Fostul președinte al ARACIP, Silviu Iordache: Cele mai cunoscute colegii și școli din țară nu au fost evaluate niciodată pe standarde de calitate

22.594 de vizualizări
Foto: CCD Iași
În 18 ani de activitate, ARACIP a reușit să evalueze 1.500 de școli din cele peste 6 mii existente, scrie într-un mesaj pe Facebook fostul președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, Silviu Iordache. Acesta comentează situația cu trimitere la articolul Edupedu.ro despre funcționarea ilegală a agenției, după intrarea în vigoare a legii 198/2023, prin abrogarea legii de funcționare a ARACIP.

Iordache a fost președintele ARACIP toimp de 4 luni, în perioada 12 septembrie 2021-12 ianuarie 2022. ARACIP este agenția care autorizează, acreditează și evaluează toate școlile și grădinițele din România, publice și private.

„Am spus și eu asta ca fost președinte al acestei agenții (ARACIP) și am constatat că sunt puțin peste 6 mii de școli cu personalitate juridică în România cu 18 mii de structuri care funcționează în peste 31 de mii de corpuri de clădiri, multe necorespunzătoare. În 18 de ani de funcționare instituția a reușit să evaluaeze aproximativ 1500 de școli (25%), iar cele mai cunoscute colegii și școli din țară nu au fost evaluate niciodată pe standarde de calitate deoarece multe dintre ele funcționează în clădiri vechi de peste o sută de ani și nu sunt conforme cu standardele europene.

Doar printr-o semnătură au fost acreditate toate creșele din România și transformate în unități de învățământ fără să fie verificate sau evaluate de nimeni în timp ce grădinițele și creșele private sunt supuse unui jihad al acreditarii de multe ori exagerat. (vezi scara de incendiu).

Conform legii abrogate în septembrie toate clădirile în care funcționează unități de învățământ ar fi trebui să aiba la intrare o bulină roșie sau verde care să ne indice dacă respectă standardele de calitate însă asta nu se întâmplă pentru că ar trebui să închidem mai bine de jumatate dintre ele. E clar că instituția nu este funcțională în acest format și am propus în noua lege a educației, care din păcate nu se aplică, să se înființeze birouri în fiecare județ pentru a fi mult mai eficientă. Principalul obiectiv al acestor entități ar trebui să fie asigurarea stării de bine și siguranța elevilor și profesorilor în școală. Până la următoarea tragedie ar trebui să nu uităm că trăim cu toții în țara care merge din durere în necaz și că atunci când nu avem un accident, incendiu sau o clădire prăbușită împrumutăm știri despre tragedii din alte părți ale planetei”, a scrie Silviu Iordache.

Edupedu.ro a scris pe 2 februarie 2023 despre cum ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – n. red.) funcționează ilegal, deoarece legea sa de înființare a fost abrogată când a intrat în vigoare Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Concret, a fost abrogată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, care la articolul 14 prevedea înființarea ARACIP. Informațiile au fost verificate de Edupedu.ro cu mai mulți juriști și avocați care au analiza cadrul legislativ în vigoare. Concluzia lor a fost unanimă: ARACIP nu are o bază legală de funcționare, prin urmare orice act, acreditare și autorizare emise de agenție pot fi lovite de nulitate.

Amintim că Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a intrat în vigoare pe 3 septembrie 2023. Acest lucru înseamnă că, din 3 septembrie 2023 și până în prezent, ARACIP funcționează fără cadru legal.

În scurtul său mandat Silviu Iordache a avut o ieșire publică la o emisiune locală din Iași, unde a declarat despre ARACIP că, împreună cu ministrul Cîmpeanu, care i-a propus să preia acest post, „încercăm să-i dăm o altă față pentru că se pune accentul foarte mult pe calitate, atât în învățământ, dar în general în tot ceea ce facem și, în general, nu toate instituțiile, la momentul acesta, fac performanță și cred eu că este și un moment zero pentru că așteptăm fondurile acesta europene prin PNRR, un moment zero prin care instituțiile care nu performează și care nu au un management performant și care nu au o utilitate reală, din punctul meu de vedere, nu ar mai trebui ținute.

Despre ARACIP nu o să vorbesc, nici despre personalități, nici despre persoane, nici despre personaje, vreau să vă vorbesc despre instituția în sine. Sunt de aproape o lună la conducerea acestei instituții. E o instituție frumoasă. Acum 16 ani, când această instituție s-a înființat, semăna, dacă vreți, cu o mașină foarte frumoasă, europeană, și care avea rolul să ducă învățământul, și în special calitatea învățământului românesc, înspre Europa. Vorbim despre anul 2006. Din păcate, în tot acest timp, pe această mașină s-a așezat foarte mult praf, praf care este și în interior – și la propriu și la figurat – și dacă ar fi praf care s-a depus în timp datorită muncii pe care a făcut-o această mașină – uzură prin țară, să viziteze toate școlile din țara asta, ar fi avut timp în 16 ani, până în ultimul cătun din România – chiar nu ar fi fost o problemă că mașina e prăfuită. Dar, din păcate, ea este prăfuită fiindcă a stat mai mult pe loc, în parcare. Îmi propun să elimin acest praf și de la interior, și la exterior și pentru asta trebuie să facem, pentru că nu pot să fac singur, cu sprijinul Ministerului Educației și bineînțeles al Guvernului României, urmează să facem un plan de reformare, de reorganizare”.


13 comments
  1. Al treilea fost presedinte al ARACIP ne dezvaluie cu nonsalanta, abia acum, ca – in 18 ani de functionare conform OUG 75-2005 – ARACIP ar fi reusit sa evalueze si acrediteze doar cca 25% din cele cca 6000 unitati de invatamant din preuniversitar. Mai mult, el ne dezvaluie ca doar unitatile noi ar fi facut obiectul acestor evaluari caci cele vechi functioneaza in cladiri vechi improprii care nu ar fi satisfacut cerintele aplicabile. Doar aceste afirmatii – fara a mai adauga numeroasele comentarii ale unor cititori vizand monstruoasa birocratie inutila impusa de ARACIP, de 18 ani, cadrelor didactice din scoli, fara vreo imbunatatire a calitatii educatiei (dimpotriva!), constituie probe edificatoare privind INEFICACITATEA, INEFICIENTA SI LIPSA DE CREDIBILITATE A ARACIP… Daca dl.fost presedinte ar fi fost si mai explicit ar fi trebuit sa adauge si valoarea salariilor incasate de evaluatori, experti si angajatii ARACIP (in 18 ani) precum si valoarea sumelor platite ARACIP de unitatile de invatamant autorizate/ acreditate doar pentru a avea dreptul sa functioneze! Nicidecum pentru a genera INCREDEREA TUTUROR PARTILOR INTERESATE in faptul ca cerintele lor legitime si legale (in prealabil negociate si consensualizate), au fost, sunt si vor fi satisfacute. Acesta este scopul asigurarii calitatii in lume, cu exceptia …. sistemului educational din Romania. EFICIENTA se defineste ca raport intre valoarea REZULTATELOR OBTINUTE si valoarea RESURSELOR CONSUMATE…. Situatia este similara la ARACIS si se datoreaza unei CAUZE COMUNE – colectia de grave erori conceptuale, prejudecati, mituri, aberatii si lacune reprezentata de OUG 75-2005. Aceasta ar fi fost abrogata (conform L198-2023 privind invatamantul preuniversitar dar NU si conform L 199-2023 – privind invatamantul superior, macar spre informarea partilor interesate (beneficiarilor) din universitati, nu pentru efectul juridic) dar cunoscatorii (realii experti in asigurarea calitatii!) si-au dat seama ca mai toate dispozitiile din OUG 75-2005 au fost preluate COPY-PASTE in noile legi (totalizand 530 pagini!) in mai multe capitole si paragrafe precum si in Anexa 1. Astfel SIMULACRUL de asigurare a calitatii educatiei introdus prin OUG 75-2005 a fost mentinut si prelungit in procesul legislativ din 2023 prin SIMULACRUL de abrogare a OUG 75-2005 – desi, aparent, numeroasele solicitari de abrogare a OUG 75-2005 (provenite de la zeci de cercetatori straini si romani, in 18 ani) ar fi fost satisfacute… Pentru detalii a se vedea studiile si contributiile mele publicate pe platformele contributors.ro si aacademia.edu… Intrucat prin noile dispozitii ministeriale (care au amanat inexplicabil aplicarea dispozitiilor proaspetei L198-2023), cel putin ARACIP functioneaza in prezent ILEGAL, propun decidentilor din minister, Executiv si Legislativ sa studieze mai atent zecile de memorii/ petitii trimise lor de mine in 2023 si care au ramas fara raspuns, in fapte, scris si vorbe! Ignoranta, suficienta, aroganta???
    IATA COMENTARIUL MEU DIN 2022 PE EDUPEDU PRIVIND SITUATIA ARACIP INTITULAT : “ARACIP NICI NU TREBUIA SA EXISTE”
    “Cum ramane cu SIMULAREA asigurarii calitatii educatiei – de 17 ani, din 2005 incoace, datorita trist-celebrei OUG 75-2005 – in invatamantul preuniversitar si cel superior, doar pentru a justifica birocratic si rupt de realitate finantarea anuala bugetara a fiecarei scoli si universitati acreditata de ARACIP si ARACIS, dar eludand complet principiile, tehnicile si instrumentele Managementului calitatii ??? Autorii OUG 75-2005 nu au avut vointa politica si competentele necesare abordarii, conceperii si implementarii unei reale/ nesimulate asigurari a calitatii educatiei, pe baza standardelor internationale (bine cunoscute si aplicate la noi mai ales in mediul privat dar si in tot mai multe entitati publice)… A rezultat o monstruoasa, costisitoare, ineficienta deci INUTILA birocratie determinata de pretentiile ARACIP si ARACIS ca fiecare scoala/ universitate sa produca periodic o mare cantitate de documente – chipurile doveditoare ale indeplinirii/ satisfacerii numeroaselor criterii (denumite la noi „standarde” pentru impresia artistica!) prestabilite din birourile ARACIP si ARACIS, fara implicarea si consultarea celor care ar trebui sa le si realizeze…In plus a fost ocultata cu buna stiinta vechea constatare – valabila nu numai in Romania !! – „HARTIA SUPORTA ORICE”
    3.Multi cercetatori straini dar si romani au demonstrat si explicat de peste un deceniu ceea ce ei denumesc „ESECUL INTERNALIZARII ASIGURARII CALITATII EDUCATIEI IN SCOLILE SI UNIVERSITATILE ROMANIEI” (adica lipsa totala de interes, competente si activitati specifice la nivelul fiecarei scoli si universitati pentru a implementa si utiliza Managementul calitatii, una din etapele acesteia fiind exotica Asigurare a calitatii, ambele fiind ignorate total – in fond si forma – de decidentii Romaniei, inclusiv de presedintele care a promulgat Legea 87-2006 de aprobare a OUG 75-2005)… In conferinte si reviste stiintifice din strainatate si Romania, unii autori straini si romani (inclusiv membri ai echipelor unor autori ai OUG 75-2005) au demascat public acest contraproductiv demers pseudo-stiintific, dovedit a fi total ineficient si necesitand abrogarea OUG 75-2005….Oricine poate constata astazi, dupa 17 ani de simulacre, ca nici nu se mai poate vorbi de calitatea educatiei in scolile si universitatile romanesti, ci de NON-CALITATE, avand in vedere numeroasele CONTRAPERFORMANTE – tot mai multe, evidente si grave – mai ales in invatamantul preuniversitar, cu toate enormele resurse financiare irosite doar pentru a simula asigurarea calitatii educatiei (si a justifica finantarea bugetara) si in ciuda frecventelor interventii publice privind subfinantarea cronica a educatiei in Romania… Ce se va intampla cu OUG 75-2005 in promisul proces de restructurare a educatiei nationale?
    Conform conferintelor ministrilor educatiei din UE16, DOAR universitatile au nevoie de asigurarea calitatii educatiei (si aceea inspirata din practicile mediului de afaceri – ciclul PDCA, modelele ISO 9001 si EFQM), NU si invatamantul preuniversitar !! Dar autorilor OUG 75-2005 nu le-a pasat de aceste recomandari, au ignorat total mediul de afaceri si elevii/ studentii pentru a aplica in stil DAMBOVITEAN dar cu ifose stiintifice ceea ce stiau ei mai bine de decenii – “modelul Leviathan” (din Stiintele politice ale secolului al XIX-lea) care nu are absolut nimic de-a face cu asigurarea calitatii educatiei !!!!!!!!!!! Dar a fost decretat ca fiind modelul romanesc al asigurarii calitatii educatiei!…. Mai mult, contrar recomandarilor ministrilor educatiei si ignorand atat fundamentele acestora cat si REALA asigurare a calitatii educatiei, autorii OUG 75-2005 au introdus SIMULAT asigurarea calitatii educatiei si in invatamantul preuniversitar (cu siguranta, pentru a epata si a da un “exemplu” CE si UE de ceea ce dorim si putem face noi, in Romania !!) … In consecinta ARACIP nici nu ar fi trebuit sa existe !!!! Inclusiv pentru ca nu are echivalent in statele membre ale UE!!!…. Dar si pentru ca, in 17 ani de simulacre SI CU BIROCRATIE MONSTRUOASA, a consumat resurse financiare imense doar pentru A SE FACE CA JUSTIFICA finantarea bugetara a celor cca 6300 unitati de invatamant din preuniversitar … Cu costuri imense acoperite de scoli din propriile resurse si asa insuficiente… PANA CAND vor mai continua aceste CONTRAPRODUCTIVE SIMULACRE in Romania?

  2. Al treilea fost presedinte al ARACIP ne dezvaluie cu nonsalanta, abia acum, ca – in 18 ani de functionare conform OUG 75-2005 – ARACIP ar fi reusit sa evalueze si acrediteze doar cca 25% din cele cca 6000 unitati de invatamant din preuniversitar. Mai mult, el ne dezvaluie ca doar unitatile noi ar fi facut obiectul acestor evaluari caci cele vechi functioneaza in cladiri vechi improprii care nu ar fi satisfacut cerintele aplicabile. Doar aceste afirmatii – fara a mai adauga numeroasele comentarii ale unor cititori vizand monstruoasa birocratie inutila impusa de ARACIP, de 18 ani, cadrelor didactice din scoli, fara vreo imbunatatire a calitatii educatiei (dimpotriva!), constituie probe edificatoare privind INEFICACITATEA, INEFICIENTA SI LIPSA DE CREDIBILITATE A ARACIP… Daca dl.fost presedinte ar fi fost si mai explicit ar fi trebuit sa adauge si valoarea salariilor incasate de evaluatori, experti si angajatii ARACIP (in 18 ani) precum si valoarea sumelor platite ARACIP de unitatile de invatamant autorizate/ acreditate doar pentru a avea dreptul sa functioneze! Nicidecum pentru a genera INCREDEREA TUTUROR PARTILOR INTERESATE in faptul ca cerintele lor legitime si legale (in prealabil negociate si consensualizate), au fost, sunt si vor fi satisfacute. Acesta este scopul asigurarii calitatii in lume, cu exceptia …. sistemului educational din Romania. EFICIENTA se defineste ca raport intre valoarea REZULTATELOR OBTINUTE si valoarea RESURSELOR CONSUMATE…. Situatia este similara la ARACIS si se datoreaza unei CAUZE COMUNE – colectia de grave erori conceptuale, prejudecati, mituri, aberatii si lacune reprezentata de OUG 75-2005. Aceasta ar fi fost abrogata (conform L198-2023 privind invatamantul preuniversitar dar NU si conform L 199-2023 – privind invatamantul superior, macar spre informarea partilor interesate (beneficiarilor) din universitati, nu pentru efectul juridic) dar cunoscatorii (realii experti in asigurarea calitatii!) si-au dat seama ca mai toate dispozitiile din OUG 75-2005 au fost preluate COPY-PASTE in noile legi (totalizand 530 pagini!) in mai multe capitole si paragrafe precum si in Anexa 1. Astfel SIMULACRUL de asigurare a calitatii educatiei introdus prin OUG 75-2005 a fost mentinut si prelungit in procesul legislativ din 2023 prin SIMULACRUL de abrogare a OUG 75-2005 – desi, aparent, numeroasele solicitari de abrogare a OUG 75-2005 (provenite de la zeci de cercetatori straini si romani, in 18 ani) ar fi fost satisfacute… Pentru detalii a se vedea studiile si contributiile mele publicate pe platformele contributors.ro si aacademia.edu… Intrucat prin noile dispozitii ministeriale (care au amanat inexplicabil aplicarea dispozitiilor proaspetei L198-2023), cel putin ARACIP functioneaza in prezent ILEGAL, propun decidentilor din minister, Executiv si Legislativ sa studieze mai atent zecile de memorii/ petitii trimise lor de mine in 2023 si care au ramas fara raspuns, in fapte, scris si vorbe! Ignoranta, suficienta, aroganta???
    IATA COMENTARIUL MEU DIN 2022 PE EDUPEDU PRIVIND SITUATIA ARACIP INTITULAT : “ARACIP NICI NU TREBUIA SA EXISTE”
    “Cum ramane cu SIMULAREA asigurarii calitatii educatiei – de 17 ani, din 2005 incoace, datorita trist-celebrei OUG 75-2005 – in invatamantul preuniversitar si cel superior, doar pentru a justifica birocratic si rupt de realitate finantarea anuala bugetara a fiecarei scoli si universitati acreditata de ARACIP si ARACIS, dar eludand complet principiile, tehnicile si instrumentele Managementului calitatii ??? Autorii OUG 75-2005 nu au avut vointa politica si competentele necesare abordarii, conceperii si implementarii unei reale/ nesimulate asigurari a calitatii educatiei, pe baza standardelor internationale (bine cunoscute si aplicate la noi mai ales in mediul privat dar si in tot mai multe entitati publice)… A rezultat o monstruoasa, costisitoare, ineficienta deci INUTILA birocratie determinata de pretentiile ARACIP si ARACIS ca fiecare scoala/ universitate sa produca periodic o mare cantitate de documente – chipurile doveditoare ale indeplinirii/ satisfacerii numeroaselor criterii (denumite la noi „standarde” pentru impresia artistica!) prestabilite din birourile ARACIP si ARACIS, fara implicarea si consultarea celor care ar trebui sa le si realizeze…In plus a fost ocultata cu buna stiinta vechea constatare – valabila nu numai in Romania !! – „HARTIA SUPORTA ORICE”
    3.Multi cercetatori straini dar si romani au demonstrat si explicat de peste un deceniu ceea ce ei denumesc „ESECUL INTERNALIZARII ASIGURARII CALITATII EDUCATIEI IN SCOLILE SI UNIVERSITATILE ROMANIEI” (adica lipsa totala de interes, competente si activitati specifice la nivelul fiecarei scoli si universitati pentru a implementa si utiliza Managementul calitatii, una din etapele acesteia fiind exotica Asigurare a calitatii, ambele fiind ignorate total – in fond si forma – de decidentii Romaniei, inclusiv de presedintele care a promulgat Legea 87-2006 de aprobare a OUG 75-2005)… In conferinte si reviste stiintifice din strainatate si Romania, unii autori straini si romani (inclusiv membri ai echipelor unor autori ai OUG 75-2005) au demascat public acest contraproductiv demers pseudo-stiintific, dovedit a fi total ineficient si necesitand abrogarea OUG 75-2005….Oricine poate constata astazi, dupa 17 ani de simulacre, ca nici nu se mai poate vorbi de calitatea educatiei in scolile si universitatile romanesti, ci de NON-CALITATE, avand in vedere numeroasele CONTRAPERFORMANTE – tot mai multe, evidente si grave – mai ales in invatamantul preuniversitar, cu toate enormele resurse financiare irosite doar pentru a simula asigurarea calitatii educatiei (si a justifica finantarea bugetara) si in ciuda frecventelor interventii publice privind subfinantarea cronica a educatiei in Romania… Ce se va intampla cu OUG 75-2005 in promisul proces de restructurare a educatiei nationale?
    Conform conferintelor ministrilor educatiei din UE16, DOAR universitatile au nevoie de asigurarea calitatii educatiei (si aceea inspirata din practicile mediului de afaceri – ciclul PDCA, modelele ISO 9001 si EFQM), NU si invatamantul preuniversitar !! Dar autorilor OUG 75-2005 nu le-a pasat de aceste recomandari, au ignorat total mediul de afaceri si elevii/ studentii pentru a aplica in stil DAMBOVITEAN dar cu ifose stiintifice ceea ce stiau ei mai bine de decenii – “modelul Leviathan” (din Stiintele politice ale secolului al XIX-lea) care nu are absolut nimic de-a face cu asigurarea calitatii educatiei !!!!!!!!!!! Dar a fost decretat ca fiind modelul romanesc al asigurarii calitatii educatiei!…. Mai mult, contrar recomandarilor ministrilor educatiei si ignorand atat fundamentele acestora cat si REALA asigurare a calitatii educatiei, autorii OUG 75-2005 au introdus SIMULAT asigurarea calitatii educatiei si in invatamantul preuniversitar (cu siguranta, pentru a epata si a da un “exemplu” CE si UE de ceea ce dorim si putem face noi, in Romania !!) … In consecinta ARACIP nici nu ar fi trebuit sa existe !!!! Inclusiv pentru ca nu are echivalent in statele membre ale UE!!!…. Dar si pentru ca, in 17 ani de simulacre SI CU BIROCRATIE MONSTRUOASA, a consumat resurse financiare imense doar pentru A SE FACE CA JUSTIFICA finantarea bugetara a celor cca 6300 unitati de invatamant din preuniversitar … Cu costuri imense acoperite de scoli din propriile resurse si asa insuficiente… PANA CAND vor mai continua aceste CONTRAPRODUCTIVE SIMULACRE in Romania?” “

  3. Anonymus – arată unul pus șef,sefulet,sefut in 33 de ani care știe ce sa facă acolo unde este pus.Ce i recomanda ,,vocea și talentul lor” .Pardon ,nu puși numiți

  4. Pai asta făceau: mănncau, beau, sa-i duci, sa-i aduci cu masina, sa le găsești hotel etc. Aroganta și 10 tone de hartii ( complet inutile ) …și nu folosește la absolut nimic, aa-zisa evaluare… asa este, sunt scoli ( de stat ) care nu au fost evaluate niciodată și scoli ( de stat ) care au fost evaluate de mai multe ori. Asta da, “obiectivitate” ” imparțialitate “… Bine ar fi dacă ar inchide-o de tot….n-ar mai stresa oamenii inutil.

    1. Nu se justifica aceasta capusa, cunosc bine pe unii evaluatori de-acolo. În vremurile așezate, cine dădea acreditare școlilor, ele însele prin produsul lor finit, copiii bine pregătiți pt examenele urmatoare, fără nicio pregătire, la liceu sau facultate.

  5. Ce mă distrează cățelușii la comanda, frate draga îl știu pe Iosifescu ,am lucrat ușă în ușă cu domnia sa și serviciul dumisale, am participat la evaluări cu inspectorii dumisale, eu fiind tot inspector, instituțiile au avut ROF, aprobat de miniștri (câți miniștri loazelor s-au perindat pe scaunul ăla din 2000 pana în 2021?) și veniți voi nechematii vieții să judecați unde nici în vis nu ați avut acces? Păi nu va e vouă rușine din 2005 până în 2021 tăceți ca umilii submisivi și cum nu mai e șeful aveți glas? Sunt uimită sincer că îndrăzniți fără studii și merite care să vă fi propus măcar pe o listă de rezerva . Și nu îmi veniți mie cu politica, șpaga și amantlacul că nu toți ne-am înjosit, am folosit averea nativa: creierul!

    1. Se fac! ARACIP a rămas aceeași căpușă care se hrănește cu hârtii. Deși sunt și excepții, oamenii de la sediu care sunt extraordinari și muncesc îngrozitor de mult, “experții aracip” (fără majuscule!) care evaluează în teritoriu se cred “trimișii lui Dumnezeu pe pământ”, de ideile lor crețe depinzând, de multe ori, acreditarea sau autorizarea instituțiilor de învățământ.

  6. Personal, m-am saturat de cate evaluări faceți în sistemul de învățământ. Nu știu ce ați evaluat până acum. Totul este praf și pulbere.

  7. Acum când funcționat ilegal, începeți să spuneți ce ați acoperit până acum…,, praful”!
    E mai bine să nu mai criticați…!

    Ce rezultate/performanțe ați înregistrat la cârma Aracipului???
    Despre ce Agenții mai vorbiți să se înființeze!!???.
    Sunt prea multe… sau prea mulți șefi, care să încaseze sume colosale din banii noștri!
    Aveți angajați deja care stau la rând????
    Despre ce stare de bine vorbiți în aceste agenții…

  8. Domnul SI ( altceva decât fostul SI , tot fost presedinte ) nu aveți nici pregătirea, nici expertiza și nici know-how-ul necesar să vă exprimați despre evoluția aracip…. !
    Era mult mai bine să rămâneți…filozof!

    1. Dar de unde știți că nu are pregătire/ expertiză/ know-how domnule/ doamnă Anonim/-ă? Sub umbrela anonimatului oricine poate să scrie ce vrea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Student militar la Apărare Cibernetică, decorat pentru invențiile sale printre care se numără o celulă flexibilă de sortare a cartuşelor, o aplicaţie software pentru îmbunătăţirea dispozitivelor de tragere, o staţie meteo autonomă

Tudor-Cătălin Codreanu, student al Academiei Forţelor Terestre (AFT) „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu, a fost decorat cu Emblema de Onoare pentru mai multe invenţii ale sale, printre care şi un sistem…
Vezi articolul

DOCUMENT Profesorii care aplică pentru un post didactic la o școală europeană trebuie să fie obligatoriu și titulari / Dosarele pot fi depuse și pe email – Modificări aduse metodologiei de selecție

Ministerul Educației a introdus clar statutul de titular în metodologia de selecție a personalului din România pentru posturi didactice din cadrul sistemului școlilor europene și păstrat vechimea de predare de…
Vezi articolul

Rectorul ales al Universității Dunărea de Jos din Galați, Puiu Lucian Georgescu, nu a fost confirmat încă în funcție, la o lună de la alegeri / Control al Ministerului Educației la instituția gălățeană, după ce au fost semnalate nereguli – Surse

Rectorul ales de la Universitatea Dunărea de Jos, Puiu Lucian Georgescu, nu era confirmat, încă, în funcție luni, 15 ianuarie, la o lună de la scrutinul academic în care el…
Vezi articolul

Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare: Fără cozi și liste la învățătoare, regula care a revoluționat județul Timiș după o decizie a CNCD

Presiunea părinților de a ajunge la o anumită învățătoare s-a acutizat într-atât, încât ajunseseră învățătoarele să meargă către directori cu propuneri de 50 de copii pe 25 de locuri, directorii…
Vezi articolul