Alte 25 de ordine de ministru și hotărâri de guvern care să aplice noile legi ale Educației întârzie să apară, deși au avut termen 1 ianuarie 2024. Printre ele, regulamentul pentru liceele pedagogice și noul format al actelor de studii

2.393 de vizualizări
Foto: © Stevanovicigor | Dreamstime.com
Peste 20 de ordine de ministru (OME) și hotărâri de guvern (HG) care să pună în aplicare prevederile din legile educației 198/2023 și 199/2023 nu au apărut marți, 2 ianuarie, deși au avut ca termen de implementare, stabilit de Ministerul Educației prin ordin de ministru, 1 ianuarie 2024. Cu alte cuvinte, Ministerul Educației încalcă propria lege. Guvernul pregătește, însă, o ordonanță de urgență prin care să decaleze termenele impuse pe 1 septembrie – detalii mai jos.

10 de acte normative țin de învățământul preuniversitar, iar 15 de învățământul universitar, conform monitorizării făcute de Edupedu.ro pe baza ordinului de ministru al Educației care aprobă termenele până la care toată legislația subsecventă noilor legi ale educației să fie adoptată.

Printre actele normative întârziate se numără:

Cele mai multe acte nu au fost puse nici în consultare publică, aceasta fiind prima etapă până la o dezbatere online sau, dacă Ministerul Educației nu organizează o astfel de consultare, prima etapă până la discutarea în ședința de guvern și aprobare – în cazul Hotărârilor de Guvern.

Pe 8 decembrie erau aproape 40 de ordine de ministru și de hotărâri de guvern care nu au intrat în vigoare la 1 decembrie, nota Edupedu.ro.

Iată actele normative care vizează învățământul preuniversitar:
Foto: captură ordin ME 6.072
Foto: captură ordin ME 6.072
Foto: captură ordin ME 6.072

Întârzie și Hotărârea de Guvern privind tarifele percepute de ARACIIP, cu termen acum două săptămâni, pe 17 decembrie 2023.

Iată actele normative care vizează învățământul universitar:
Foto: captură ordin ME 6.072
Foto: captură ordin ME 6.072

Edupedu.ro a scris recent despre proiectul de ordin privind aprobarea setului de indicatori de monitorizare a învățământului superior și prognoza evoluției acestuia în raport cu dinamica pieței muncii. Pe 1 noiembrie ar fi trebuit să fie deja în vigoare, dar a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației pe 7 decembrie 2023.

Edupedu.ro remarca pe 1 noiembrie că nu mai puțin de 16 acte normative care să pună în aplicare legea educației în învățământul preuniversitar ar fi trebuit să intre în vigoare atunci. Dintre acestea, cu termen prima zi a lunii noiembrie, printre care se află și regulamentele de funcționare pentru noile inspectorate școlare, centrele pentru carieră didactică și ARACIIP, nu au fost aprobate niciunul.

Până pe 8 noiembrie erau peste 20 de acte pentru învățământul preuniversitar neaprobate, dar din care au mai fost puse în consultare publică sau publicate în Monitorul Oficial – vezi cazul ordinului care aprobă profilul absolventului – până la data publicării articolului.

Amintim că sunt peste 400 de documente, iar ele au termene de adoptare în partea rămasă din anul 2023 și în anul 2024, conform calendarului. Există, însă, în învățământul preuniversitar, ordine de ministru care au ca date limită și anii 2025, 2026 și 2027. Peste 270 dintre aceste hotărâri de guvern și ordine de ministru vor trebui să intre în vigoare în anul electoral 2024, un an cu 4 rânduri de alegeri politice.

Guvernul se pregătește să amâne oficial amânările

Ministrul Educației urmează să modifice ordinul privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior nr. 6.072 din 31 august 2023, mai exact pe cel cu termenele oficiale de implementare a legislației subsecvente legilor educației.

Iată ce prevede ordonanța 115 din 14 decembrie 2023:

„În termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Educației emite ordinul de ministru pentru modificarea Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 793 din 1 septembrie 2023, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, conform Articolului XXX din ordonanța 115/2023, cea care și prevede că salariile profesorilor cresc în două tranșe în anul 2024.

DOCUMENT Ordinul 6.072 cu termenele limită de implementare a legislației subsecvente:

Vezi aici o sinteză a schimbărilor propuse de guvern prin „ordonanța-trenuleț”, în domeniul educației: dispar prevederi legate de instituții, sunt păstrate amânări-cheie în domeniul social și Guvernul extinde până în septembrie 2025 perioada de punere în aplicare a Legii învățământului preuniversitar.

Foto © Stevanovicigor | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
2024 – ultimul an de mandat Iohannis, proclamat „Anul Educației” după un 2023 marcat de greve stopate cu promisiuni nerespectate și noi legi aplicate improvizat, cu reforme amânate / Se împlinește deceniul de când Iohannis a pus educația pe primul loc în „România lucrului bine făcut”
Aproape 40 de ordine de ministru și de hotărâri de guvern care să pună în aplicare noile legi ale educației nu au intrat în vigoare la 1 decembrie. Termenul impus de Ministerul Educației a trecut de o săptămână
Ministerul Educației încalcă legea Educației: Peste 20 de acte normative ar fi trebuit să intre în vigoare, printre care și ordinul privind aprobarea profilului absolventului de care sunt legate noile planuri-cadru pentru liceu
Astăzi ar trebui să intre în vigoare regulamentele de funcționare pentru noile inspectorate școlare, centrele pentru carieră didactică și ARACIIP
OFICIAL Termenele limită până la care trebuie aprobate actele normative pe noile legi ale educației, publicate în Monitorul Oficial – listă / Sunt aproape 400 de ordine de ministru și hotărâri de guvern

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere liceu 2021. Cum alegem profilul potrivit? Psiholog școlar: Există mai multe prejudecăți care-i determina pe părinți să ignore realitatea. Costurile unei alegeri greșite sunt multiple: scăderea stimei de sine, frustrare, atacuri de panică, depresie, conflicte în familie, sacrificii, bani pe meditații

Săptămâna aceasta, vineri, 16 iulie, este prima zi când absolvenții claselor a VIII-a și părinții lor pot completa fișa cu opțiuni pentru licee în funcție pentru repartizarea computerizată care va…
Vezi articolul

DOCUMENT Banii de decont pentru cele 500 de mii de tablete anunțate de Guvern, din fonduri europene, accesibili abia anul viitor, pe principiul primul venit-primul servit. Același regim și pentru WC-uri container sau materiale sanitare

Cererile de finanțare pentru a accesa fonduri externe pentru echipamente electronice și materiale sanitare în școli, conform ordonanței de urgență prin care guvernul a stabilit în acest sens 175 de…
Vezi articolul

Piruetă completă a ministrului Cîmpeanu în 6 luni. Februarie 2022: Nu ne putem asuma descentralizarea palatelor și cluburilor copiilor / Mai: Vor trece la primării / Iulie: Descentralizarea va avea loc în 2 ani și cadrele didactice își vor pierde statutul / August 2022: Nu e normal să își piardă acest statut de cadru didactic, avem o criză de profesori. Nu vom putea da palatele copiilor în administrarea primăriilor

În doar 6 luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a schimbat fundamental părerea de două ori despre descentralizarea palatelor și cluburilor copiilor, lucru care implica și pierderea statutului de cadru didactic…
Vezi articolul

Dublarea numărului de locuri în școlile de Poliție pentru acest an, aprobată de Guvern / Se va organiza școlarizarea în regim „suveică” / Bode: Aproape 30.000 de posturi nu sunt ocupate la nivelul MAI

Dublarea numărului de locuri în școlile de Poliție, Jandarmerie și Pompieri, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne a fost aprobată de Guvern în ședința de miercuri, conform unui comunicat de presă.…
Vezi articolul