Material susținut de BCR

Elevii de liceu și tinerii își pot completa Harta Independenței Financiare până pe 24 aprilie și pot afla ce carieră li se potrivește sau ce fel de profil financiar au, în plus participă la o tombolă cu premii

Pentru a două oară în istorie România sărbătorește pe 11 aprilie Ziua Educației Financiare, iar în această zi specială EduFinFest vine cu a doua ediție. Organizat de BCR prin Școala…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Dana Burcă, trainer de comunicare pentru profesori: Personalizarea educației înseamnă să-l tratezi pe celălalt așa cum îi place să fie tratat, să găsești și să activezi „butonul motivațional“ al fiecărui elev ca să-l faci să aplice ceea ce îi predai

Orice profesor trebuie să-și cunoască mai întâi stilul de comunicare pentru a putea „vorbi“ pe înțelesul oricărui elev. Apoi fiecare profesor ar trebui să aibă cunoștințele pentru a identifica ce…
Vezi articolul

FOTO Elevii și profesorii din șapte județe din România îl vor primi în școlile lor pe Pepper, robotul interactiv care le va spune și despre cum să-și gestioneze banii sau ce sunt nevoile și dorințele. Turneul național a început deja la Timișoara (P)

Elevii din 7 județe vor avea ocazia să învețe cum să-și gestioneze banii alături de roboțelul Pepper într-un turneu național de educație financiară organizat de BCR și Școala de Bani. Turneul…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

De zece ori mai mulți bani atrași pentru proiectele de tineret și continuarea unor activități pe subiecte de interes real pentru tineri – “moștenirea” unui program: Capitala Tineretului Constanța

Trasee istorice, artă stradală și exercițiul organizării unor evenimente publice, de la dezbateri la spectacole, sunt doar partea vizibilă a “moștenirii” proiectului Capitala Tineretului – ediția Constanța. Proiectul, pregătit în…
Vezi articolul

Articol susținut de NextLab.Tech

Au început înscrierile pentru ediția 2023 a concursului de robotică școlară Nextlab.tech. Tradiționalul asistent virtual al concursului va fi integrat și cu ChatGPT. 600 de elevi vor primi kit-uri gratuite din partea sponsorului concursului – BCR

Pe 6 martie 2023 s-au deschis înscrierile la Concursul național de robotică Nextlab.tech ediția 2023, cea mai mare competiție de robotică școlară din România. Participarea este gratuită. Se pot înscrie…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Matematica adusă în concret, prin aplicații practice, e văzută ca o dovadă de diletantism, când de fapt asta ar trebui să facem cu toții la clasă – Cătălina Leuca, coordonatorul proiectului de numerație al Teach for Romania / Descarcă cele trei manuale gratuite

Programul de numerație al Teach for Romania a pornit de la problemele pe care testările interne și internaționale le scot în evidență în rândul elevilor de la noi, în privința…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Digitalizarea mediului școlar, între oportunitate prin PNRR și piedici de implementare. Reprezentanții platformelor Kinderpedia și Adservio solicită Ministerului Educației să adopte standarde de calitate pentru platformele educaționale

Extinderea programului-pilot de folosire exclusivă a catalogului electronic în școli, adaptarea acestor platforme online de management școlar la nevoile din Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), reformă importantă…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

FOTO De unde vin banii și de ce se termină banii? Întrebările elevilor pentru Roboțelul Pepper, care a fost în cele două școli din programul-pilot LifeLab by BCR și le-a oferit copiilor de toate vârstele sfaturi de educație financiară

Între zâmbetele curioase din privirile a aproape o mie de copii și tineri, Roboțelul Pepper a deschis fiecare oră de curs la care a fost prezent, de la grădiniță până…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Caracteristica omului inteligent este adaptabilitatea, spune profesorul Ciprian Ittu, director la Școala Gimnazială Poiana Mărului: Prin cunoștințele pe care le acumulăm noi, profesorii, ne ajutăm copiii din comunitate să cunoască noțiuni financiare

Aproape toți profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Poiana Mărului, județul Brașov, s-au implicat în programul-pilot LifeLab by BCR în momentul în care acesta le-a fost prezentat. Directorul instituției, profesorul…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Manuela Albu, profesoară de fizică: Elevii trebuie să știe de ce cumpărăm diverse obiecte după putere, după clasele consum și eficiență energetică, nu doar în funcție de preț – posibilă aplicație practică la școală pentru educația financiară

Clasificarea produselor electrice și electronice în clase de consum și de eficiență energetică poate fi una dintre aplicațiile noțiunilor de educație financiară în școli, spune profesoara de chimie-fizică Manuela Albu,…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Învățătoare în școala în care a fost elevă, implicată în programul-pilot LifeLab by BCR: Ar putea dezvolta în elevii de clasele primare o dorință mai mare de a cunoaște tainele banilor. La început li se părea ciudat că nu își pot cumpăra tot magazinul

La început de carieră, Andreea Popa este cadru didactic de doi ani la Școala Gimnazială Nr. 1 din Poiana Mărului, județul Brașov. A fost elevă aici, acum a devenit colegă…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Dacă profesorul dovedește interes și motivație în fața elevilor, va fi urmat de către ei – Simona Bădițescu, profesoară de Limba și literatura română implicată în programul-pilot LifeLab by BCR

Implicarea profesorilor în proiecte adecvate mediului lor, vremurilor actuale și adaptarea permanentă la ceea ce este nou și modern în zona pedagogiei sunt elemente care pot să-i inspire pe elevi.…
Vezi articolul

Un raft cu cărți lângă o pușculiță: un elev de clasa a II-a și-a desenat visul în cadrul concursului de educație financiară “Școala banilor bine-crescuți”. Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara este câștigătoarea ediției din acest an

Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara a câștigat anul acesta concursul de desene dedicat claselor P-IV, „Școala banilor bine-crescuți”, organizat de BCR – Școala de Bani. Elevii care au desenat…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Educația financiară înseamnă să dai undița, nu peștele, spune Elena Lasconi, primar în Câmpulung Muscel, județul Argeș: Cred că, dacă noi am fi educați financiar și am avea un sistem educațional de calitate, nu am mai avea o altă Românie dincolo de granițele țării

„Este foarte important să nu te mai uiți la bani ca și cum ar fi cea mai importantă treabă pe care o faci în viața asta, pentru că nu e”,…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Directoarea Colegiului Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung, Argeș, școală-pilot în proiectul LifeLab by BCR: Ne dorim să livrăm ore de calitate, să facem lucruri care să conteze de-adevăratelea pentru elevi

„Suntem școală centenară și ne dorim să livrăm ore de calitate, să facem lucruri care să conteze de-adevăratelea pentru elevi”, a declarat Magdalena Dorcioman, directoarea Colegiului Național „Dinicu Golescu” din…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Bancă de resurse gratuite, aplicate, pentru tinerii care vor să devină antreprenori sau care sunt deja în business – cursuri despre cum să începi o afacere, cum să faci un plan și să îl finanțezi sau ce oportunități ai

Numărul de afaceri deschise de tineri este scăzut în România pentru că până la finanțare e nevoie de educație pe această zonă, spune Cătălin Lupoaie, B2B Marketing Manager BCR: “În…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Copilul este un vector de educație, dar ca să-l putem învăța pe copil trebuie mai întâi să știm noi – apelul pentru formarea cadrelor didactice pe educație financiară predată prin situații concrete de viață, făcut de un inspector școlar în programul-pilot LifeLab by BCR

A doua școală în care se derulează în anul școlar 2022-2023 programul-pilot LifeLab by BCR este Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Mărului, din județul Brașov. Întreaga comunitate s-a implicat în…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

STUDIU Aproape 4 din 5 elevi din școlile înscrise în programul-pilot de educație financiară LifeLab by BCR au bani de buzunar, iar 37% spun că pun o sumă deoparte când primesc de la părinți sau rude

Aproximativ 4 din 5 elevi implicați în programul-pilot „LifeLab by BCR”, program de educație financiară și dezvoltare a abilităților de viață, inițiat de BCR și Școala de Bani, au banii proprii,…
Vezi articolul

VIDEO Programul-pilot în care profesorii creează resurse educaționale aplicate de educație financiară pentru mai multe discipline, iar elevii învață despre viață – LifeLab By BCR

Lansat în două școli din România, „LifeLab by BCR” este un program-pilot de educație financiară și dezvoltare a abilităților de viață, inițiat de BCR și Școala de Bani. Prin acest…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Pentru România vor fi disponibile peste 80 de miliarde de euro în următorii 8 ani, fonduri europene. Curs online de finanțare, gratuit, pentru viitori sau actuali antreprenori / Din ce axă se pot accesa fonduri pentru un after school sau o grădiniță

Avem șansa să intrăm într-un ciclu economic plin de oportunități. În următorii ani se anunță foarte multe fonduri europene și naționale disponibile, iar acestea pot și trebuie să contribuie la…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Adrian, elev în clasa a XI-a: Mulți copii învață de la mediul privat, prin observație, cum să facă achiziții, cum să obțină fonduri ca să deschidă o afacere. În școală ar putea fi făcute mai multe lucruri practice / Poveștile a trei dintre câștigătorii Early Innovators Business Plan 2021, sursă de inspirație pentru ediția din acest an

Tinerii au nevoie de sprijin pentru a-și găsi pasiunile și pentru a inova. Prin ideile lor, comunitățile în care se află și societatea din care fac parte se pot dezvolta,…
Vezi articolul

Concurs pentru toate școlile din mediul rural – înscrierile au început. Premiul constă în acces gratuit timp de un an la catalogul electronic Adservio și formare pentru utilizarea acestuia (P)

Programul „Educație digitală pentru școala rurală” este continuat și dezvoltat de Adservio și Școala de Bani BCR. Liceele și școlile din zonele defavorizate ale României pot participa la un concurs…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

INTERVIU Cum se pregătește un profesor pentru începutul anului școlar. Profesoara Maria Rados împreună cu alte cadre didactice propun fișe noi de educație financiară pentru orele de fizică, chimie, biologie, franceză și germană. Conținuturile sunt pentru 50 de minute sau pentru secvențe de 10-15 minute, cu aplicații utile în viața de zi cu zi

”În primul rând, din momentul în care se încheie anul școlar, ne punem deja problema ce vom face începând cu septembrie. Este o perioadă în care avem timpul necesar să…
Vezi articolul

Trei echipe de liceeni, premiate cu peste 4.000 de euro într-un concurs de antreprenoriat. O școală de robotică mobilă, pentru copiii din sate, filtre de aer din mușchi de pământ și o platformă online de cursuri IT pentru gimnaziu și liceu, ideile câștigătoare la Early Innovators Business Plan 2021

Trei echipe de liceeni din Slatina, Satu Mare și Timișoara au câștigat finala Early Innovators Business Plan Competition, cea mai mare competiție națională de antreprenoriat, cu premii de peste 4.000…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Cum să fii mai prietenos cu mediul și în același timp chibzuit, în vacanțele cu familia. Irina Nițu, trainer Școala de Bani: Bagajul poate fi mic, dar calculat, pentru un transport ușor și eficient / Familiile cu copii pot verifica ce parcuri sau activități în aer liber sunt gratuite la destinație

Vacanțele sunt cele mai așteptate perioade ale anului și, fără îndoială, în lunile de vară majoritatea familiilor aleg să petreacă alături de copii câteva zile de concediu. Însă cum putem…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

GHID Ce am putea face rapid și ieftin pentru a reduce impactul de mediu în viața noastră cu un buget mai restrâns / Sfaturi la cumpărături de haine, mâncare sau locuințe, în epoca facturilor mari

Avem majorări de prețuri lună de lună – comparația prețurilor din prezent cu cele de anul trecut, din aceeași lună, arătă, în medie, diferențe procentuale de două cifre, potrivit Institutului…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Cum se naște pasiunea pentru robotică la un elev de clasa a II-a fără acces la telefon, un student în anul I la ASE și un profesor cu zeci de ani experiență, dar care nu a lucrat până acum cu roboți

Ce au în comun cei trei? Implicarea în programul NEXTLAB.TECH, care învață copiii cum să construiască și să programeze roboți. Andrei este acum student în anul III la Academia de…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Lecție demonstrativă de robotică la clasa a VI-a, făcută de doi studenți din programul NEXTLAB.TECH, invitați de profesoara de TIC. Cum se pot înscrie și participa gratuit la concurs elevii și ce premii sunt puse în joc

Când le vorbești cu entuziasm copiilor despre robotică, atenția este asigurată, iar atunci când le și arăți copiilor roboți și foști elevi, acum studenți, le spun ce pot face cu…
Vezi articolul

Conferința „Educația financiară în școală și acasă – provocări în pregătirea profesorilor, elevilor și părinților”

VIDEO Este extraordinar când copiii se întorc către tine și spun „când mai veniți la noi să ne povestiți despre bani?”, spune Dana Dima, vicepreședinte executiv BCR. Aproape 30% dintre copiii care sunt în școli au deschis cont bancar, în special cei care primesc alocații și burse

„Este extraordinar când copiii se întorc către tine și spun „când mai veniți la noi să ne povestiți despre bani?”. În momentul acela, într-adevăr, simți că ți-ai scopul, ai creat…
Vezi articolul

VIDEO TEXT Sorin Cîmpeanu: Lansăm în dezbatere publică Strategia pentru educație financiară / Ministrul Cîmpeanu și Andreas Schleicher, director al departamentului de Educație al OCDE, la conferința online „Educația financiară în școală și acasă – provocări în pregătirea profesorilor, elevilor și părinților”

În România, conform unui studiu internațional făcut de OCDE în 2020, nivelul de alfabetizare financiară este extrem de redus, fiind printre cele mai scăzute din Europa. Concret, din 17 țări europene…
Vezi articolul

Campanie susținută de BCR, prin proiectul Școala de Bani

Mihnea, elev de 17 ani din Târgu Jiu, despre experiența Early Innovators Business Plan Competition, la care a câștigat premiul I: Am învățat cum să scriu un plan de afaceri și cum se face o documentare, m-a învățat și cum să țin un discurs în fața unui potențial investitor ca să-l conving

Am deprins cum să scriu un plan de afaceri și cum se face o documentare în cadrul competiției Early Innovators Business Plan, spune Mihnea Neacșu, un elevul în vârstă de…
Vezi articolul

Campanie susținută de BCR, prin proiectul Școala de Bani

Concurs național, cu premii, pentru elevii din clasele P-IV, lansat de Școala de Bani, BCR. Înscrierile sunt deschise până pe 22 noiembrie și pot fi făcute de învățători

Un nou concurs de creație – desene și picturi – este lansat la nivel național în cadrul proiectului “Școala de Bani“, pentru elevii din clasele primare. Sunt invitați să se…
Vezi articolul

Campanie susținută de BCR, prin proiectul Școala de Bani

Ateliere gratuite pentru copii și adulți, în marile malluri din țară, despre cum să îți planifici cumpărăturile și bugetul. Claudia Oprescu, Școala de Bani: Observăm un trend al interesului pentru investiții și pentru „cum fac banii să facă mai mulți bani?”

Observăm un trend al interesului pentru investiții și pentru „cum fac banii să facă mai mulți bani?”, spune Claudia Oprescu, CSR Expert la Școala de Bani BCR, într-un interviu pentru…
Vezi articolul

Cea mai mare inițiativă de robotică educațională școlară din România și chiar din Europa de Sud-Est, susținută și de Dacia. Roboții și cursurile oferite alături de BCR ar putea ajunge anul acesta la 50.000 de elevi / Cele 4 stadii pentru introducerea unui elev în robotică și la ce vârstă trebuie să înceapă

Nextlab.TECH este cea mai mare inițiativă de robotică educațională școlară din România și chiar din Europa de Sud-Est, susține coordonatorul acesteia, profesorul Răzvan Bologa, cadru didactic la Facultatea de Cibernetică…
Vezi articolul

VIDEO „Este greșit ca aceste programe de educație digitală să funcționeze pe scheme de sponsorizări de la multinaționale. Trebuie să obișnuim societatea și administrația cu aspectul comercial, digitalizarea nu vine ca pomană” – Ionuț Stanimir, director marketing BCR despre educația digitală

Digitalizarea sistemului de Educație s-a făcut cu ajutorul multinaționalelor și al start up-urilor care au venit cu idei inovatoare pe piață, însă modelul acestora trebuie comercializat mai departe în România,…
Vezi articolul

Dezbatere Edupedu.ro – World Vision România

Educația digitală din perspectiva antreprenorilor digitali: Mihaela Nabăr – World Vision România, Angela Galeța – Fundația Vodafone România, Maria Metz – NTT DATA Romania, Ionuț Stanimir – BCR, Marilena Ionașcu – Microsoft Romania, Raluca Negulescu-Balaci – UiPath Foundation

Educația digitală din școala românească a fost susținută în ultimul an prin intervenții făcute punctual de tineri antreprenori, companii și ONG-uri. Care sunt măsurile urgente de implementat la nivel național,…
Vezi articolul