în multe școli din Romania se fac tot felul de aranjamente și copiii sunt împărțiți (pe drept sau nu) in “clase bune” și “clase proaste”. in clase bune, mai ales în școlile bune, majoritatea elevilor au note mari, au susținerea profesorilor, a părinților, au șanse de viitor. in clasele proaste, mai ales cele din școlile proaste de cartier, nimeni nu își mai bate capul. copiii aia sunt sortiți efectiv pieririi. această nouă metodă de clasament în cadrul fiecărei clase mi se pare o soluție interesantă de a-i ambiționa și de a-i face să încerce mai mult. “mai mult” pentru ei nu înseamnă, evident, “mai mult” pentru cei care comentează malițios peste tot și care au copii cu medii de 9.95.
    bine, și eu am. copilul meu a avut 9.59, merge la olimpiada, nu pentru el mă preocup, ci pentru ceilalți copii cu care își va petrece viitorul, care vor fi viitorul țării noastre. este evident că cei cu medii mari vor pleca din țară, nu incercam sa ii ridicam un pic și pe ceilalți? toate măsurile trebuie sa fie pentru cei deja norocoși, că sunt deștepți, că au o familie care îi susține, că sunt în clase bune?
    egoismul încrâncenat al celor cu șanse care se revoltă isteric împotriva amărâților pentru care, o dată după nu știu cât timp s-a luat o măsură, mi se pare dezgustător. se va renunța la acest mod de a da burse (in loc sa fie perfecționat, de ex. cu praf) și vor fi in continuare premiați doar cei premiați deja de soartă. care oricum pleacă din țară imediat ce au ocazia

  5. In contextul acestor modificari, daca ai 1 absenta nemotivata intr-un an scolar (din diverse motive: poate ai intarziat 5 min. la o ora si ti s-a pus absenta) si medie peste 9.50, nu poti obtine bursa de merit?
    Ar trebui sa va ganditi si la aspectul absentelor.
    Multumesc!

  6. Rezilienta este capacitatea unui om de a reveni la normal dupa un soc.

    Care o fi socul in cazul bursei de rezilienta? O fi un ministru incompetent? O fi telectualul Ciolacu? O fi mocirla psd- pnl-udmr-dulap? O fi vreun expert absolvent de Spiru Haret? O fi plagiatorul Ciuca?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației a refăcut calculele privind costurile programului de educație parentală prevăzut pentru anii următori: circa 21 milioane de lei, anual, pentru pregătirea părinților / Versiunea inițială a Strategiei de educație parentală menționa cheltuieli bazate pe calcule confuze

Aproximativ 21 de milioane de lei ar urma să coste, anual, pregătirea părinților în cadrul cursurilor de educație parentală ce urmează să fie lansate în anii următori, conform proiectului de…
Vezi articolul

“Un plagiat rămâne un plagiat, indiferent de eventualele amendamente legislative”, susține Remus Pricopie, rectorul SNSPA, în contextul tentativelor din Parlament de amnistiere a plagiatorilor

“Propunerea de modificare a legii educației pe subiectul doctoratelor, avizată ieri de comisia de specialitate din Parlament, este o naivitate. Un plagiat rămâne plagiat, indiferent de eventualele amendamente legislative”, susține…
Vezi articolul

Programul de ore remediale se derulează toată vara, până la 31 august, spune Sorin Ion, secretar de stat la Educație: Evident că la începutul anului școlar următor se impune un nou ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății cu regulile și condițiile de acces la școală

Programul de ore remediale se derulează toată vara, până la 31 august, spune Sorin Ion, secretar de stat la Ministerul Educației, într-o declarație la Speranța TV. Oficialul a mai anunțat…
Vezi articolul