UPDATE Ligia Deca, în prima conferință de presă organizată de Ministerul Educației, în Guvernarea Ciolacu: Se introduce o nouă bursă, de reziliență, pentru elevi cu rezultate medii, bursa de merit va fi pentru elevii cu rezultate bune / Noi măsuri de supraveghere audio-video, în scopul investigării cazurilor de violență

Ministerul Educației organizează luni, de la ora 14.00, o conferință de presă a ministrului Ligia Deca, prin care aceasta va anunța modificarea Legilor educației. Acestea suferă a treia modificare, la…
Vezi articolul

VIDEO și TEXT INTEGRAL Ligia Deca: Mă aștept ca sprijinul Coaliției pentru legile educației să fie evident și în dezbaterea parlamentară. Dacă legile sunt adoptate până la finalul acestui an școlar, ele intră în vigoare începând din toamnă / Despre modificarea admiterii la liceu: În parlament se pot aduce îmbunătățiri

Ministra Educației, Ligia Deca, a susținut la Guvern o serie de declarații cu privire la traseul proiectelor de legi ale educației, la finalul ședinței Executivului. Aceasta a precizat că așteaptă…
Vezi articolul

Bacalaureatul va avea tot atâtea probe scrise ca acum, în sesiunea de vară/toamnă, iar cele de competențe și o probă complementară vor putea fi date în timpul clasei a XII-a – proiectul legii învățământului preuniversitar

„În sesiunile de vară și toamnă, elevii vor avea mai puține discipline de examen, pentru că probele de competențe lingvistice pentru limba 1, limba 2, probele de competențe digitale și…
Vezi articolul

VIDEO TEXT Proiectele de legi ale educației – prezentate de ministrul Ligia Deca luni: Master didactic cu bursă echivalentă salariului mediu brut, program național care să abordeze direct analfabetismul funcțional, salarizare progresivă menționată în lege / Evaluarea Națională – ca acum, admitere pentru 60% din locuri la licee căutate

UPDATE Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat, luni, cele două proiecte de legi consolidate ale educației, lansate în dezbatere publică în vara anului trecut. Prezentarea a fost făcută într-o conferință…
Vezi articolul

Proiectele Legilor Educației vor fi publicate luni pe site-ul ministerului și vor sta în dezbatere publică timp de 10 zile / “Ne dorim un moment de respiro, nu redeschidem dezbaterea publică, după cele 10 zile, pentru că nu am mai termina niciodată”, spune Ligia Deca

Proiectele legilor Educației vor fi publicate pe site-ul ministerului luni și vor fi puse în dezbatere publică timp de 10 zile, a anunțat ministra Educației, Ligia Deca, în cadrul unei…
Vezi articolul

SURSE: Școlile nu vor fi închise în condițiile creșterii numărului de cazuri de gripă, vor fi doar recomandări pentru efectuarea triajului și purtarea măștilor de protecție de către elevi și profesori / Ședința la care au participat miniștrii Rafila și Deca s-a încheiat

Autoritățile din domeniul sănătății și educației au avut o ședință la Ministerul Sănătății, joi la prânz, pentru stabilirea scenariilor de lucru în perioada următoare, în contextul creșterii numărului de cazuri…
Vezi articolul

UPDATE VIDEOTEXT Ministrul Sorin Cîmpeanu – conferință de presă pe tema proiectelor de lege și a pregătirii pentru noul an școlar: Despre verificarea propriei teze de doctorat – Nu cred că era momentul să mă laud cu un document laudativ / Întrebat despre numărul de elevi care încep școala: Am o problemă cu reținerea cifrelor

UPDATE Conferința de presă s-a încheiat. Ministerul Educației a susținut o conferință de presă a ministrului Sorin Cîmpeanu joi, la ora 17:00. Instituția a anunțat într-un mesaj trimis jurnaliștilor acreditați,…
Vezi articolul

Andronescu ia în calcul ca BAC-ul viitor să fie cu teste grilă: Mulți spun că nu se poate la materia X să mergem pe itemi obiectivi. Asta e calea / Plus: O nouă lege a educației va fi lansată în dezbatere

Ecaterina Andronescu a anunțat că Ministerul Educației va regândi subiectele de la Bacalaureatul viitor și a vorbit despre teste grilă, evitând să spună dacă subiectele de la examenele următoare vor…
Vezi articolul