Peste 134.000 de profesori si angajați din Învățământ continuă greva generală / Profesorii din Iași vor protesta în fața Prefecturii și în a zecea zi de grevă, după ce și marți au fost în stradă

16.207 vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Peste 134.000 de angajați din sistemul de Învățământ continuă greva generală, potrivit datelor celor două sindicate din Educație. Cu alte cuvinte, 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei sunt în grevă. Profesorii din județul Iași vor protesta astăzi, 7 iunie, în fața Prefecturii, după ce și marți au fost în stradă, conform unui anunț al Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi.
  • Miercuri este a zecea zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat pe 22 mai, zilele de 1-2 iunie și 5 iunie fiind zile libere legale în sectorul public.

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate, în conformitate cu dispozițiile Legii 367/2022 privind dialogul social, a reieșit că astăzi, 6 iunie 2023, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei”, potrivit unui comunicat de presă.

De asemenea, sindicatele profesorilor au semnalat că datele Ministerului Educației au fost raportate la totalul salariaților din învățământ, „provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflați în grevă”. 

Aseară, Ministerul Educației a revenit cu precizări, după ce ministra Educației Ligia Deca și apoi instituția pe care o conduce au anunțat că mai sunt circa 53% dintre angajații din învățământ în grevă generală.

Era vorba despre 15.000 de persoane care „au renunţat la grevă” dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice, conform datelor prezentate.

Într-o analiză Edupedu.ro a scris despre cum Ligia Deca face o piruetă și începe să-i numere public pe profesorii și angajații care ies din grevă, deși chiar ea spunea, în conferința de presă de vineri, 2 iunie, că nu este treaba Ministerului Educației să comunice date despre participarea sau neparticiparea la greva generală, ci a federațiilor sindicale. Gestul său are mai multe implicații și explicații politice, detaliate în analiză.

În conferința ad-hoc de marți, Deca a deviat un răspuns clar asupra negocierilor dintre Guvern și sindicate, răspuns cerut acum în comunicatul federațiilor reprezentantive, de la Guvern. Ministra spunea: „cred că există toată disponibilitatea Guvernului de a continua discuțiile, la Ministerul Muncii pe legea salarizării, la Ministerul Educației pe contractul colectiv de muncă”, doar că negocierile nu s-au dus niciodată până acum la aceste două ministere, revendicările fiind adresate direct Guvernului și Președinției.

Citește și:
ULTIMA ORĂ Ministerul Educației face precizări după manipularea publică făcută marți, prin prezentarea de către Ligia Deca a datelor despre greviști raportate la numărul total de angajați
BREAKING Greva generală continuă cu 86,93% dintre angajații din Învățământ care au declanșat protestul colectiv de muncă, anunță sindicatele, care acuză Ministerul Educație de confuzie produsă în rândul profesorilor prin datele publicate despre greviști / Reprezentanții profesorilor solicită Guvernului reluarea urgentă a negocierilor
Mircea Miclea: Greva profesorilor trebuie să continue, prin solicitarea a 6% din PIB pentru educație. Această revendicare rezolvă problema pe termen lung și ar coagula interesul publicului larg
BREAKING Mediile vor putea fi încheiate cu doar două note pe disciplină – proiect
Piruetă completă a Ligiei Deca, de vineri până marți. De la „nu e treaba Ministerului Educației să comunice date despre profesorii greviști, ci a sindicatelor“, la anunțul că 15 mii de persoane ar fi ieșit din grevă ca „o dovadă de încredere în măsurile luate de Guvern“
Daniel David: Grevele se fac să genereze probleme, altfel nu poți mobiliza autoritățile să te asculte, iar greva din învățământ este făcută în acest scop, depinde de înțelepciunea autorităților cum detensionează situația. Acum e o chestiune care ține de psihologie
Datele despre câți profesori și angajați din școli nu mai sunt în grevă, prezentate în premieră de Ministerul Educației
Purtătorul de cuvânt al BOR: O țară în care profesorii sunt timp de decenii subsalarizați, ignorați și chiar batjocoriți este una care se autosabotează
Scrisoare deschisă profesorului Iohannis, de la un coleg: Vă rog să renunțați la funcția de președinte ca să vă întoarceți înapoi la catedră pe următorii câțiva ani – pamflet
Ligia Deca: Cred că există toată disponibilitatea Guvernului de a continua discuțiile, la Ministerul Muncii pe legea salarizării, la Ministerul Educației pe contractul colectiv de muncă
ANALIZĂ Finanțarea de 15% din Bugetul General Consolidat pentru Educație, în 2024, prevăzută de proiectele adoptate ale noilor legi Deca-Iohannis, ar urma să fie ratată cu mult în 2024, conform calculelor de impact bugetar pe baza datelor Guvernului
Replica Ligiei Deca față de oprirea protestului studenților în 2005, la prima negociere cu Guvernul care a făcut doar promisiuni: Mi-am păstrat angajamentul pentru Educație și lupta pentru investiția în Educație
Răspuns ambiguu al ministrului Educației: Elevilor de clasa a XII-a care sunt în situație de corigență li se permite o notă în plus, „față de minim”, în așa fel încât să remedieze această situație
BREAKING Probele de competență de la BAC ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului, dacă orele nu încep până la finalul săptămânii – a anunțat ministrul Educației
BREAKING Ligia Deca: 60% dintre profesori sunt încă în grevă / Reluarea negocierilor cu sindicatele va avea loc miercuri
Sorin Ion, secretar de stat: Acele grile de salarizare pe care sindicatele le solicită acum pentru a intra în vigoare într-un termen mai scurt au fost asumate de către Ministerul Educației / Prelungirea anului școlar ar pune probleme aproape de nerezolvat atât pentru elevi, cât și pentru profesori

19 comments
  1. Cand iti iubesti copilul, nu-i sustii si erorile. Insa de obicei, copiii care aleg a-si parasi tara, au fost educati in acest spirit. Subscriu celor precizate de Andrei. Acelea sunt valorile esentiale.

  2. Din datele statistice in preuniversitar sunt cam 235000 de cadere didactice . Din articol rezulta ca 134.007 de membri de sindicat sunt in greva. In categoria asta de membri de sindicat intra si personalul didactic auxiliar care nu incheie siotuatii scolare si nu evalueaza absolventii. Care este adevarul? Ce procent de cadre didactice este al celor in greva? Nu suntem in stare sa cunoastem situatia reala?

  3. Pentru cei care sunt in necunostinta de cauza. Examenele de admitere la facultate, cu regulile acestora, sunt anuntate cu 6 luni inainte. Ca atare nu se mai pot schimba regulile jocului. Deci admiterea, fie ea pe baza unei medii, fie pe baza unui test grila, fie pe ce a fost anuntat, trebuie sa fie respectat. In rest se poate discuta orice, dar clar fara relevanta. Al doilea aspect legat de examenele de absolvire acestea se vor desfasura. Problema este cand? Conforma calendarului, sau decalate, acestea se vor sustine. Pe cale de consecinta examenele de admitere la facultate in Romania, asa cum au fost anuntate, se vor desfasura. Cand? Daca este nevoie in septembrie! Important este sa nu se depaseasca, cu mult, data inceperii studiilor universitre, adica 1 octombrie.

  4. luați în calcul un plan B , se înscrie la poli la buc sau la unibuc și gata , daca a făcut liceu de elita o să poată da niste amarate de examene de admitere . să aveți grijă să nu l scăpați intro depresie.

  5. Așa cum profesorii așteaptă de vreo 20 de ani, mai poate aștepta și fiul tău un an. Îi vor crește aripile mai bine.

  6. Dar pe cei peste 150.000 de profesori, victime colaterale, cine îi înțelege? Deci, câte victime sunt în afară de fiul tău?

    1. Cu totii suntem victime colaterale.
      Doar ca eu am prezentat o situatie. Nu v-am judecat nici o secunda. M-am gandit ca ar trebui cunoscute cat mai multe fatete ale problemei.

  7. Publicati informatii si despre celelalte miscari de protest care au fost si sunt si astazi in tara, Iasi, Suceava, Buzau si altii. Realitatea nu este cea prezentata de minister.

  8. Eu ii inteleg pe profesori si le dau toata dreptatea, nu sustin guvernantii dar inteleg ca sunt vai de capul lor dar pe fiul meu, in clasa a XIIa cine il intelege?
    A fost elev al unui liceu privat ( liceul acela cu multi olimpici internationali) deci s-a dezvoltat intr-un mediu care i-a marit perspectivele.
    A aplicat la o facultate din strainatate dar nesiguranta sustinerii bacalauteatului conform calendarului il pune in pozitia de a nu-si finaliza procedura de inscriere la timp. Adica pana pe 7 iulie.
    Nu doarme de trei nopti. Realmente. Ce sa ii spun eu copilului asta? Ca in orice conflict sunt si victime colaterale? Si, asta e, el e una dintre ele?
    Eu inteleg pe toata lumea, dar un pic, cineva ii intelege si pe copiii acestia? Pentru ei liceul este doar o amintire urata. Pandemie, scoala online si acum, in ceasul al 12lea, aripi frante fara mila si vise spulberate.

    1. Stimată doamna,
      Matale ii intelegi pe profesori, dar sunt multi pe care nu prea ii interesează ce se intamplă zilele acestea, dimpotrivă – găsesc momentul să se răzbune pentru unele situații cu care s-au confruntat. Nu e cazul la ICHB(sa spunem pe nume), dar să vedeți în școlile publice răfuieli.
      De ieri a inceput inscrierea pentru Evaluarea Natională- conform calendarului, aprobat prin ordin de ministru 6-9 iunie. Beznă totală…..Nimeni nu știe nimic!!!!
      Trăim zile halucinante. Victime sigure-copiii.
      Credeți că ii pasă cuiva.
      Tot pe acest site erau unii(nu stiu dacă profesori sau agitatori) care îmi spuneau că îî doare în ___ de plodul meu. Îmi arată ei acum la cine e cuțitul.
      Probabil mulți așa gândesc…..
      Se agață de acei 4000 lei net la debutant, știind că de acolo se va propaga pe verticală creșterea pentru tot personalul. Nu îi interesează absolut nimic.
      De la guvern nici o șansă să găsim rezolvarea.
      Nu înțeleg de ce m-am putut opera la Sanador, inclusiv cu asigurarea de stat și ceva de la mine, în schimb copilul dumitale și al meu nu pot susține examenele la licee private??

    2. Roxana, sincer daca îți iubești copilul nu îl încurajezi sa plece. Desigur îmi dau seama că cuvintele olimpici privat performanță îți plac, dar asta este scopul unui părinte, doar să vrea performanță excelență rezultate profit bunăstare? Dar umanitate, empatie, înțelegere, bunătate, speranța, dragoste, astea sunt valorile pe care le-aș aprecia mult mai mult de la copilul meu. și eu asta și fac și îi cer. sa fie om și să facă ce ii place dar nu fără respect și dragoste. Este o tragedie că nu ajunge copilul în străinătate? Daca da, înseamnă că nu punți in față valorile reale. zi frumoasă.

    3. A fost la liceul „cu olimpiadiști”, sau a fost „olimpiadist”.
      Că bacalaureatul „pentru olimpiadiști” tocmai s-a terminat!
      Iar universitățile din România vor ține cont de situația elevilor, asta ca să nu spunem că multe deja au avut pre-admiterea…
      Sau copilul nu s-a prezentat, că nu vrea „admitere”, ci „înscriere”, ca a dat bani să învețe la „liceul cu olimpiadiști”?

      1. Luam in calcul un plan B, evident. Si e suficient de pregatit pentru o admitere.
        Dar nu vrea. In clipa asta nu vrea.
        E un copil obisnuit care a fost incurajat sa aleaga si sa-si asume alegerile lui. A aplicat aproape singur la facultate, si-a obtinut camin singur, si acum…

      2. Il iubim cu disperare iar acum, cand ii vedem framantarea, simtim ca ne pierdem mintile.
        Va rog sa ma credeti, fiecare document incarcat pe platforma de inscriere la facultate a mai rupt o bucatica din inimile noastre de parinti.
        Dar tocmai, pentru ca il iubim, il sustinem.
        Si noi l-am crescut empatic, bun, generos, intelegator, demn, corect. Ni se spune ca am facut treaba buna.
        Dar acum este prins intr-o lupta care nu e a lui. Atat.

        1. Doamna Deca spunea, dacă ne putem baza pe vorbele ei, că va lua legătura cu omologii ei din străinătate și le va explica situația. Sau poate greva se încheie la timp pentru fiul dvs și pentru alții în situația lui. Eu continui să cred că guvernul nu va “îndrăzni” – vorba domnului președinte – să pună în pericol examenele, anul școlar, educația în general.
          Îi urez succes fiului dvs., să ajungă la acea facultate pe care o dorește. Și să știți că ne gândim la situațiile acestea. Doar că, dacă acum cedăm, vom ceda veșnic, pentru că în fiecare an sunt examene, copii care pornesc în viață. Până acum nu am avut o asemenea grevă tocmai pentru că ne-am gândit la copii. Dar acum e prea mult, nu se mai poate.

        2. Sunteti primul parinte in care simtim doar iubirea si disperarea pentru copil si nu ura fata de profesori. Poate mai e speranta pe lume. Sunt un profesor care nu a reusit sa-si dea toate examenele la timp din motive personale( un cutremur de pamant) si probleme de sanatate. Le-am dat mai tarziu. Desi m-am urat si mi-a parut rau, mai tarziu am realizat ca asa a fost dat de Sus. Drumul meu avea sa fie altfel, mi-a fost mai bine, am invatat mai mult, mai bine, am luat note foarte bune, pe scurt, totul a dus intr-o directie cu mult mai in favoarea mea ca om si ca profesor. De atunci am invatat sa iau lucrurile cum sunt, sa-mi asum si sa accept drumul cu ale lui curbe cu sau fara vrerea mea si va fi bine. Stimata doamna, cu respect va spun: Am 20 de ani de vechime ca titular, nu am decat norma normala, fara ore suplimentare, fara meditatii vreodata si nu am dirigentie. Castig 2800 lei pe luna in conditiile in care am muncit mult si parintii au sacrificat multe ca eu sa ma educ si dezvolt spre aceasta profesie. Intelegeti-ne, sprijiniti-ne, fiti model pentru copilul dumneavoastra, invatati-l ce este empatia, rabdarea, sprijinul. Educati-l in spiritul demnitatii umane, explicati-i de ce facem greva, explicati-i ca dupa ani de scoala grei, de va fi cazul, un an poate munci, poate calatori, poate vedea lumea, poate merge in vacante, ca va avea destul timp sa-si sacrifice ani din viata in studentie. Nu stiu de ce, dar simt ca sunteti un om special si veti intelege ca…ne e foame…ne e rusine…e plin magazinul second hand doar de profesoare, vanam promotii la haine, la mancare, tremuram in fata unei facturi la curent si stam uneori in intuneric sa facem economie…

      3. Aveți un ton ironic. Aveți o problemă cu olimpicii sau cu ICHB? Bacalaureatul pentru olimpici se adresează doar acelor olimpici care participă la concursuri internaționale. Băiatul Roxanei se poate să fi fost olimpic la etapa națională, dar să nu fi trecut de barajul pentru lotul pentru internațional. Și dacă au dat bani ca să învețe într-un liceu privat de calitate, felicitări părinților! Sunt oameni care investesc în educația fiului lor. Și iarăși, cinste lor că au bani să facă asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
angajatori caută să recruteze studenți

Vouchere electronice prin care elevii și profesorii să-și poată cumpăra echipamente pentru educație digitală – solicitate Guvernului, printr-un apel comun, de către Consiliul Elevilor, FSE Spiru Haret și Federația Asociațiilor de Părinți

Consiliul Elevilor, Sindicatele “Spiru Haret” și Federația Asociațiilor de Părinți solicită Guvernului un pachet concret de măsuri “pentru a garanta accesul la educație digitală pentru toți elevii și profesorii din…
Vezi articolul

Viitorul sistem post-Brexit privind migrația se va aplica și studenților români – Ambasada britanică, pentru Edupedu.ro / Cât de mare este interesul românilor pentru studii în Marea Britanie

Noile reguli privind imigrația pregătite de guvernul britanic post-Brexit, anunțate săptămâna trecută, se vor aplica și studenților români dornici să învețe în Marea Britanie începând din 2021, potrivit informațiilor furnizate…
Vezi articolul
Admiterea la liceu, simularea Evaluării Naționale

UPDATE Evaluarea Națională la 6 materii a fost amânată, printr-o ordonanță de urgență, de către Guvern / Contradicție între proiectul Legii învățământului preuniversitar și proiectul de ordonanță în privința generației care va da admiterea separată la liceu

Evaluarea Națională la 6 discipline, așa cum este prevăzută în Legea 1/2011, a fost prorogată, printr-o ordonanță de urgență, în cadrul ședinței de Guvern. Ministerul Educației a modificat forma articolului…
Vezi articolul