Deputatul PNL Florin Roman a anunțat luni, de la Parlament, că Partidul Național Liberal va propune săptămâna viitoare înființarea unei noi discipline școlare. Acesta a spus că propunerea va avea loc la întâlnirea cu ministrul liberal al Educației, Ligia Deca. Roman a spus despre această propunere a PNL că prin implicarea cadrelor didactice „considerăm că astfel găsim și resursa umană necesară”. Alături de Roman, la declarații, erau vicepreședinții PNL Lucian Bode, fostul ministru de Interne și Alina Gorghiu, actualul ministru al Justiției.
„Partidul Național Liberal va propune întâlnirea de săptămâna viitoare cu doamna ministru Deca ca să existe o disciplină în școală prin care dascălii să poată să predea copiilor, să le explice riscurile traficului și consumului de droguri. Pentru că, ne spunea doamna ministru Gorghiu, vârsta de la care încep tinerii să consume droguri a scăzut destul de drastic, de la 12 ani avem un număr impresionant de consumatori de droguri și de substanțe psihotrope. Apoi, noi considerăm că astfel găsim și resursa umană necesară dar și faptul că elevii, în general, își ascultă dascăli, sunt oamenii cei mai apropiați de ei și au comunicarea cea mai directă pe un subiect destul de dificil de discutat pentru copii“, a declarat deputatul Florin Roman.
Reamintim că pe 15 decembrie 2021 Florin Roman și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării. Aceasta, după ce Libertatea a scris că și-a plagiat lucrarea de disertație la master, susținută la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, în 2012. Publicația a relatat că a primit de la ministru 10 pagini din lucrare, care sunt identice cu paginile dintr-un suport de curs din anul universitar 2007-2008 de la Universitatea Politehnică Timișoara, semnat de profesorul Constantin-Dan Dumitrescu.
În aceeași zi, rectorul UBB, Daniel David, declara cu câteva ore înainte de demisia demnitarului că Florin Roman nu este licențiat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, așa cum susține în CV. Universitatea “a căutat și a găsit în arhivă că, de fapt, politicianul a studiat în acei ani la un colegiu universitar neacreditat aparținând de Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia”, apoi a dat la UBB doar un examen de absolvire a colegiului, care nu echivalează cu o licență. Titlul obținut astfel e echivalent cu cel de “subinginer”, scria Libertatea, care nota astfel a treia „gaură” din CV-ul ministrului, după o carte nescrisă și după lucrarea de master plagiată.
În CV-ul oficial publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Florin-Claudiu Roman menționase, la studii și cursuri de specialitate, “Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca, licențiat – Științe economice, specializare ‘Contabilitate și Gestiune Financiară’ (1992-1996)”. Aceeași specializare apare și în studii la Universitatea Athenaeum București, tot cu licență în Științe Economice, în perioada 2008-2011. Athenaeum a confirmat pentru Libertatea că Roman a urmat cursurile sale, dar cu un an devansat față de cum e menționat în CV.
Recent secretarul de stat din Ministerul Educației, Kallós Zoltán, de la UDMR, anunța că profesorii vor fi obligați să aibă activități legate de prevenția și combaterea consumului de droguri, în cadrul programului “Școala Altfel”, din acest an școlar.
Noile planuri-cadru de liceu vor include tematici despre prevenția consumului de droguri și combaterea adicțiilor, spunea ministrul Educației p 13 septembrie.
„Există o serie de tematici obligatorii. Așa este. Unele dintre ele vizează prevenția, în ceea ce privește adicțiile, prevenția în contextul mai larg al educației pentru sănătate. Atunci când planurile-cadru pentru liceu vor fi finalizate vom avea și această integrare a tematicilor obligatorii în disciplinele pe care elevii le vor parcurge. Unele tematici poate se pretează pentru un număr mai mare de ore, altele pentru un număr mai mic și trebuie să gândim un sistem în care să facilităm și modularizarea, în funcție de vârsta copilului, în funcție de nevoia de informare”, a declarat Ligia Deca săptămâna trecută.
Ligia Deca s-a înscris în PNL imediat după greva generală a profesorilor, în iunie 2023. Potrivit surselor Edupedu.ro, Deca are intenția să candideze anul viitor la alegerile parlamentare pentru un post de senator, în București, însă ar lua în calcul și o poziționare pe listele din Suceava, după ce a făcut o serie de vizite în teritoriu, în acest județ, în vară și în primăvară, alături de președintele consiliului județean Gheorghe Flutur.
Articol în curs de actualizare
12 comments
Asa ceva..O noua disciplină antidrog? Și ce scoateți? Nu au și asa copiii 30 de ora pe săptămână? Ați spus că faceți module, ca faceți curriculum pe domenii, ca lăsați copiii sa aleagă ce vor sa învețe, nu săriți, ce e lege sa rămână lege. Nu ați făcut decât sa bulversați tot și pe toți. Nu lăsați nimic în urma voastră, punctati funcții trecătoare și va alimentați conturile din munca oamenilor din popor. Rușine, ciocoilor!
Si ce mai puneti profesorii sa faca? Altceva in afara de a fi doctori, politisti, judecatori, baby-sitter, big brother, little sister, tanti care fufa’n fundul copilului răzgâiat. Ce mai trebuie sa faca un profesor? Sa lupte impotriva MAFIEI ?!?! Bă ești prost? Cand ai scris discursul? Cand beai la crâșmă cu „băieții”?
Doamne ferește – ne de prosti! M-am facut PROFESOR, nu toate tampeniile pe care vreti sa ni le bagati pe gat.
AJUNGE, INCOMPETENTILOR. Vreau sa fiu trecut si la guvernare daca tot sunt bun de functionar, politist, jandarm, paznic de holuri, secretar, asistent de burse, asistent medical, statistician, etc
Bataie de joc la adresa acestei meserii!
Clar, greva a demonstrat ca astia nu se mai fac bine. Luati-va adio de la această meserie.
Macar de ai fi plătit pentru fiecare bucatica din alte slujbe.
EU AM ALES SA FIU PROFESOR NU CEEA CE VA BATEȚI VOI JOC.
Reconversie profesionala scrie pe noi. Ca asta va doriti. Sa plecam aia buni CARE ÎNCĂ MAI GANDIM.
Noaptea minții la creierele netede. Pănă unde ajunge prostia și ignoranța ? În țara asta prostia nu are limite. Apropo, cadrele didactice nu ar trebui să se împlice și în guvernare?
Exista suficienta resurs umana printre profesori sa faca si treaba parlamentarilor care dorm in plen, politistilor care nu opeesc drogatii in trafic, psihiatrilor care dau drumu nebunilor printre oameni etc, nu? Altceva? Sa stim si noi in ce mai suntem supraspecializati. Cine dracu’ ii mai voteaza pe trogloditii astia?
Poftim în învățământ!
Incredibil!!🙃
O problema sociala uriasa devine materie scolara?! Asta nu are nici un sens si nici nu va rezolva problema, poate chiar dimpotriva.
E tot mai clar ca politicienii tarii nu (mai) au habar despre menirea scolii.
Intre timp ce mai fac institutiile care prin natura lor ar trebui sa se ocupe de infractionalitate si de lupta impotriva drogurilor si a traficului de droguri si carne vie (strans legate intre ele)?? Impart pliante?!
Sigur ca nici o pers. ,,publica” nu vine cu ,,propuneri” asa de capul lui. Nu-i pe principiu ca ce-a visat noaptea propune a doua zi. A fost lansata ,,tema de dezbatere” apoi ieste tot cate unu si pune cate-un pai pe foc. Fiind paie, se intelege ca ard repede astfel incat vine altul si mai pune. Adica, pentru analfabetii functional, ii pune sa puna. Nici n-are importanta cine-i pune sa puna. Chestia e ca de ceva ani functioneaza ,,brici” metoda asta a distragerii atentiei si-a tinerii ocupata a prostimii. Da’ stai sa vezi cand va propune altul studierea riscurilor violului (ca prea a fost trecuta cu vederea tema, odata cu modificarile recente ale legislatiei pe aceasta tema). Sau cand se va dezbate daca sa fie studierea ,,noutatilor’’ numai teoretica sau sa fie si practica.
Prostia la putere are resurse nelimitate. Cine propune? Telectualul asta plagiator?
jenanți sunteți,domnilor…nu vine ea ziua votului ?!
ce nu au fost in stare guvernele sa rezolve,aruncați acum pe umerii școlilor…da,tineti elevii în școală de la 8 la 17….că de la 8 la 15 nu e destul …Croșetați materii, ticluiti denumiri, construiți programe șugubețe,doar,doar pare că faceți ceva…
trist și dezamagitor…nu i de mirare că elevii detesta școală cu așa materii și denumiri…am ucis orice urma de creativitate,imaginație,inventivitate ..sa le dictam,să reproducă și să doarmă în școală…daca tot termina orele așa târziu,n are sens sa mai mearga acasă…
Credeam ca s-a încheiat subiectul cu orele in plus. Ce ar fi sa facă ANA niște ore in plus, gratis, sa își justifice activitatea?
Adică nu sunt destule ore? Copiii se îmbolnăvesc și sunt total nemotivați de programul încărcat și voi nu știți decât sa mai adăugați ceva? Deci este legal ca un elev de gimnaziu sa aibă mai mult de 40 de ore de lucru pe săptămâna ( școala + teme)? Ca un adult? Sunteți pe alta planeta domnilor conducători. Poate mergeți măcar la gimnaziu sa faceți 1 luna de școala, teme, și apoi sa mai vedem cum va mai vin asemenea idei.
Voi ăștia cu idei crețe sunteți întregi la cap?! Și câte ore să rămână copilul în școală, de trei ori mai mult față de cât petreceți voi în parlament în fotoliile alea moi?
Deja de la 5 ore/zi la a 5-a am ajuns la 6-7 ore/pe zi de la a 7-a în sus, câte 30+ ore pe săptămână doar la ore, fără să calculăm orele petrecute cu teme, pregătiri, concursuri ș. a. m. d, ajung să lucreze mai mult ca muncitorii în industrie! Ce mai vreți de la ei?! Să doarmă în școală?
Și apoi, ce tăiați ca să puneți gogorița asta în loc? Hai să facem doar religie, istoria holocaustului și ”riscurile consumului de droguri” obligatorii, iar restul facultative, nici măcar opționale. Pentru ce e nevoie de o oră întreagă săptămânal, PE AN? Puneți o dată Educația pentru sănătate și includeți în conținuturi ȘI prevenția anti-drog, și prevenția alcoolismului, și lecții anti-fumat, și educație sexuală, și tot ce ține de prevenție, dacă asta e ideea!
Dar nuuuuu, voi vreți să discute steril 36 de ore pe an – cu note! – despre ce bine-ar fi să fie bine, să nu fie rău!!
Și ăștia au Ministerul Educației pe mână!