OFICIAL Mediile elevilor vor putea fi încheiate și cu două note, în contextul grevei generale a profesorilor / Situațiile școlare nu trebuie validate de consiliile profesorale – ordin de ministru

9.857 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea
Mediile școlare ale elevilor vor putea fi încheiate și cu doar două note, după ce ordinul de ministru care modifică Regulamentul de funcționare a școlilor (ROFUIP) în plină grevă generală a angajaților din Educație a fost publicat în Monitorul Oficial joi, 8 iunie. Modificarea a fost propusă public de Ministerul Educației (ME) marți după-amiază, 6 iunie, ceea ce înseamnă că a fost în consultare publică pentru o singură zi.

Anunțul că ordinul ministrului educației nr. 4.430/2023 a fost trimis de ME spre publicare în Monitorul Oficial a fost făcut tot astăzi. Documentul poate fi consultat mai jos în articol.

Potrivit ordinului, „În anul școlar 2022-2023, în situații excepționale, neimputabile elevului sau familiei acestuia, inclusiv în situații medicale care conduc la un număr de absențe de cel mult 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un an școlar la o disciplină/un modul, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două”.

Până la modificarea ROFUIP pentru anul 2022-2023, ar fi trebuit ca, la o materie, un elev să aibă minimum N+3 note. Adică profesorul ar fi trebuit să noteze cu cel puțin 3 note mai mult decât numărul de ore pe săptămână la acea materie, la clasă.

În ceea ce privește elevii în stare de corigență, ei „vor avea cu cel puțin un calificativ/o notă în plus față de numărul de calificative/note prevăzut la alin. (4) sau, după caz, la alin. (41), ultimul calificativ/ultima notă fiind acordat(ă), de regulă, în ultimele trei săptămâni ale anului școlar”, scrie în ordinul care modifică art. 107, alin. 6 din ROFUIP.

„(3) În anul școlar 2022—2023, în situații excepționale, prin derogare de la prevederile art. 55 lit. e), art. 69 lit. c) și art. 127 alin. (1), situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată, de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ, în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală prezentată de învățător/institutor/profesor pentru învățământul primar/profesor-diriginte” – este altă modificare aprobată oficial.

Noul ROFUIP este în vigoare din 1 septembrie 2022

Edupedu.ro a scris în iulie 2022, când s-a aprobat noul… (ROFUIP), despre schimbările aduse, cel puțin 10 la număr, cu aplicare din anul școlar 2022-2023: elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor.

FOTO DOCUMENT Ordinul 4.430 de modificare a Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar:
Citește și:
„Nu poți să schimbi un ordin de ministru, în plină grevă, de tipul pumnului în gură”, spune profesorul Cătălin Ciupală despre proiectul Ministerului Educației de a fi încheiate mediile cu două note
Modificarea considerată abuzivă de profesori, prin care Ministerul Educației a schimbat felul în care pot fi încheiate mediile elevilor în acest an școlar, a fost aprobată prin ordin de ministrul Ligia Deca
Mediile elevilor în acest an școlar vor putea fi încheiate cu doar două note pe disciplină – proiect
Răspuns incoerent al ministrului Educației: Elevilor de clasa a XII-a care sunt în situație de corigență li se permite o notă în plus, „față de minim”, în așa fel încât să remedieze această situație
Cum se calculează mediile anuale ale elevilor în noul an școlar, împărțit pe module? Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: A treia zecimală este cea în funcție de care se rotunjește media generală


5 comments
  1. Asa cum inteleg din Ordinul de mai sus, regula de doua note se aplica doar in situatia in care profesorul a fost in greva si doar in situatii neimputabile elevilor!
    Daca ai teste postate in Classroom (postate chiar inainte de greva) iar nerezolvarea lor este inputabila exclusiv elevilor, se mai aplica regula cu minim doua note?
    Rugam clarificari, inclusiv de la sindicate si de la Onor Minister, daca se poate!

  2. Cum ar fi ca toti copiii sa ia examenele numai cu note mari?
    Profesorii ar arata ca au muncit
    Cum ar fi ca toate persoanele care dau titularizare sa ia note peste 7?
    Ca o razbunare din partea profesorilor, iar Guvernul va fi obligat sa plateasca…lunar.

  3. Mediile la purtare se consemnează în catalog de profesorii diriginți ai claselor.
    Dar Consiliul clasei stabilește notele/calificativele la purtare pentru fiecare elev al clasei, în funcție de frecvența și comportamentul acestora în activitatea școlară și extrașcolară. Cine poate suplini Consiliul clasei?

    1. Nimeni. Dar nu cred ca asta e ideea. Doar încearcă sa ii ajute pe elevii din anii terminali sa poată sa-și susțină examenele. Întrebarea ar fi de ce profesorii se comporta astfel cu acești elevi? In opinia mea este fără de scuza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Limitarea la maximum 2 mandate a președintelui ARACIP și introducerea sindicatelor, elevilor și părinților în conducerea Agenției care auditează și acreditează școlile – propunerile Asociației Școlilor Particulare trimise către Guvern

Asociația Școlilor Particulare a propus Guvernului Orban să modifice regulamentul Agenției care auditează, autorizează și acreditează toate școlile și grădinițele. În contextul în care ministrul Educației a anunțat revizuirea tuturor…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Inspector școlar general: Orele remediale prevăzute de legislație sunt, în primul rând, pentru profesorii din învățământul primar. Mai avem situații de ore remediale acolo unde avem probleme la examenele naționale

Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, Bogdan Suruciuc, a declarat că orele remediale „sunt, în primul rând, pentru profesorii din învățământul primar, pentru completarea catedrelor”. Acesta a afirmat că „mai…
Vezi articolul

Experiment educațional eșuat al Ministerului Educației, în Delta Dunării. Școala Gimnazială Caraorman, desființată de Legea Bolojan, va fi reînființată, după ce un elev nu a putut învăța în sistemul online gândit din birourile ministerului și ale inspectoratului, din lipsă de semnal la internet / Ministrul Daniel David declara acum două luni, la televizor, cât de „bună” era soluția

Școala Gimnazială din satul Caraorman, structură a Școlii Gimnaziale Crișan din județul Tulcea va fi reînființată, după ce timp de două luni , singurul elev a fost nevoit să învețe…
Vezi articolul