Reforma pregătirii inițiale a profesorilor în Franța: concurs de angajare încă din anul trei de facultate, stagii plătite la masterat și o nouă licență pentru învățători, din 2026

1.321 de vizualizări
Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com
Franța va introduce, din 2026, un nou parcurs de formare pentru viitorii profesori de școală primară, gimnaziu și liceu, potrivit unui dosar publicat de Ministerul Educației de la Paris. Concursurile de titularizare vor deveni accesibile de la finalul anului 3 de studii universitare (bac+3), iar pregătirea profesională va continua în cadrul unui master de 2 ani, în care candidații vor fi plătiți ca funcționari stagiari.

Reforma vine în contextul unei scăderi abrupte a numărului de candidați la examenele naționale pentru ocuparea posturilor de profesor și pe fondul rezultatelor slabe ale elevilor francezi în testele internaționale, conform datelor sintetizate în documentul oficial de prezentare al reformei, analizat de Edupedu.ro.

  • Într-un articol publicat vineri, 28 martie, Le Monde notează că premierul François Bayrou a lansat reforma formării profesorilor ca parte centrală a „programului de lucru al guvernului”, în contextul acuzațiilor de inactivitate după adoptarea bugetului în februarie. Alături de ministra Educației, Élisabeth Borne, acesta a vizitat o școală din Rueil-Malmaison, unde a anunțat oficial măsurile.
  • Reforma este prezentată ca un răspuns la „scăderea nivelului elevilor” și vizează nu doar reconstrucția formării inițiale, ci și „o reconquista a scrisului” în școală, pentru care va fi propus un plan separat în următoarele trei luni, condus de un grup de lucru prezidat de scriitorul Erik Orsenna. „Ridicarea nivelului nu se va putea face fără a reda atractivitatea profesiei didactice”, a subliniat Borne, citată de Le Monde.

De la începutul anului universitar 2026, studenții care doresc să devină profesori pentru învățământul primar vor putea urma o licență specială, denumită Licență Profesorat pentru Școala Primară (LPE). Programul va fi disponibil în toate universitățile din Franța, potrivit dosarului cu prezentarea programului, care poate fi consultat integral mai jos în articol.

Structura acestei licențe va include:

  • cursuri în toate disciplinele predate la nivelul primar, cu accent pe matematică, limba franceză și competențe lingvistice;
  • formare pedagogică inițială despre dezvoltarea copilului, evaluare, didactică și ciclurile de învățământ;
  • un modul dedicat cunoașterii sistemului educațional francez și valorilor republicane;
  • 10 săptămâni de stagii de observare și practică în școli.

Profesorii universitari vor colabora cu cadre didactice din sistemul preuniversitar în livrarea acestor cursuri, pentru a asigura o formare profesionistă și ancorată în realitatea de la clasă.

Concursurile de titularizare, devansate la finalul licenței

În prezent, concursurile pentru intrarea în profesie (CRPE, CAPES, CAPLP etc.) sunt organizate după finalizarea studiilor de master. Din 2026, aceste concursuri vor fi organizate începând cu anul al treilea de licență, pentru a atrage mai mulți candidați și pentru a permite intrarea mai rapidă într-un parcurs de formare practică.

Structura concursului pentru profesorii de școală primară (CRPE):

  • Două probe scrise: una la matematică și limba franceză, a doua pe celelalte discipline;
  • Două probe orale: una la matematică sau franceză, alta care evaluează motivația, capacitatea de a lucra cu elevii și cunoștințe din educația fizică și sportivă.

Începând cu sesiunea 2028, absolvenții licenței LPE vor fi scutiți de probele scrise și vor susține doar probele orale de admitere în corpul didactic.

Master profesional de 2 ani, cu statut de elev funcționar și stagii plătite

După promovarea concursului, formarea va continua într-un master specializat în profesia didactică, organizat în cadrul Institutelor Naționale Superioare de Profesori și Educație (Inspé).

Parcursul de formare:

  • Anul I de master: viitorii profesori vor avea statut de elev funcționar, cu o indemnizație lunară de circa 1.400 de euro, și vor efectua stagii de observare și practică;
  • Anul II de master: vor deveni funcționari stagiari, cu o indemnizație de aproximativ 1.800 de euro/lună, și vor avea responsabilitate didactică în fața unei clase, cu jumătate de normă.

Masterul va include:

  • cursuri disciplinare aprofundate;
  • formare pedagogică aplicată;
  • studiu de cazuri din clasă și reflecție pedagogică;
  • stagii în școli, monitorizate prin mentorat.

Tuturor candidaților li se va cere un angajament de a rămâne minimum 4 ani în sistemul public de educație după finalizarea formării.

Cazuri speciale și măsuri de tranziție

Pentru studenții care nu urmează LPE, dar obțin concursul la finalul licenței, vor fi introduse module de compensare în anul I de master, cu 50 de ore suplimentare de formare. De asemenea, în 2025 și 2026, va exista o perioadă de tranziție, în care vor coexista vechiul și noul sistem.

Potrivit ministrului Educației, Élisabeth Borne, această reformă are ca obiectiv dublu ridicarea nivelului de formare a profesorilor și restabilirea atractivității profesiei. „Fiecare copil învățat este un om câștigat”, a declarat oficialul, citându-l pe Victor Hugo.

Reforma vine pe fondul unui deficit major de candidați la concursuri: în 2024, aproape 3.000 de posturi au rămas vacante. De asemenea, rezultatele slabe la matematică și lectură în rândul elevilor de ciclu primar și gimnazial au accentuat presiunea asupra reformării sistemului de pregătire a cadrelor didactice.

FOTO DOCUMENT Sinteza proiectului de reformă a formării inițiale pentru profesori, a ministrei Educației Elisabeth Borne (28 martie 2025):
Cum devii profesor în Franța

În prezent, în Franța se poate preda după terminarea sistemului Bac +5: adică studii de licență (3 ani în sistemul Bologna la majoritatea facultăților, cum există și în România) și masteratul MEEF, apoi concurs de intrare în Învățământ, potrivit platformei oficiale devenirenseignant.gouv.fr, dedicată informațiilor despre intrarea în Învățământul din Republică.

Concursul de intrare în învățământ are mai multe forme. Există, pentru grădinițe și școlile primare, Concursul de recrutare a profesorilor, în traducere de la CRPE – Concours de recrutement de professeurs des écoles. Pentru învățământul secundar există CAPES – Certificat d’aptitude au professorat de l’enseignement secondaire, iar tot pentru licee sau pentru școlile înalte ori universități este necesar certificatul Agrégation.

Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
iulie 2023 – Ministrul Educației din Franța vrea ca profesorii să poată preda și după studiile de licență, ca răspuns la deficitul de personal / Masteratul este obligatoriu pentru cariera didactică în prezent


2 comments
  1. Interesant, atrăgător! Măcar de l-ar copia și ai noștri tot ar fi un mare CEVA, o educație făcută motivat.

  2. Interesant, deci si in Franta exista concurs national de titularizare. Poate afla si ministrul David care spunea ca acest concurs „nu e un model de buna practica”. Inclusiv in raportul OCDE din 2024 (un raport sub orice critica, facut cu lipsa totala de profesionalism) scrie cam acelasi lucru. Ca sa vedem cat balast ni se serveste…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Avem o mare problemă cu selecția profesorilor. Ies foarte slab pregătiți din universitate, atrage atenția Cătălin Ciupală / Titularizarea se face pe dosar, pe hârtie, nu pe competență, potrivit acestuia

Profesorul Cătălin Ciupală a declarat pentru Edupedu.ro că „avem noi o mare problemă cu selecția profesorilor. Nu mai intră profesorii buni în sistem, pentru că ies foarte slab pregătiți din…
Vezi articolul
Calendar oficial mobilitate

LISTA Peste 16.800 de profesori, educatori și învățători, declarați admiși la proba borderoului de Consiliul Național pentru Politici și Evaluare în Educație. Când încep cursurile de formare pentru a deveni evaluatori

Rezultatelele probei de borderou pentru cadrele didactice care au participat la selecția în corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN) au fost publicate pe site-ul Consiliului Național…
Vezi articolul

Apel la dialog și „înțelegere colegială”, prin „reflectare obiectivă” asupra problemelor din educație – lansat de Marilen Pirtea, rector-parlamentar și consilier al premierului Ilie Bolojan, după măsurile adoptate în educație fără nicio analiză de impact și consultare reală a profesorilor

Consilierul onorific al premierului pentru educație și cercetare, Marilen Pirtea, face apel la „dialog real și colegial”, în „contextul actual din educație, complicat, dificil și tensionat”, după adoptarea măsurilor de…
Vezi articolul

Regulamentul standardelor naționale de evaluare ar putea fi aprobat în ianuarie 2024 / Profesorii vor fi sancționați dacă evaluează fără respectarea standardelor, potrivit noii legi a Educației

Regulamentul de realizare a standardelor naționale de evaluare ar putea fi aprobat până în ianuarie 2024, după cum propune Ministerul Educației într-un grafic de activități privind noul curriculum național, lansat…
Vezi articolul