Campanie de sprijin pentru Universitatea de Stat din Kiev, lansată de Universitatea din București: donații de tablete, baterii și alte echipamente electrice pentru cursurile ținute pe timp de război

Universitatea din București lansează o campanie de sprijin pentru Universitatea Națională „Taras Șevcenko” din Kiev, prin Fundația „Virtute et Sapientia”, în contextul dificultăților generate de război, pentru susținerea continuității activităților…
Vezi articolul

Universitatea din București, „singura care din 2019 a acordat burse sociale” pentru studenții doctoranzi, oprește aceste burse în actualul an școlar / Virgil Băran, șeful CSUD: Metodologia veche „intra în contradicție cu legislația”, plus „nu știm bugetul nici acum, în ianuarie”

Bursele sociale pe care Universitatea din București le acorda unora dintre studenții săi doctoranzi sunt suspendate pentru anul universitar în curs, în urma unei decizii a Senatului UB din decembrie…
Vezi articolul

Universitatea din București lansează o platformă de promovare a cercetărilor realizate în cadrul instituției, descopeRO, ca instrument de comunicare a științei către public

Universitatea din București a lansat, vineri, proiectul descopeRO.unibuc.ro, platformă ce prezintă activitatea cercetătorilor români din cadrul instituției de învățământ superior. Aceasta este concepută ca instrument de comunicare a științei către…
Vezi articolul

EXCLUSIV Universitatea din București nu vrea să facă fuziuni, anunță rectorul Marian Preda: De ce o universitate serioasă să-și ia anexă una care nu e viabilă, făcută după ’89 pentru a avea autoritățile locale universitate? Ideea comasării universităților este proastă!

Rectorul Universității din București îl contrazice pe consilierul prezidențial Sorin Costreie și cataloghează drept „proastă” ideea comasării universităților, ca parte a reformării învățământului superior din România într-un an marcat de…
Vezi articolul

EXCLUSIV Schimbare radicală a sistemului de finanțare a universităților, propusă de Marian Preda, rectorul Universității din București: Locurile bugetate la licență să le fie repartizate direct celor cu cele mai bune rezultate la Bacalaureat, sub formă de voucher. Formăm o piață liberă în care fiecare tânăr cu voucher are de ales la ce facultate merge

Rectorul Universității din București propune „schimbarea radicală a sistemului de finanțare” a învățământului universitar. Într-un interviu acordat Edupedu.ro, Marian Preda a avertizat că „întregul sistem de finanțare în învățământul superior…
Vezi articolul

Rectorul Universității din București, Marian Preda, despre motivele tentativei de desființare a Universității din Cahul: Decizia ministrului de a comasa cele două universități dă impresia că recompensează cedarea mandatului de deputat pentru un coleg de partid

Rectorul Universității din București, Marian Preda, a explicat vineri care ar fi, în opinia sa, motivele tentativei de desființare a Universității din Cahul, prin absorbirea acesteia în Universitatea Tehnică din…
Vezi articolul

Un cercetător de la Universitatea din București – co-autor al unui studiu „care rescrie istoria ceratopsienilor, dinozauri cu coarne”, publicat în revista Nature / O parte dintre fosilele analizate au fost descoperite în Geoparcul Țara Hațegului

Un studiu care „rescrie istoria ceratopsienilor, dinozauri cu coarne aparținând Cretacicului târziu”, studiu care a fost publicat miercuri de revista Nature, are printre co-autori pe Zoltan Csiki-Sava, cercetător și cadru…
Vezi articolul

Noul primar al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat în CV o funcție pe care nu a deținut-o: lector la Universitatea din București / El nu întrunea condițiile legale pentru a ocupa un astfel de post / UB: A fost colaborator extern remunerat în regim de plată cu ora, pentru o poziție fracție dintr-un post vacant de lector

Noul primar general al Municipiului București, Ciprian Ciucu, a declarat în propria prezentare publicată pe site-ul instituției după ce a preluat funcția, prezentare modificată ulterior, că între 2007-2013 a fost…
Vezi articolul

Peste 800 de studenți și tineri s-au înscris la sesiunea de dialog cu vicepreședinta Comisiei Europene Roxana Mînzatu, de la Universitatea din București – vineri, 21 noiembrie, de la ora 15

Peste 800 de participanți s-au înscris la Dialogul cu Roxana Mînzatu, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene, potrivit unui comunicat transmis de Europuls – Centrul de Expertiză Europeană. Evenimentul va avea…
Vezi articolul

Platformă pentru transparența și promovarea activității de cercetare, lansată de Universitatea din București – Harta cercetătorilor UB

Universitatea din București lansează o platformă interactivă ce are drept scop să transparentizeze activitatea internațională a cercetătorilor instituției și, simultan, să promoveze această activitate. Proiectul, numit Harta cercetătorilor UB, prezintă…
Vezi articolul

Educația care să ajute în fața amenințărilor hibride trebuie să fie susținută în universități de țările membre, nu de NATO – Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, într-o dezbatere la Universitatea din București: Să ne asigurăm că experiența voastră e folosită, că și alte țări fac același lucru

Țările membre NATO, nu Alianța în sine ar trebui să fie responsabile cu finanțarea efectivă a programelor universitare care să contribuie la combaterea unor amenințări hibride și cibernetice, a spus…
Vezi articolul

România va plăti circa 1,1 milioane euro taxe de participare la două evaluări internaționale ale competențelor elevilor, TIMSS 2027 și ICILS 2028 / Responsabilă cu organizarea va fi Universitatea din București, care nu a publicat nici după un an rapoartele naționale pentru ultimele ediții ale celor două studii

România urmează să plătească 730.000 de euro pentru participarea, în perioada 2025-2027, la Studiul Tendințe în Studiul Internațional al Matematicii și Științelor – TIMSS 2027, precum și 385.000 de euro…
Vezi articolul

VIDEO România nu a recunoscut nici astăzi doctoratul cercetătoarei Anca Vasiliu, premiată a Academiei Franceze pentru Filosofie: Mi se pare grav. Există și astăzi disfuncționalități de racord între convențiile universitare

„Doctoratul meu de la Universitatea Paris-Nanterre și abilitarea de la Sorbona nu sunt recunoscute în România”, spune filosoafa Anca Vasiliu, laureată a Marelui Premiu de Filozofie al Academiei Franceze în…
Vezi articolul

Un modul de formare pentru cadrele didactice universitare este în discuție la Universitatea din București, anunță Romiță Iucu, președintele Consiliului de Analiză Strategică al UB

Universitatea din București discută înființarea unui modul de formare pentru cadrele didactice universitare, în plus față de modulul psihopedagogic pentru viitorii profesori din preuniversitar și față de masteratele didactice și…
Vezi articolul

Universitatea din București a fost sancționată cu avertisment pentru că a discriminat-o pe o masterandă cu dislexie și care avea nevoie de modalități adaptate de predare și examinare – decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Universitatea din București a fost sancționată contravențional cu avertisment pentru discriminare în cazul unei studente la masterat, înscrisă la Facultatea de Matematică și Informatică, potrivit unei decizii a Consiliului Național…
Vezi articolul

Cristian Preda, fost europarlamentar și fost decan la Universitatea din București, a fost ținta unor acuzații de autoplagiat în volume de acum două decenii / Comisia de Etică nu confirmă acuzațiile: a fost doar o „neglijență regretabilă” / Preda: Un caz de „hoțul strigă hoții”, legat de practici uzuale în care a lipsit „o precizie redacțională perfectă”

Profesorul Cristian Preda, fost europarlamentar, fost decan al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București (UB) și fost candidat la funcția de rector al acesteia, a fost acuzat…
Vezi articolul

Acuzații de „abuz” la adresa Universității din București, după ce un program de master „unic în România” a fost oprit din cauza numărului mic de studenți / UB: Sunt aplicate reguli vechi, 14 programe sunt în această situație în 2025-2026 – UPDATE

Un „masterat unic în România”, cu tema „Studii Religioase – Texte și Tradiții”, a fost „blocat abuziv” de Universitatea din București, acuză un comunicat de presă primit pe adresa redacției…
Vezi articolul

EXCLUSIV România a avut rate de participare sub limitele „acceptabile” la TIMSS 2023 – singurul studiu internațional care a semnalat performanțe bune pentru elevii români de clasa a IV-a la Matematică / Organizatorul internațional declară că o rată mai scăzută de participare nu înseamnă, „în mod necesar”, că rezultatele sunt mai puțin reprezentative, iar Universitatea din București susține că datele sunt valide

România „nu a întrunit criteriile pentru ratele de participare la eșantion”, rate care nu au atins pragurile minime „acceptabile” pentru studiu, arată datele tehnice care însoțesc TIMSS 2023, singurul studiu…
Vezi articolul

USR și AUR sunt partidele care au apelat cel mai mult la conturi false pentru manipularea algoritmilor Facebook, în România, la alegerile europarlamentare din 2024 – cercetare a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București

„USR și AUR conduc clasamentul manipulării algoritmilor pe Facebook” în cadrul alegerilor europarlamentare din România din 2024, potrivit unei cercetări realizate de o echipă a Facultății de Jurnalism și Științele…
Vezi articolul

Lista celor 58 de universități cu programe de formare psihopedagogică în anul universitar 2025-2026, publicată în Monitorul Oficial. Universitățile cu cele mai multe locuri disponibile sunt „Babeș-Bolyai”, Universitatea din București și „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

58 de universități vor organiza în anul universitar 2025-2026 programe de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (nivelurile I și II), potrivit ordinului ministrului Educației nr. 747…
Vezi articolul

Vicepreședintele Academiei Române Mircea Dumitru, fost rector al Universității din București și fost ministru al Educației, este singurul profesor în ultimii aproape 10 ani care își va continua activitatea în universitate după vârsta de pensionare / Prelungirea cu un an – aprobată de Senatul UB

Senatul Universității din București a aprobat, la mijlocul lunii iulie a.c., o solicitare ca Mircea Dumitru, profesor la Facultatea de Filosofie, fost rector al UB, vicepreședinte al Academiei Române să-și…
Vezi articolul

Avertisment public al facultăților Universității din București: Masteratul didactic din legea Deca-Iohannis nu respectă criteriile Bologna, iar studiile riscă să nu fie recunoscute internațional

Universitatea din București (UB), prin Senatul său, protestează oficial față de forma actuală a masteratului didactic și critică în termeni severi standardele propuse recent de ARACIS privind organizarea studiilor universitare…
Vezi articolul

Marian Preda, rectorul Universității din București, despre contrastele create de universitățile românești în clasamentul global QS: Ce nu merge bine în sistemul universitar românesc este finanțarea. Calitate reală în educație înseamnă finanțare mai bună – formațiuni mai mici, infrastructură, diversitate mai mare

„Universitățile mari nu sunt susținute de sistemul din România, de Ministerul Educației în general, de celelalte instituții, cum ar fi UEFISCDI, prin care se face finanțarea cercetării”, iar chestiunile legate…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București – la egalitate în top 1000, QS World University Rankings 2026 / România, ca medie a rezultatelor, este cel mai slab sistem din Europa, deși trei universități românești avansează în clasamentul internațional și niciuna nu coboară – Analiză QS pentru România

Două instituții românești de învățământ superior sunt, practic, la egalitate în ultima ediție a clasamentului internațional al universităților QS – ediția pentru 2026, publicată joi, 19 iunie. Este vorba despre…
Vezi articolul

EXCLUSIV Rectorul Marian Preda cere o reformă fundamentală în educație, care să înceapă cu Ministerul și cu finanțarea: Dacă nu acționăm acum, România va fi preluată de radicalii care vor schimba cu toporul, cu furcile, prin revoltă / Pe Daniel David îl susțin cu solidaritate în viitorul guvern unde premier sper să fie Bolojan

Rectorul Universității din București face apel la ministrul Educației Daniel David și la partidele care negociază viitorul guvern să înceapă o reformă „fundamentală” a educației și cercetării, care să înceapă…
Vezi articolul

Universitatea din București – prima din UE și a 3-a din lume la promovarea egalității de gen – Impact Ranking 2025 al Times Higher Education / 25 de universități românești incluse în clasamentul global

Universitatea din București figurează pe primul loc în rândul universităților din Uniunea Europeană și pe locul 3 în lume în ceea ce privește promovarea egalității de gen, potrivit ediției din…
Vezi articolul
Marian Preda / Foto: Facebook.com/Universitatea din Bucuresti

Rectorul Marian Preda: Universitatea din București nu a votat creșterea temporară a normei didactice în învățământul superior cu 2 ore, la congresul Consiliului Rectorilor / Universitatea are „de mai mulți ani o decizie de constituire a normelor la minimum plus 2 ore”, dar majorarea anunțată de CNR i-ar „afecta tocmai pe asistenții sau lectorii debutanți în primul an”

Universitatea din București nu a votat măsura anunțată prin „deplin consens” de Consiliul Național al Rectorilor, de majorare temporară a normei didactice în învățământul superior cu 2 ore, a declarat…
Vezi articolul

Curtea de Conturi a identificat diverse abateri minore la Universitatea din București, UMFST Târgu Mureș și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în urma unor verificări recente / Un alt control a fost și la ASE București, fără a fi constatate nereguli

Curtea de Conturi a publicat, pe parcursul lunii mai și la începutul lunii iunie, o serie de rapoarte de audit în urma unor controale făcute în ultimul an la mai…
Vezi articolul

Facultatea de Matematică și Informatică – Universitatea din București salută alegerea în funcția de președinte a lui Nicușor Dan, „care și-a început formarea în facultatea noastră”

Studenții și profesorii Facultății de Matematică și Informatică – Universitatea din București au salutat, miercuri, alegerea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României. Ei arată, într-un comunicat de…
Vezi articolul
Școala de profesori - Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro

Universitatea din București anunță că nu va mai organiza dezbaterea între Nicușor Dan și George Simion cu membrii comunității universitare, înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pentru că „nu s-a ajuns la un acord al părților de a participa“

Dezbaterea anunțată de Universitatea din București cu cei doi candidați la președinție care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor, Nicușor Dan și George Simion, nu va mai avea…
Vezi articolul

Suveranismul, explicat tinerilor de rectorul Universității din București, Marian Preda: Suveranitatea este o caracteristică trecută în Constituție / Când abordarea e excesivă, să fim suverani față de ce? Față de fondurile europene, față de piața muncii din Europa?

În turul al doilea al alegerilor prezidențiale ar trebui să se prezinte la vot „minim 2 milioane” de români în plus față de turul întâi, din care vasta majoritate să…
Vezi articolul

Universitatea din București, despre „stegarul dac” care urcă pe acoperișul Palatului Universității: Clădirea este predată Companiei Naționale de Investiții, iar autoritățile au fost sesizate de fiecare dată

Universitatea din București (UB) susține că a sesizat autoritățile de fiecare dată când „stegarul dac” a fost observat pe acoperișul Palatului Universității, de deasupra Facultății de Geografie, clădire aflată în…
Vezi articolul

Universitatea din București, unde o persoană a fost reținută vineri pentru atingere adusă bunelor moravuri, consideră că „nu are, în conformitate cu cadrul legal existent, nicio breșă de securitate”

Universitatea din București „deține, în conformitate cu legislația în vigoare, toate avizele de funcționare, inclusiv cele care se încadrează” la asigurarea securității studenților și profesorilor, spune instituția de învățământ superior…
Vezi articolul

Două noi specii de dinozauri au fost descoperite pe teritoriul Geoparcului Țara Hațegului, anunță Universitatea din București: noile specii de sauropode au fost numite de cercetători Petrustitan hungaricus și Uriash kadici

Universitatea din București anunță descoperirea, de către o echipă internațională de cercetători, a două noi specii de dinozauri în Bazinul Hațeg, pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. Grupul, condus…
Vezi articolul

Cele mai bune universități românești: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Politehnica București – Metarankingul Național 2024, clasamentul oficial publicat de Ministerul Educației și Cercetării

Universitățile Universitatea Transilvania din Brașov intră în top 5 universități din România, alături de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea din București, Politehnica București și UMF Carol Davila din București,…
Vezi articolul

Facultatea de Litere a Universității din București, după ce Mircea Cărtărescu a fost respins de academicieni: Se dovedește din nou că vocile specialiștilor nu sunt ascultate. Au câștig de cauză manipularea, denigrarea și atacurile la persoană, chiar și la acest nivel

Facultatea de Litere a Universității din București (FL-UB) și-a exprimat, printr-un comunicat de presă, solidaritatea cu scriitorul și profesorul universitar dr. Mircea Cărtărescu, după ce candidatura sa la Academia Română…
Vezi articolul

Este imposibil ca istoria românilor și cea universală să fie parcurse în doar doi ani, cu o singură oră de istorie pe săptămână, arată analiza Facultății de Istorie a UB pe noile planuri-cadru propuse în dezbatere: Elevii vor risca să devină analfabeți funcțional din punct de vedere istoric

Reacție categorică a Facultății de Istorie a Universității din București care cere Ministerului Educației și Cercetării (MEC) să revizuiască proiectul de plan-cadru de liceu lansat pe 31 ianuarie în consultare…
Vezi articolul

Doctoranzii din anul 4 de la Universitatea București, care au semnalat că nu au primit burse deși Ministerul Educației anunțase că finanțarea este asigurată, vor avea banii în cont „până la sfârșitul lunii”, spune șeful CSUD al UB, Virgil Băran

Studenți aflați în anul 4 de studii doctorale la Universitatea București, a căror finanțare a pus probleme în toamnă, din cauza schimbărilor legislative, au semnalat în ultimele săptămâni, pentru Edupedu.ro,…
Vezi articolul

DOCUMENTE „Aici s-a ucis! Călcați cu respect, aici e sânge” – Mesajele Revoluției de pe clădirea Universității din București vor fi protejate cu ajutorul mai multor soluții, în funcție de starea lor – Instituția a prezentat studiile tehnice pentru conservarea semnelor de la Revoluție, în proiectul de reabilitare a Palatului UB

Patru tipuri de înscrisuri, mesaje, urme de proiectile și alte semne ale Revoluției din 1989 au fost identificate în diverse părți ale Palatului Universității din București, situații în care au…
Vezi articolul

Universitatea din București refuză să reanalizeze doctoratul Corinei Corbu, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ciuda unei propuneri a Consiliului de Etică și Management Universitar / Asupra tezei planează suspiciuni de plagiat / UPDATE Rectorul Marian Preda sesizează Comisia de Etică

Universitatea din București, în trecut un bastion în lupta împotriva plagiatelor, continua să o protejeze pe judecătoarea Corina Corbu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, cea care are o…
Vezi articolul

Dificultăți la restaurarea mesajelor de la Revoluție, de pe clădirea Universității din București. Societatea civilă și Ordinul Arhitecților cer rectorului Marian Preda acces la planurile de conservare a Palatului UB

Clădirea Universității din București, simbol al primelor zile de luptă pentru libertate din 1989 din perioada baricadelor, poartă în zidurile sale urme ale Revoluției. Pe fațadele universității, sub straturile de…
Vezi articolul

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București condamnă atacurile din Parlament împotriva jurnaliștilor: România riscă să se transforme dintr-un stat democratic într-o anarhie

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din cadrul Universității din București (UB) condamnă, cu fermitate, atacurile verbale și fizice îndreptate împotriva jurnaliștilor, comise vineri, 20 decembrie, de președinta partidului…
Vezi articolul

Însemnele de la Revoluția din 1989 de pe Palatul Universității din București vor fi conservate și sunt incluse în planul de reabilitare, inclusiv în scop turistic, transmite UB / Întâlnire cu arhitecți și specialiști anunțată în ianuarie 2025

Universitatea din București (UB) a confirmat că însemnele Revoluției din 1989 de pe fațada Palatului Universității vor fi conservate, acestea fiind integrate într-un plan amplu de reabilitare a clădirii, cu…
Vezi articolul