Ligia Deca, despre salariile directorilor de școli: Este o anomalie, pe care trebuie să o corectăm în grila de salarizare din învățământ / Îi rog să rămână în responsabilitățile pe care le exercită, pentru că mă aștept ca în timp relativ scurt să avem o soluție

11.373 de vizualizări
Ligia Deca / Foto: Universitatea de Vest Timișoara / Facebook
„Este o anomalie, pe care trebuie să o corectăm în grila de salarizare din învățământ. Înțeleg foarte bine dificultățile, am mare încredere însă că directorii vor înțelege că este o chestiune tranzitorie și îi rog să rămână în responsabilitățile pe care le exercită și acum, pentru că mă aștept ca în timp relativ scurt să avem o soluție”, a declarat ministrul Educației Ligia Deca, despre salariile directorilor de școli, pe 9 octombrie, la Timișoara, conform Renașterea Bănățeană.

„Știu că există și pe circuitul parlamentar o inițiativă legislativă menită tocmai să rezolve punctual această inechitate. Oricum, noua lege de salarizare în educație care a fost elaborată împreună cu reprezentanții sindicatelor corectează această problemă”, a adăugat Ligia Deca

Cum s-a ajuns la această diferență salarială

„Dacă ne uităm la reglementările din grila de salarizare, această situație datează din anul 2017. Odată ce s-a ajuns la maximum din grilă, în anul 2022, aceste diferențe s-au acutizat, iar în momentul în care au avut loc creșterile salariale în luna iunie a acestui an, ca urmare a protestelor, această diferență s-a făcut și mai mare, pentru că creșterea s-a făcut pentru cadrele didactice care desfășoară doar activități didactice pe salariul de bază la care se adaugă gradațiile de vechime, în cazul directorilor se aplică pe salariul care nu are astfel de gradații de vechime, a explicat ministrul Educației.

Este o anomalie, pe care trebuie să o corectăm în grila de salarizare din învățământ. Această grilă este inclusă în Legea salarizării unitare, iar cei care trebuie să o modifice sunt colegii de la Ministerul Muncii. Noi am semnalizat această problemă încă din vară, am transmis și propuneri pentru remedierea ei Ministerului Muncii și primului ministru, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din educație acum câteva săptămâni și s-a promis o rezolvare a acestei chestiuni”, a declarat Ligia Deca, potrivit sursei citate.

Informații de context

În luna august, 2.500 de directori de școli au cerut Guvernului Ciolacu salarii mai mari: „Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2023, adoptată în luna iunie, a determinat creșterea salariilor pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, însă fără corelarea și pentru personalul cu funcție de conducere. Drept care, în prezent, un director de școală poate ajunge să câștige chiar și cu până la 2.000 de lei mai puțin decât un profesor”, potrivit comunicatului primit de Edupedu.ro.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „sunt deja directori care au început să-și dea demisia și procentul este destul de ridicat”.

În luna iulie, sindicatele au cerut ministrului Educației să schimbe, printr-o ordonanță de urgență, o notă de subsol dintr-o anexă a Legii salarizării, care blochează creșterile salariale pentru directorii de școli.

Grilele de salarii majorate pentru director, director adjunct, contabil-șef și secretar-șef, în funcție de gradul didactic, tipul școlilor și de numărul de elevi au fost publicate în Monitorul Oficial pe 12 iulie, la o lună de la încheierea grevei generale din Educație.

Edupedu.ro a scris că noua lege a salarizării încă nu este gata, deși oficialii le-au promis profesorilor că draftul va fi finalizat până la data de 15 iulie. Președinta Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, a semnalat, pe pagina de socializare, că proiectul noii legi a salarizării ar fi trebuit „să fie postat pe site în data de 15 iulie. A trecut deja 15 august și nu se aude încă nimic”.

Pe 7 iunie, ministrul Muncii spunea că termenul dat de coaliție pentru draftul legii salarizării este data de 15 iulie: „Până pe data de 15 iulie am termen de la coaliție să finalizez draftul legii salarizării, astfel încât în perioada 15 iulie – 1 septembrie să continuăm discuțiile cu sindicatele, ca la 1 septembrie propunerea administrativă să treacă de Guvern și să fie depusă în Parlament.”

Citește și:
Secretarul de stat Sorin Ion: Poate că directorii de școală, în acest moment, nu sunt în cea mai fericită perioadă din viața lor
Patru directori de școală au fost premiați pentru inovare, egalitate de șanse sau antreprenoriat în școlile pe care le conduc
BREAKING 2.500 de directori de școli cer Guvernului Ciolacu salarii mai mari: un director de școală poate ajunge să câștige chiar și cu până la 2.000 de lei mai puțin decât un profesor
Demisii în rândul directorilor de școli, nemulțumiți că au salarii mai mici ca ale profesorilor făra funcție. “Procentul este destul de ridicat”, spune liderul sindical Marius Nistor, FSE / Stavri, FSLI: Sunt niște anomalii în salarizarea directorilor de școli


9 comments
  1. exista o solutie, sa se intoarca la catedra, de ce nu o fac. Nu trebuie sa maresti lefurile directorilor, acolo sunt alte criterii si grile de salarizare, daca nu le place, pot oricand sa se intoarca la clase. Si oricum nu cred ca mai au de unde da bani.

  2. Buna ziua, copii ( studenti ) ai personalului nedidactic de ce nu au dreptul la scutire taxa camin? Contractul Colectiv de muncă se i a in consideratie? Art.54 alineatul 3 și 4 mai este valabil? Va rog sa rezolvați situația deoarece Universitățile nu accepta!

  3. doamna Deca , doctoranzii din anii 1 SI 2 nu sunt tot ai dumneavoastră ?? de ce i ATI lăsat cu jumate de bursa? ? Ei au activitate de cercetare SI didactica la fel ca ceilalți doctoranzi . țin seminarii SI laboratoare , cum ar funtiona universitatile fara ei ? de ce nu i platit corespunzător ? ai cui sunt ??

  4. Salariile asistentelor medicale preluate de învățământ ,sunt încadrate pe grila îngrijitoarelor,portar etc .
    Oare este nevoie normal si firesc?

  5. secretarii si contabilii sefi au aceeasi problema, vad ca se uita de noi…cum este posibil sa avem salariul mai mic ca functia de executie….am pierdut la greva 1500 apoi din iunie si pana in prezent cam tot atat….

    1. Evident. Și ei sunt în aceeași situație. Practic, toți care sunt pe funcții de conducere. Și să nu vă așteptați cumva că lucrurile se vor corecta. Totul e o abureală. Și timpul trece și uite-așa, vor pierde în continuare bani, lună de lună. Directorii mai au o portiță de scăpare, pentru că se pot întoarce la catedră. Dar contabilii, nu prea știu cum. Secretarii pot demisiona cred, din funcția de secretar.

  6. Vaaai de capul vostru! Halal guvernanți! Întotdeauna ați pus carul înaintea boilor!
    Mă întreb, oare prejudiciul financiar adus directorilor în aceste luni, presupunând că întrun târziu guvernanții vor face corecțiile necesare, cum va fi rezolvat? Deci în aceste luni, directorii au fost și „făcuți” și cu banii luați? Din punctul meu de vedere, este inacceptabilă o astfel de scăpare din partea acestor incompetenți.
    INCAPABILILOR !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Liviu Papadima: Invocarea analfabetismului funcțional în legătură cu programele de liceu este o inadvertență, pentru că fenomenul a fost constatat de niște teste făcute exclusiv pe gimnaziu / Ați văzut un elev de 14 ani, calificat analfabet funcțional, iar la 15-16 ani să devină de-a dreptul alfabetizat? Eu n-am văzut, susține Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române

Profesorul universitar Liviu Papadima a atras atenția că „invocarea analfabetismului funcțional în legătură cu programele de liceu este cel puțin o inadvertență, pentru că analfabetismul funcțional a fost constatat de…
Vezi articolul

Daniel David, explicații despre reforma propusă în învățământul rural: În cazul satelor izolate, școlile care au performanțe slabe se pot conecta online cu școli foarte performante de la orașe / În campusuri rurale copiii ar putea sta de lunea până joia sau vinerea

Ministrul Educației Daniel David a explicat cu exemple concrete cele trei modele de reformă pentru învățământul din mediul rural, propuse în raportul său de diagnoză QX, publicat recent. Într-o intervenție…
Vezi articolul

Dacă ne raportăm la Uniunea Europeană, puneți condiția ca profesorii să fie salarizați ca în Uniunea Europeană, spune Mircea Bertea, președintele Asociației Naționale a Colegilor și Liceelor Pedagogice din România

Mircea Bertea, președintele Asociației Naționale a Colegilor și Liceelor Pedagogice din România a spus în cadrul unei dezbateri în comisia de afaceri europene la Senat, organizată luni, că „educație fără…
Vezi articolul

Normele de aplicare ale programului „Masa Caldă” în școli, aprobate de Guvern la o lună de la începerea școlii. Numărul de școli beneficiare și sumele alocate de Guvern sunt la fel ca anul trecut, dar lista școlilor încă nu e publică / Elevii vor primi masa caldă în câteva săptămâni, în funcție de durata licitațiilor, spune ministra Educației

Guvernul a aprobat Hotărârea de Guvern privind normele de aplicare pentru desfășurarea programul „Masa Caldă” în școli, la o lună de când a început școala. Întrebată la Euronews, când vor…
Vezi articolul

AmCham România face apel la Guvern „să asigure continuitatea procesului de educație”, să relaxeze curriculumul școlar aferent ultimelor 2 luni și să decaleze examenele de finalizare a studiilor

Camera de Comerț Americană în România (AmCham Romania) face apel la Guvern „să asigure continuitatea procesului de educație chiar și într-un astfel de context”, cum este criza COVID-19. Fii parte din…
Vezi articolul