Ligia Deca, după rezultatele PISA 2022 cu cel mai mare grad de analfabetism funcțional la Matematică: Trebuie să avem discuții cu universitățile, cu facultățile de matematică, cu specialiști în științele educației să înțelegem ce din pedagogia matematicii în România trebuie adaptat la cerințele testelor de tip PISA

9.513 vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media
Ligia Deca a declarat, imediat după anunțul rezultatelor la testarea PISA 2022, că vrea să convoace mai mulți specialiști și instituții pentru ca „să înțelegem ce din pedagogia matematicii în România trebuie adaptat la cerințele testelor de tip PISA“. Declarația a fost făcută marți, pe 5 decembrie, la Biblioteca Centrală Universitară, unde a fost organizat de Ministerul Educației evenimentul de lansare a rezultatelor testării internaționale standardizate. La Matematică, PISA 2022 a arătat că 49% dintre elevii de 15 ani din România sunt sub nivelul de bază în privința competențelor, adică analfabeți funcțional.

Întrebată de Edupedu.ro ce plan de măsuri are ministrul Educației pentru profesorii de Matematică, în condițiile în care scorul obținut la testele PISA 2022 și la testele PISA în general, la acest domeniu, este din ce în ce mai mic, Ligia Deca a vorbit despre adaptarea pedagogiei matematicii care se predă în România corelată cu ceea ce testează PISA.

„Ne-am pus și noi problema asta, inclusiv în elaborarea legilor educației. De aceea, de exemplu, nu mai avem programe care formează și educatori, și învățători, ci avem programe dedicate pentru educație timpuri și pentru învățământ primar, tocmai pentru că ni s-a semnalat că importanța formării raționamentului matematic din școala primară influențează performanța pe mai departe. Asta nu înseamnă că nu trebuie să avem discuții cu universitățile, cu facultățile de matematică, cu societatea de matematică și cu pedagogi, adică inclusiv facultățile de știință ale educației să înțelegem ce din pedagogia matematicii în România trebuie adaptat la cerințele testelor de tip PISA, pentru că este clar că avem o discrepanță. Avem olimpici internaționali de top, o performanță absolut impresionantă a României, dar în același timp avem un nivel al aalfabetismului funcțional în zona matematicii, deci a raționamentului matematic, nepermis de mare. Deci ceva nu funcționează când vine vorba de ridicarea nivelului întreg“, a declarat Ligia Deca.

În mesajul transmis public, Ligia Deca a fost, însă, optimistă: „Avem un sistem de educație rezilient și țara noastră a reușit, prin ansamblul măsurilor luate, să limiteze efectele pandemiei“, a spus aceasta, după care a precizat că acest lucru se datoreaza profesorilor, elevilor și părinților.

Spre deosebire de multe alte state, România nu a înregistrat pierderi semnificative în performanțele elevilor. Asta după 2 ani de pandemie, 2 ani marcați de pauze în procesul educațional clasic. Aceasta demonstrează că avem un sistem de educație rezilient și că țara noastră a reușit, prin ansamblul măsurilor luate, să limiteze efectele pandemiei. Meritul principal pentru aceasta le revine profesorilor, elevilor și părinților care în acea perioadă au depus toate eforturile necesare pentru ca elevii să-și continue învățarea“, a declarat Ligia Deca la evenimentul din 5 decembrie 2023.

PISA – Programme for International Student Assessment – este principalul studiu comparativ internațional organizat în domeniul educației de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la care România este în proces de aderare. Evaluarea măsorară competențele de bază ale elevilor în vârstă de 15 ani în trei domenii – citire, matematică și științe. Ediția de anul acesta s-a concentrat pe evaluarea competențelor la matematică. În plus, a existat și un test de gândire creativă.

La Matematică, România a fost penultima țară din Uniunea Europeană, în scădere cu 2 puncte față de testarea din 2018 și al treilea cel mai slab rezultat din istoria testării internaționale standardizate.

Citește și:
BREAKING PISA 2022 România – penultima în UE și pe locurile 45-48 din 81 de țări și teritorii din lume, la cele trei evaluări principale: matematică, științe, citire / Aproape de 3 ori mai puțini elevi de top și de 2 ori mai mulți elevi sub pragul alfabetismului funcțional, față de media OCDE
România în PISA – rezultatele la cele 6 testări, din 2006 până în 2022, arată ca o pâlnie inversată care conservă mediocritatea într-o zonă a analfabetismului funcțional
Rezultatele PISA 2022 la Matematică: Penultima țară din Uniunea Europeană, în scădere cu 2 puncte față de testarea din 2018 și al treilea cel mai slab rezultat din istoria testării internaționale standardizate în România
Cercetătorul Dacian Dolean – Rezultatele PISA 2022, primele concluzii: România iese în evidență clasându-se pe ultimul loc dintre toate țările participante la capitolul echitate educațională. Acest lucru poate însemna și că performanța multor elevi e dependentă de măsura în care părinții își permit să plătească meditații
PISA 2022: România este la polul opus față de țările-exemplu în ce privește echitatea în educație / Analistă OCDE: Investiții mai mari nu înseamnă automat succes la învățare, dar pentru elevii români resurse mai multe ar însemna rezultate mai bune la Matematică
Rezultate PISA 2022. Aproape un sfert din elevii din România nu ascultă ce spune profesorul la clasă
Ligia Deca, despre rezultatele PISA 2022: Trebuie să creștem de la 5 la 7 elevi din 10 care să demonstreze competențe cel puțin minime la lectură, științe și matematică / Una dintre soluțiile ministrei: Testarea online periodică a nivelului de alfabetizare funcțională
Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale: Profesorii pot forma competențe care sunt verificate în testarea PISA, dar evaluarea de la noi nu măsoară așa ceva / Vin foarte puțini profesori de fizică noi în sistem, în 5 ani o să fie un colaps

19 comments
  1. Croitorul nu are haine, cismarul nu are pantofi, iar România, cu președintele țării fost cadru didactic și cu soția lui cadru didactic nu au fost capabili să ia măsuri pentru redresarea învățământului.

  2. Acesta este paradoxul nostru…
    Suntem nr.1 in Europa la olimpiadele de matematica, fizica etc., dar suntem pe penultimul la testele Pisa…
    Finlanda care este pe primul loc in testele Pisa in Europa de abia prinde un “bronz” la olimpiade. La fel si cu celelalte state europene cu “pretentii”.
    La statutul de colonie pe care il avem, treaba asta cu olimpiadele sta in gat puterilor europene.
    Testele Pisa rezolva acest lucru. Se bazeaza pe o programa modificata, alt stil de probleme si exercitii cu care cei tineri nu sunt obisnuiti, plus o traducere ambigua din engleza (mai ales la noi cu negarea negatiei in exprimare).
    Este interesanta remarca celor din Polonia: “Nu am putut scapa de coada clasamentului Pisa pana nu am inclus in testele nationale probleme din testele Pisa”…
    Tinerii trebuie obisnuiti cu acest stil de probleme, deci e vorba de programa scolara.
    Eu asa cred ca trebuie procedat, este parerea mea…

  3. Doamna nu înțelege sau nu vrea sa înțeleagă, că lumea olimpicilor si cea a majorității elevilor sunt două lumi diferite. Olimpicii nu au nimic de-a face cu sistemul. Sunt copii care au calități excepționale, inteligență, perseverență si putere de muncă peste medie, in mare parte susținuți de părinți si sunt vânați de profesori pentru că e mai ușor să lucrezi cu ei si să primești eventual niște prime. Olimpicii vor performa indiferent de sistem. Povestea este alta cu majoritatea care constituie totuși baza societății si fără ea vârfurile sunt cvasi
    inutile

  4. Nu tu o analiza critica a sistemului, nu tu o îngrijorare privind viitoarele generații si implicit viitorul tarii, nu; pe noi ne interesează cum sa trecem testele PISA nu educația in sine. Aceste lucruri sunt foarte triste mai ales după 10 ani de “Romania educata”.

  5. Deci nu e nevoie să adaptăm conținuturile la actualitate, e nevoie doar să-i antrenăm să treacă ”testul” PISA.

    Halal gândire, halal planuri de viitor…

  6. Copilul meu a intrat doar un minut și ceva pe testul de matematica…din lipsa de conexiune internet pe telefonul propriu…, pentru că testarea nu a fost pregătită de liceu corespunzător și nu s a dispus de internetul liceului.

    Ar trebui sa verifice cineva și timpul mediu de accesare teste per elev.

    Importanța acordată testelor a fost minima. Poate ați avut interesul să ieșiți prost acum ca să scoateți ulterior cu creștere falsa/îmbunătățire rezultate..

    1. Dacă din simpla “lecturare” a testelor PISA nu poți sa-ti dai seama ce anume din metodologia didactica trebuie modificat, atunci nu ai ce cauta într-o pozitie în care, teoretic, ar trebui sa “modelezi” destine.
      Chiar premisa de la care pleaca în asa-zisa “analiza” e eronata. Pedagogia matematicii trebuie schimbata nu pentru a o adapta la cerintele testelor PISA, ci pentru a le arata copiilor cum și la ce le va fi practic de folos matematica în viata de zi cu zi. Invatati copiii sa afle cata vopsea le trebuie pentru a vopsi un perete și nu doar sa memoreze aria dreptunghiului.

      1. Doamna îți spune că al său copil NU a putut parcurge testul pentru că școala nu i-a pus la dispoziție o conexiune internet stabilă, iar telefonul lui nu a făcut față.

        Probabil că e unul din elevii testați și care are rezultate slabe pentru că – surpriză! – nici nu a putut accesa testul.

        Frumos. Specific românesc.

  7. Cum de nu intelege nimeni ca daca dna Ligia nu a predat o ora in viata ei, nu are cum sa inteleaga ce inseamna “analfabet functional”, daramite sa mai si rezolve ceva in acest sens ?!?

  8. sa i platiți decent , pe urma o sa fina la discuții. un asistent univ trăiește cu 3300 ? , după 5 ani de facultate și un doctorat in desfășurare?
    și îi mai obligați să predea și gratuit pe la facultăți ,

  9. Ce au vazut astia ca sa reparam? Asta spune tot despre modul de gindire la nivelul ministerului. In loc sa gindeasca o reforma in adevaratul sens al cuvintului pentru ca este imperios necesara pentru a apropia cit de cit invatamintul de cel european. De parca nu stim cum sunt realizate acele performante la olimpiade. Se i-a o mina de elevi ai stim noi cui, se pregatesc doar la o materie iar la restul materiilor notele vin ,,gratuit”.

  10. Cand doamna doctor, zisa si Plecaciune, Limbaj de Lemn sau Habarnista, nu auzise de dezastrul Pisa cand a inceput catastrofa Romania Educata? Ce facea la sedinte? Doar manca croissante cu unt si bea sucuri naturale?
    Bine ca s-a trezit in al 13-lea ceas.
    Cel mai bun lucru pe care il poate face este sa demisioneze si sa lase pe cineva competent sa se ocupe de reforma.

    1. @perplex :
      De ce esti asa de sigur ca s-a trezit…?
      -A dat burse elevilor cu medii sub nota de trecere si zice ca va remedia situatia, dar pana atunci bursele se vor plati, de parca da banii din buzunarul ei…
      -A promis profesorilor marire salariala si acum zice ca se discuta cand si cati bani le vor…
      -A tras niste concluzii penibile dupa rezultatele de la PISA si apoi si-a pus aplaudacii s-o laude pe net…
      Acum arunca pisica moarta la universitari ca sa-i spuna cum e cu “rationamentul matematic” cand, de fapt, elevii sunt analfabeti functional pe de-a intregul ! Elevii aia pur si simplu nu reusesc sa priceapa nimic din orice text le-ai da sa citeasca !
      Eu nu cred ca se mai poate trezi in veci…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Klaus Iohannis, la ședința de Guvern: Reforma sistemului de învățământ e obligatorie. Românii așteaptă un plan coerent de implementare. Vă rămân alături în faza de implementare a proiectului “România Educată” și vă doresc mult succes

“Astăzi este o zi extrem de importantă pentru viitorul educației, împreună înaintăm decisiv către implementarea proiectului România Educată“, a declarat președintele Klaus Iohannis, în cadrul ședinței de Guvern în care…
Vezi articolul

Klaus Iohannis: Educaţia este cheia pentru dezvoltarea sustenabilă / „De la începutul primului meu mandat, am articulat viziunea unor comunități profesionale pe domenii de expertiză”, susține președintele

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj în deschiderea Conferinţei “Smart diaspora – diaspora în învăţământ superior, ştiinţă, inovare şi antreprenoriat”, în care afirmă că “educaţia este cheia pentru…
Vezi articolul