Ionela Bălan, profesoară de Limba română, a semnalat, în cadrul emisiunii Educația la putere de la TVR 2, că sunt profesori cu nota 10 care nu au posturi titularizabile. Sorin Ion,…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat modelul de cerere de înscriere pentru obținerea gradației de merit 2025. Este vorba despre un model pentru personalul didactic și pentru personalul…
Lista finală a posturilor pentru concursul național de Titularizare 2025 a fost publicată de Ministerul Educației și Cercetării, miercuri, 30 aprilie. Amintim că profesorii sau viitoarele cadre didactice se înscriu…
Profesorii, directorii și personalul didactic auxiliar care vor să ia gradația de merit, pentru o perioadă de 5 ani, vor depune dosarele la secretariatele școlilor, în perioada 5-9 mai, conform calendarului…
Profesorii sau viitoarele cadre didactice se înscriu la concursul național de Titularizare 2025 în perioada 5-16 mai, potrivit calendarului oficial. Anul acesta, noutatea este perioada de înscriere anterior nu se aplică…
Adelina Bătăneaț, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național Bănățean, a declarat, pentru TVR Timișoara, că este destul de dificil să-i facă pe elevi să le placă textele…
Profesorul Flavian Georgescu a transmis că „banii se fac. Problemele la serviciu există mereu, însă timpul pe care l-am ratat alături de copiii noștri este ireversibil”. Acesta a spus că…
Fișa de înscriere la concursul național de ocupare a posturilor didactice 2025 a fost publicată de inspectoratele școlare. Documentul trebuie completat de candidații la concursul de Titularizare 2025 și face parte din dosarul…
Cosmin Popa, cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, a declarat, referitor la rezultatele de la simularea examenului național de BAC 2025, că „ne trezește îngrijorare faptul…
Educatoarele, învățătorii, profesorii consilieri și logopezii din comisiile din cadrul unităților de învățământ pot să primească cel mult 6 puncte, potrivit unei rectificări publicate în Monitorul Oficial. În perioada 5-9…
Flavian Georgescu, profesor de matematică, este de părere că „ea vârstele mici e important ca elevii să nu facă nonstop doar școală, teme”. Acesta a precizat „un elev trebuie să…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat numărul de locuri pentru gradația de merit pe discipline, pentru anul școlar 2025-2026. În perioada 5-9 mai, profesorii, directorii și personalul didactic…
Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a declarat că „nu cred că sunt…
Miercuri, 30 aprilie, este termenul pentru verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concursul național de Titularizare 2024, potrivit calendarului oficial. Profesorii sau viitoarele cadre didactice se…
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, referitor la rezultatele de la simularea examenelor naționale 2025, că se…
Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a declarat că, la simularea examenelor naționale,…
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, că „în realitate, fără să vrem – și formal, și nonformal…
Bogdan Cristescu, director al Direcției Curriculum, Evaluări și Examene Naționale (Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare) și consilier onorific al ministrului Daniel David, a declarat, pentru Radio România Actualități, că…
Luni, 28 aprilie, este ultima zi în care profesorii își pot reactualiza dosarele, la inspectoratele școlare, pentru prelungirea contractului de muncă în anul școlar 2025-2026. Este vorba despre cadrele didactice…
Profesoara Lavinia Betea a declarat că „nu pot să-i cer elevului, cum spuneam, să muncească mai mult decât muncește adultul, pentru că îl demotivez”. Aceasta este de părere că „în…
Educatoarele, învățătorii, profesorii consilieri și logopezii din comisiile din cadrul unităților de învățământ pot să primească cel mult 6 puncte, potrivit unui document al ministrului Educației. Concret, este vorba despre…
Profesorii sau viitoarele cadre didactice se vor înscrie la concursul național de Titularizare 2025 perioada 5-16 mai, potrivit calendarului oficial. Concret, în această perioadă are loc înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele…
„Când spun violență, nu mă refer doar la violența asupra elevilor”, a spus Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, la prezentarea raportului săptămânal. Acesta a afirmat că „și profesorii pot…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat la prezentarea raportului săptămânal că documentele pentru obținerea gradației de merit 2025 „nu poți să le pui pur și simplu la dosar”.…
Profesorii își reactualizează dosarele la inspectoratele școlare, în zilele de 24, 25 și 28 aprilie, pentru prelungirea contractului de muncă în anul școlar 2025-2026. Vezi mai jos, în articol, modelul…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, referitor la chiulul elevilor și al profesorilor cu câteva zile înainte de vacanța de Paște, că „să avem o discuție cu inspectoratul…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Săptămâna „Școala altfel” din anul școlar 2025-2026 o să aibă două teme obligatorii, anunță ministrul…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) actualizează periodic testările pentru ocuparea posturilor didactice din școli și grădinițe, pentru anul școlar 2024-2025. La sfârșitul lunii august 2024, Ministerul Educației a aprobat…
Maria Lidia Șorop, directoarea Colegiului Național „Matei Basarab” din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „alternările acestea de venit la școală și cu plecat imediat nu sunt bune”. Aceasta a…
Examenul de atestat pentru elevii de la matematică-informatică are loc în perioada 5-30 mai, potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Inițial, metodologia din 27 august 2009 stabilește că examenul se desfășoară în…
Raluca Răducanu, directoarea adjunctă a Liceului Teoretic Jean Monnet din Capitală, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „un profesor poate să își dea sufletul în clasă, să explice și să…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că evaluarea psiho-comportamentală a profesorilor „nu se face serios”. Acesta a afirmat…
Din 25 aprilie și până pe 30 aprilie sunt emise și comunicate deciziile de pretransfer, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026. Edupedu.ro a scris că listele cu punctajele…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la Rock FM, că „în ultimii ani au intrat în sistem mulți oameni care n-au fost cei mai buni absolvenți neapărat, din diverse…
Marți, 15 aprilie, Inspectoratul Școlar Județean Argeș a solicitat din nou școlilor din județ să transmită situația sentințelor judecătorești, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. De menționat este că toți…
Un elev de liceu a declarat, pentru știrile ProTV, că sunt profesori care nu vin la ore cu câteva zile înainte de vacanța de Paște. „Profesorii au venit doi astăzi, atât.…
Joi, 17 aprilie, este ultima zi în care elevii claselor primare, gimnaziale și liceale pot să primească cea de-a patra notă la purtare. Din acest an școlar, elevii au o…
Crearea unui sistem de credite transferabile, asemănător cu sistemul din mediul universitar, pentru ca elevii să poată promova anul școlar, studiind 80% din disciplinele prevăzute în planurile-cadru, este una dintre…
Maria Lidia Șorop, directoarea Colegiului Național „Matei Basarab” din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „e foarte greu să stabilești cine face performanță”. Aceasta a spus că „performanță se…
Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre „explozia” de note între 9.90 și 10 la Evaluarea Națională de…
Profesoara Lavinia Betea se întreabă cum „este cu putință să obligi un copil” de clasele primare și gimnaziale să aibă un program care să-l depășească pe cel al unui adult.…
Profesoara Lavinia Betea a vorbit, la DCNews, despre situația în care profesorii le cer copiilor de la casă să vină la meditații. Aceasta a afirmat că fenomenul „ar trebui pedepsit…
Elevii și studenții până în 26 de ani pot depune, până pe 16 mai, cererile și dosarele cu actele doveditoare pentru a primi 200 de euro, ca să își cumpere…
Maria Lidia Șorop, directoarea Colegiului Național „Matei Basarab” din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre reintroducerea tezelor: „Eu cred că tezele sunt importante și că aveau…
În perioada 26-30 mai 2025 vor avea loc inspecții în toate școlile cu clase gimnaziale din județul Dolj, pentru îmbunătățirea rezultatelor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2025, potrivit graficului…
În zilele de 15 și 16 aprilie, profesorii pot depune la școală cererea pentru prelungirea contractului de muncă pe perioadă determinată, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026. Este vorba despre cadrele…
Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București, a vorbit la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, despre planurile-cadru 2025: „Elevul și părintele pot să-și imagineze…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, că „la nivelul învățământului liceal, vom începe să stabilim acel procent de 20-25% din timpul alocat pentru fiecare disciplină,…
Mihai Pop, șeful Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, a scris pe pagina de socializare că notele de la simularea Evaluării Naționale 2025 sunt aproape egale cu notele de la clasă, la…
Profesorii care fac parte din comisiile de acordare a burselor primesc 5 puncte, adică cu 1 punct mai mult comparativ cu anul trecut, pentru gradația de merit 2025, potrivit unui ordin…
În perioada 5-9 mai, profesorii, directorii și personalul didactic auxiliar care vor să ia gradația de merit, pentru o perioadă de 5 ani, vor depune dosarele la secretariatele școlilor, potrivit…
Examenele de corigență pentru elevii de clasele primare, gimnaziale, liceale și profesionale au loc în perioada 7-18 iulie, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Este vorba despre…
Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, semnalează pe pagina de socializare că că mulți profesori buni „trebuie să plece după un an de muncă doar pentru că…
Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, referitor la temele elevilor, ca dirigintele să aibă grijă de coordonarea între profesori, „pentru a nu încărca, într-adevăr, mai…
Unele inspectorate școlare au publicat punctajele finale ale profesorilor înscriși la etapa de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ 2025. În perioada 7-11 aprilie au loc inspecţiile speciale la clasă/probele practice/orale…
Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum în cadrul Ministerului Educației și Cercetării (MEC), a declarat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, că „transmiterea de cunoștințe nu mai este prioritară, pentru că nu…