DOCUMENT Elevii din localitățile în carantină pot merge la școală în altă localitate doar dacă au o dovadă medicală că s-au vindecat de COVID-19, în ultimele 90 de zile, a decis prefectul de Maramureș

4.172 de vizualizări
Foto: © Romrodinka | Dreamstime.com
Elevii din localitățile aflate în carantină, peste limita de 6 cazuri de infectare la 1.000 de locuitori, pot merge la școală în altă localitate, dacă sunt înscriși la instituțiile respective, doar dacă au acte doveditoare, medicale, că au fost au fost infectați cu SARS-CoV-2 și s-au vindecat de COVID-19, a decis prefectul de Maramureș, potrivit unui anunț al inspectoratului școlar din județ.

„În urma discuţiilor purtate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş cu Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş şi cu Direcţia de Sănătate Publică Maramureş, preşcolarii şi elevii din ciclul primar din localităţile carantinate se pot deplasa şi participa la cursuri în unitatea de învăţământ unde sunt înscrişi, iar localitatea şcolii nu este carantinată zonal, dacă prezintă acte doveditoare (acte medicale) că au fost infectaţi şi sunt vindecaţi de Covid -19, în ultimele 90 de zile”, potrivit documentului publicat de ISJ Maramureș.

Documentul respectiv este semnat de prefectul Nicolae-Silviu Ungur.

Potrivit Prefecturii Maramureș, localitățile Gârdani, Poienile Izei, Seini, Remetea Chioarului, respectiv localitatea Recea și satele aparținătoare Mocira, Săsar, Lăpușel și Bozânta Mică sunt în carantină.

Regulile de redeschidere a școlilor prevăd scenariile de funcționare pentru instituțiile de învățământ. Aceste scenarii arată că în cazul unei rate de până în 6 la mie toți elevii de ciclul primar și copiii de grădiniță merg la școală/grădiniță. Carantina se impune la peste 6 cazuri la mie, iar în acest caz toate instituțiile sunt închise și predarea se face 100% online.

Foto: © Romrodinka | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Și dacă nu au avut covid, nu pot merge la școală????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoare din Sibiu, despre sălile de detenție din școli: Elevii vor fi mereu scoși de la ore pentru ca profesorul să-și poată face ora în bune condiții? Niciodată nu va fi calitate dacă lucrurile nu sunt gândite din mijlocul elevilor și profesorilor

Sala de detenție care va fi introdusă din septembrie în școli este o măsură greu de realizat, spun mai mulți directori județul Sibiu, citați de publicația Turnul Sfatului. Pe lângă…
Vezi articolul

Ministrul Educației va deschide accesul în Biblioteca Școlară Virtuală EduLib și pentru școlile românești din comunitățile aflate în afara țării, pentru susținerea educației în limba română

Școlile românești din comunitățile aflate în afara granițelor României vor putea accesa Biblioteca Școlară Virtuală EduLib, a anunțat, luni, Ministerul Educației, prin intermediul unui comunicat de presă, „pentru a susține educația…
Vezi articolul