Browsing Category
Educație
Elevii se mai pot înscrie până pe 20 octombrie la provocarea mondială de programare creativă BEBRAS, organizată în România anual de ECDL / ICDL (P)
UPDATE Studenții care au început facultatea în 2024 vor avea diplome de licență, masterat, de ingineri sau arhitecți cu coduri QR – proiect aprobat de Guvern după 9 luni / Doctorii au cod QR din 2025, Ministerul Educației amână termenul pentru restul absolvenților
„Anul acesta am văzut adoptate măsuri ferme de consolidare a eticii universitare” – spune Iohannis în ultimul discurs ca președinte la inaugurarea anului universitar, după două mandate fără nicio decizie relevantă în cazurile răsunătoare de plagiat și în care instanțele și Legile promovate de el prin Ligia Deca au diluat puternic reglementările de etică
Sesizări anonime, autosesizarea comisiei de etică și un „ghid de bun simț” – în proiectul noului cod de etică SNSPA / Cristian Pîrvulescu, decan la Facultatea de Științe Politice: Trebuie reglementate clar care sunt gesturile acceptabile sau nu. De la atingeri până la modul de adresare
Material susținut de Fundația Vodafone România
Inteligența digitală explicată pe înțelesul elevilor de gimnaziu, în 12 resurse multimedia lansate în programul Școala din viitor ce pot fi folosite la orele de T.I.C, Dirigenție și în Școala Altfel. Ce este identitatea online, cum sunt colectate și folosite datele distribuite în noile media, ce este phishing-ul
Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic
Învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii: 60% din activitatea unui profesor pentru învățământul primar este marcată de sarcini birocratice
FOTO Protest al studenților la deschiderea noului an universitar de la SNSPA față de abuzatorii din universități
Studenții mai pot merge cu trenul cu legitimațiile vizate pe anul universitar trecut până pe 30 noiembrie, anunță CFR. De la 1 decembrie, au nevoie de documente actualizate 2024-2025 / Reducerile la bilete sunt de 90%
Companiile de transport local să acorde direct reducerea de 90% pentru studenți, prevăzută de legea Educației, ca facultățile să nu mai facă deconturi și procese birocratice – petiție cu peste 2.900 de semnături
VIDEO Ligia Deca, la deschiderea anul universitar de la Universitatea de Muzică din București: Mulți artiști au pornit de la condiții precare, dar au avut șansa să fie descoperiți și sprijiniți. Trebuie să găsim mecanisme în acest sens
VIDEO Klaus Iohannis a deschis anul universitar la Universitatea Națională de Muzică din București: Am încurajat tot timpul profesorii să acorde o atenție specială talentelor / Anul acesta am văzut adoptate măsuri ferme de consolidare a eticii universitare
Așteptările mediului universitar european de la viitorul comisar român responsabil cu Educația, Roxana Mînzatu: „să demonstreze că înțelege cu adevărat că învățământul superior înseamnă mai mult decât predarea unor competențe” / Nemulțumiri față de separarea cercetării de educație, în noua formulă a Comisiei
Temele noului an universitar, paralele cu discursul ministrei. În loc de politizare, hărțuiri sexuale, doctorate cu frecvență redusă, pericolul incendiilor în cămine, reguli etice diluate și rezultate slabe pe plan internațional, Ligia Deca le-a vorbit studenților despre performanță, olimpici, capacitatea României pe viitor, francofonie și fenomene meteo
„Avem o criză de profesori”. Secretarul de stat Sorin Ion, apel la studenții de la Facultatea de Matematică și Informatică a UB să se angajeze în Învățământ: Salariile nu mai sunt chiar atât de mici. Veți avea satisfacții pe care cu siguranță în alt domeniu nu le veți găsi
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, mesaj pentru studenții din anul I de la Facultatea de Matematică și Informatică din București: La vârsta voastră, pare că timpul este infinit. Însă e ultima oară în viață când aveți timp exclusiv pentru voi și ar fi păcat să-l risipiți
Material susținut de NextLab.tech
INTERVIU Profesorul Ion Ivan: Inteligența artificială nu este un pericol pentru profesori, are exact acele limitări care fac munca creativă și complexă a profesorului de neînlocuit / În prezent, digitalizarea nu mai este concepută în educație fără aplicații care au încorporate elemente de AI
Ligia Deca marchează debutul anului universitar la Politehnica din București: Avem mare nevoie de profesori care să predea disciplinele de știință, tehnologie, inginerie sau matematică. Vă încurajez să urmați o carieră în sistemul de învățământ
Școlile din zone defavorizate se pot înscrie până pe 13 octombrie în programul „Comunitățile defavorizate merită școli digitalizate”, al Adservio, susținut de E.ON Software Development / 1.000 de elevi, părinții și profesorii lor vor avea catalog electronic gratuit (P)
Material susținut de Fundația Vodafone
Lecții digitale de Mediu și Ecologie, care pot fi folosite pentru elevii de gimnaziu la clasă și în programele Școala Altfel și Săptămâna Verde lansate de Fundația Vodafone / Care sunt competențele și obiectivele fiecărei activități
Părinții care au copii înscriși la program prelungit la creșă și grădiniță plătesc lunar mâncarea copiilor – prevedere introdusă în ROFUIP 2024 la capitolul îndatoriri / Banii se achită pe o lună în avans
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță că și-a recuperat contul inițial de Facebook, cu ajutorul ministerului Cercetării, la aproape două luni după ce a fost spart
Transformarea doctoratelor cu frecvență redusă din excepție în regulă, apărută în vară și aplicabilă începând cu anul 2024-2025, a fost legalizată abia acum, prin schimbarea neanunțată a Legii învățământului superior
28 de deţinuţi de la Penitenciarul Miercurea-Ciuc au început şcoala / Pentru ei a fost înființată, în premieră, o clasă la liceu
„Care este diferența funcțională dintre un doctorat profesional și unul științific, în afara diferențelor de nume?” / „Schimbările adoptate de guvern prin OUG nivelează diferențele” – Marius Ghincea, cercetător postdoctoral din Elveția, după ultimele modificări legale privind doctoratele din România
Conferință cu ateliere pentru elevi, părinți și profesori, despre legătura dintre școală și viață și ce pot învăța copiii după cursuri – ConnectED 3.1, organizată la Iași pe 19 octombrie de profesoarele Anamaria Ghiban și Cristina Mocanu (P)
Material susținut de BCR
Donații record în valoare de aproximativ 200.000 de euro pentru reabilitarea grădinițelor și școlilor afectate de inundații în Galați, strânse printr-o aplicație bancară în mai puțin de o săptămână / Cătălin Ioniță: La fața locului este în continuare nevoie de forță de muncă brută, de oameni care să vină să-i ajute pe oameni
Larisa-Cătălina Ionescu, doctorand: Sustenabilitatea mediului în care doctoranzii realizează cercetare este un subiect la fel de important ca hărțuirea sexuală în mediul academic și plagiatul
În medie, elevii evaluați remedial au fost cu 3 clase în urma clasei frecventate, arată datele programului de literație pentru școlile vulnerabile, un parteneriat Teach for Romania și PEPCO Romania (P)
Fosta directoare Felicia Stroe de la Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj” din București, ajunsă în atenția Parchetului după ce ar fi semnat acte ca să-și angajeze soțul ca profesor în liceu
Peste 13 milioane de litri de lapte beau elevii din România la școală, în 24 de săptămâni, iar asta face din programul european Laptele școlar un element strategic pentru o alimentație sănătoasă a milioane de copii și tineri
Acuzații de hărțuire sexuală la Universitatea de Arhitectură din București. Cazul profesorului Andrei Mitrea, ajuns la Comisia de Etică, după reclamații ale studenților că ar fi făcut referiri sexuale la cursuri
Acces rapid la profesori excepționali pentru toți elevii și mii de lecții adaptate nevoilor fiecărui copil: SuperȘcoala, sistemul inovativ de streaming educațional, unde fiecare lecție este predată și explicată clar (P)
Incendiu care a cuprins un perete al Liceului din Berbești – Vâlcea, după ce angajați ai școlii au dat foc frunzelor în curte, susțin pompierii
Cazul acuzațiilor de plagiat aduse directorului SIE, Gabriel Vlase, în 2018, reluat de Pressone după șase ani / „Cel puțin 66 de pagini de conținut plagiat” în teza de doctorat, Vlase nu neagă „nici măcar o singură dată”
Educatorii, învățătorii și consilierii școlari să fie responsabili de emoții – proiecte propuse Inspectoratului școlar Buzău de Agenția Națională Antidrog, pentru discuții și programe despre dependență
SURSE Anchetă DNA pentru abuz în serviciu la Universitatea Tehnică din Iași. Peste 100 de paznici acuză că au fost pontați în fals pentru a nu le fi acordate sporuri / Rectorul Dan Cașcaval, candidat PSD la parlamentare: Cei care au fost până acum în control la noi nu ne-au găsit vinovați. Instanța își va face datoria
Rezidențiat 2024. Lista celor 23 de specialități fără medici suficienți, pentru care se organizează concursul, publicată în Monitorul Oficial
Practici utile în noul an școlar pentru performanțe academice trainice / Chimia elev – profesor relaxează atmosfera din clasă și crește performanțele pe termen lung (P)
Studenții contrazic conducerea Politehnicii: incendiul din Regie a avut drept cauză instalația electrică, nu era niciun „electrocasnic vechi”, camera era locuită de o fată care a pierdut toate lucrurile
Ordinul prin care i s-a retras titlul lui doctor fostului premier Victor Ponta a fost anulat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în pofida unei hotărâri definitive din 2020
Cele cinci criterii esențiale ale profesorilor pentru alegerea auxiliarelor școlare, rezultate în urma unui studiu pe 2.000 de cadre didactice (P)
INTERVIU Profesoara Dana Corciu de la Liceul „Carol I” din Plopeni: Robotica este o parte a vieții elevilor, care poate reduce rata abandonului școlar și poate crește interesul lor pentru specializările tehnice
Improvizație în legislația doctoratelor: Ministerul „consideră” că universitățile pot prelungi doctoratele de 3 ani, începute pe vechea Lege, la 4 ani, ca să respecte noua lege / ASE publică un formular prin care doctoranzii pot cere prelungirea studiilor, nespecificată în lege, dar comunicată chiar înaintea termenului-limită
Ajutoare pentru copiii din localitatea Pechea, afectați de inundații, pentru a putea reveni la școală cât mai repede
Cum să-ți găsești un job după absolvire? (P)
Elevii români au obținut trei medalii de excelență la Olimpiada Internațională de Meserii WorldSkills
Lucrările de licență ar putea să fie eliminate și la facultățile de Drept din Craiova și Sibiu, după modelul Cluj și București / Argumente pro și contra acestei măsuri – analiză Europa Liberă
ULTIMA ORĂ Concursul pentru rezidențiat rămâne neschimbat, anunță Ministerul Sănătății, după consultări cu studenții: examenul de intrare va fi în continuare național, pe domeniile medicină, medicină dentară și farmacie
Planificarea pentru „Școala Altfel”: activități captivante și o experiență greu de uitat – profesorii își pot ghida elevii într-o aventură educativă la Muzeul Simțurilor (P)
Profesorii de liceu din România alocă sub 40% din timpul de lucru activităților de predare, similar cu media OCDE, dar au printre cele mai puține ore de predare pe an – raport internațional
Elevii de liceu pot vizita peste 80 de companii în Săptămâna Altfel și în Săptămâna Verde. Ministerul Educației semnează un protocol de colaborare pentru un program de orientare în carieră. Pașii de înscriere pentru diriginți
Petiție cu peste 1.500 de semnături pentru ca absolvenții de liceu să intre la facultate fără admitere și cu premiile II, III și mențiune la olimpiade – etapele naționale. Șase argumente „pentru”
Burse clasa a V-a 2024-2025. Elevii pot primi burse sociale, de merit, reziliență și excelență – condiții / Diriginții calculează mediile pe primele module în ianuarie
Concurs organizat de Tetra Pak și Edupedu