Tribunalul Suceava a suspendat deciziile Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș prin care aceasta a condiționat accesul studenților la activitatea didactică și în…
„La Universitatea din București, 70% din studenții la master lucrează și 30% din studenții la licență. Avem domenii în care procentele sunt și mai mari”, a declarat Marian Preda, rectorul…
Aproximativ 400 mii de studenți în ciclul de licență încep azi facultatea, din care sub 55 de mii sunt la particular, potrivit statisticilor publicate de Ministerul Educației, analizate de Edupedu.ro.…
Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) anunţă, sâmbătă, că Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei a fost ţinta unui atac cibernetic, fiind extrase listele de utilizatori înregistraţi pe platforma care…
Universitățile trebuie să anunțe desfășurarea procesului de cazare, condițiile în care va avea loc, numărul de locuri de cazare și numărul de studenți în cameră, solicită Alianța Națională a Organizațiilor…
Peste 500 de studenţi şi masteranzi de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii (USV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi vor primi tablete achiziţionate cu fonduri europene pentru a participa…
Universitățile își înființează propriile centre de vaccinare pentru a face campusurile cât mai sigure pentru începerea cursurilor în noul an universitar, potrivit The Guardian. Odată cu sosirea a milioane de…
Tinerii care vor să rămână la studii în România pot aplica pentru una din cinci burse care acoperă 50% din taxa anuală de școlarizare, și anume 3.900 euro pe an,…
„Învățământul superior a suferit diferite deficiențe cauzate de contextul pandemic și, cu atât mai mult față de un sistem care și așa avea nevoie acută de reformare, multiple măsuri erau…
Pe lângă participarea studenților la ședințele CNATDCU, anunțată mai devreme de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, reprezentanții studenților au mai obținut o serie de modificări cum ar fi: publicarea raportului privind…
De acum încolo, reprezentanții studenților vor putea asista în calitate de observatori la ședințele Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), a anunțat astăzi ministrul Educației,…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică intenția Guvernului de a introduce posibilitatea prelungirii calității de titular până la 70 de ani pentru cadrele didactice din învățământul superior la latitudinea exclusivă a…
Studenții nu sunt doar beneficiari ai sistemului de educație, ei sunt „co-creatori” și „trebuie să fie arhitecții propriului proces de educație”, a spus profesorul Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB)…
Deputatul PSD Natalia Intotero, șefa Comisiei de Învățământ de la Camera Deputaților, a inițiat un proiect de lege prin care ligile studențești LSRS și USR să fie obligatoriu în Consiliul…
Mai multe universități vor să înceapă semestrul al II-lea cu prezenţă fizică alternativă a studenţilor, cu 7 săptămâni prezenţă online și alte 7 săptămâni prezenţă fizică, a spus duminică seara…
Liga Studenților din Iași critică proiectul de buget propus de către actualul guvern, acesta acordând educației cea mai slabă finanțare din ultimii 30 de ani: 2,5% din PIB, dintre care…
Premierul Florin Cîțu a anunțat că România trebuie să urmeze exemplul țărilor Uniunii Europene și să aloce doar o reducere de 50% din costul transportului feroviar pentru studenți, exact cum…
Studenții români care trebuie să plece la universități din străinătate și au nevoie de vaccin trebuie să se adreseze Ministerului Sănătății pentru a fi incluși în etapa a II-a de…
Anul trecut am început Facultatea de Matematică și Informatică, la Universitatea din București. N-aveam s-o termin, dar în octombrie 2019 nu știam asta. Nici nu-mi trecea prin minte. Inițierea în…
Un focar de coronavirus a apărut la Universitatea Glasgow cu doar o săptămână înainte de începerea cursurilor. În total, 124 de studneți au fost confirmați pozitiv, iar 600 au fost…