ROFUIP 2022 Directorii de școli pot fi chemați la muncă în timpul concediului lor de odihnă „pentru interese urgente” de către inspectorii școlari generali – propunere

8.104 vizualizări
Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com
Directorii de școli pot fi chemați la muncă în timpul concediului lor de odihnă „pentru interese urgente” și „în caz de forță majoră” de către inspectorii școlari generali, prevede draftul Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, obținut de Edupedu.ro. Documentul va fi supus aprobării în dezbaterea de luni de la Comitetul pentru Dialog Social de la Ministerul Educației. Propunerea de modificare aparține instituției.

Este vorba despre completarea articolului 23, cu un nou alineat, (3) – „Rechemarea din concediul de odihnă a directorilor din unitățile de învățământ preuniversitar se face în caz de forță majoră sau pentru interese urgente care impun prezența acestora la locul de muncă, cu respectarea obligațiilor legale de către angajator și se dispune prin decizie a inspectorului școlar general (OME 4050/2021)”.

Nu există o definire clară a acestor „interese urgente” în actualul regulament aflat în stadiu de document de lucru.

La articolul 54, alineatul 6, directorii primesc sarcina de a numi, prin decizie, componența consiliului profesoral – în varianta actuală de ROFUIP această numire nu era un act separat, fiind stabilit prin regulament că din acest consiliu fac parte toți profesorii. Componența rămâne aceeași, dar apare această decizie formală de numire, semnată de director.

„Directorul unităţii de învăţământ numeşte, prin decizie, atât componența consiliului profesoral, cât și secretarul acestuia, ales de consiliul profesoral”, prevede noul alineat.

Reamintim că Ministerul Educației a anunțat că va modifica ROFUIP pentru eliminarea obligativității tezelor.

O altă propunere este cea prin care, din această toamnă, școlile pot folosi doar catalogul electronic, dar acesta trebuie tipărit obligatoriu și arhivat.

Profesorii pot decide cu câte note încheie media anuală, după eliminarea obligativității tezei, dar elevii trebuie să aibă anual cel puțin trei note peste numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ, se mai arată în noul ROFUIP propus pentru anul 2022.

Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


7 comments
  1. Ministrul educatiei 0 barat la fel ca TOATA CLASA POLITICA.)

  2. Să se revizuiască primesc, dar sa nu se schimbe nimic…

    Totuși niciun jurnalist nu pune întrebarea esențială…
    Se schimbă tipul catalogului scolar?
    Daca da, când va fi prezentat formatul?
    Ce firme vor avea ,,drept de tipărire „????

  3. Da, Formalizarea prin decizie a componenței CP este necesară pentru a-și asuma responsabilitatea pentru deciziile pe care le ia pentru atribuțiile pe care le are.

  4. Vai, parca pana acum nu exista aceasta prevedere! Angajatorul poate chema angajatul din concediu, in situatii speciale, asumandu-si, potrivit Codului Muncii, sa ii plateasca daune daca este cazul (de ex, pentru concediu platit si neefectuat, bilete de transport, etc)!
    Voi, cei care veniti cu aceste articole si stiri senzationale, ati citit vreodata Codul Muncii?

  5. Traducere: Cand ni se scoala noua, sa fiti in genunchi pe maini si pe coate in fata noastra. Partidul v-a pus, partodul il serviti. Cu exceptia celor admisi in mod corect prin concurs, restul isi merita soarta. Cand ati dat interviuri incontestabile ati stat drepti ca stejarul, acum sa stati aplecati ca ghiocelul.

  6. Schimbare prin incremenire sau vrajeala vrajelilor.
    In prezent. pentru o materie cu 1 ora pe saptamana, trebuie acordate semestrial cate 2 note, pentru a se putea incheia mediile semestriale. in total deci, 4 note pe an.
    Dupa renuntarea la semestre, se vor acorda minim 3 + 1 = 4 note!
    Schimbarea este deci, in privinta notelor, o vrajeala!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cătălin Vișan, consilier al ministrului Educației și Cercetării: Tinerii din ziua de azi nu mai au același „attention span” pe care îl aveau generațiile de acum 20-25 de ani / Sunt hipnotizați de filmulețe scurte din care pot deprinde anumite cunoștințe

Cătălin Vișan, consilier în cabinetul ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat că elevii din ziua de astăzi nu mai au aceeași capacitate de concentrare pe care o aveau…
Vezi articolul

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării despre curriculum la decizia elevului din oferta școlii: Noi avem toată încrederea în profesori și manageri că pot alege strategia potrivită în funcție de resurse ca să propună discipline care să atragă elevii

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Bogdan Cristescu, a spus că Ministerul are „toată încrederea în colegii profesori și manageri că pot alege strategia potrivită în funcție de resurse ca…
Vezi articolul

Profesorii vor sta în clase, dar nu vor preda, în timpul grevei de avertisment de miercuri 19 ianuarie / Șefa ISJ Bistrița: Niciun director nu va putea hotărî în consiliul de administrație că se suspendă cursurile în acest interval

Inspectorul şcolar general al judeţului Bistriţa-Năsăud, Aurelia Dan, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că le-a cerut cadrelor didactice care se vor afla miercuri, timp de două ore, în…
Vezi articolul

Ghid de sprijin pentru părinții și profesorii care au în clasă copii supradotați, cu strategii de educație pe nivele de învățare și idei de activități adaptate, lansat de psihopedagogi de la Centrul de Resurse Educaționale Maramureș

Un ghid care să vină în sprijinul profesorilor care lucrează cu elevi supradotați, dar și în ajutorul părinților și al copiilor, a fost lansat recent de profesori consilieri școlari și…
Vezi articolul