Aproape 2,9 milioane de copii și elevi încep luni, 7 septembrie, cursurile anului școlar 2026-2027, potrivit datelor analizate de Edupedu.ro din mai multe surse administrative și statistice. Cele mai recente…
Profesorii care nu și-au primit nici acum banii pentru munca la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026 sunt în una dintre două situații, potrivit circuitului financiar descris chiar de Ministerul Educației…
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a declarat că, în momentul de față, nu este de acord ca școlile, prin directori, să își selecteze și să își angajeze direct personalul.…
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a pus în consultare publică, pe 1 septembrie 2026, exact în prima zi a noului an școlar, proiectul de regulament prin care profesorii și…
Profesorii care au participat la examenele naționale din vara acestui an au intrat în noul an școlar 2026-2027 fără să fi primit banii pentru munca prestată la Evaluarea Națională și…
Școlile de stat din județul Buzău trebuie să transmită Inspectoratului Școlar Județean măsurile concrete și cuantificate pe care le iau de la 1 septembrie 2026 pentru a se încadra în…
Sindicatele din educație au publicat, pe 20 august 2026, o simulare a salariilor de bază care ar rezulta din ultima variantă a proiectului legii salarizării, primită atunci de la guvern.…
Un număr de 108.973 de carduri activate pentru prima de carieră didactică au fost alimentate până pe 14 august 2026, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Sunt cu 12.642…
Profesorii din învățământul preuniversitar care beneficiază de Prima de carieră didactică de 1.500 de lei, aferentă anului școlar 2025-2026, trebuie să finalizeze activarea măsurii de sprijin până la 31 august…
Proiectul noii legi a salarizării unitare a fost modificat în urma consultărilor cu Ministerul Educației și prevede o „creștere substanțială” a remunerației pentru plata cu ora, o variantă „mai atractivă”…
Tribunalul Constanța a motivat hotărârea prin care a suspendat executarea deciziilor Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța de reducere a cheltuielilor de personal la Palatul Copiilor Constanța, conform unui comunicat al…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ le-au cerut reprezentanților PSD să nu voteze proiectul noii legi a salarizării în forma propusă de Guvern și au depus un proiect alternativ de salarizare…
Profesorii, personalul didactic auxiliar și angajații din universități ar urma să intre, de la 1 decembrie 2026, într-un sistem salarial în care veniturile sunt calculate prin înmulțirea coeficientului funcției cu…
Ministerul Educației și Cercetării admite, într-un răspuns transmis Edupedu.ro, că viitoarele reguli privind gradația de merit sau prima de performanță ar putea fi modificate astfel încât inspectorii școlari, directorii și…
Ministerul Educației și sindicatele din învățământ nu au acceptat reducerea indemnizației de dirigenție, a scris Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării pe pagina sa de Facebook, la un mesaj în…
Profesorii vor continua protestele și după încheierea cursurilor, inclusiv prin pichetări programate la Parlament în mai multe zile din luna iunie, a declarat pentru Radio Reșița Sorin Bulgaru, lider sindical…
Cursurile anului școlar actual au început pe 8 septembrie 2025 cu mii de profesori mărșăluind din Piața Victoriei spre Cotroceni, pe o coloană de aproape trei kilometri, în loc de…
La aproape un an de la adoptarea Legii 141/2025 și a măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, datele Ministerului Finanțelor arată că principalul sector în care s-a redus personalul nu…
Propunerea de eliminare a indemnizației de dirigenție din proiectul noii legi a salarizării trebuie reanalizată, spune într-un mesaj pe Facebook ministrul interimar al Muncii, Dragos Pîslaru. Acesta afirmă că responsabilitățile…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat modelul de cerere de înscriere pentru obținerea gradației de merit 2025. Este vorba despre un model pentru personalul didactic și pentru personalul…
Într-o eră digitală în care timpul și eficiența sunt cruciale, Platforma VIVA vine în întâmpinarea nevoilor unităților de învățământ, punând la dispoziție o suită completă de servicii esențiale pentru un…