Numărul elevilor care pot participa la etapele naționale ale olimpiadelor ar putea fi redus, prin tăierea numărului de locuri suplimentare pe care pot fi calificați elevii, potrivit unor surse Edupedu.ro. Scopul ar fi realizarea unor economii la bugetul Ministerului Educației și Cercetării (MEC), în contextul deficitului bugetar. În prezent, ministerul alocă câte 100 de lei pe zi, pentru fiecare persoană, în vederea acoperirii cheltuielilor de cazare, masă și transport în cadrul olimpiadelor.
Continuarea știrii inițiale:
- Informația privind posibile modificări a fost semnalată pe rețelele sociale și de președintele Societății de Științe Matematice din România (SSMR), Radu Gologan, organizația care coordonează olimpiadele naționale de matematică. Numărul elevilor vizați de o eventuală reducere depinde de județ și de disciplina de concurs, iar măsura ar afecta automat și numărul profesorilor însoțitori, pentru care se aplică aceeași sumă zilnică.
- Ministrul Daniel David a declarat recent că „Educația a dat ce a trebuit să dea” (n. red. prin Legea 141), adăugând: „Hai să începem școala de dragul oamenilor educației și copiilor”. Surse Edupedu.ro afirmă însă că, deși discuțiile din minister sunt încă la nivel de „variante de lucru”, metodologia ar fi deja finalizată.
Cum ar urma să se modifice regulile
Ministerul Educației ar vrea să limiteze numărul de elevi care pot merge la etapa națională, indiferent de disciplină, prin eliminarea mai multor locuri suplimentare.
Conform metodologiei actuale, sunt calificați automat primii elevi din fiecare clasă, pe fiecare disciplină. În București, de exemplu, primul clasat din fiecare sector merge direct la olimpiada națională. Totuși, metodologia permite înscrierea pe locuri suplimentare a elevilor care au obținut note până la pragul stabilit de regulamentul fiecărei olimpiade, imediat sub media primului clasat.
Numărul acestor locuri variază: unele discipline pot adăuga 10–20 de elevi în plus în funcție de rezultate. Dacă suplimentările ar fi eliminate, numărul participanților ar scădea cu câteva zeci sau chiar sute de elevi la nivel de județ. În locul reducerii de locuri suplimentare, ar putea fi luat în calcul creșterea pragului necesar să fie atins, din punctaj, pentru calificarea la etapa națională, conform acelorași surse.
Ce prevede metodologia actuală
Articolul 15 din metodologia privind competițiile școlare în vigoare din anul 2012 stabilește că:
- pentru etapa națională se alocă câte un loc per an de studiu, disciplină sau calificare profesională;
- pentru olimpiadele multidisciplinare se acordă două locuri per competiție fiecărui inspectorat școlar județean sau sector din București.
Totodată, metodologia permite locuri suplimentare, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute:
- 43 de locuri/an de studiu pentru matematică, informatică, fizică, chimie, biologie;
- 23 de locuri/an de studiu pentru celelalte olimpiade.
Reducerea numărului de elevi calificați ar afecta și numărul profesorilor însoțitori – regula impune un profesor la fiecare 10 elevi. Și comisiile de corectare ar fi restrânse, deși membrii acestora nu sunt plătiți, ci doar decontați pentru transport, cazare și masă.
Președintele Radu Gologan a atras deja atenția asupra „intenției de reducere a numărului de profesori implicați, prin formula clasică «câte unul de județ și clasă»”.
În anul școlar 2024-2025, calendarele olimpiadelor și concursurilor naționale au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pe 16 ianuarie 2025: etapele județene s-a ținut în premieră și în timpul săptămânii, iar elevii de clasele primare au fost excluși de la competițiile tip olimpiade prin ordinul care a aprobat listele acestora. Pentru anul școlar 2025-2026, calendarele încă nu au fost publicate, dar Edupedu.ro va reveni cu acestea imediat ce le obține sau sunt publicate de MEC.
Cât costă participarea unui elev la olimpiadă
Etapele naționale ale competițiilor sunt finanțate integral din bugetul Ministerului Educației. Potrivit articolului 52 din metodologie, ministerul alocă 100 de lei/zi/persoană pentru cheltuielile de masă, cazare și organizare. Suma poate fi suplimentată de organizatori, din alte surse legale.
Olimpiadele durează, în general, între 2 și 4 zile. O reducere cu 10 elevi a participării la o singură disciplină, într-un singur județ, ar însemna o economie de aproximativ 4.000 de lei (10 elevi × 4 zile × 100 lei). Dacă se adaugă și cheltuielile pentru profesorul însoțitor și pentru un membru al comisiei – câte 400 de lei fiecare – totalul economiei ajunge la 4.800 de lei.
Context: măsuri recente care afectează elevii olimpici
Aceasta nu ar fi prima măsură prin care Ministerul Educației îi afectează pe elevii de performanță. Anul școlar 2025-2026 a început fără burse de excelență, eliminate de ministrul Daniel David tot din motive bugetare. Acesta declara atunci că „din premiile obținute la olimpiadele internaționale, acești elevi își pot da singuri o bursă de merit”.
Decizia a fost luată în urma adoptării „Legii Bolojan”, prin care Guvernul a eliminat mai multe categorii de burse și a modificat modul de plată a activităților suplimentare ale profesorilor. Concret, un profesor cu grad I și peste 25 de ani vechime primește acum în jur de 115 lei pe lună pentru pregătirea elevilor de performanță – sumă mult redusă față de anii anteriori.
Astfel, în timp ce ministerul vorbește despre „onorarea olimpicilor” și „felicitarea profesorilor”, cadrul legal actual îi lasă pe profesori aproape voluntari, iar pe elevii de top fără burse de excelență.
Ministerul precizează totuși că sprijină în continuare participarea loturilor naționale la olimpiadele internaționale, acoperind costurile de deplasare, taxele de participare și diurnele. Evenimentul de premiere pentru olimpicii internaționali este programat pe 3 decembrie 2025.
16 comments
Cu un asemenea m(s)inistru,invatamantul si Romania nu au niciun viitor.
Mesia lovește din nou! Să aibă bani de lumânări, alături de toate zdrențele din politică și din justiție!
Deci economii se pot face doar de la educație, gravide și pensionari. Bravo, nea Ilie! Prost o fi ăla care o mai rămâne în țara asta!
Altă inițiativă din seria ” Țara (ministrul) te vrea prost”.
Profesorul Bolojan nu are nimic de obiectat ?
Sau olimpicul Nicușor?
Nimic, nimic ?
David, Demisia !
Sau mai stai până reușești să distrugi tot sistemul de învățământ preuniversitar?
Concret:
Profesorii nu sunt platiti pt a antrena elevii pt olimpiade si concursuri. (poate, eventual, la nivel international🤔🙃). Niciunul dintre cei ff multi pe care-i stiu NU a primit vreodata bani pt asa ceva, indiferent de gradul didactic. Profesorii fac de multe ori BENEVOL si GRATUIT ore suplimentare cu copiii capabili si dornici (tot mai putini) sa mearga la aceste concursuri.
Profesorii NU sunt platiti nici macar pt orele suplimentare prestate in legatura cu olimpiade/concursuri (pt supraveghere, corectura etc) care se desfasoara in weekend.
Profesorii merg cu elevii la olimpiade ducand topuri de HARTIE pe cheltuiala proprie pt a ajuta cu desfasurarea acestor concursuri.
Si atunci de unde vine si „economia” aceasta? Tot „din pix”!!
Ceva NU se leaga! De unde si pana unde sunt atatea stiri pt a intoxica atat presa, jurnalistii, cat si publicul neavizat!?
Se pare ca este dificila verificarea stirilor si cred ca este nevoie de niste controale.
Știi că trăiești într-o țară de cacao când statul face economii, tăind din locurile pentru elevii calificați la fazele naționale ale olimpiadelor, dar încă se cheltuie banii pe zile ale comunelor, mașini noi pentru instituții și desfrâu financiar în general pentru „demnitari”. Să taie sinistrul din liota de consilieri și să vedeți cum se găsesc bani pentru elevii calificați la fazele naționale.
Cre(ș)tinul ăsta cred că profesorii evaluatori și supraveghetori de la olimpiade sunt plătiți?
Interesati-va si de regulamentul competitiilor sportive, modificat anul trecut. La faza regional\zonala, chiar daca o echipa are de jucat 3-4 meciuri, toata competitia trebuie desfasurata intr-o singura zi, fara cazare sau masa. Daca luam in calcul si deplasarea (transportul) catre orasul desfasurarii competitiei, asta inseamna ca, uneori, ai un program foarte greu de pus in practica si nerecomandat copiilor: plecare la 3-4 dimineata pentru a ajunge la destinatie la ora 7-8, la 10 incepe competitia, la 18-19 se termina si echipa trebuie sa reia deplasarea catre orasul de resedinta. In cadrul acestei deplasari (daca ai curajul sa o faci) scoala (judetul) nu-ti plateste decat transportul (daca ai noroc si au bani sa-ti inchirieze un microbuz, daca vrei sa mergi cu trenul, pe unele rute, deplasarea dureaza si 12 ore) daca vrei sa mananci… pofta in cui sau platesc parintii… si mai au si tupeul sa te intrebe de ce nu participi, cred ca cai care fac regulamentele astea nu au copii si nu stiu ce inseamna o competitie sportiva…
Nu-ți mai strofoca mibtea dle sinistru. Oricum anul acesta vor veni mai puțini copii la olimpiadele oorganizate de aceasta macabră instituție care chipurile se ocupă de soarta copiilor și a învățământului românesc. Și copiii și profesorii s-au convins că rezultatele obți nute de elevi nu reprezintă pentru voi decàt un motiv de fală și atât. Prin urmare elevii de liceu vor merge la concursurile organizate de Universități nu la cele ale MEC. La olimpiadele MEC puteți să vă inscrieți colegii din minister.
Este oribil. De ce uraste ministerul olimpicii?
Nu mai participăm la nicio olimpiadă.
Si, de preferat, sa fie majoritatea de la anumite licee private, ca sa plateasca doar ei costurile.
dar cu pensiile speciale ce se aude , da cu angajatii pe salarii banane de la ANRE , ce se mai știe? sant bine ?
cum sa tai performanta de dragul economiei și sa lasi loazele bine mersi prin birouri !?!
și ministrul tace. doamne ce i mai place funcția. AR taia o și pe mă sa de dragul scaunului…
Daca populatia ar fi prea educata, nu ar mai putea fi manipulata, deci hai sa ne indobitocim ca sa putem fi manipulati. In acest ritm , toate mintile luminate din tara vor pleca peste hotare, unde le este apreciata munca si inteligenta.
O alta măgărie a ministrului escroc din Cluj. Bine că magistrații se pensionează la 48 de ani și cu pensii fabuloase. Pentru învățământ nu se găsesc câteva mii de lei și să nu vă mirați de dezastrul pentru acești pseudo politicieni in 2028. Ne așteaptă cele mai negre scenarii.
Ziua cea mare a venit. Demisia guvernului Bolojan este iminenta, după decizia CCR de astăzi. Timpul alocat lui Daniel David a expirat. Se duce în conul întunecos al trecutului. Sper sa nu ne mai intersectat cu el niciodată.