Guvernul amână cu un an posibilitatea de reducere a normei didactice pentru profesorii care coordonează proiecte europene în școli – proiect de ordonanță

12.693 de vizualizări
Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com
Prevederea din Legea învățământului preuniversitar ce permitea cadrelor didactice care coordonează proiecte europene în școli, fără să fie remunerate pentru asta, să beneficieze de reducerea normei didactice nu va fi aplicată înainte de 2025, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor.

Proiectul de OUG prevede, la Art. XXVI prorogarea art. 131 alin (11) din Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar. Punctul respectiv de lege spune:

  • „Art. 131 (11) Cadrele didactice care coordonează implementarea proiectelor europene la nivel de unitate de învățământ, dar nu sunt remunerate pentru această activitate pot beneficia de o reducere a normei didactice de la 18 la 16 ore/săptămână cu acordul consiliului de administrație, la propunerea directorului unității de învățământ, în conformitate cu condițiile și metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației”.

Măsura era acoperită de o metodologie-cadru privind mobilitatea personalului didactic, pusă în dezbatere acum o lună de Ministerul Educației. Aceasta prevedea ca profesorii care coordonează implementarea proiectelor europene în școli, neplătiți pentru această activitate, să beneficieze de reducerea normei cu 1-2 ore/săptămână începând din anul școlar viitor (2024-2025).

Citește și:
ULTIMA ORĂ Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2024 va fi de 3,3% din PIB – proiect / Alocarea pentru întreg capitolul Învățământ e departe de cei 15% din cheltuielile Bugetului General Consolidat prevăzuți de legile Deca-Iohannis – proiect
Desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la începutul anului școlar 2025-2026 – proiect de OUG
Înființarea Centrului Național pentru Educație Incluzivă și stabilirea unor camere-resursă în școli, prevăzute în noua Lege a învățământului preuniversitar, sunt amânate până în 2025 – proiect de ordonanță de urgență

Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. era oricum o iluzie,ca după numai 15 ani la catedră sa iei 16 ore…era și o nedreptate față de cei care acum au 24 ani la catedră și nu au avut așa ceva…nu cred că trebuia amânată aplicarea acestui art de lege,ci doar sa intre în aplicare în mod treptat…și anume,în 2024 să aibă dreptul la 16 ore cei cu 24 de ani vechime,în 2025 cei cu 23 ani vechime,în 2026 cei cu 22 ani vechime și tot așa,până când abia din 2032 să intre să aibă acest drept cei cu 15 ani vechime.

  2. Ha, ha, ha. Tot ce sr dadea in plus se amana. Ciolacu, esti ca si terminat. Cateva mii de profesori nici nu se vor deplasa la vot. Alternativa la Ciolacu e PnL sau extremistii.

    1. nici penelul nu s mai breji , greva a fost pe timpul lui ciuca , un trădător și ala. dar PSD ul e prăjit clar anul asta in alegeri..

      1. Tocmai asta si spun. Profesorii nici nu se vor duce la vot dat fiind alternativele proaste disponibile. Si suntem cativa…

        1. Soluția nu este să NU mergem (profesorii) la vot. Vor vota mai puține persoane, însă vor vota pe cine li se va spune. Și atunci care va fi consecința? Deci, să reacționăm cu înțelepciune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu educația, Roxana Mînzatu, despre schimbarea curriculumului de liceu în România: Statele decid câte ore de sport, religie, istorie, geografie pun. Dar Europa are nevoie de focus pe STEM și digital. Fără acestea, să nu ne supărăm că discutăm doar de migrație

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene responsabilă pentru competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a declarat marți că se așteaptă – în urma schimbărilor planurilor-cadru de liceu…
Vezi articolul

Evaluarile Naționale de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a – metodologie 2026 / Ministrul Daniel David: Am accentuat să nu rămână o simplă testare. Adică vreau să văd că aceste rezultate se întorc la școală și școala înțelege cum stă, prin raportare la alte școli din județ și din țară, școala are grijă ca aceste informații să ajungă la copil și la familie

Schimbările importante la metodologia Evaluărilor Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au fost prezentate detaliat de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Acesta a spus…
Vezi articolul

Surse: Universitățile cu domenii de licență în științe și inginerie vor primi cu 33% mai mulți bani pentru burse și protecție socială, prevede proiectul Legii Deca, în care apare și un „Program Național” de sprijin pentru educație în științe exacte și inginerie / Cîmpeanu anunța „susținere privilegiată” pentru domeniile STIM

Un “Program Național de sprijinire a învățării științelor exacte, a ingineriei și matematicii” (PNSTIM) urmează să se înființeze în baza viitoarei Legi a învățământului superior, în continuarea unui program similar…
Vezi articolul

OFICIAL După cele gimnaziale, și toate școlile care au clase primare vor utiliza modulul informatic MATE pentru identificare copiilor în risc de abandon școlar / Ce responsabilități au învățătorii

Toate unitățile de învățământ care au clase primare vor utiliza modulul informatic MATE, pentru identificarea copiilor în risc de a părăsi școala, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Până…
Vezi articolul