Oficial, inspecțiile pentru gradele didactice și Titularizare 2023 se pot reprograma, anunță Ministerul Educației
VIDEO Mii de profesori au ieșit în stradă la Iași, într-un miting de amploare. „Tristețea noastră, nepăsarea voastră! Doar uniți putem învinge” – printre scandările profesorilor
USR și Forța Dreptei au depus contestația la CCR pentru Legile Educației / Reclamă inclusiv vicii în circuitul de adoptare a legii în Parlament
Emilia Șercan, după decizia Consiliului de Etică în cazul cărții lui Lucian Bode: „Așteptați-vă în viitor să vedeți că mediul academic românesc e plin de erori de citare, noul eufemism al plagiatului. Eratori, nu plagiatori”
VIDEO Ciucă, în întâlnirea cu președintele Federației Părinților și șefa Consiliului Elevilor: Nu creștem acum salariile profesorilor „pentru că producem o altă inechitate“ / Greva ne afectează inclusiv economic
Ședință publică a sindicatelor profesorilor, pe tema grevei din școli, organizată miercuri, la ora 16, în prezența presei. Premierul Ciucă, Marcel Ciolacu, Ligia Deca, Marius Budăi și Adrian Câciu au fost invitați de la ora 17
A treia zi de grevă generală în școli și grădinițe, miercuri. Joi este anunțat un marș de amploare în București
Confuzie creată în rândul directorilor de școli și angajaților aflați în grevă generală, printr-un document trimis de Ministerul Educației care făcea trimiteri și la amenzi / Sindicatele îl demontează punct cu punct: Conține dispoziții contradictorii și creează o presiune nejustificată asupra directorilor
Marea fofilare
„Au încercat un șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră“, spune Marius Nistor, de la FSE Spiru Haret, despre cum a fost la Guvern, cu premierul Ciucă: Nu este normal așa ceva, dacă ne dorim să trăim într-o societate normală, democratică
Mai multe asociații ale elevilor dezaprobă declarațiile președintei Consiliului Național al Elevilor privind greva profesorilor și susținerea Guvernului: Suntem solidari cu profesorii noștri
Karina Dorobanțu, elevă în clasa a XI-a: Elevii de azi sunt guvernanții zilei de mâine. Oare nu vom depinde unii de ceilalți?
Campanie Declic cu aproape 20.000 de semnături în câteva ore, pentru majorarea salariilor profesorilor
România are cei mai mulți tineri din UE care au renunțat la educație înainte de vreme, cu o rată de peste 15%, similară cu cea din 2019 / Rata de părăsire timpurie a școlii a scăzut în Uniunea Europeană până la 10% – Eurostat
Mai multe organizații de părinți se delimitează de apariția la pupitrul Guvernului a președintelui Federației Naționale a Părinților / Acestea susțin revendicările profesorilor care sunt în grevă generală
Marius Nistor, președinte FSE, acuză presiuni ale ministerului Educației pentru renunțarea la grevă: „Este vorba de toate documentele care vin în momentul de față de la Ministerul Educației către unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare”
BREAKING Greva generală în școli continuă, iar joi va fi miting de amploare în București. Liderii sindicali, după discuția informală cu premierul Ciucă și liderul PSD Marcel Ciolacu: Nu am primit o soluție în așa fel încât să fim mulțumiți. În acest ritm vom avea, Doamne ferește!, săptămâni de grevă
Actorul Dan Puric, asociat cu propaganda rusă și ultranaționalistă – conferință pentru elevi la Colegiul Sfântul Sava din București – Digi24
Lucian Bode, după ce Consiliul Național de Etică a spus că nu a plagiat în cartea sa: A fost o campanie mizerabilă, o campanie politică dusă de USR
Daniel Funeriu: „Proiectul României educate ne-a adus profesori cu briceagul la beregată în sală de clasă și ne-a adus pentru prima dată în ultimii 18 ani profesori în stradă” / De la declanșarea grevei generale, Klaus Iohannis nu a avut nici o ieșire publică pe acest subiect
Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest și consilier onorific al premierului Ciucă: Voi pleda pentru ceea ce susțin profesorii / Cu o oră înainte de ședința de Guvern în care a fost aprobată legea educației, ministrul Finanțelor împreună cu alții au scos capitolul de salarizare unde salariul minim trebuia să fie mediu brut pe economie. Dacă eliminăm această piatră de temelie, restul rămâne suspendat în aer și se știa acest lucru
UPDATE Discuțiile premierului cu sindicatele profesorilor, pe tema grevei generale din școli, au început / Este o întâlnire informală, nu au loc negocieri – surse
BREAKING Gest disperat al premierului Ciucă: încearcă să îi învrăjbească pe elevi și părinți cu profesorii, în plină criză în Educație / Șefa Consiliului Elevilor și președintele Federației Părinților, la pupitrul Guvernului: Greva trebuie să se închidă cât mai repede
Orele pierdute să fie recuperate la începutul anului școlar viitor, dacă greva ține 2-3 săptămâni – propunere a reprezentanților părinților și elevilor, de la pupitrul Guvernului
OFICIAL Decizia Consiliului de Etică în cazul cărții publicate de Lucian Bode în baza tezei de doctorat “viciate” de plagiat: “Nu este plagiată, dar conține un număr mare de greșeli de citare” / “O potențială problemă este că nu s-au folosit ghilimelele” / Forul spune că a analizat doar 27 pagini de text
Parlamentul a votat mai mulți angajați și salarii cu până la 50% mai mari la Administrația Fondului pentru Mediu, în plină grevă a profesorilor care cer majorări de lefuri și după ce Guvernul a adoptat reduceri de cheltuieli
Alianța Studenților critică lipsa de interes a parlamentarilor care au plasat mai multe prevederi „problematice“ legate de prescripția plagiatului în doctorate sau taxele care se pot modifica în timpul studiilor / Fără alocările necesare de buget, legile vor deveni o formă fără fond, cu impact nul asupra sistemului educațional din România
Profesorii nu vor încheia mediile elevilor, anunță Simion Hăncescu (FSLI), în contextul în care premierul Ciucă nu a invitat sindicatele la discuții: Greva va continua
Consiliul Național de Etică decide că Lucian Bode nu a plagiat în cartea bazată pe teza sa de doctorat, deși teza era „profund viciată” de plagiat – surse / Iohannis ceruse lămurirea situației în cazul ministrului Bode, al doilea om în PNL, până la rotația guvernamentală
UPDATE Evaluarea națională de la clasa a VI-a a fost mutată de Ministerul Educației pe 30 și 31 mai, peste o săptămână, după ce sindicatele au anunțat că testarea nu se susține în timpul grevei generale
Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe harta siturilor istorice ale fizicii
Mai multe asociații de elevi acuză Guvernul că minte, în plină grevă generală a profesorilor: Asociațiile de elevi din țară nu au fost invitate la consultările anunțate de Guvern pentru marți
VIDEO Discurs în derivă al premierului: „Mă angajez personal…”, după care anunță că în loc să se întâlnească azi cu sindicatele din Educație, pentru negocieri, va avea întâlniri cu asociațiile de părinți și elevi. Acestea nu revendică nimic / Ciucă e îngrijorat că nu poate să îi predea lui Ciolacu „un mandat cu probleme”
Material susținut de Fundația Orange