ad-comunicare-edupedu.ro

„Copiii sunt problema dacă doamna are acest comportament” abuziv, spun doi părinți din clasa învățătoarei care-i umilea și agresa pe elevii de clasa a II-a într-o școală din Târgu Mureș. Aceștia „s-au activat” brusc după o ședință convocată la școală de cadrul didactic

Învățătoarea Alexa Mariana de la Școala „Romulus Guga” din Târgu Mureș i-ar fi rugat, la o ședință cu părinții care a avut loc joi seară, pe părinții ai căror copii…
Vezi articolul

OFICIAL Admiterea în clasa a V-a în clasele cu predare într-o limbă străină intensiv/bilingv, centralizată de ministerul Educației. Se înființează câte o comisie la inspectorate, care va face subiectele pentru testul de competențe

Testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a la clasele cu predare într-o limbă străină intensiv/ bilingv va fi organizat și elaborat de câte o comisie județeană, potrivit…
Vezi articolul

Fiscul publică ghidul profesorului care dă meditații. Cei care încasează bani în numerar sau cu cardul au obligația de a avea casă de marcat – document / Declarația de venit trebuie depusă până pe 25 mai

Ghidului privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice a fost publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Documentul de 14 pagini explică…
Vezi articolul

DOCUMENT Candidații la concursul de Titularizare 2022 vor putea trimite dosarul online. Descarcă fișa de înscriere / Precizările Ministerului Educației: Inspectorii școlari au obligația de a consilia candidații în privința disciplinelor la care se pot înscrie

Candidații care participă la concursul național de Titularizare 2022 vor putea trimite dosarul online, potrivit unui document trimis inspectoratelor școlare județene de către Ministerul Educației. Amintim că înscrierile încep pe…
Vezi articolul

Două cazuri suspecte de hepatită misterioasă acută la copii, în Sibiu / Nu există nici o legătură între cazurile suspecte și vaccinul anti-Covid19, pentru că nici unul dintre copiii diagnosticați din Marea Britanie nu a fost imunizat, spun specialiștii

Două suspiciuni de hepatită de cauză necunoscută au fost raportate la Sibiu, o fată de 10 ani și un băiat de 16 ani, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Sibiu,…
Vezi articolul

Experiențe negative din copilărie, precum abuzul sau neglijarea, se asociază cu multiple probleme de sănătate mintală și fizică pe parcursul vieții / Asocierea poate fi influențată și de criza Covid – studiu al cercetătorilor UBB

Adversitățile din copilărie – experiențe negative precum abuzul sau neglijarea – se asociază cu multiple probleme de sănătate mintală și fizică pe tot parcursul vieții, potrivit autorilor români ai unui…
Vezi articolul

Alexandru Manda, fost președinte al Asociației Elevilor din Constanța, numit în Consiliul Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei: Îmi propun un mandat transparent și care să implice în mod activ tinerii români

Mandatul lui Alexandru Manda este de 2 ani. Consiliul Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei este o structură din cadrul Consiliului Europei, formată din 30 de tineri reprezentanți ai ONG-urilor…
Vezi articolul

Opt universități românești incluse în ultimul ranking internațional CWUR, luat în calcul pentru metarankingul național. Doar două intră în top 1000 global: Babeș-Bolyai din Cluj și Politehnica din București

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea Politehnica din București sunt singurele două instituții românești de învățământ superior incluse printre primele 1000 de universități ale lumii, în cea mai nouă ediție…
Vezi articolul

Educatorul – puericultor de la creșă este obligat să informeze în scris părinții, ori de câte ori e nevoie, despre progrese, dificultăți și starea emoțională a copilului, plus să colaboreze cu psihologi pentru dezvoltarea emoțională, potrivit metodologiei aprobate de Guvern

Executivul a aprobat Metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, inițiată de Ministerul Educației, potrivit unui comunicat de presă. Documentul vine după…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, despre condițiile în care au fost cazați unii participanți la olimpiadele la Franceză și Engleză: Aș vrea să nu se mire nimeni că aceasta este starea infrastructurii școlare din România / În acele condiții, luați în calcul, trăiesc elevi români 300 de zile pe an

„Aș vrea să nu se mire nimeni că aceasta este starea infrastructurii școlare din România. Asta este, asta este realitatea. Trebuie să înțelegem cu toții, iar școlile sunt proprietatea autorităților…
Vezi articolul

Guvernatorul Mugur Isărescu afirmă că educația economico-financiară a ocupat constant un loc fruntaș printre obiectivele strategice ale Băncii Naționale a României / Potrivit OCDE, românii sunt printre ultimii în Europa la capitolul educației financiară

Educația în domeniul economico-financiar a ocupat constant un loc fruntaş pe agenda de priorităţi şi obiective de importanţă strategică ale Băncii Naţionale a României (BNR), a susținut, joi, guvernatorul Băncii…
Vezi articolul

Fostul secretar de stat din Ministerul Educației, Maria Manea, anunță că deschide o grădiniță privată. Anunțul vine a doua zi după apariția demisiei în Monitorul Oficial: Am plecat din minister tocmai ca să nu existe niciun conflict

Fostul secretar de stat de la Ministerul Educației, Maria Manea, anunță că deschide o grădiniță privată, apărând ca „fondator” pe site-ul acesteia. Reamintim că Manea și-a anunțat demisia în urmă…
Vezi articolul

Modificările standardelor de calitate pentru școli și grădinițe „schimbă fundamental modul în care este definită calitatea educației și în care se face evaluarea externă, prin diminuarea exigenței, relativizarea activității de evaluare externă și favorizarea învățământului particular”, spune într-o petiție, trimisă ARACIP, fostul președinte al instituției Șerban Iosifescu

Într-o analiză cu propuneri de completare și modificare, pe care anunță că a trimis-o Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, fostul președinte al instituției Șerban Iosifescu semnalează pe…
Vezi articolul
inscriere DSBU

ARACIP anunță că modificarea standardelor de evaluare a calității, propusă prin două proiecte de hotărâre de Guvern, a fost fundamentată pe feedback-ul primit de la 73 de școli evaluate în ultimii 2 ani și de la evaluatori

Proiectele prevăd schimbarea modului de evaluare externă a unităților de învățământ, punându-se accent pe calitatea învățământului și interacțiunea cu profesorii și elevii, așa cum a povestit într-un scurt interviu pentru…
Vezi articolul

Familiile vor putea angaja bone în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă și părinte, potrivit unui proiect de lege adoptat de Guvern / Amenzi între 2000 și 6000 de lei pentru cei care nu realizează dosarul personal al bonei

Potrivit proiectului de lege pentru modificarea și completareaLegii nr.167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă, aprobat în Guvern astăzi, bonele vor putea fi angajate nu doar prin agenții ca până acum,…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Cum se naște pasiunea pentru robotică la un elev de clasa a II-a fără acces la telefon, un student în anul I la ASE și un profesor cu zeci de ani experiență, dar care nu a lucrat până acum cu roboți

Ce au în comun cei trei? Implicarea în programul NEXTLAB.TECH, care învață copiii cum să construiască și să programeze roboți. Andrei este acum student în anul III la Academia de…
Vezi articolul

Premiile pentru elevii olimpici vor fi mărite: 1.000 de lei – premiul I, 700 de lei – premiul al II-lea și 500 de lei – premiul al III-lea, prevede un proiect de ordonanță de urgență / Creșterea alocației pentru cazare și hrană la 200 de lei pe zi

Cuantumul pentru premiile elevilor olimpici va fi mărit, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență ce a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației. Astfel, elevii care obțin premiul…
Vezi articolul

Pentru condițiile precare oferite în cadrul unor Olimpiade naționale “vina aparține 99% autorităților locale”, susține președintele Federației asociațiilor de părinți, Iulian Cristache, deși responsabilitatea organizării revine unei direcții din Ministerul Educației

“Vina aparține 99% autorităților locale, și-n egală măsură conducerilor ISJ-urilor (…) Acolo unde lucrurile au scârțâit, repet, vina aparține  autorităților locale, fie că vorbim de primar, președinte de CJ, prefect…
Vezi articolul

Elevii care au obținut locul I la olimpiadele naționale sau au luat premii la competițiile internaționale se vor putea înscrie la liceu, fără susținerea Evaluării Naționale, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență

Absolvenții clasei a VIII- a pot fi înscriși în clasa a IX-a, fără susținerea evaluării naționale, și peste numărul maxim de elevi cuprins în acea formațiune/clasă, dacă au obținut locul…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor critică „unele inspectorate școlare” pentru „greșelile majore” în organizarea olimpiadelor naționale, dar nu menționează deloc ministerul Educației la capitolul responsabili, deși Direcția Generală de Învățământ Preuniversitar este organizatorul etapelor naționale

“Elevii olimpici ai României au devenit victimele unor decizii logistice nefundamentate și care au avut un impact negativ asupra experiențelor participanților”, acuză Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat. Reacția reprezentanților…
Vezi articolul
Inspector general școlar Dolj

“Ăstea sunt condițiile de care dispunem la momentul de față”, spune inspectorul școlar general Dolj, cel care a decis cazarea elevilor de la Olimpiada Națională de Franceză într-unul dintre cele trei cămine nerenovate din Craiova, toate celelalte fiind noi / Ministrul Educației susține că e o problemă de management

Organizarea Olimpiadei de limba franceză din perioada 18-22 aprilie este deja în vizorul ministerului Educației. Sorin Cîmpeanu anunțat deja că așteaptă explicații de la inspectorii școlari județeni privind organizarea tutor…
Vezi articolul

Mărturiile părinților care și-au retras copiii de la clasa învățătoarei din Târgu Mureș care-i umilea și agresa fizic și verbal: Îi trata așa pe cei din familii cu probleme sau care nu se descurcau la fel de bine la învățătură / Fata mea venea mereu mai nervoasă de la școală și începuse să strige la surorile ei

Mai mulți părinți ne-au trimis mesaje pe adresa redacție@edupedu.ro despre abuzurile suferite de copiii lor în clasa învățătoarei Mariana Alexa de la Școala Gimnazială „Romulus Guga” din Târgu Mureș, după…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, despre sesizările elevilor olimpici privind condițiile de cazare din Pitești și Craiova: Am cerut fiecărui inspector județean să explice condițiile în care au fost organizate Olimpiadele / Propun creșterea alocației pentru cazare și hrană de la 100 la 200 de lei pe zi, pentru ca aceste situații să nu mai existe

Mai mulți elevi și părinți au semnalat zilele acestea Edupedu.ro condițiile în care au fost cazați la Pitești, cei care au participat la Olimpiada de limba Engleză. Cazare mizeră, mâncare…
Vezi articolul

Cazarea elevilor în condiții mizere la Olimpiada Națională de Franceză a fost decisă de inspectoratul școlar (PNL) susține primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu (PSD): Ne-am fi opus ca ei să fie cazați acolo, dat fiind că liceul intră în reabilitare luna viitoare

„Primăria Craiova nu a fost întrebată unde pot fi cazați elevii de la olimpiade, organizarea aparținând în totalitate Inspectoratului Județean Școlar Dolj. Ne-am fi opus ca ei să fie cazați…
Vezi articolul

Prăpastie între realitatea elevilor și laudele oficialităților la Olimpiada Națională de Limba Engleză, organizată la Pitești. Elev: cazare mizeră, mâncare rece, sutele de elevi din clasele VII – XI nu vor mai dori să participe la așa ceva de teamă / Inspectoratul Școlar Argeș: “Am scris o poveste fără pereche”

Între 17 și 21 aprilie, orașul Pitești a fost gazda Olimpiadei Naționale de Limba engleză. După ce EduPedu.ro a scris ieri despre condițiile de cazare din căminele de la Craiova…
Vezi articolul

FOTO Documente declasificate, la 36 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, privind modul în care au acționat autoritățile române imediat după explozia reactorului 4 / Discuțiile dintre Nicolae și Elena Ceaușescu și oficialii din guvern

Dacă inițial elementele radioactive din atmosferă au fost purtate de vânt mai mult în Ucraina, Belarus și Rusia, și mai puțin în Norvegia, Suedia, Finlanda, Polonia, Cehoslovacia și Germania, ulterior,…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Lecție demonstrativă de robotică la clasa a VI-a, făcută de doi studenți din programul NEXTLAB.TECH, invitați de profesoara de TIC. Cum se pot înscrie și participa gratuit la concurs elevii și ce premii sunt puse în joc

Când le vorbești cu entuziasm copiilor despre robotică, atenția este asigurată, iar atunci când le și arăți copiilor roboți și foști elevi, acum studenți, le spun ce pot face cu…
Vezi articolul

DOCUMENT Examenele de corigență pentru elevi se vor desfășura în perioada 4-15 iulie 2022 / Dacă curriculumul este organizat modular, această sesiune are loc în ultima săptămână de cursuri a anului școlar 2021-2022

Examenele de corigență pentru elevii de clasele primare, gimnaziale și liceale au loc în perioada 4-15 iulie 2022, pentru anul școlar curent, potrivit unei note trimise inspectoratelor școlare de către…
Vezi articolul

Premii și distincții la “cel mai important concurs STEM la care elevii pot participa internațional” pentru echipele de liceeni români, explicate de Dana Lica, profesor de informatică și robotică. First Tech Challenge 2022, Houston, SUA

Reprezentare de succes a echipelor românești la cel mai prestigios concurs internațional de robotică. În cadrul mai multor categorii, elevi pasionați de robotică din România (din Arad, Hunedoara, Ploiești, Târgu…
Vezi articolul

VIDEO și FOTO „Vive la Roumanie, vive la France!” – uimirea unei eleve olimpice când vede condițiile deplorabile de cazare și masă pentru cel puțin jumătate din loturile de la Olimpiada Națională de Limba Franceză, organizată la Craiova. Băi și toalete cu probleme, apă caldă cu porția „doar după mai multe telefoane la inspectorat”, camere murdare

Între 18 și 22 aprilie, orașul Craiova a fost gazda Olimpiadei Naționale de Limba Franceză, reunind elevi olimpici din toate județele cu excepția Covasnei și Harghitei, potrivit informațiilor de pe…
Vezi articolul