NASA a amânat și a doua încercare de inițiere a misiunii Artemis I spre Lună, cu 3 ore înainte de fereastra de lansare / Cauza: tot o scurgere de hidrogen lichid

108 vizualizări
Foto: NASA – Joel Kowsky
NASA a renunțat din nou la încercarea de a lansa noua sa rachetă masivă spre Lună, într-o misiune de testare fără echipaj, din cauza unor probleme tehnice. Anularea a fost anunțată la ora 18:17 în România, cu trei ore înainte de deschiderea ferestrei de lansare, transmite CNN.

Artemis I trebuia să se lanseze sâmbătă după-amiază, dar aceste planuri au fost anulate după ce membrii echipei au descoperit o scurgere de hidrogen lichid pe care au petrecut cea mai mare parte a dimineții încercând să o rezolve, scrie aceeași sursă.

  • Hidrogenul lichid este unul dintre propulsoarele folosite în etapa centrală a rachetei. Scurgerea a împiedicat echipa de lansare să poată umple rezervorul de hidrogen lichid, în ciuda încercărilor prin diferite proceduri conforme de depanare, potrivit CNN.

Potrivit ofițerului meteorolog Melody Lovin, existau 60% șanse de condiții meteo favorabile pentru lansare, astăzi. Stiva Artemis I, care include racheta Space Launch System (SLS) și nava spațială Orion, continuă să se afle pe rampa de lansare 39B de la Centrul Spațial Kennedy din Cape Canaveral, Florida.

Există încă o oportunitate de rezervă pentru misiunea Artemis I: ar mai putea fi lansată pe 5 sau pe 6 septembrie, conform sursei citate.

Amintim că, inițial, lansarea a fost programată pentru luni, 29 august 2022, dar a fost amânată pentru același tip de problemă tehnică.

  • Lansarea fără echipaj marchează debutul celei mai puternice rachete asamblate vreodată și dă startul mult-așteptatei reveniri a NASA pe suprafața Lunii. Misiunea ar pregăti o revenire cu echipaj uman în jurul Lunii (Artemis II) și cu oameni pe Lună (Artemis III), cel mai devreme în din 2024 sau 2025.
  • Artemis I face parte din programul complex Artemis (2017 – prezent) al NASA pentru explorarea robotică și umană a Lunii, după ce ultima prezență pe satelitul natural al Pământului a fost în 1972 cu misiunea Apollo 17, după cum punctează publicația specializată space.com


1 comment
  1. o pocnitoare de racheta, de ce nu readuc la viata saturn 5, care chiar mergea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Datele personale ale profesorilor: Ministerul Educației va verifica declarațiile de vaccinare ale angajaților din școli, cu ajutorul Registrului de vaccinare, anunță Cîmpeanu / Ministrul, vineri: Conducerile școlilor decid verificarea

Ministerul Educației va verifica datele privind vaccinarea angajaților din școli, folosite pentru a stabili dacă o școală funcționează fizic sau online, în baza pragului de vaccinare de 60%, a spus…
Vezi articolul

Universitatea din California, una dintre cele mai prestigioase din SUA, va plăti aproape 250 de milioane de dolari la peste 200 de femei abuzate sexual de un medic ginecolog care a lucrat la clinica medicală din campus vreme de 35 de ani. Ginecologul, acuzat de alte 5.500 de femei de aceeași crimă

Universitatea din California (UCLA) a fost de acord să plătească aproape 250 de milioane de dolari la peste 200 de femei care susțin că au fost agresate sexual de un…
Vezi articolul

Proteste ale studenților în toată țara, pe 29 septembrie, față de măsurile de austeritate impuse de Guvern, anunță Alianța organizațiilor studențești / ANOSR: „Educația plătește pentru guvernări mediocre?”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că va marca începerea noului an universitar prin proteste în întreaga țară, în data de 29 septembrie. Acestea vor viza „măsurile…
Vezi articolul

Profesorii să nu-și folosească banii din prima de carieră didactică pe cursuri de formare a competențelor digitale. Sorin Decă, Ministerul Educației: Lansăm luna viitoare investiția pentru formarea gratuită a profesorilor în pedagogie digitală

În noiembrie, Ministerul Educației va lansa investiția 8 din Componenta 15, din PNRR, adică formarea a 100.000 de cadre didactice pentru pedagogie digitală, anunță secretarul general adjunct al Ministerului Educației,…
Vezi articolul