Proiectul educațional „Sprijin pentru Bacalaureat 2026”, derulat de Inspectoratul Școlar Județean Călărași, este destinat elevilor de clasa a XII-a care se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat, în special din mediul…
Fondul de burse pentru studenți este înghețat la nivelul anului precedent, potrivit unei măsuri incluse într-o ”Ordonanță de urgență de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative”, adoptată vineri…
Aproape 9 din 10 români sunt de acord cu limitarea accesului copiilor sub 13 ani la rețelele sociale, însă practicile din familie arată că minorii ajung să folosească dispozitive digitale…
Cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez începe între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe din țară: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești,…
O fetiţă în vârstă de doar trei ani a devenit cel mai tânăr cititor al Bibliotecii Judeţene „I.A. Bassarabescu” din Giurgiu, în timp ce cel mai vârstnic cititor al instituţiei…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș au amendat 41 de elevi care au asistat la încăierări între colegi, în luna ianuarie, într-o unitate de învățământ din orașul…
Elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal din întreaga ţară se pot înscrie, în perioada 17–28 februarie 2026, la Concursul Naţional „Vânătoarea de lectură în biblioteci” 2025–2026, potrivit unui comunicat…
Se închid școlile și în județul Constanța astăzi, 18 februarie, potrivit informațiilor transmise de autorități, printr-o hotărâre care a fost luată în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).…
UPDATE: Școlile din județul Constanța se închid astăzi, 18 februarie, din cauza condițiilor severe ale vremii. Codul galben emis de ANM, pentru județul Constanța, valabil până la ora 12:00, s-a…
Cursurile cu prezență fizică se suspendă astăzi, 18 februarie, în toate școlile din Chișinău și raioanele Taraclia, Cahul și Călărași, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Educației și Cercetării din Republica…
Ministerul Educației și Cercetării al Republică Moldova a lansat noile programe școlare care vor fi în consultare publică în perioada 17 februarie – 5 martie 2026, la nivel național, în…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită membrilor Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților să amendeze Legea nr. 141/2025, pentru revenirea asupra reducerilor privind transportul feroviar al studenților,…
Ministrul Culturii, Demeter András, a declarat duminică, la TVR INFO, în cadrul emisiunii Culoarele Puterii, că este nevoie de o schimbare de abordare și de „un plan național de redresare…
Elevii de clasa a VIII-a mai au trei săptămâni până la simularea Evaluării Naționale 2026, care începe luni, 16 martie cu proba la limba și literatura română. Probele vor continua…
Primăriile din județul Iași au cheltuit peste 10,4 milioane de euro din programul guvernamental „Masă sănătoasă” pentru hrana elevilor fără să organizeze licitații publice pe SICAP, așa cum prevede legea,…
Teatrul Masca a lansat înscrierile pentru „Școala spectatorului-cetățean”, un program gratuit care se va desfășura în perioada martie–aprilie 2026 și care își propune să ofere publicului o mai bună înțelegere…
România se confruntă cu o scădere accentuată de vaccinare împotriva rujeolei, potrivit unui studiu realizat de Fundația Salvați Copiii. Cauzele care au dus la această situație ar fi dezinformarea de…
Pentru elevii din 21 de județe, plus București, vacanța de schi începe astăzi, luni, 16 februarie, și ține până vineri, 20 februarie, potrivit structurii anului școlar 2025-2026. Elevii din aceste județe revin…
Câțiva zeci de angajați din muzee, biblioteci și alte instituții de cultură protestează miercuri în fața Ministerului Culturii. Este a zecea zi consecutiv. când au loc pichete. Ei sunt nemulțumiți…
Profesorii și angajații vor beneficia, în anul școlar 2025–2026, de 19 zile libere, potrivit calendarului oficial și prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de învățământ. Acestea includ atât…
Elevii de clasa a XII-a din județul Călărași au susținut astăzi, pe 16 decembrie, proba la Istorie, proba specifică profilului, din cadrul simulării pentru Bacalaureat 2026. Pe 15 decembrie, elevii…
Elevii de clasa a VIII-a din județul Călărași au susținut pe 15 și 16 decembrie simularea pentru Evaluarea Națională (EN VIII) 2026. Pe 15 decembrie, elevii au avut proba la…
Elevii de clasa a XII-a din județul Călărași au susținut astăzi, pe 16 decembrie, proba la Matematică, din cadrul simulării pentru Bacalaureat 2026. Pe 15 decembrie, elevii au avut proba…
Elevii de clasa a VIII-a din județul Călărași au susținut astăzi, pe 15 decembrie, proba la Limba și Literatura Română, din cadrul simulării pentru Evaluarea Națională 2025. Pe 15 decembrie,…
Elevii de clasa a XII-a din județul Călărași au susținut astăzi, pe 15 decembrie, proba la Limba și Literatura Română, din cadrul simulării pentru Bacalaureat 2026. Pe 15 decembrie, elevii…
Inspectoratul Școlar Județean Călărași a anunțat printr-o adresă trimisă în școli, consultată de Edupedu.ro, că va organiza în luna decembrie 2025 simulări județene pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026, în perioada…
Noile programe școlare pentru disciplina Istorie, pe care le vor studia liceenii începând de anul școlar viitor și care înlocuiesc programe vechi de 20 de ani, sunt prezentate de la…
Elevii mai au doar o lună de școală până la vacanța de iarnă, care începe sâmbătă, 20 decembrie 2025, și se încheie miercuri, 7 ianuarie 2025. Decembrie aduce pentru mulți…
Australia devine prima țară din lume care interzice accesul persoanelor sub 16 ani la platformele de social media, din data de 10 decembrie. Guvernul australian obligă companiile de rețele de…
„Dacă vom pierde trenul inteligenței artificiale, va fi foarte, foarte greu pentru noi să recuperăm”, avertizează vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. Oficialul a propus lansarea unei inițiative regionale, în Europa…
Competențele în inteligență artificială vor deveni „o necesitate pentru toată lumea”, iar în câțiva ani „nu vor mai fi opționale”, spune Georgi Dimitrov. Acestea vor deveni parte din evaluările internaționale…
Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova a explicat pentru Edupedu.ro ce înseamnă „diplomele duble” propuse de ministrul Dan Perciun, discutate la Reuniunea Rectorilor de la Chișinău. Acestea sunt valabile…
UNIFEST, un festival studențesc din România se va desfășura în perioada 7 – 17 noiembrie 2025, în următoarele orașe din țară: București, Constanța, Pitești, Iași, Suceava, Cluj-Napoca, Sibiu, Alba Iulia,…
Organizatorii Premiului Booker au anunțat lansarea unei noi competiții literare dedicate ficțiunii pentru copii – Children’s Booker Prize. Premiul va debuta oficial în 2026, iar prima distincție va fi acordată…
O petiţie online pentru redeschiderea activităţilor nocturne ale Observatorului Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” din Galaţi a fost iniţiată de Gabriel Cristian Neagu, potrivit Agerpres.…
Un grup de elevi de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Unirea” din Târgu Mureș a dezvoltat un kit care poate testa calitatea mierii de albine și depista eventualele…
Banii prea puțini pentru infrastructura și sistemul de cercetare, dar și rata scăzută de participare a adulților la studiile superioare se numără printre provocările-cheie pe care le-a identificat pentru sistemul…
Elevii din județul Călărași au susținut astăzi, 18 septembrie, proba la matematică din cadrul testării inițiale pentru Evaluarea Națională 2026. Pe 17 septembrie, elevii au avut proba la Limba și…
Elevii claselor a VIII-a din județul Călărași susțin în aceste zile testările inițiale organizate de Inspectoratul Județean Școlar Călărași. Instituția afirmă că rezultatele nu se trec în catalog și că…
Elevii de clasa a VIII-a din județul Călărași participă mâine și poimâine la testările inițiale, la disciplinele Limba Română și Matematică desfășurate sub forma unui examen, organizate de Inspectoratul Școlar…
Un profesor de educație fizică de la Liceul „Mircea Eliade” din Galați a fost lovit marți dimineață de un elev de 18 ani, după ce i-a atras atenția că fumatul…
Festivalul Internațional George Enescu 2025 continuă și în septembrie cu spectacolele din seria Enescu – JTI Immersive Experience, primul proiect imersiv din istoria evenimentului, potrivit informațiilor făcute publice de organizatorii…
Ministrul Educației Daniel David a declarat că a acceptat „sacrificiul de a deveni dintr-un ministrul al reformei, într-unul al austerității de dragul de a salva salariile și bursele până la…
Elevii și copiii de grădiniță încep anul școlar 2025-2026 pe 8 septembrie, adică peste 10 zile, potrivit structurii anului școlar, aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 3.463 din 4 martie 2025, dar…
Comisia Europeană a reacționat în cazul suspiciunilor privind achiziția de microbuze la suprapreț în mai muște județe, cu bani din PNRR. „În caz de nereguli grave, România este obligată să…
Ministerul Educației și Cercetării propune, printr-un proiect de ordin, ca de la 1 septembrie 2025 salariile de bază ale profesorilor din creșele de stat și din creșele cu personalitate juridică…
Trei federații sindicale din educație – FSLI, „Spiru Haret” și „Alma Mater” – solicită Ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, alocarea de urgență fondurile necesare pentru acordarea voucherelor de vacanță, potrivit unei…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și Federația „Alma Mater” solicită intervenția președintelui României, Nicușor Dan, printr-o adresă comună, consultată de Edupedu.ro, „în vederea remedierii situației grave din…
SNSPA a anunțat luni că rectorul Remus Pricopie „a semnat decizia de încetare a raporturilor de muncă” dintre conferențiarul Marius Pieleanu, cadru de didactic la Facultatea de Științe Politice, și…
„Nu am trăit niciodată cu iluzia că sistemul va face ceva pentru mine”, spune Andrei Avram, profesor de istorie, în emisiunea InfoEdu difuzată de TVR duminică, 3 august. Dar, spune…
Studenții de la SNSPA au protestat vineri în curtea universității, pentru a denunța abuzurile sexuale din mediul academic, potrivit HotNews.ro. Acțiunea a avut loc în contextul noilor mărturii publicate de…
Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) îndeamnă „toate persoanele care pot oferi informații relevante” în cazul profesorului Marius Pieleanu, acuzat de abuz și hărțuire,…
Rodica Leontieș, inspector școlar general al județului Iași, a explicat, într-un interviu acordat Radio România Iași, cum va fi aplicată Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, la nivel local. Profesoara…
Elevii de clasa a VIII-a din școlile publice din județul Bihor apelează masiv la meditații pentru a face față examenelor și presiunii școlare: peste 53% iau lecții particulare, în special…
Elevii de clasa a VIII-a din școlile publice din județul Bihor iau decizii privind viitorul lor școlar fără sprijin adecvat: doar o treime au discutat cu un consilier de carieră,…
Repartizarea computerizată generală a candidaților va avea loc, miercuri, pe 23 iulie, când rezultatele acestei primei etape vor fi publicate pe admitere.edu.ro. Depunerea dosarelor de înscriere, cu alte cuvinte confirmarea repartizării la…