Cadrele didactice să poată rezerva catedra sau postul pe cel mult 5 ani consecutivi, pe perioada în care ocupă o funcție publică – proiect adoptat tacit ce urmează să ajungă la Senat, for decizional / Klaus Iohannis și-a ținut postul blocat 27 de ani la Sibiu, Crin Antonescu – 24 de ani în Tulcea
Material susținut de BCR
VIDEO Marilena Matei, profesoară pentru învățământ primar: În momentul în care începi să lucrezi cu elevii de mici și să le formezi niște deprinderi, se formează un comportament adecvat. Dacă învață un lucru greșit și ești nevoit să-l dezveți mai târziu, șansele de reușită sunt mult mai mici
Planuri pentru pregătirea „următorului astronaut român”: Politehnica București lansează o campanie de strângere de semnături
Subiectele de la Evaluarea Națională clasa a II-a 2025 – Limba maternă
Subiectele de la Evaluarea Națională clasa a II-a 2025 – Limba română – scris. Elevii au avut de redactat un text din 6 propoziții în care să folosească informațiile dintr-un afiș / Spre deosebire de anii trecuți, testarea nu a mai fost pe numere
Edupedu.ro își exprimă public solidaritatea cu jurnaliștii G4Media.ro, aflați în aceste zile sub un val de atacuri și amenințări instigate de liderul AUR, George Simion
Nicușor Dan, despre educația sexuală în școli: Nu neapărat ca materie separată, ci parte din biologie sau alte materii, la clasa a VI-a, a VII-a, vârstă la care să-i protejăm de pericolele la care sunt expuși
Nicușor Dan: Sunt de acord cu ministrul educației că rata de analfabetism funcțional e problemă de securitate națională / Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Trebuie să stimulăm cu bani profesioniștii să se ducă în zona rurală și în orașele mici
Peste 70 de muzee din întreaga țară participă sâmbătă la Noaptea Muzeelor / În urmă cu o lună, Rețeaua Națională a Muzeelor anunțase că nu va coordona programul din lipsă de fonduri și de personal care participă la vot
Franța dorește să impună la nivel european verificarea vârstei adolescenților care folosesc rețele sociale. Ministrul pentru tehnologii digitale susține interzicerea utilizării rețelelor până la 15 ani
A început eliberarea anexelor fișelor de înscriere pentru elevii de clasa a VIII-a care vor să dea probele de limbă maternă sau modernă pentru înscrierea la liceu / Model de fișă
Suveranismul, explicat tinerilor de rectorul Universității din București, Marian Preda: Suveranitatea este o caracteristică trecută în Constituție / Când abordarea e excesivă, să fim suverani față de ce? Față de fondurile europene, față de piața muncii din Europa?
Târgul liceelor din București, cu ofertele școlare pentru anul 2025-2026, organizat anul acesta online, din 21 mai
Cristian Hatu, CEAE: La Matematică, mulți elevi memorează formule, memorează definiții, memorează reguli de calcul, după aceea le reproduc, este ca un ceai amar. Ei spun că „e examen de Evaluare Națională, învăț probleme tip, cum să le rezolv și să trec de hopul ăsta”, dar problema este în ce măsură ei își dezvoltă competențe relevante pe acest mod de predare – învățare
Teste de antrenament la Matematică pentru Bacalaureat 2025 propuse elevilor pentru luna aprilie și baremele, publicate de Inspectoratul Școlar Sibiu
Susține jurnalismul educațional independent! Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Edupedu pentru Educație
DOCUMENT Noile instrucțiuni pentru Școala altfel și Săptămâna verde, trimise în școli de Ministerul Educației: propuneri de abordări clasice și nonformale, printre care învățarea prin experiență și rezolvarea de probleme reale / Alte instrucțiuni anunțate pentru începutul anului școlar
Educația – discutată prima dată extins în această campanie pentru președinție. Nicușor Dan promite că va „lupta pentru condiția socială” a profesorilor, „incluzând salarii” / George Simion, întrebat despre competențele pe care trebuie să le aibă elevii: Cunoștințele de bază, de cultură generală, chestiuni care țin de sistemul haretian, pe care noi îl susținem
Marș civic și manifestații pro-Europa ale studenților și tinerilor în București și alte 8 orașe din țară, precum și la Bruxelles și Milano, de Ziua Europei / Organizatori: Îi rugăm pe toți cei care ni se alătură să evite pancartele și bannerele electorale / O companie oferă 400 de vouchere de parcare gratuite, pe perioada mitingului
Evaluare Națională 2025. Subiectele la Limba română și Matematică primite de elevi la simularea din județul Vaslui și baremele de evaluare și notare
Material susținut de BCR
VIDEO Fizica poate părea abstractă, dar prin acest proiect ne ducem mai aproape de realitate, mai aproape de ceea ce elevii întâlnesc acasă, spune profesoara Angelica Georgescu de la Școala Gimnazială „I. A. Bassarabescu”, Ploiești
Rectorii marilor universități din Iași fac apel la vot pentru turul doi al prezidențialelor 2025: „Singura variantă pentru viitorul sigur al copiilor noștri este calea europeană”
Şcolile și liceele din București pot obţine finanţare pentru activităţi sportive suplimentare de la primăria Capitalei. Înscrierile se fac în perioada 8 – 16 mai
După vot, vom ști și diagnosticul Educației, prezentat de ministrul Daniel David și numit Raportul QX: Reformele propuse nu sunt ghidate ideologic
Apel public al Institutului pentru Științele Educației pentru colectarea așteptărilor și ideilor din partea profesorilor, cercetătorilor, părinților și elevilor
Târgul de oferte educaționale pentru liceu 2025 are loc pe 22 mai, în județul Ilfov
Claudia Puzdrea, profesoară de chimie: Oricât m-aș da peste cap și m-aș coborî la nivelul lor, elevii se canalizează strict pe română și matematică în clasa a VIII-a și atunci celelalte discipline suferă
Profesorii Merito 2025. 13 oameni de educație au fost premiați la Gală
Mari universități americane apelează la instanță pentru a bloca noi tăieri de fonduri pentru cercetare decise de Administrația Trump
George Simion a obținut mai multe voturi decât Nicușor Dan pe toate categoriile de alegători, cu excepția tinerilor și a celor cu studii superioare – sondaj INSCOP din ziua primului tur al alegerilor prezidențiale
Fără presă liberă, democrația devine o iluzie – apel în apărarea cuvântului scris, făcut de Liviu Constandache, consultant educațional
Evaluare Națională 2025. Test de antrenament la Matematică și barem de evaluare și notare pentru luna aprilie, publicate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
O secție de dezintoxicare pentru adolescenți, premieră în România, va fi construită de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București
OFICIAL Lista programelor de studii care intră în lichidare din anul universitar 2025-2026
Administraţia Trump vrea să priveze Universitatea Harvard de finanţare federală
Mama elevei de clasa a XII-a încheie greva foamei după 7 zile în fața Ministerului Educației: Renunț la protestul extrem, nu și la demersul pentru un Bacalaureat echitabil
A șaptea zi de greva foamei la Ministerul Educației. Ministrul Daniel David i-a înmânat personal o scrisoare mamei protestatare: Vă rog să nu vă mai riscați sănătatea. Am dispus un control urgent la Colegiul Național Samuel von Brukenthall din Sibiu
Profesorul Joseph Stiglitz, laureat Nobel pentru Economie și fost economist-șef al Băncii Mondiale, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
„Alege Europa pentru Știință”, program de sute de milioane de euro pentru atragerea cercetătorilor prinși în lupta Administrației Trump cu universitățile din SUA – anunțat de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de președintele Franței, Emmanuel Macron
Nicușor Dan este singurul olimpic internațional cu aur „pur” la matematică și absolvent al Ecole Normale Superieure care intră în turul II al unor alegeri prezidențiale. Pe primul loc după primul tur este George Simion, absolvent al Facultății de Administrație și Afaceri a Universității din București
Simulare Evaluare Națională 2025. Subiecte și bareme, proba de Matematică, județul Gorj
UPDATE Mama aflată în greva foamei de cinci zile, în fața Ministerului Educației, a fost internată la Spitalul Universitar, apoi a reluat protestul. Reacția părintelui față de răspunsul MEC: Este profund dezamăgitor ca o instituție obligată să aplice legea alege, în continuare, să o relativizeze / Îmi reprezint fiica, un copil aflat în sistemul public de educație, nu într-un experiment
Strategia suedeză pentru încurajarea educației ȘTIM: ținte pentru fiecare ciclu de învățământ, de la preșcolar la studii postdoctorale
Prima reacție publică a Ministerului Educației și Cercetării la protestul unei mame care semnalează ilegalitatea școlilor germane vine abia în a patra zi de greva foamei a acesteia: anunță că nu poate anula o probă a Bacalaureatului, deși nu a cerut nimeni așa ceva. Instituția promite controale în toate școlile cu predare în limba maternă, dar abia la anul
Ziua a patra de greva foamei la Ministerul Educației: Sunt părinte, sunt parte a procesului educațional, și am semnalat o încălcare gravă a legii – totuși, nu sunt ascultată, spune mama elevei care cere ca proba de limba maternă de la Bac să fie opțională, pentru liceele cu predare în limba germană maternă care nu respectă condițiile legale
Refuzați impostura, extremismul, agresivitatea socială, lipsa de bun simț. Refuzați patriotismul semidoct. Este un demers de pseudopatriotism și este antiromânesc – mesajul ministrului Educației de Ziua Națională a Tineretului
A treia zi de greva foamei la Ministerul Educației. Părintele cere o soluție legală și echitabilă pentru Bacalaureat 2025: Nici Ministerul, nici ISJ Sibiu nu pot invoca lipsa de profesori ca piedică legală / Astăzi, echipajul medical a constatat o stare de slăbiciune și a decis administrarea unei perfuzii
Cristian Pavelia, participant la Olimpiada Națională de Tehnologii la 45 de ani: Mi s-a părut necesar să am o calificare / Este o situație mai neobișnuită. De obicei, cei care s-au lăsat de școală nu își mai continuă studiile
Modernizarea școlilor, a cantinelor școlare, îmbunătățirea infrastructurii școlare în zonele rurale – printre obiectivele propuse într-o scrisoare de angajament de Consiliului Național al Elevilor candidaților la funcția de președinte al României
VIDEO Criptomonedele sunt tot mai populare printre tineri – documentar ARTE TV
A doua zi de greva foamei la Ministerul Educației / Părintele care cere respectarea legii Educației de către școlile cu predare în limba germană maternă, de către inspectorate și minister, a petrecut toată noaptea pe trotuarul din fața instituției și anunță că nu renunță la protestul extrem până când nu obține o soluție
DESCARCĂ Simulare Evaluarea Națională 2025. Subiecte și bareme la limba română din județul Gorj / Elevii au avut de rezolvat cerințe pe baza unui fragment din „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian și un text de Nicolae Manolescu
Franța, Marea Britanie și Spania domină clasamentul QS al masteratelor în afaceri din Europa QS Executive MBA 2025 / ASE București – menționată în ranking printr-o asociere cu alte universități
Drept la replică
Material susținut de BCR