Scenariile oficiale care se aplică din 8 februarie în învățământul preuniversitar

44.113 vizualizări
Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com
Scenariile de redeschidere a școlilor, începând cu 8 februarie, sunt definite oficial în Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență după cum urmează:

UPDATE 4 februarie: Ghidul de reguli pentru redeschiderea școlilor pe 8 februarie – document

„Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 – (1) Se propune reluarea activităților care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, după următoarele scenarii:

a) Scenariul verde – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toate categoriile de antepreșcolari, preșcolari și școlari;

b) Scenariul galben – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000 dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor,

preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, elevii claselor din învățământul primar, precum si pentru elevii claselor terminale din învățământul gimnazial, liceal, profesional si postliceal;

c) Scenariul roșu – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, precum și pentru elevii claselor din învățământul primar.

(2) Se propune ca, indiferent de scenariile prevăzute la alin. (1), stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual, să se desfășoare cu prezența fizică, respectând procedurile privind măsurile de protecție instituite de către entitățile organizatoare de stagii de pregătire practică și prevederile Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății.

(3) Se propune ca decizia cu privire la modalitatea de desfășurate a activităților ce presupun prezența fizică a studenților în cadrul instituțiilor de învățământ superior, se ia de către conducătorii acestora, în baza autonomiei universitare.

(4) La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ.

(5) În situația modificării ratei de incidență cumulată, care determină încadrarea într-un alt scenariu din cele prevăzute la alin. (1), constatarea și modificarea scenariului se face în condițiile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății.

Art.2 – Se propune ca activitățile ce presupun prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, să fie gestionate în funcție de analiza situației epidemiologice realizată la nivelul ministerelor din care fac parte și stabilite prin decizii ale conducătorilor acestora, fără a le fi aplicabile prevederile art. 1.

Art.3 – Se propune elaborarea unui act normativ prin care să fie instituită măsura complementară a suspendării activității, pe o perioadă determinată, pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19.

Art.4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.”

Citește și: DOCUMENT Cîmpeanu a prezentat Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență care aprobă scenariile de redeschidere a școlilor: În învățământul tehnologic, profesional și postliceal stagiile de practică vor fi cu prezență fizică

Photo 199405274 © Michele D’OttavioDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. De ce DSP-ul nu se pune de acord cu Comitetul Național pentru Situații de Urgență?

    De ce trebuie să existe dubii referitoare la „culorile semaforului”?

    Se pare că vom afla vineri în ce scenariu suntem. Lucrurile făcute în ultima clipă au un mare succes…

  2. Cum se face că a fost schimbată incidența cumulată aferentă scenariilor verde/galben, iar cei de la DSP continuă sa publice tot felul de grafice conform cu vechile limite (adică verde pănă în 1,5, iar galben peste)?
    S-a creat confuzie. În provincie, nu se știe încă în ce scenariu se încadrează fiecare localitate.
    Cred că ne place haosul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Verificări la un liceu din Teleorman pentru o posibilă scurgere a subiectelor de Bacalaureat la proba de Matematică – surse / Un candidat ar fi trimis fotografii cu foile din sala de examen în timpul probei

Inspectoratul școlar județean (ISJ) Teleorman face verificări la un centru de examen din județ, după apariția pe rețelele sociale, în timpul probei de Bacalaureat 2025, a unor imagini care par…
Vezi articolul

Drept la replică

În urma articolului publicat, vineri, de Edupedu.ro, cu privire la faptul că „Ministerul Justiției desființează propunerile pregătite de Ligia Deca pentru combaterea hărțuirii sexuale”, ministra Justiției, Alina Gorghiu, a transmis…
Vezi articolul
Premierul Nicolae Ciucă în ședința de guvern în care l-a prezentat pe „consilierul Ion“, inteligența artificială care va ajuta Executivul / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Consilierul Ion, inteligența artificială care îl va ajuta pe Nicolae Ciucă, acuzat că a „furat“ o imagine dintr-un film al unei școli. Primăria Ciugud: „Știm că vrei să fii cât mai uman, astfel încât, de data aceasta, spunem doar că «a greși e omenește»“ / Ion: „Îmi cer scuze pentru situația creată. Am renunțat la imaginea în cauză și vă promit că am învățat din această experiență”

Consilierul Ion, inteligența artificială prezentată săptămâna aceasta de premierul Nicolae Ciucă drept noul său consilier onorific care va ajuta Executivul să fie ”informat în timp real de problemele și dorințele…
Vezi articolul

Jandarmeria București, în campanie de imagine, se mândrește cu un jandarm “după care se dau în vânt femeile și bărbații”, cu “un corp perfect tonifiat” și fostă gardă de corp a unui laureat Nobel

Jandarmeria București, în plină campanie de refacere a imaginii după violențele împotriva manifestanților pașnici de la mitingul din 10 august, publică pe pagina sa de Facebook portretul unui jandarm “model”.…
Vezi articolul